Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 868/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 868/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL " C M" al angajaților din ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ N împotriva sentinței civile nr. 130/CA din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
Instanța constată recursul declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurentul-reclamant, cauza a fost reținută în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul Sindicatul cel M al din Administrația Publică Locală solicitat obligarea pârâtului Primăria comunei F - prin primar,la acordarea de drepturi salariale ce constau în suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 1.01.2004.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut că,începând cu data de 1.01.2004, funcționarii publici au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu compus din salariul de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și al gradului, că prin G 92/2004 s-a dispus suspendarea aplicării acestui text, iar prin G 2/2006 s-a prevăzut continuarea suspendării aplicării dispozițiilor lit. (c )și (d) ale art. 29 mai sus menționat; Deși prin Legea nr. 251/2006 s-a prevăzut clar că art. 29 intră în vigoare la 01.01.2007, respectivele sporuri nu au fost acordate.
S-a arătat că cele 2 suplimente constituie un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod abuziv; s-a arătat că aceste norme de suspendare contravin dispozițiilor art. 53 și 16 alin. 1 din Constituție, fiind drepturi acordate prin lege, suspendarea acestora neputând să conducă la însuși pierderea dreptului. În drept, s-au invocat dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 54/2003 și practică judiciară în materie.
La termenul de judecată din data de 26.02.2009 reclamantul a depus precizare a cererii inițiale, solicitând în subsidiar obligarea pârâtei la efectuare a demersurilor necesare pentru stabilirea de către Guvern a procentului de calcul a celor 2 suplimente.
Prin sentința civilă nr. 130/CA/26 martie 2009, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
S-a constatat că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamant ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
S-a reținut totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31,(fost art. 29 din Legea nr. 188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Tribunalul a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent,astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revinefie legiuitorului,în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege,fie Guvernului,în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. S-a mai arătat în acest context că, prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Or, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut "expressis verbis" că instanțele judecătorești nu au competența să înlocuiască acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel cănu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, tribunalul a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
În ce privește cererea formulată în subsidiar de reclamant, de obligare a pârâtei la efectuarea demersurilor necesare pentru stabilirea de către Guvernul României - printr-o hotărâre proprie,a procentului de calcul a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, aceasta s-a constatat a fi neîntemeiată, având în vedere că unitățile administrativ teritoriale, cum sunt comunele, nu au competențe legale în acest sens, Guvernul României fiind autoritatea publică ce apreciază independent asupra oportunităților adoptării de acte administrative de natura hotărârilor de guvern.
Față de cele de mai sus a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul " cel M" al din Administrația Publică Locală N, în numele și pentru reclamanții din acțiune care au calitatea de membri ai sindicatului.
S-a susținut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea legii, întrucât cele două sporuri salariale solicitate prin acțiune sunt prevăzute de art. 31 al. (1) lit. (c) și (d) din Legea 188/1999, iar împrejurarea că nu este stabilit prin lege cuantumul acestor sporuri nu poate determina respingerea acțiunii promovate de reclamanți.
În opinia recurenților reclamanți, sporurile solicitate pot fi stabilite prin asimilare cu procentul de 25 % care se acordă personalului din cadrul cabinetului demnitarului potrivit nr.OG 32/1998 și personalului desemnat să efectueze controlul financiar preventiv propriu, în baza nr.OG 111/1999.
De asemeni, recurenții - reclamanți au făcut referire la principiul aplicării unitare a legii, arătând că alte instanțe de judecată din țară au admis cererile promovate de funcționarii publici, obligând pârâții la plata sporurilor solicitate, în procent de 25 % din salariul de bază.
Se susține, totodată, că instituția pârâtă dispune de fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi salariale și că, pe de altă parte, instanța de fond ar fi reținut în motivarea hotărârii "părerea Consiliului Superior al Magistraturii", care nu putea constitui un argument pentru soluția pronunțată.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și - pe fond - admiterea acțiunii.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea constată nefondat recursul pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Instanța de fond a avut în vedere faptul că sporurile solicitate prin acțiune sunt prevăzute de art. 31 al. (1) lit. (c) și (d) din Legea 188/1999, dar a constatat că nu există dispoziții legale care să permită cuantificarea acestor sporuri, iar atribuția de a stabili cuantumul acestor drepturi salariale aparține în mod exclusiv puterii legiuitoare sau celei executive, dar nu instanțelor de judecată.
Nu este posibilă stabilirea cuantumului celor două sporuri prin asimilare cu sporurile prevăzute de alte acte normative, pentru alte categorii de funcționari, așa cum solicită recurenții - reclamanți, întrucât dacă s-ar proceda în această manieră s-ar încălca dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 810, 819, 820 din 2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența de înlocui (sau completa) acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, potrivit art. 31 al. (1) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Ca urmare, instanțele de judecată nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care - în prezent - nu este posibil de exercitare efectivă (cum corect a reținut instanța de fond).
În ce privește cel de-al doilea aspect invocat de recurenți, legat de principiul aplicării unitare a legii, împrejurarea că, în cauze similare, funcționarilor publici din cadrul altor instituții publice le-a fost recunoscut dreptul la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, de către alte instanțe, nu reprezintă un argument de natură a afecta situația de fapt și a influența dispozițiile aplicabile, în condițiile în care în sistemul judiciar român practica instanțelor nu constituie izvor de drept.
Rolul de regulator al divergențelor de jurisprudență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar existența unei jurisprudențe diferite la nivelul instanțelor de judecată este consecința inerentă a unui sistem de drept bazat pe un ansamblu de instanțe de recurs.
În ce privește faptul că ordonatorul de credite ar dispune de fondurile necesare pentru plata sporurilor solicitate prin acțiune, curtea constată că acesta nu poate fi un argument pentru admiterea cererii reclamanților. Potrivit art. 14 al. (3) din nr.OUG 45/2003 privind finanțele publice locale, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nu poate fi angajată și efectuată,dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Susținerile recurenților privind faptul că instanța de fond ar fi reținut în motivarea soluției "părerea Consiliului Superior al Magistraturii" este eronată, fiind - probabil - rezultatul unei confuzii.
Sentința recurată face referire la deciziile Curții Constituționale - ce au relevanță în speță și sunt obligatorii, potrivit art. 31 al. (1) din legea 47/1992.
Față de considerentele expuse, curtea constată că toate criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot duce la reformarea sentinței atacate.
Ca urmare, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge recursul contencios administrativ formulat de recurentul-reclamantSINDICATUL C M AL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂîn numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei F cu sediul în comuna F, județul împotriva sentinței civile nr.130/CA din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați-pârâți:PRIMARUL COMUNEI F,județul N și COMUNA F, județul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2009.
Președinte, - - | Pt. Judecător, - - --plecat din instanță PREȘEDINTE INSTANȚĂ | Judecător, - |
Pt. Grefier, - GREFIER SECȚIE |
Red.
Red.
Tehnored. 5 ex.
18 nov. 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina
