Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 318/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 318/2008
Ședința publică din data de 6 FEBRUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE împotriva sentinței civile nr. 2318/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - legea nr. 188/1999.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și nu a fost depusă taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei pentru fondul cauzei deși reclamanta a fost citată cu această mențiune.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 31.01.2008 reclamanta a depus întâmpinare.
Reclamanta depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reclamanta solicită respingerea recursului formulat ca nelegal și netemeinic.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.318 din data de 30.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2003 invocate de pârâtele și CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C; admisă acțiunea formulată de - și, în consecință obligate pârâtele să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prime de concediu pentru perioada 2001 - 2006 actualizate cu rata inflației de la data executării.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul la plecarea în concediu ca, pe lângă indemnizația de concediu să primească și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Acest drept a fost suspendat succesiv, prin legile bugetului de stat, însă este evident că prin neplata acestui drept, pârâtul de I nu a făcut decât să respecte dispozițiile de suspendare, dar începând cu 1 ianuarie 2006 trebuia reluată plata dreptului menționat și, mai mult, plata acestui drept retroactiv. Aceasta pentru că prin dispozițiile de suspendare nu a fost abrogat dreptul la prima de vacanță, ci a fost afectată doar executarea plății. De altfel, în acest sens sunt și disp. art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Mai arată instanța că atâta timp cât executarea dreptului a fost suspendată pe cale legală, reclamanta nu avea deschis dreptul la acțiune până la încetarea efectului suspendării. Ca urmare, nu se poate susține prescripția dreptului său la acțiune pentru perioada 2001 - 2002.
În privința calității procesuale pasive a pârâtei de doi, instanța de fond arată că are calitate în temeiul art. 266 - 267 din Legea nr. 95/2006, fiind ordonator principal de credite,iar C fiind ordonator secundat de credite.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta relevând că hotărârea este nelegală din perspectiva greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale și a prescripției, cât și din perspectiva nereținerii dispozițiilor vizând actele suspendarea, a greșitei interpretări a dispozițiilor actelor normative. Astfel, în argumentare, recurenta arată că între și reclamantă nu există relații contractuale, raportul juridic se stabilește între reclamantă, în calitate de salariată a C și prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada existenței identității între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Cât privește excepția prescripției, arată recurenta că în raport de art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar în prezenta cauză, nașterea dreptului la acțiune a reclamantei corespunde perioadei de la care plata drepturilor a fost suspendată prin legi bugetare. Împrejurarea că prin acte succesive a fost suspendată acordarea primei, mai arată recurenta, nu poate conduce la concluzia că a fost întrerupt cursul prescripției, atâta timp cât, pe de o parte, efectul suspensiv era limitat în timp, iar cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute, reclamanta nefăcând dovada că au intervenit acte de întrerupere a cursului prescripției.
În fine, mai arată recurenta, că în conformitate cu reglementările exprese ale legilor bugetare anuale, prevederile actelor normative referitoare la prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu se suspendă, dispoziții similare fiind prevăzute prin reglementările succesive și ale anilor anteriori, context în care C avea obligația de a le respecta, altfel ar fi însemnat o încălcare flagrantă a legii.
Examinând argumentele aduse prin recursul declarat în raport cu actele dosarului, cu normele juridice incidente, cu prevederile art. 304.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că actul normativ evocat prin demersul inițiat și Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, aplicabilă, dat fiind calitatea de funcționari cu statut special al reclamanților, prevăd că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, s-a refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform disp. Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanții fiind funcționari publici sunt îndreptățiți să se prevaleze de disp. Legii nr. 188/1999, iar din această perspectivă, susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală apar ca neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Evident, se susține de recurentă că reținerile instanței cu privire la calitatea procesuală sunt greșite. Atare susținere nu poate fi reținută, deoarece calitatea procesuală a pârâtelor a fost invocată și justificată prin demersul inițiat de intimați în considerarea că aceștia au calitatea de ordonatori de credite și atribuții în legătură cu asigurarea fondurilor necesare acordării drepturilor salariale. Plecând de la atribuțiile în legătură cu gestiunea și administrarea sistemului ca serviciu public și de la competențele de repartizare în teritoriu a resurselor financiare și de prerogativele conferite prin lege, poate figura ca parte în proces și, prin urmare, corect a fost respinsă de prima instanță excepția invocată.
Corecte sunt însă reținerile primei instanțe cu privire la prescripție. Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. Or, în speță, reclamantei nu i se poate imputa starea de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia. În acest context au operat și dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind suspendarea cursului prescripției, curgerea termenului a început în momentul în care a încetat aplicabilitatea dispozițiilor de suspendare a dreptului material. Ca atare, reclamanta, așa cum a reținut și prima instanță, a fost în drept de a promova acțiunea, dreptul său nefiind prescris.
În plus, nici susținerile recurentei că în raport cu dispozițiile legilor bugetare avea obligația de a le respecta, nu pot fi primite ca motiv de exonerare a obligației de plată a primei de vacanță, întrucât omite a se avea în vedere că avea obligația de a lua ea însăși măsuri de a include, respectiv a cere rectificarea bugetului pentru acoperea unor eventuale sume neprevăzute a fi cheltuieli care puteau rezulta și din eventuale hotărâri judecătorești pentru a se evita astfel și neîndeplinirea obligației de a aproba, vira și efectua cheltuielile doar cu o destinație precisă.
Așadar, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE împotriva sentinței civile nr. 2.318 din 30 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./dact./2 ex./25.02.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
