Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 944/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIA NR. 944/R-
Ședința publică din 17 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrânu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare recursul declarat de pârâtulINTERNAȚIONALcu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr. 352/Ca/05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în contradictoriu cuCANAL 2000cu sediul în P, str. - nr. 24 A, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat - pentru recurenta - pârâtă în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și consilier - juridic - pentru intimata - reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței seria - nr.-/17.10.2008, în sumă de 182,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 5,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care învederează instanței, că s-a depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 15 octombrie 2008, întâmpinare din partea intimatei - reclamante.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond. Pune în discuție dacă la data judecării cauzei, era competentă Judecătoria sau Tribunalul.
Ambii reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că Tribunalul era competent să soluționeze cauza.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenta - pârâtă solicită admiterea recurentului pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică. Depune la dosar un borderou cu acte și noul contract prestări servicii CANAL 2000.
Consilier - juridic - nu se opune a se depune la dosar actele mai sus menționate, arătând că are cunoștință de conținutul acestora. Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar și pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 05.02.2008, reclamanta - " Canal 2000" SA Pac hemat în judecată pe pârâta - " Internațional" SRL P, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 4.672,51 lei contravaloare prestații și penalități întârziere și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în baza contractului nr.489/15.08.2005 - modificat prin Actul Adițional nr.1/2005 și nr.2/2006, a prestat pârâtei servicii constând în alimentare apă și canalizare, În perioada iulie 2007 - decembrie 2007, pârâta a refuzat plata serviciilor, deși, a primit notificarea în vederea efectuării concilierii directe.
Prin întâmpinarea formulată la data de 9.05.2008, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de dispozițiile art.51 al.(3) Legea 51/2006, excepție respinsă prin încheierea din aceeași dată, cu mențiunea că, în raport de data sesizării, tribunalul este competent material.
Tribunalul Argeș - secția civilă - complet specializat în contencios administrativ - fiscal - prin sentința nr.352/CA/5.06.2008 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor solicitate de reclamantă.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că pârâta nu a achitat suma datorată pentru serviciile livrate, astfel că la data formulării acțiunii era neachitată suma de 4.406,63 lei.
Pentru neachitarea la termen a facturilor datorează reclamantei penalitățile în sumă de 265,88 lei, astfel cum au fost calculate de aceasta (fila 4).
Potrivit art.42 alin.9 din Legea nr.51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
La alin.10 se prevede că neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;
c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.
Pârâta nu a făcut dovada că a achitat facturile în termen sau că serviciile facturate nu au fost efectuate, astfel încât instanța să ajungă la concluzia că sume pretinse prin acțiune nu sunt datorate.
Vor fi respinse criticile formulate de pârâtă, cu privire la lipsa actului adițional pentru modificarea prețului și tarifelor datorate, din moemnt ce, pe de o parte, acestea au fost aduse la cunoștința publică prin publicarea în presa locală iar, pe de altă parte, potrivit art.18, din contract, nu a refuzat plata în termen de 5 zile de la primirea facturii și nu a arătat care este motivul refuzului
Ca atare, cererea reclamantei a fost găsită întemeiată.
Pârâta, fiind în culpă, potrivit art.274 Cod.pr.civilă, va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe temeiul aet.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fără a observa că aceasta nu deține o creanță certă, în sensul dispozițiilor art.379 Cod pr.civilă, precum și faptul că facturarea s-a făcut, în mod eronat, la tarife diferite de cele în vigoare, ce oscilează de la lună la lună, în cauză nefiind aplicabile art.13.9 din contract, ci dispozițiile art.13.3;
- nu este corectă motivarea hotărârii de obligare pe faptul că modificarea pretențiilor și tarifelor de către intimată a fost adusă la cunoștința consumatorilor, prin publicare în presa locală, deoarece modificarea de față s-a făcut prin încălcarea dispozițiilor art.6 alin.2 din contract.
Mai mult, majorarea a fost publicată în presa locală cu mai puțin de 15 zile înainte de începerea perioadei de facturare la noul preț. E drept că, intimata a făcut publicitate, însă, într-un cotidian ce nu are răspândire largă în zonă.
- în mod greșit, s-a susținut că aceasta a refuzat plata facturilor, ci doar a anumitor facturi, anexate prezentei căi de atac;
- neachitarea facturilor s-a datorat intenției sale de a rezilia contractul prin denunțare unilaterală (conform art.24 lit.b contract);
- nu s-a ținut cont de buna sa credință în executarea contractului.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii, prin respingerea acțiunii.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică vizând inexistența unei creanțe, certe, căreia să-i fie aplicabile dispozițiile art.379 Cod pr.civilă, nu poate fi primită, textul nefiind aplicabil cauzei, acesta făcând parte așa cum se poate verifica din cartea V "Despre executarea silită", în sensul că obligația a cărei executare se realizează este stabilită prin hotărârea instanței sau prin alt titlu ce se aduce la îndeplinire de bună voie.
Deci, prin cererea înaintată instanței de judecată, intimata - reclamantă a urmărit obținerea unui titlu executor în baza căruia va porni executarea obligației pe care recurenta - pârâtă nu dorește să o plătească conform convenției și în raport de serviciile publice de care a beneficiat.
Nici cea de a doua critică nu este justificată fiind confirmată de înscrisurile aflate la dosarul cauzei (43-49), ce demonstrează că majorarea tarifelor a fost adusă la cunoștința consumatorilor printr-un cotidian de presă local, împrejurare recunoscută de însăși recurentă, dar care contestă această modalitate de publicitate considerând că trebuia făcută printr-un ziar de largă răspândire, susținere neînsoțită de vreun document care să impună realizarea publicității în modalitatea expresă indicată de aceasta.
Referitor la cea de a treia critică, se constată că recurenta nu a dat curs invitației la conciliere înaintată de intimată la 15.10.2007, deși a primit adresa cu confirmare (23-24) unde ar fi avut posibilitatea să puncteze facturile considerate neconforme, precum și justificarea refuzului la plata anumitor facturi, ceea ce demonstrează contrariul susținerilor sale.
Argumentul dat refuzului de plată prin aceea că intenționa să denunțe unilateral contractul solicitând rezilierea acestuia, nu este pertinent, în lipsa dovezilor contrare.
Faptul că anterior acestui litigiu și-a exercitat cu bună credință obligațiile nu o exonerează de plata în continuare a serviciilor publice pe care nu le-a negat că le-ar fi primit.
Nici în privința temeiului de drept pe care recurenta - pârâtă îl invocă în admiterea prezentei căi de atac, respectiv aplicarea art.13.3 din contract și 13.9 nu a fost justificat, aceasta limitându-se numai la simple afirmații, neînsoțite de probe pertinente, care ar fi dus la formarea altei convingeri în judecata acțiunii îndreptată împotriva sa, dovadă plata integrală a debitorului (89 - dosar -).
Ca atare, în mod corect, judecătorul fondului, în raport de probatoriul administrat a dat interpretarea necesară dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Față de cele ce preced, curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile art.51/20006, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul INTERNAȚIONAL cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr. 352/Ca/05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în contradictoriu cuCANAL 2000cu sediul în P, str. - nr. 24 A, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
B.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
3.10.2008
jud fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrânu, Dumitru