Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 880/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 880/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursurile declarate de pârâții: ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în calitate de reprezentant al MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și PENITENCIARUL SPITAL TG.OCNA împotriva sentinței civile nr. 238 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
Instanța constată că recursurile promovate de pârâți ca fiind declarate și motivate în termen, legal scutite de la plata taxei de timbru potrivit art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza aflându-se în stare de judecată, a fost reținută de instanță în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 238/25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL " " TG.OCNA în numele membrilor de sindicat: G, G, în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PENITENCIARUL SPITAL TG.OCNA, B, în sensul că au fost obligați pârâții să achite membrilor Sindicatului " ":, G și G, contravaloarea biletelor de odihnă și tratament pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2008, efectuat în bazele Ministerului Justiției, Complex "" - Sud.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr-, așa cum a fost precizată, reclamantul Sindicatul Tg.Ocna, în numele membrilor de sindicat G, și G, în contradictoriu cu pârâții: Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor publice și PENITENCIARUL SPITAL Târgu Ocna, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata contravalorii biletului de odihnă și tratament, pe perioada concediului de odihnă efectuat în bazele Ministerului Justiției - Complex " ". Sud.
În motivarea cererii s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 34 lit. h) din Legea nr.293/2004, privind Statutul funcționarilor publici cu statutul special din Administrația Națională a Penitenciarelor, reclamanții au dreptul la bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului; odihna, tratamentul și recuperarea se pot face în centrele aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justiției.
Acordul colectiv privind raporturile de serviciu, este sinonim cu contractul colectiv de muncă și stipulează în conținutul său că părțile semnatare recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea acordului privind raporturile de serviciu și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia. Părțile semnatare sunt Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor.
Articolul 33 din acordul mai sus menționat prevede că funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea legală, vor beneficia de decontarea biletelor de odihnă, tratament și recuperare, pe perioada concediului de odihnă, în bazele Ministerului Justiției și ale angajatorului în condițiile stabilite de lege.
Hotărârea nr.1946 din 10.11.2004 privind condițiile în baza cărora funcționarul public cu statut din sistemul administrației penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare, reglementează la art. 52(1)" contribuția care trebuie să fie plătită de funcționarul public din sistemul administrației penitenciarelor pentru biletele prevăzute la art. 23, după cum urmează:
a) 50% din prețul integral al biletului de odihnă, când beneficiar al acestuia este funcționarul public din sistemul administrației penitenciarelor și soțul/soția acestuia;
b) prețul integral al biletului de odihnă, tratament și recuperare, în cazul soțului/soției funcționarului public din sistemul administrației penitenciare, care nu face parte din categoria persoanelor care, potrivit legii,pot beneficia de aceste bilete, prin sistemul organizat și administrat de Ministerul Muncii,Solidarității Sociale și Familiei;
c) 50% din contribuția părintelui funcționar public din sistemul administrației
penitenciare, când beneficiar de biletul de odihnă este copilul acestuia potrivit art. 23 alin.(3);
Diferența de preț pentru biletele de odihnă, tratament și recuperare până la acoperirea integrală a contravalorii acestora se suportă din bugetul de venituri și cheltuieli al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În drept au fost invocate: Legea nr.213/28.06.2004,HG nr.1946/2004, Acordul colectiv privind raporturile de serviciu.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtelor Administrația Națională a Penitenciarelor și a Ministerului Justiției, având în vedere că Administrația Națională a Penitenciarelor este ordonator secundar de credite, iar conform art. 6 alin.1 lit. m) din HG nr.1849/2004, are atribuții în elaborarea și fundamentarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli al unităților din subordine, proiect pe care- propune spre avizare Ministerului Justiției, care la rândul său are calitate de ordonator principal de credite, calitate în care elaborează proiectul de buget, atât pentru activitatea sa, cât și instituțiilor aflate sub autoritatea sa și unităților subordonate, repartizând alocațiile bugetare și controlând modul de folosire a acestora.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele;
Reclamantul - Sindicatul Târgu Ocna, în numele membrilor de sindicat, G, și G, au solicitat ca pârâții să fie obligați să le plătească contravaloarea biletului de odihnă și tratament pe perioada concediului de odihnă, efectuat în bazele Ministerului Justiției la Complexul "" din Sud, conform documentelor depuse la dosarul cauzei.
