Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 346/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 346/
Ședința publică din 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 969/ din 04.11.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul și consilier juridic pentru intimatul Inspectoratul Județean de Poliție I,lipsă fiind intimatul Ministerul Administrației și Internelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recurentul a depus, prin serviciul de registratură, precizări scrise, la care este anexată sentința penală nr. 581 din 12.02.2009 a Judecătoriei Iași.
Instanța pune în discuție împrejurarea de a ști, față de soluția adoptată de Tribunalul Iași, care a soluționat pricina admițând excepția inadmisibilității acțiunii, dacă are legătură cercetarea legalității hotărârii de guvern cu pricina de față, cu soluția adoptată de către tribunal.
Recurentul arată că stăruie în soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 17 alin. 1 lit. r din nr.HG 1588/19.12.2007.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul solicită admiterea excepției de nelegalitate și admiterea recursului.
Consideră că are temei legal pentru a cere poliției să adopte o anumită conduită, conform celor invocate în cererea de recurs și în alte precizări depuse la dosar.
Susține că i se încalcă niște drepturi fundamentale prevăzute de legislația internațională până la a ajunge la drepturile interne ce i s-au încălcat în ceea ce privește fondul problemei.
I se aduce atingere accesului liber la justiție și de desfășurare a unui proces echitabil, precum și a dreptului la apărare datorită neclarităților actuale legate de ocuparea unei locuințe, precum și de schimbarea destinației unei locuințe, fiecare interpretând legislația după cum îi convine.
Motivul invocat de instanță în respingerea acțiunii este legat de faptul că a da curs solicitării reclamantului (obiectul acțiunii), chiar dacă reclamantul ar avea dreptate în demersurile și în solicitările sale, ar însemna încălcarea principiului separației puterilor în stat. Nimic mai fals, întrucât în art. 1 alin. (4) din Constituția României se face referire la "principiul separației și echilibrului puterilor" și nu numai la separația puterilor, iar art. 126 din Constituția României prevede controlul judecătoresc al oricăror acte administrative, cu excepția celor prevăzute în Constituție.
Consideră, conform precizărilor din cererea de recurs, că sentința Tribunalului Iași de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant este netemeinică și nelegală.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași, pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul problemei.
Consilier juridic, pentru intimatul Inspectoratul Județean de Poliție I, solicită respingerea excepției de nelegalitate ca fiind și ea, la rândul ei, inadmisibilă, întrucât acea hotărâre de guvern invocată de către recurent nu are absolut nici o legătură cu acțiunea dedusă judecății la fond și în fața instanței de recurs.
În ceea ce privește fondul cauzei, solicită a se observa că în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a Inspectoratului Județean de Poliție I, obiectul acțiunii nu poate fi încadrat în cele prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În aceste condiții, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Având cuvântul în replică, recurentul arată că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție face apel nu numai la art. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ, cât și la art. 8 din Legea contenciosului administrativ care specifică obiectul acțiunii și Înalta Curte de Casație și Justiție spune că, într-adevăr. tribunalul nu a reușit să încadreze acțiunea reclamantului în ceea ce se specifică în art. 8 Legii contenciosului administrativ. Consideră că reclamantul a precizat și argumentat în documentele depuse la dosar.
Depune la dosar precizări și concluzii, precum și un număr de șase fotografii.
Consilier juridic, pentru intimatul Inspectoratul Județean de Poliție I, arată că se cere instanței de judecată să se transforme în agent constatator, să facă printr-o imixtiune a autorității judecătorești în locul altor autorități.
Recurentul precizează că cere instanței să verifice dacă acțiunea poliției în situația de față este conform legii sau nu, și nu să se transforme în agent constatator, dar poliția refuză de fiecare dată să își facă datoria conform legii.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 969/ din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Iași, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâți pentru ca aceștia să identifice și să sancționeze persoanele care locuiesc sau folosesc clandestin apartamentul 13, de la scara blocului unde locuiește, să identifice și să sancționeze adevăratul proprietar al imobilului pentru schimbarea destinației acestuia, să se ia măsurile pentru intrarea în legalitate a spațiului respectiv, cu respectarea destinației sale și obligarea acestora la plata de daune morale pentru situația prezentată, care durează de 4 ani.
Raportându-se la obiectul acțiunii, prima instanță a reținut că, independent de calitatea pârâților de autorități publice, tribunalul nu se poate substitui autorităților executive ale statului, obligându-le să ia măsuri de natura celor solicitate, în condițiile în care litigiul de față nu este urmarea emiterii sau încheierii, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, sau a nesoluționării în termenul legal ori a refuzului de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al reclamantului.
Prima instanță a apreciat că nu orice refuz al unei autorități administrative atrage competența instanței de contencios administrativ, ci doar acel refuz care este în legătură cu atribuțiile conferite de lege autorității respective de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Raportându-se la cererea reclamantului de a se obliga o autoritate să sancționeze alte persoane, prima instanță a reținut că dreptul de apreciere cu privire la măsurile de luat aparține acelei autorități, cu un eventual control ulterior de legalitate a actelor emise, și că reclamantul are alte căi legale pe care să le urmeze în situația expusă în prezenta cauză, considerându-se că și cererea de acordare de daune morale trebuie să urmeze soarta cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit s-a apreciat că activitatea, actele administrative sau operațiunile administrative întreprinse de agenții constatatori, în soluționarea sesizărilor sale, trebuie să scape oricărei cenzuri, că această cenzură trebuie să vină de la instanța de contencios administrativ și că, din acest punct de vedere, acțiunea sa este perfect admisibilă, solicitându-se ca pârâții să fie obligați să ia măsurile care se impun pentru sancționarea persoanelor care locuiesc sau folosesc clandestin apartamentul 13, să plătească daune morale pentru refuzul de a întreprinde acțiunile administrative necesare intrării în legalitate, precum și efectuarea controlului legalității actului de proprietate al imobilului în cauză.
Recurentul a ridicat excepția de neconstituționalitate a nr.OUG 97/2005 și a Legii nr. 230/2007, precum și excepția de nelegalitate a nr.HG 1588/2007 și a nr.HG 400/2003; Curtea, prin încheierea din 2 februarie 2009 și respectiv prin încheierea din 1 iunie 2009, respingând cererile de sesizare a Curții Constituționale și respectiv a Curții de APEL IAȘI, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, prima soluție fiind menținută prin decizia nr. 862 din 17 februarie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimatul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
În recurs au fost depuse înscrisuri privind cercetările penale efectuate la cererea lui și un număr de șase fotografii.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
În cauză este dovedit faptul că reclamantul-recurent a solicitat, prin mai multe petiții, adresate Poliției Municipiului I, "identificarea adevăratului proprietar al apartamentului nr. 13 de la scara unde locuiesc deoarece a schimbat destinația de locuit a apartamentului în hotel, motel, loc de distracții, spălătorie", că urmare acestor sesizări, făcute pe parcursul anilor 2005 - 2008, petentului i s-a comunicat că apartamentul "este lăsat în administrarea temporară a d-nei " și că aceasta "nu locuiește efectiv în acel apartament, în sensul nr.OUG 97/2005, și nu este necesară înscrierea în cartea de identitate a acesteia a vizei de reședință", precum și faptul că, prin referatul întocmit în dosarul nr. 4696/P/2008, s-a propus neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 292 Cod penal; răspuns pe care petentul l-a apreciat ca fiind nesatisfăcător, determinându-l să promoveze prezenta acțiune.
Din actele aflate la dosarul nr. 4626/P/2008 și din referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, menționat, rezultă de asemenea că persoanele audiate, respectiv și, s-au declarat "deranjate de ", că cea în cauză și "au avut un comportament necivilizat și de reclamagii în relațiile cu vecinii" și că "dacă am în vizită vreo persoană, acesta într-un mod abuziv și cicălitor, în țevile de la calorifer și țipă, erijându-se într-o victimă".
În atare situație, chiar dacă relațiile dintre vecini sunt tensionate și chiar dacă comportamentul unora dintre locatari nu se ridică la un nivel acceptabil pentru persoanele ce sunt obligate să locuiască într-un bloc de locuințe format din mai multe apartamente proprietate personală, în mod justificat a reținut prima instanță că soluționarea acestei situații tensionate nu este de competența pârâților, și că cei interesați trebuie să urmeze procedurile consacrate prin Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, chemarea în judecată a organelor de poliție apărând a fi inadmisibilă.
reclamantului-recurent de a se obliga pârâții să sancționeze persoanele care dețin sau care folosesc apartamentul 13 este lipsită de suport legal, nici o dispoziție legală nepermițând transformarea instituțiilor statului în instrumente de reglare a diferendelor de natură domestică, pe care o persoană le are cu proprietarii apartamentelor învecinate.
În valorificarea sesizărilor făcute de reclamantul-recurent, organele de poliție sunt în drept a aprecia dacă faptele sesizate reprezintă încălcări ale ordinii publice sau sunt simple abateri de la normele de conduită, ce exced sferei dreptului contravențional sau legii penale, instanța neputându-se substitui în exercitarea dreptului de apreciere sau impune adoptarea unei anumite conduite, doar pentru că o persoană are o viziune personală fermă în ceea ce privește limitele în care un alt proprietar, cu care se învecinează, se poate folosi de bunul său.
Faptul că vecinul de la etajul superior își usucă rufele în afara spațiului propriu, că primește vizite, că ascultă muzică, sau că se distrează într-o manieră ce nu ține seama de susceptibilități și sensibilitățile vecinului său, nu justifică cererea adresată instanței de a se obliga instituțiile statului să întocmească dosare penale, sau să aplice sancțiuni contravenționale, întrucât, chiar dacă acele instituții sunt în slujba cetățeanului, ele nu pot fi obligate să acționeze potrivit voinței și intereselor - subiective - ale petenților.
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, că nu orice neînțelegere dintre vecini trebuie să conducă la intervenția organelor de poliție și că cetățeanul nu are un drept absolut în relația cu instituțiile statului, acestuia nefiindu-i recunoscut dreptul de a cere obligarea acestora să adopte o anumită conduită, trecându-se peste dreptul de a evalua și a decide, în limitele competențelor acordate, asupra măsurilor de urmat, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul promovat de reclamant ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007 și art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 400/2003.
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 969//04.11.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.06.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
29.06.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
