Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 265/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.265
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâții ANAF - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut lor în ședința publică din data de 12.01.2010, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.01.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 25.XI.2009, reclamanta - - a solicitat în contradictoriu cu pârâții ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr.243 din 24.XI.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr.18019 din 20.XI.2008 emise de pârâte.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că actele administrative contestate sunt nelegale în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 rap. la art.15 din același act normativ.
Astfel, în ceea ce privește existența cazului bine justificat acesta rezidă în faptul că potrivit avizului de inspecție fiscală nr.5704/20.04.2007 emis în baza art.98 pr.fiscală perioada supusă verificării a fost stabilită pentru anii fiscali 2004 - 2006 în timp ce inspecția efectivă și raportul de inspecție fiscală ca și decizia de impunere au vizat perioada 2002 - 2006, astfel că inspectorii fiscali au încălcat nu doar legea, dar au și depășit limitele ordinului de serviciu emis în baza avizului de inspecție fiscală.
Se susține că stabilirea unor obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei privind impozitul pe veniturile nerezidenților în perioada 2000 - 2002 încalcă prevederile art.12 al.2 din OG 83/998 întrucât organului de control i-a fost prezentat certificatul de rezidență fiscală în Franța a beneficiarului devenit demonstrând că impunerea veniturilor obținute în România era supusă legii franceză și autorităților fiscale franceze în condițiile art.7 din Convenția de evitare a dublei impuneri din 1974.
De asemenea, calificarea drept nedeductibile de către autoritățile fiscale a unor sume plătite cu titlu de TVA aferente prețului unui studiu de fezabilitate pentru parcarea multietajată întocmit în 2002 încalcă art.22 al.4 lit.b și art.24 al.1 lit.a din legea nr.345/2002 întrucât sumele purtătoare de TVA deductibil au fost dovedite prin facturi fiscale și au fost făcute cu scopul de a realiza parcare proprie.
este și calificarea cheltuielilor făcute de reclamantă în scopul menținerii în stare de funcționare generală a clădirii magazinului drept lucrări de modernizare supuse recuperării pe calea amortizării, ceea ce contravine punctelor 5.4 și 5.13 din contabile armonizate cu directiva IV și cu standardele internaționale de contabilitate adoptate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.94/2001 ce califică asemenea sume drept cheltuieli deductibile nesupuse amortizării.
În ceea ce privește paguba iminentă și această condiție este îndeplinită în viziunea reclamantului, atât prin cuantumul însuși al obligațiilor de plată stabilite în mod evident nelegal în sarcina sa cât mai ales prin consecințele imediate și directe pe care le-ar avea executarea silită asupra activității reclamantei și asupra activității partenerilor de afaceri ai acestora.
Astfel, orice măsură de executare silită întemeiată pe aplicarea actelor contestate ar duce la afectarea gravă sau la întreruperea activității reclamantei și a altor agenți economici, blocajul financiar în care s-ar afla producând un efect de domino în mediul de afaceri.
O asemenea executare silită ar avea un impact social foarte grav, punând sub spectrul șomajului pe cei aproximativ 200 de angajați ai reclamantei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.15 din Legea 554/2004.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei practică judiciară, actele administrative atacate, alte înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția inadmisibilității cererii în raport de dispozițiile art.14 al.6 din Legea 554/2004, arătând că prin Sentința civilă nr.1840/30.04.2009 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă cererea de suspendare a acelorași acte administrative, prin DC 5096/13.XI.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal dispunându-se casarea acestei sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se arată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ disp. art. 14 al.1 din Legea nr.554/2004 modificată și republicată, invocându-se aspecte din instanței supreme și prezumția de legalitate a actelor administrative.
În dovedire pârâta a depus la dosarul cauzei copie a sentinței civile nr.1840/30.04.2009, alte înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Excepția inadmisibilității prezentei cererii de suspendare întemeiate pe dispozițiile art.14 al.6 din Legea nr.554/2004 modificată și republicată este neîntemeiată în considerarea motivelor prezentei cereri în mod evident diferite de cele invocate în susținerea acțiunii soluționate prin sentința civilă nr.1840/30.04.2009 (fila 418-422 dosar), iar pe de altă parte în considerarea celor învederate de reprezentantul pârâtei, sentința civilă prin care s- soluționat prima cerere de suspendare fiind desființată prin decizia Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscală.
Cererea reclamantei formulată în prezenta cauză, este întemeiată pe dispozițiile art.14 al.1 din legea nr.554/2004 modificată și republicată - care prevăd că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7 autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoană vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ conform art.2 al.1 lit.t din Legea nr.554/2004.
Curtea reține că actele administrative a căror suspendare se solicită au fost emise în urma finalizării inspecției fiscale dispuse de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin structurile specializate declanșată prin emiterea avizului de inspecție fiscală nr.15704/20.04.2007.
Prin acest aviz, reclamanta a fost înștiințată ca va face obiectul unei inspecții fiscale având ca obiectul unei inspecții fiscale având ca obiective verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și sau operațiunilor pentru impozitul pe profit pe perioada 1.01.2004 - 31.XII.2006, impozitul pe veniturile din salarii pentru perioada 1.01.2004 - 31.XII.2006 taxa pe valoarea adăugată pe perioada 1.01.2004 - 31.XI.2006, contribuții sociale pe perioada 1.01.2004 - 31.XII.2006, alte venituri ale bugetului general consolidat pe perioada 1.01.2004 - 31.XII.2006.
Din analiza actelor administrative contestate reiese că obligațiile fiscale suplimentare de plată au fost stabilite pentru perioada supusă verificării între anii 2002 și 2006, atât în ceea ce privește obligațiile principale cât și majorările de întârziere aferente, în condițiile în care avizul de inspecție fiscală înștiința contribuabilul că perioada supusă verificării va fi 2004 - 2006.
Potrivit dispozițiilor art.101 al.1 și 2 din OG 92/2003 modificată și republicată, înaintea desfășurării inspecției fiscale organul fiscal are obligația de a înștiința contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală care trebuie să cuprindă printre alte mențiuni obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale, legea prevăzând în mod expres în cuprinsul art.102 al.2, situațiile în care nu este necesară o asemenea comunicare.
Instituirea unei asemenea obligații în sarcina autorităților fiscale de a înștiința contribuabilul că urmează să fie supus unei asemenea verificări, obiectul verificării și perioada supusă controlului reprezintă garanție a respectării dreptului contribuabilului la a își organiza, dovedi și susține îndeplinirea obligațiilor fiscale impuse de lege.
Pe de altă parte, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, avizul de inspecție fiscală trebuie să cuprindă mențiunile obligatorii de lege, de asemenea în vederea respectării dreptului la apărare al contribuabilului.
În speță, încălcarea acestor dispoziții legale de către organele de control care au înștiințat reclamanta despre o altă perioadă de timp ce urmează să fie supusă verificării decât cea reținută în decizia de impunere și în raportul de inspecție fiscală este de natură să îndreptățească instanța să concluzioneze, fără antamarea fondului cauzei, că în privința actelor administrative contestate se conturează o aparență de nelegalitate ce urmează a fi însă eventual stabilită la soluționarea cauzei în fond.
Și aspectele legate de greșita stabilire în sarcina reclamantei a obligației de plată a impozitului pe veniturile nerezidenților în raport de dispozițiile art.12 al.2 din OG 83/1998 și art.7 din Convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și Franța conduc la existența unor indicii de nelegalitate a actelor administrative contestate, având în vedere actele existente la dosarul cauzei.
Cealaltă condiție impusă de dispozițiile art. 14 al.1 din Legea 554/2004 modificată și republicată referitoare la paguba iminentă ce s-ar produce reclamantei prin executarea acestor acte administrativ - fiscale este de asemenea îndeplinită în cauză în considerarea definiției prevăzute în art.2 al.1 lit.s din Legea 554/2004, respectiv prejudiciu material viitor și previzibil ce ar afecta patrimoniul reclamantei.
Aceste consecințe afectează nu numai activitatea reclamantei, dar poate perturba și activitatea altor agenți economici, în considerarea obiectivului de activitate al reclamantei.
Raportat la cuantumul obligațiilor fiscale stabilite prin actele administrative emise de pârâtă, specificul activității reclamantei precum și natura obligațiilor contractuale ale acesteia, poate fi reținută cu certitudine iminența producerii unei pagube în patrimoniul societății contestatoare.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept reținute anterior în baza art.14 din legea nr.-, modificată și republicată, Curtea va admite cererea formulată de reclamanta și va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr.243/ 24.XI.2008 și a actelor subsecvente până la soluționarea cauzei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite cererea formulată de reclamanta - - cu sediul în B, nr.1, sector 3 în contradictoriu cu pârâții ANAF - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI cu sediul în B,-, sector 5 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR cu sediul în B,-, sector 2.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr.243/ 24.XI.2008 și a actelor subsecvente până la soluționarea cauzei în fond.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
04.03.2010
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta
