Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 797/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 797/2008
Ședința publică din data de 26 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr-, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și SERVICIUL INDEPENDENT DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIA INTERNĂ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 19.03.2008 reclamantul a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul solicită respingerea recursului pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 30 din 09.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR, SERVICIUL INDEPENDENT DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ B M și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prime de concediu pe anii 2004, 2005, 2006, precum și sporul de fidelitate de până la 20 %, pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației începând cu data plății.
Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu aceste sume, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să propună rectificarea bugetului în acest sens.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat în cadrul pârâtului de rând 2, în calitate de funcționar public cu statut special, iar potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici aveau dreptul ca pe lângă indemnizația de concediu să primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Potrivit art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, la plecarea în concediu de odihnă, polițiștii care sunt funcționari publici primesc o primă de concediu egală cu salariul din luna anterioară plecării în concediu, de asemenea, și art. 28 alin. 1 lit. a din Legea nr. 350/2002 prevede acordarea primelor de concediu.
Acest drept a fost ulterior suspendat prin dispozițiile art. 30 alin. 2 din nr.OUG 33/2001 până în data de 1.01.2002, acest termen de suspendare fiind prelungit prin Legile nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005 privind bugetul de stat până la data de 31.12.2006.
De asemenea, potrivit art. 6 din G nr. 38/2003, pentru activitatea desfasurata in institutiile din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, in calitate de militar, politist, functionar public si personal contractual, politistilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Prin OUG nr. 11/2004, art. 2 alin. 1, s-a prevăzut suspendarea aplicării dispozitiilor <LLNK 12003 38130 302 6 43>art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobata cu modificari si completari prin <LLNK 12003 353 10 201 0 18>Legea nr. 353/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru anul 2005, insă, a expirarea duratei de suspendare, dispozițiile afectate de suspendare reintră în vigoare, astfel cum arată art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 38 din Constituția României, "salariații au dreptul la protecția sociala a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igienei muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice".
A mai reținut prima instanță că, conform art. 53, alin. 1 și 2 din același act normativ, "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică" și "să fie aplicată nediscriminatoriu".
Textele de lege prin care a fost suspendat drepturile solicitate de către reclamant, prin prisma dispozițiilor constituționale suscitate, instanța de fond le-a apreciat ca fiind date prin încălcarea normelor constituționale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin M, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că xercițiul drepturilor invocate de către reclamant, a fost însă suspendat pentru anul 2004 în baza art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, pe anul 2005 în baza art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și pe anul 2006 în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, această suspendare succesivă fiind un eveniment legislativ intervenit în condițiile prev. de art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care stipulează că: "În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior", iar prev. art. 57 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor stipulează că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual" unităților Ministerului Administrației și Internelor aflate sub incidența Legii nr. 218/2002 privind Poliția Română și Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Astfel, neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu fiind un beneficiu acordat acestei categorii de personal, în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. 1, în limita fondurilor bugetare.
Pârâtul mai susține că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală deoarece aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003 fiind suspendată, este evident faptul că acestea nu pot produce efecte juridice în intervalul 01.01.2004 - 31.12.2006, iar instituirea în sarcina sa a obligației de plată a dreptului pretins s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare amintite.
Aceleași considerente se invocă și cu privire la sporul de fidelitate, întrucât și exercițiul acestui drept a fost suspendat, în aceleași condiții de legalitate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Motivarea recursului se întemeiază, în esență, pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 și a sporului de fidelitate, în baza art. 6 din OG nr. 38/2003.
Se apreciază că în condițiile în care măsura suspendării acestor prevederi a fost operantă potrivit textelor legale la care s-a făcut referire în recurs, acordarea drepturilor solicitate de către reclamant pentru perioada 2004 - 2006 este fără temei legal.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamantului, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, respectiv Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005 și art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță și a sporului de fidelitate, dreptul în sine nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate în recurs, reclamantul fiind polițist și, în consecință, pe deplin îndreptățit să se prevaleze de disp. art. 37 alin. 2 și art. 6 din OG nr. 38/2003.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursul chematului în garanție conform căreia nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textele legale mai sus arătate, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003 a fost suspendat pe perioada 2004 - 2006 prin legile succesive ale bugetului de stat, iar a celui privind sporul de fidelitate, în anul 2005, aceasta suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitată, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Având in vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente și dispozițiile Codului Muncii, care la art. 295 alin. 2 dispune că "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de munca respective".
Pe de altă parte, reclamantul a învederat, întemeiat, că însăși suspendarea dreptului privind prima de vacanța și sporul de fidelitate, prin textele de lege mai sus amintite este neconstituțională si nelegală, având în vedere și rev.p. art. 38 din Codul muncii, ca și reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, care sunt imperative, statuând că: "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. "
Acest text trebuie coroborat și cu prevederile art. 38 și 53 alin. 1 din Constituția României, iar faptul că respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor care au suspendat acordarea drepturilor bănești solicitate nu este relevant în cauză, întrucât aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare.
De altfel, chestiunea referitoare la plata primei de concediu a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. XII/2007 a stabilit, în baza prev. art. 329.pr.civ. că aceasta, respectiv o sumă egală cu salariul de bază, din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu se cuvine polițiștilor pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin disp. art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003.
Având în vedere toate aceste aspecte, nu sunt pertinente, în egală măsură, nici susținerile privind împrejurarea că nu ar fi fost încălcat dreptul reclamantului la un concediu de odihnă plătit, prin prisma celor mai sus expuse, astfel încât vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate.
În consecință, aplicând prev. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin DGFP M împotriva sentinței civile nr. 30 din data de 9 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.MB/Dact.SM
2 ex./18.04.2008
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
