Contestație act administrativ fiscal. Decizia 202/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.12.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.202
Ședința publică din 09.02.2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1515/03.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat aflat în substituirea av. - în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială, delegație de substituire, concluzii scrise și copia facturii emise pentru suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele din concluziile scrise depuse, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 02.10.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI A MUNICIPIULUI A, solicitând anularea actelor administrativ fiscale nr. 97907/21.05.2009 și respectiv nr. 6384/s/01.07.2009 ale Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.538 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 120 alin. 7 și art. 124 din Codul d e procedură fiscală până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, arată că, a achiziționat un autoturism second hand în cursul lunii septembrie 2007 din Germania, iar pentru înmatricularea lui a achitat 3.165 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în baza art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Ulterior, în baza notei de restituire/rambursare nr. -/24.10.2008, i s-a restituit suma de 1.627 lei, rămânând nerambursată diferența de 1.538 lei. Prin cererea din 10.04.2009 adresată Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Aas olicitat restituirea sumei de 1.538 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme, pe care a achitat-o în luna septembrie 2007. Prin actul administrativ nr.97907/21.05.2009, pârâta i-a respins contestația. Reclamantul a formulat contestație împotriva acestui act, fiindu-i respinsă prin actul administrativ - fiscal nr. 6384/s/01.07.2009. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214-214 Cod fiscal este contrară art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât se face discriminare între autoturismele second hand provenind din statele membre ale Uniunii Europene, în speță Germania. Discriminarea apare datorită faptului că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România și acest stat comunitar de la 01 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Diferența de aplicare a taxei demonstrează în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România, în situația în care acestea a fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru statele membre se numără și supremația dreptului comunitar, în speță art. 90 (1) din Tratat. Prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturismele și autovehiculele, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate în Tratat. Urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică din România, art. 214 - 214 din Codul Fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
În drept, reclamantul a mai invocat și prevederile Legii nr. 554/2004, art.274 din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. Aas olicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivarea întâmpinării, a arătat că reclamantul a achitat suma de 1.538 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru un autovehicul în anul 2007. Prin urmare, reclamantul trebuie să procedeze în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. IV lit. a alin. 1 - 17. invocat art. 11 din OUG nr. 50/2008 și normele metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1 - 17. Pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008. Astfel, pentru partea ce reprezintă echivalentul taxei pe poluare, cererea este lipsită de obiect, nefiind necesară intervenția instanței pentru restituirea ei. Solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii privind restituirea sumei ce reprezintă diferența taxei. Chiar din expunerea de motive rezultă că adoptarea OUG nr. 50/2008, a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare. În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008. Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar. Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. A decide altfel, ar însemna tocmai că prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare, chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Precizează că în infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă de la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008, sunt conforme cu criteriile europene. Totodată, în aceeași infogramă, se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea OUG nr. 50/2008.
Prin sentința civilă nr.1515/03.11.2009, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
A anulat adresa nr. 97.907/21.05.2009 și decizia nr. 6384/s/01.07.2009 ale Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.538 lei, cu titlu de restituire diferență taxă specială pentru autovehicule și autoturisme, precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, în procent de 0,1% pe zi de întârziere, cu începere de la data de 21.05.2009 până la achitarea efectivă a datoriei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin chitanța seria - nr. -/02.10.2007 (fila 6) reclamantul a achitat suma de 3.165 lei cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Reclamantul a cumpărat, la 12.09.2007, autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de identificare - în Germania unde fusese înmatriculat la data de 07.12.2005, după cum rezultă din copiile traducerii contractului de vânzare - cumpărare și a certificatului de înmatriculare eliberat de Republica Federală Germania, (filele 11 - 13). După achitarea taxei speciale primă înmatriculare, autoturismul a fost înmatriculat în România, pe numele reclamantului, astfel cum reiese din copiile certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a vehiculului eliberate de autoritățile române (filele 7,8 ).
Din copiile înștiințării de restituire nr. 1171/28.10.2008 a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A și a notei privind restituirea/rambursarea unor sume din 29.10.2008 a Administrație Finanțelor Publice a Mun. A (filele 9, 10) rezultă că reclamantului i-a fost restituită la data de 30.10.2008 suma de 1.627 lei, reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule, în baza art. 117 din OG nr. 92/2003 republicată.
Prin cererea înregistrată la Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A sub nr. 80015/10.04.2009 (fila 15), reclamantul a cerut pârâtei restituirea taxei în cuantum de 1.538 lei, reprezentând diferența dintre suma pe care a achitat-o cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și autoturisme și cea care i-a fost restituită, pe cale administrativă, după apariția OUG nr. 50/2008. Pârâta i-a comunicat reclamantului adresa nr. 97907 din 21.05.2009 (fila 16), prin care îi aduce la cunoștință faptul că cererea s-a nu îndeplinește cerințele legale - art. 117 din Codul d e procedură fiscală, precum și împrejurarea că i s-a restituit deja o parte din taxă, în baza OUG nr. 50/2008, iar reclamantul nu a contestat acea decizie. Reclamantul a înregistrat sub nr. -/05.06.2009 la a Municipiului A contestația împotriva actului administrativ nr. 97907/21.05.2009 (filele 18, 19) la care a primit ca răspuns decizia nr. 6384/s/01.07.2009 (filele 5, 6) prin care a fost respinsă contestația.
În privința reglementării interne, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal, la art. 214 ind.1, prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o eventuală reînmatriculare, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat. Or, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 alin. 1 interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale UE și cel al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat ca taxa specială pentru autovehicule și autoturisme se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată in România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa specială pentru autovehicule și autoturisme se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, deși au fost deja supuse unei proceduri la înmatricularea într-un alt stat membru. Astfel, taxa stabilită de art. 2141din Codul fiscal nu se percepe în cazul reînmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat in România, dar se percepe în cazul înmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că dispozițiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare normei comunitare de mai sus și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 3.165 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Pe de altă parte, OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ. Potrivit dispozițiilor art. 11 din această ordonanță de urgență "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Însă, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, acesta fiind și motivul pentru care dispozițiile art. 214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal au fost abrogate prin art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 01.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată (OUG nr. 50/2008) conduce la aplicarea pentru trecut a noului act normativ, și astfel taxa specială încasată ilegal ar fi validată prin aplicarea retroactivă a unui act normativ inexistent la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, restituirea de către pârâtă a sumei de 1.627 lei din totalul de 3.165 lei, prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, nu justifică refuzul restituirii și a diferenței de 1.538 lei, a cărei reținere cu titlu de taxă pe poluare nu este legală, din moment ce a fost achitată anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în baza unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea și a anulat adresa nr. 97.907/21.05.2009 și decizia nr. 6384/s/01.07.2009 ale pârâtei, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.538 lei, cu titlu de restituire a diferenței de taxă specială pentru autovehicule și autoturisme nedatorată, precum și la plata dobânzilor legale, în procent de 0,1%, conform art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală, calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală (ce se determină prin raportare la nivelul majorării de întârziere prevăzute de același cod), cu începere de la data de 21.05.2009 până la achitarea efectivă a datoriei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, pe fond, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub un dublu aspect, întrucât în primul rând nu există în mod material un act administrativ care să poată fi atacat de către reclamant în procedura contenciosului administrativ, adresa emisă de pârâtă neîntrunind elementele necesare actului administrativ fiscal, această adresă putând fi asimilată cel mult ca înscris emis în regim de asistență contribuabil, și întrucât în al doilea rând nu sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezentând activitatea de soluționare de către instanțe a litigiilor provenite fie din emiterea unui act administrativ fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă recurenta constă în lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice, în susținerea căreia aceasta arată că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecata în nume propriu.
Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă), întrucât nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, întrucât regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90(1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată, recurenta susține că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
A mai arătat recurenta că, în condițiile apariției OUG nr. 50/2008, acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât art. 11 prevede restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare instituită prin actul normativ menționat, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe cu privire la OUG nr. 50/2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că nu ar fi incidente în cauză dispozițiile art.2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței anexate la dosar de fond,Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant suma de 3.165 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, în urma cererii de restituire a acestei sume, pârâta a restituit o parte, refuzând restituirea celeilalte părți, prin adresa nr. 97.907/ad/21.05.2009.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare lipsa unui act administrativ fiscal ( 16 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare excepția este neîntemeiată.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât, restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, recursul pârâtei fiind apreciat ca fiind nefondat, așa încât conform art.312 alin 1 Cod procedură civilă acesta urmează a fi respins ca atare.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc civ, Curtea va obliga pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.1515/03.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./05.03.2010
Tehnored./05.03.2010
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Rodica
