Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 174/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.174
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul domiciliat în Câmpina, Al., nr. 1, județul P, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B, sector 5,-, cauză venită spre competentă soluționare, potrivit sentinței nr. 510 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Acțiunea scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul depune la dosar adresa nr. 364/16.01.2007 și concluzii scrise.
Curtea pune în discuție excepția tardivității promovării acțiunii invocată din oficiu.
Având cuvântul pe excepție, reclamantul, solicită respingerea excepției tardivității, întrucât consideră că s-a adresat instanței în termen legal ca urmare a recomandării Comisiei, care nu i-a recomandat un termen, însă pentru procurarea documentelor a avut nevoie de mai mult timp.
La solicitarea Curții, reclamantul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în starea de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, reclamantul solicită admiterea acțiunii, să se constate calitatea sa de luptător în rezistența anticomunistă și să fie obligată pârâta să emită o decizie în acest sens.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ, constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, reclamantul, a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența din Cadrul Ministerului Justiției B, să i
se recunoască calitatea sa de luptător anticomunist, fiind nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale pronunțată de către pârâtă, prin decizia dată în dosarul nr.3562/2006 din 6.12.2007, arătând că această decizie este nedreaptă și incorectă se referă la soluționarea memoriului și nu a actelor, pe care le-a trimis către comisie pe măsură ce a intrat în posesia lor de la CNSAS.
Prin sentința nr.510 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția necompetenței materiale a instanței invocate din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.
La data de 25.02.2009, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea deciziei nr. 3562/6.12.2007, întrucât OUG 214/1999, permite dovedirea cererii de către petiționar numai prin înscrisuri, iar nu a făcut o astfel de probă (filele 72-74).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, solicitându-se din oficiu Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența să comunice instanței decizia contestată și documentația ce a stat la baza emiterii acesteia (75-135).
În ședința publică din 7.09.2009, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității promovării acțiunii, reclamantului acordându-i-se termen pentru a-și formula apărări pe această excepție.
Potrivit art. 137 pr.civ. instanța se pronunță cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetare pe fond a pricinii, astfel că urmează a se pronunța asupra excepției tardivității formulării acțiuni, invocată din oficiu.
Potrivit OUG 214/1999, împotriva deciziei Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, persoana interesată poate introduce plângere la instanța de contencios administrativ competentă, fiind aplicabile dispozițiile Legii 554/2004 cu modificările ulterioare, termenul de promovare a acțiunii este de 6 luni, conform art. 11 din legea contenciosului administrativ, acest termen fiind unul de prescripție, calificat ca atare de actul normativ special.
Decizia contestată de către reclamant a fost pronunțată de pârâtă în ședința din 6.12.2007, iar la 10.12.2007 Comisia a comunicat lui, această soluție emisă în dosarul constituit, ce a avut ca obiect acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă (filele 19-24), astfel că de la această dată 10 decembrie 2007, curge termenul de 6 luni, prev. de art. 11 din legea contenciosului administrativ, termen ce s-a împlinit la 10.06.2008.
Reclamantul, a investit Tribunalul Prahova, cu acțiunea prin care a contestat decizia 3562/6.12.2007, la data de 29.09.2008, cu mult după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004, în motivarea acțiunii, a susținut că decizia i-a fost comunicată de pârâtă la 25 martie 2008, fără însă a face dovada în acest sens, dar și în raport de data precizată de, termenul de sesizare al instanței de 6 luni, s-a împlinit la 25 septembrie 2008.
Față de aceste considerente, Curtea constată că excepția tardivității invocate din oficiu este întemeiată, reclamantului i s-a comunicat decizia contestată la 10.12.2007, termenul de 6 luni s-a împlinit la 10.06.2008, instanța a fost investită la 29.09.2008, cu nerespectarea termenului legal imperativ prevăzut de legea
contenciosului administrativ, astfel că urmează să fie admisă excepția, iar acțiunea promovată de, va fi respinsă ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității promovării acțiunii, invocată din oficiu.
Respinge ca tardivă acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul domiciliat în Câmpina, Al., nr. 1, județul P, în contradictoriu cu pârâtaCOMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA,cu sediul în B, sector 5,-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red. MS
Tehnored. DL
4 ex./21.10.2009
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria