Obligația de a face. Decizia 179/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.179
Ședința publică din 09.02.2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 692/23.VI.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâtele intimate Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod proc. civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 692/23.VI.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 381,36 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în Dosarul nr- al Tribunalului Timiș, soluție irevocabilă potrivit Deciziei civile nr. 985/08.10.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, precum și returnarea sumei de 767 lei pe care a plătit-o în plus bugetului de stat prin punerea în aplicare a Deciziei de impunere nr. - emisă de către T și anulată prin Decizia civilă nr. 985 din 08.10.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, precum și dobânda aferentă acestei sume de la data efectuării plății până la recuperarea integrală.
În motivare s-a reținut că, privitor la solicitarea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, dosar în care potrivit Deciziei nr. 985/08.10.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța nu s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată, s-a constatat neîntemeiată cererea întrucât, conform actelor depuse în Dosarul nr- al Tribunalului Timiș și respectiv al Curții de APEL TIMIȘOARA, aflate în copie la filele 29-38 din dosarul de față, atât la fond în fața Tribunalului Timiș, cât și în recurs în fața Curții de APEL TIMIȘOARA, reclamantul a solicitat să îi fie acordate cheltuielile de judecată. Astfel încât, în situația omisiunii Curții de APEL TIMIȘOARA de a se fi pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată reclamantul era în drept potrivit prevederilor art. 281 ind.2- 281 ind.3 Cod procedură civilă să formuleze o cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 985/08.10.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În situația dată (a cerut în dosarul nr- cheltuielile de judecată), raportat la prevederile art. 163 Cod procedură civilă și la art. 1201 Cod civil, fiind vorba de două acțiuni cu același obiect - cheltuielile de judecată solicitate de reclamant și în dosarul nr-, dar și prin acțiunea de față, apare ca nefondată această cerere, sens în care a fost respinsă.
Cu privire la cererea de restituire a sumei de 767 lei, s-a constatat întemeiată excepția invocată de pârâta T, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauză întrucât suma respectivă a fost achitată de către reclamant la Trezoreria T din cadrul pârâtei De asemenea, față de această cerere s-a constatat ca rămasă cauza fără obiect întrucât potrivit Notei de restituire nr. -/27.01.2009 și nr. 307/27.01.2009 emise de Tis -a returnat reclamantului suma pretinsă.
Conform principiului accesoriul urmează soarta principalului, nu a fost admisă cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzilor pentru suma de 767 lei, sumă care a fost restituită în ianuarie 2009 reclamantului.
Sens în care, raportat la toate cele prezentate supra în considerente, văzând și dispozițiile art. 1 alin.1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 s-a respins acțiunea reclamantului.
În cauză a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea sentinței au art.304 pct.9 Cod procedură civilă și admiterea acțiunii.
În esență se critică prima instanță pentru că i s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată neținând cont de punctul său de vedere și de prevederile art.2812și 2813Cod procedură civilă, care nu sunt însă obligatorii. De asemenea nu a ținut cont de natura juridică a cheltuielilor de judecată care este aceea de despăgubire și prin care partea care a căzut în pretenții este obligată să repare prejudiciul produs. Instanța de fond a considerat că este lucru judecat în cazul de față când a cerut returnarea cheltuielilor de judecată în două dosare diferite, dar din cauză că nu a judecat pe fond, nu a ținut cont de faptul că în primul dosar instanța a omis să se pronunțe cu privire la o cerere accesorie care depindea de soluția dată în cazul principalului, adică anularea a două acte administrative nelegale. Consideră că instanța nu a ținut cont de principiul accesoriul urmează soarta principalului și de asemenea nu a ținu cont de faptul că nu poate fi lucru judecat când o instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri din omisiune.
Elocventă pentru cazul de față este soluția dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul împotriva României în Hotărârea din 4 mai 2000, obligatorie pentru România și care a fost publicată în Monitorul Oficial nr.19/11.01.2001, Curtea a statuat că există o încălcare a art.6 alin.1 din Convenție (dreptul reclamantului la un proces echitabil) din cauza omisiunii instanței naționale în a se pronunța cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Curtea a decis acordarea de despăgubiri d-lui precum și returnarea cheltuielilor de judecată. După cum se observă din hotărâre, Curtea nu a învederat reclamantului că nu a folosit procedura cererii de completare a dispozitivului, și consideră că instanța de fond în cazul de față era obligată să procedeze întocmai.
Mai mult decât atât, recurentul consideră că instanța de fond trebuia să cunoască că în cazul în care nu s-au cerut cheltuieli de judecată, ori dacă deși au fost cerute, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, partea le poate solicita printr-o cerere separată în termenul de prescripție de drept comun de 3 ani care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care cel în cauză a câștigat procesul. Temeiul cererii îl reprezintă art.998 Cod civil. În literatura juridică s-a apreciat că și în această materie se aplică principiul "non reformatio in peius", de unde rezultă că cererea separată privind cheltuielile de judecată nu poate fi respinsă dacă partea a câștigat procesul. De fapt, este o acțiune în pretenții prin care reclamantul solicită instanței repararea prejudiciului creat de partea adversă prin fapta sa culpabilă.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la dobânzi, instanța în mod eronat a considerat că dacă suma a fost returnată, pârâtele și-au îndeplinit obligația. Instanța de fond nu a judecat pe fond și astfel nu a văzut că la data introducerii de către reclamant a prezentei acțiuni, termenul de restituire a sumei, respectiv termenul în interiorul căruia pârâta Administrația Finanțelor Publice T putea cere lămuriri și care este de 45 de zile de la depunerea unei cereri în acest sens era deja depășit, pârâta fiind astfel în culpă. Consideră că instanța de fond trebuia să acorde dobânzi de la data expirării termenului de 45 de zile de la fiecare din cele două cereri depuse de reclamant la registratura T și la care acesta nu a primit răspuns, până în ziua returnării sumei de 767 lei.
Reclamantul recurent consideră netemeinică și nelegală soluția de respingere a acestui capăt de cerere.
Consideră de neînțeles ultima frază din motivarea acțiunii: "Sens în care, raportat la toate cele prezentate supra în considerentele de față, văzând și dispozițiile art. 1 alin.1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 se va respinge acțiunea reclamantului". Tocmai aceste articole de lege trebuiau să ducă la admiterea acțiunii și nu la respingerea ei, conchide reclamantul recurent.
Examinând recursul reclamantului în raport de motivele invocate și de cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se respinge ca nefondat, pentru că:
Privitor la neacordarea cheltuielilor de judecată în litigu, Curtea reține, în raport cu acțiunea reclamantului, că acestea au fost solicitate cu titlu de "cheltuieli de judecată" în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, soluționat prin decizia civilă nr.985/08.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Prin acțiune reclamantul a arătat că deși a cerut obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA susmenționat, instanța a omis a se pronunța cu privire la aceasta.
Așa cum rezultă din dispozitivul deciziei civile nr.985/8.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARA nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului privind cheltuielile de judecată, astfel că omisiunea instanței putea fi soluționată prin aplicarea dispozițiilor art.281 și urm. Cod procedură civilă, cum corect a reținut Tribunalul Timiș prin sentința recurată și nu pe calea acțiunii din prezenta cauză.
Privitor la respingerea cererii de obligare a pârâtelor, bine s-a respins și aceasta pentru că, în primul rând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu are calitate procesuală în cauză pentru că nu a încasat suma de 767 cerută a fi restituită de către reclamant și în al doilea rând, față de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, reclamantul nu a dovedit îndeplinirea cerinței art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 și anume refuzul vătămător, atâta timp cât reclamantul nu a formulat o cerere scrisă la pârâtă pentru acordarea de dobânzi.
Obligația reclamantului în acest sens este prevăzută expres de art.124 alin.1 Cod procedură fiscală care dispune că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."
Aceeași obligație este instituită și prin cap.II, pct.4 din Anexa la nr.1899/2004, care prevede că plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent."
În consecință recursul reclamantului se respinge ca nefondat, cu aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă, neavând relevanță în cauză natura juridică a cererii constând în cheltuielile de judecată, invocarea practicii sau a prevederilor art.998 Cod civil, atâta timp cât reclamantul este în drept să formuleze o asemenea acțiune la instanța civilă, înlăuntrul termenului de prescripție extinctivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 692/23.VI.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 9.II.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./16.02.2010
Tehnored./23.02.2010
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Rodica
