Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 142/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 142/2008
Ședința publică din data de 6 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 21107/23.07.2007 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 04.02.2008 s-a depus de către martorul un înscris prin care arată că nu se poate prezenta în fața instanței din motive medicale, anexând și adeverință medicală în acest sens. La data de 05.02.2008 s-a depus procesul verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul prin care se arată că acesta se află în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale, sens în care se anexează bilet de ieșire din spital.
Curtea de apel, după deliberare, face aplicarea dispozițiilor art. 188 alin. 3. proc. civ. și apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, motiv pentru care declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 04.10.2007, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 22.107 din 23.07.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2007, sub nr. 52.730, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 22.107/23.07.2007 pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acesteia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.
La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantei nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.
Astfel, s-a relevat în cuprinsul întâmpinării că martorii și atestă refugiul mai multor persoane în și din diferite localități, astfel încât nu puteau avea cunoștință de evenimentele petrecute în.
Această apreciere a declarațiilor s-a făcut prin prisma condițiilor obiective și subiective în care martorii au perceput faptele relatate, a duratei timpului care a trecut de la data producerii faptului la care martorii au declarat că au asistat.
Autoritatea emitentă a actului atacat a apreciat aceste mărturii drept neveridice, cu atât mai mult cu cât martorul a fost refugiat pe traseul - B din 15.09.1942 până în 06.03.1945, iar martorul nu este beneficiar al unei hotărâri prin care să i se recunoască statutul de refugiat.
S-a relevat că acești martori au relatat că au mai asistat și la refugiul altor persoane din localități răspândite în tot județul C, din coroborarea tuturor acestor mărturii rezultând că ele nu pot forma intima convingere referitoare la reflectarea în mod exact a realității obiective.
În vederea aflării adevărului în cauză, Curtea a încuviințat administrarea cu respectarea principiului nemijlocirii a probelor testimoniale, procedând la audierea în ședință publică a martorului, în privința martorului fiind făcută aplicarea prev. art. 188 alin. 3.pr.civ. în condițiile în care acesta nu s-a prezentat în instanță nici după emiterea mandatului de aducere, fiind apreciată ca relevantă și împrejurarea că acestui martor nu i s-a recunoscut statutul de refugiat, iar din cuprinsul declarațiilor contradictorii depuse la dosar la 51 - 75 rezultă împrejurarea că a atestat refugiul a mai multor persoane în și din diferite localități, motiv pentru care declarația sa notarială dată în favoarea reclamantei a fost apreciată ca neveridică.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut și împrejurarea că martorul a relevat instanței că a plecat în anul 1942, împreună cu alte 5 persoane din, la și ulterior la T, unde au fost luați în evidență de oficiul de refugiați, plecând apoi spre A I și ajungând în final la
Martorul arată că s-a întâlnit cu reclamanta la, cunoscând că s-a refugiat în 1940 din, însă nu a stat de vorbă cu ea și nici nu cunoaște motivul refugiului său.
Din analiza acestei declarații rezultă faptul că ea trebuie înlăturată întrucât martorul se contrazice în mod evident, în condițiile în care arată că localitățile sale de refugiu au fost și T și, cu toate acestea, se relevă că s-ar fi întâlnit cu reclamanta în.
Mai mult, deși martorul nu a stat de vorbă cu reclamanta și nici nu a fost în măsură să ateste o legătură cu aceasta anterior refugiului, se declară, totuși, că s-a refugiat în 1940 din, fără însă a se putea detalia motivul refugiului.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Cercetând mărturiile depuse în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, instanța a apreciat că acestea nu reflectă în mod exact realitatea.
Așa cum s-a arătat mai sus, declarația martorului nu poate fi luată în considerare, iar lipsa de sinceritate a martorului, respectiv faptul că mărturia acestuia nu este pertinentă pentru a dovedi, fără putință de tăgadă, refugiul reclamantei, rezultă din simpla lecturare a declarației, fiind bazată exclusiv pe presupuneri, în ceea ce privește situația specifică a reclamantei.
Concluzia instanței se întemeiază și pe aceea că martorul nu a dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantei, acesta neasistând personal la refugiul acesteia și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, nefiind în măsură să indice aspecte exacte în legătură cu data începerii și terminării refugiului sau cu localitățile de refugiu.
Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că această mărturie nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorul nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și întemeiat pe probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în satul, nr. 112, comuna, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C- Str. - nr. 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
dact. /4 ex./22.02.2008.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș
