Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 333/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 333/2008
Ședința publică din 26 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 21632/9.07.2007 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la al treilea termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 26.11.2007, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21.632/9.07.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2006, sub nr. 65.933, reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 21.632/9.07.2007 pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.
La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantei nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.
Astfel, s-a relevat în cuprinsul întâmpinării că martorul a declarat refugieri în și din diferite localități, răspândite în tot județul C, din coroborarea tuturor acestor mărturii rezultând că ele nu pot forma intima convingere referitoare la reflectarea în mod exact a realității obiective.
Această apreciere a declarațiilor s-a făcut prin prisma condițiilor obiective și subiective în care martorii au perceput faptele relatate, a duratei timpului care a trecut de la data producerii faptului la care martorii au declarat că au asistat.
Autoritatea emitentă a actului atacat a apreciat aceste mărturii drept neveridice.
În virtutea rolului activ și pentru a lămuri aspectele sesizate din lecturarea întâmpinării, Curtea a dispus audierea nemijlocită a celor 2 martori, ambii prezentându-se în fața instanței și declarând faptul că nu o cunosc pe reclamantă și nu pot reda detalii ale refugiului acesteia ( 54,55).
Această atitudine a fost interpretată de către instanță ca o revenire asupra celor redate în declarațiile autentice, care, oricum, nu au dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantei, martorii neasistând personal la refugiul reclamantei și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu, declarându-se generic că plecarea s-a datorat represiunilor autorităților maghiare.
Or, cum legalitatea unui act administrativ trebuie apreciată prin prisma documentației care a stat la baza emiterii lui și întemeiat pe probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în C N,-,. 9, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C- Str. - nr. 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
dact. /4 ex./26.04.2008.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo