Obligația de a face. Decizia 519/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 519/R-
Ședința publică din 16 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de recurenta - reclamanta - -, cu sediul în Rm.V,-, Rm.V, împotriva 325/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat - pârât fiind - SRL, cu sediul în, str. - -, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta - reclamantă, în baza delegației de la dosar, intimatul - pârât fiind lipsă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin chitanța nr. 10765, din data de 16.05.2008, emisă de Primăria Pitești, în sumă de 2.00 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Vâlcea, potrivit legislației în vigoare. De asemenea, precizează că între cele două părți este vorba de un contract comercial, iar potrivit nr.OUG 119/2007, în cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzută de Codul d e procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
La data de 07.12.2007, reclamanta - "" - Vai nvestit Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, Contencios Administrativ și fiscal cu cererea privind obligarea pârâtei - "" SRL, la plata sumei de 14.598,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciului de apă prestată, în baza contractului nr.24/01.01.2006, cu valabilitate pentru perioada aprilie 2006 - octombrie 2007.
În motivare, reclamanta susține, că a prestat pârâtei serviciul de apă, aspect dovedit pe bază de facturi, iar aceasta a refuzat să achite contravaloarea, încălcând prevederile Legii nr.51/2006 și ale nr.OUG119/2007.
Ca temei de drept, a invocat dispozițiile art.51 alin.3 și ale U,nr.199/2007.
Prin Sentința nr.32/26.02.2008, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 24/01.01.2006, în baza căruia reclamanta a livrat apă potabilă și a prestat servicii de canalizare, fiind emise facturile de la filele 4-22 dosar, pentru suma de 14.598,35 lei, sumă pe care pârâta a refuzat-o la plată în mod nejustificat.
In ședința publică din 26.02.2008, instanța a invocat din oficiu excepția neefectuării procedurii prealabile ( concilierii ).
Analizând cu prioritate, în temeiul art.137 Cod pr.civilă, excepția invocată, tribunalul reține că este întemeiată pentru considerentele ce urmează: Potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea 262/2007, plângerea prealabilă în cazul acțiunilor ce au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii, iar conform art.7 alin.6 lit.c, plângerea se face în termen de 6 luni de la data încălcării obligației contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractelor.
La interpelarea instanței, reprezentanta reclamantei, prezentă în instanță, a precizat că nu a efectuat procedura prealabilă a concilierii, dar a luat legătura verbal cu pârâtul.
Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate încadrabile în dispozițiile art 9 Cod procedură civilă sub următoarele aspecte:
- instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea, ca fiind inadmisibilă, întrucât art.5 alin.(2) din OUG nr.-, nu prevede procedura concilierii, reglementată prin art.7201Cod pr.civilă;
- instanța de fond a aplicat greșit prevederile art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, competentă, referitor la plângerea prealabilă, în cazul contractelor comerciale, cum este cel din litigiu, în condițiile în care, textul de lege, se referă la contractele administrative.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat, și la prevederile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Astfel, art.5 alin.(2) din nr.119/2007, privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, stabilește că, în cazul contractelor comerciale, nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe, prevăzută la art.7201din Codul d e procedură civilă.
Art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, echivalează concilierea cu procedura prealabilă, în cazul acțiunilor care au ca obiect contractele administrative. Nefiind necesară procedura de conciliere directă, nu este evident necesară nici procedura prealabilă.
În raport de dispozițiile legale amintite, instanța de fond, a aplicat dispozițiile Legii nr.554/2004, deși prin art.10, se stipulează, întinderea sferei de aplicare a acestei lege, numai în condițiile în care, nu se prevede altfel în legea specială.
Sub aspectul competenței, sunt aplicabile dispozițiile art.36 din Legea nr.51/2006 modificată, potrivit cărora "Raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice, sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.51(3) din aceeași lege, soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate (prestate), se realizează de instanțele competente".
Potrivit acestor dispoziții legale, litigiul este de natură comercială și se soluționează de către instanța competentă, în funcție de valoarea litigiului. Cum valoarea solicitată de către reclamantă, nu se încadrează în dispozițiile art.2 lit.a Cod pr.civilă (valoarea sub un miliard lei vechi), competența materială și teritorială revine Judecătoriei Rm.V, potrivit art.1 pct.3 Cod pr.civilă.
Este adevărat, că la momentul sesizării instanței, nu erau în vigoare aceste dispoziții legale referitoare la competență, acestea fiind în vigoare începând cu 26.01.2008, însă, potrivit art.725 alin.1 și 2 Cod pr.civilă "dispozițiile legii noi de procedură, se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche".
"În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile".
Întrucât instanța de fond, a soluționat în mod greșit cauza pe bază de excepție, fără a analiza fondul cauzei și dată fiind modificarea competenței materiale, în temeiul art.312 alin.(5) Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va caza sentința și se va trimite cauza spre competentă soluționare, la Judecătoria Rm.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - reclamanta - -, cu sediul în Rm.V,-, Rm.V, împotriva 325/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat - pârât fiind - SRL, cu sediul în, str. - -, județ
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Rm.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția cmercială și de contencios adminitsrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
21.05.2008
jud fond.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Ioana Bătrînu