Conform art. 34 lit. h) din Legea nr.293/2004, privind Statutul funcționarilor publici cu statutul special din Administrația Națională a Penitenciarelor,funcționarii publici cu statut special au dreptul la bilete de odihnă, tratament și recuperare" iar art. 33 din Acordul Colectiv privind raporturile de serviciu semnat de Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Federația Sindicatelor din Administrația Publică și Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor prevede că "Funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea legală a acestuia, vor beneficia de decontarea biletelor de odihnă, tratament și recuperare, pe perioada concediului de odihnă, în bazele Ministerului Justiției și ale angajatorului, în condițiile stabilite de lege".
Ca urmare, drepturile reclamanților, își au izvorul atât în lege, cât și în Acordul colectiv privind raporturile de serviciu cu semnatarii menționați anterior, acord care are același regim juridic ca și contractele colective de muncă, astfel încât clauzele acestuia devin obligatorii față de părțile contractante.
Instanța de fond a mai reținut faptul că, în conformitate cu prevederile art. 969 Cod civil, care consacră principiul libertății contractuale, Acordul colectiv privind raporturile de serviciu, produce efecte juridice în sensul că devine legea părților, astfel că executarea lui devine obligatorie pentru părți, iar Constituția României, prin art. 41 alin.5 garantează dreptul la negocieri colective și caracterul obligatoriu al convențiilor colective de muncă.
S-a mai avut în vedere faptul că prin G nr. 1946/2004, care reglementează condițiile în care funcționarul public cu statut special din sistemul penitenciarelor are dreptul la bilete de odihnă, tratament și recuperare, nu s-a dat eficiență art. 24 alin.1,în sensul că nu s-a înființat structura specializată constituită la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin ordin al Ministerului justiției, dar s-a apreciat că acest lucru nu poate fi imputat reclamanților.
Mai mult decât atât, Administrația Națională a Penitenciarelor, a aprobat în calitate de ordonator secundar de credite, biletele de odihnă și tratament pentru sezonul estival 2008 în Complexul "" din Sud, inclusiv tarifele acestora.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâtele să achite membrilor Sindicatului " " Tg Ocna:, G și G, contravaloarea biletelor de odihnă și tratament pe perioada de odihnă aferent anului 2008, efectuat în bazele Ministerului Justiției - Complex"" din Sud.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin B, PENITENCIARUL SPITAL Târgu ocna și Administrația Națională a Penitenciarelor.
1. Ministerul Justiției și Libertăților și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește, deoarece nu are nici un raport juridic cu reclamanții din cauză, care sunt angajații Penitenciarului - Spital Tg. Ocna.
A susținut, același recurent, că și pe fond soluția este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor HG nr. 1946/2004.
2. Recurenta - pârâtă B, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a susținut, de asemeni că nu avea calitatea procesuală pasivă în cauză, neavând un raport juridic cu reclamanții și nefiind nici ordonator de credite.
3. Penitenciarul - Spital Tg. Ocna a criticat sentința recurată ca nelegală, având în vedere dispozițiile art. 34 lit. "h" din legea 293/2004 și art. 23 al. (1) din nr.HG 1946/2004, care stabilesc în ce condiții se acordă biletele de odihnă și tratament, iar prevederile Acordului colectiv la care face referire instanța nu poate să reglementeze drepturi fără suport legal.
4. Administrația Națională a Penitenciarelor a susținut, de asemeni nelegalitatea sentinței, în raport de art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, întrucât sumele solicitate de reclamanți nu reprezintă drepturi câștigate, ci doar o vocație, în limita existenței fondurilor bugetare, conform dispozițiilor art. 23 al. (1) din HG1946/2004.
A mai arătat, aceeași recurentă, că instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a reținut că a aprobat biletele de odihnă și tratament, aprobarea respectivă referindu-se la tarifele practicate de unitatea de cazare și nu la decontarea biletelor de tratament.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată întemeiate cele patru recursuri, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților, soluția primei instanțe este greșită.
Calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată trebuie să corespundă calității de titular al obligației a cărei îndeplinire se solicită prin acțiune.
În acțiunea de față reclamanții au solicitat acordarea unor drepturi bănești care își au izvorul în raportul de muncă și care sunt reglementate de Legea 293/2004 și nr.HG 1946/2004.
Față de obiectul acțiunii și de temeiul juridic indicat, este evident că pârâții - Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților nu aveau calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât între acești pârâți și reclamanți nu exista nici un raport juridic.
Faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea bugetului de stat nu poate justifica reținerea calității procesuale pasive, întrucât acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de natură salarială către părți cu care nu are nici un raport juridic.
Nu se poate reține nici calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției și Libertăților, pe același considerent, al inexistenței unui raport juridic cu reclamanții.
Calitatea Ministerului Justiției și Libertăților, de ordonator principal de credite nu este în măsură să îi justifice calitatea procesuală pasivă, întrucât obligațiile ce îi revin, în calitate de ordonator principal de credite sunt diferite și nu au legătură directă cu obligația de a achita reclamanților sumele solicitate (sume care nu ar putea fi achitate decât de angajator).
Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 19- 21 din Legea nr. 500/2002,curtea constată că se impune respingerea acțiunii față de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, curtea reține următoarele:
Instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților, de obligare a pârâților la decontarea contravalorii biletelor de odihnă și tratament, ar fi întemeiată în raport de dispozițiile art. 34 lit. (h) din Legea 293/2004 și art. 33 din Acordul Colectiv invocat de aceștia.
Potrivit art. 33 din Acord, "funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar vor beneficia de decontarea biletelor de odihnă și tratament pe perioada concediului de odihnă în bazele Ministerului Justiției și ale angajatorului,în condițiile stabilite de lege".
Art. 34 lit. "h" din Legea 293/2004 prevede dreptul funcționarilor publici din sistemul penitenciar la bilete de odihnă, tratament și recuperare,în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 23 al. (1) din nr.HG 1946/2004 stipulează că "acordarea biletelor de odihnă, tratament și recuperare. se face înlimita disponibilităților bugetare alocate cu această destinație și numărul de locuri aprobate".
Hotărârea guvernului stabilește, de asemeni, că sumele necesare se prevăd în buget pe baza solicitărilor formulate de potențialii beneficiari, că biletele astfel aprobate se distribuie în funcție de anumite criterii, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Față de dispozițiile din actele normative sus invocate, biletele de odihnă și tratament pentru angajații din sistemul penitenciar nu reprezintă un drept, ci o vocație, care se poate valorifica doar în anumite condiții, reglementate expres.
În speță,reclamanții nu au solicitat decontarea biletelor de odihnă și tratament anterior datei de 15 decembrie 2007, potrivit dispozițiilor art. 24 al. (1) din HG1946/2004, ceea ce a condus la imposibilitatea de a fi urmată întreaga procedură prevăzută de hotărârea de guvern, cu privire la solicitarea includerii de sume cu acest titlu în buget și distribuirea biletelor.
În măsura în care reclamanții s-ar fi adresat conducerii penitenciarelor cu astfel de cereri, acestea ar fi putut fi analizate și aprobate, în limita fondurilor bugetare.
În condițiile în care reclamanții s-au adresat conducerii penitenciaruluidupă ce au efectuat concediul de odihnă, fără respectarea procedurii impuse de lege, cererea lor este nefondată și se impunea a fi respinsă.
Nu se poate reține că acțiunea ar fi întemeiată în raport de art. 33 din Acordul colectiv reținut de prima instanță, întrucât și acest text prevede, așa cum s-a arătat, decontarea biletelor de odihnă și tratament,în condițiile stabilite de lege.
Față de considerentele expuse, curtea constată că sentința instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, curtea va admite recursul de față și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților pentru lipsa calității procesuale pasive și va respinge acțiunea față de ceilalți doi pârâți, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenții - pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în calitate de reprezentant al MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și PENITENCIARUL SPITAL TG.OCNAîmpotriva sentinței civile nr. 238 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Târgu Ocna. în numele membrilor de sindicat: G,
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că;
Respinge acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL " " TG.OCNA în numele membrilor de sindicat: G, G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției și Libertăților pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL " " TG.OCNA în numele membrilor de sindicat: G, G, în contradictoriu cu ceilalți doi pârâți, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în calitate de reprezentant al MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE șiPENITENCIARUL SPITAL TÂRGU OCNA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2009.
Președinte, - - | Pt. Judecător, - - -- PREȘEDINTE INSTANȚĂ | Judecător, - |
Pt. Grefier, - GREFIER SECȚIE |
Red. Red. tehnored. 7 ex. 19 nov. 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina