Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 02-10-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 1858/298/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE Nr. 427/A/2014
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Judecător C. M. C.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva sentinței civile nr. 167/2014 pronunțată de Judecătoria S. și intimat ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță d-na consilier juridic C. G. A. pentru apelant și dl. avocat C. I. pentru intimat .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
La data de 30.09.2014 apelantul a depus la dosar prin serviciul registratură motivele de apel din care un exemplar se comunică cu avocatul intimatei.
Avocatul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială și practică judiciară.
Reprezentanta apelantului depune la dosar delegație de reprezentare .
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța pune în vedere avocatului reclamantului să estimeze durata necesară cercetării procesului.
Avocatul apelantului estimează durata ca fiind astăzi.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale formulată de către petentă pentru criticile invocate în motivele de apel. În esență susține că, instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat iar a stabili proveniennța materialului lemnos nu înseamnă a stabili și cine este proprietarul.
Avocatul intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind legala si temeinica, invocând dispoz. art 37 din Legea 171/2010 și dispoz. art 31 din O.G.nr. 2/2001.Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Teiuș, ., jud. A., având CUI_ si nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JO_, înregistrată pe rolul Judecătoriei S. s-a plâns împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.10.2013, întocmit de către reprezentanții intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., prin care a solicitat:
- anularea măsurii de ridicare in vederea confiscării a cantităților de 53.117 mc lemn molid, precum și
- anularea Procesului Verbal de dare în custodie a bunurilor reținute în vederea confiscării încheiat la data de 24.10.2013.
În motivare s-a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat s-a reținut în sarcina contravenientului J. D. faptul că a condus autoutilitara marca M. cu nr._, care tracta remorca cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 C, pe drumul principal din . lemnos reprezentând molid, având Avizul de însoțire a mărfii nr._, pe care nu era completată data emiterii, data și ora plecării transportului și specia din care face parte materialul lemnos.
A fost stabilită în sarcina contravenientului J. D. sancțiunea de 3.000 lei, care a fost achitată în termen de 48 de ore, cu jumătate din amendă, respectiv 1.500 lei.
Totodată s-a dispus confiscarea/ridicarea în vederea confiscării a cantității de 53,117 MC material lemnos specia molid, însă aceasta fiind proprietatea subscrisei . Teius, fapt recunoscut si de către agentul constatator in conținutul procesului verbal de contravenție.
A solicitat a se observa faptul că nu se înțelege temeiul de drept în baza căruia a fost sancționat contravenientul și s-a dispus măsura confiscării.
S-a susținut că procesul verbal de contravenție este nelegal din următoarele motive:
Agentul constatator, deși încheie procesul verbal de contravenție atacat si stabilește sancțiunea amenzii în sarcina contravenientului J. D., stabilește măsura complementară a confiscării materialului lemnos transportat care este proprietatea . Teius.
Astfel cum rezultă din Avizul de însoțire nr._, din data de 24.10.2013, fapt reținut și de către agentul constatator în conținutul procesului verbal de contravenție, materialul lemnos transportat este proprietatea . Teiuș, cu sediul în Teiuș, .,jud. A..
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Legea 171/2010 de stabilire si sancționare a contravențiilor silvice,
"Art. 37
(1) Materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.
In materie contravențională răspunderea este personală și deși se retine săvârșirea faptei în sarcina conducătorului auto, se confiscă materialul lemnos de la o altă persoană, respectiv societatea petentă.
Pentru motivele mai sus învederate, a solicitat admiterea contestației formulate împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de către IPJ A. - Secția 7 Politie Rurala S. la data de 24.10.2013 si anularea măsurii de ridicare în vederea confiscării a cantităților de 53.117 mc lemn molid, precum și anularea Procesului Verbal de dare în custodie a bunurilor reținute in vederea confiscării încheiat la data de 24.10.2013.
In drept, petenta, în calitate de proprietară a materialului lemons ridicat în vederea confiscării, a invocat dispozițiile art. 37 alineatul 1 din Legea 171/2010 de stabilire si sancționare a contravențiilor silvice si art 31 alineatul 2 din OG 2/2001.
În probațiune a depus: copie de pe procesul verbal de contravenție si procesul verbal de predare in custodie.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., a formulat si depus la dosar întâmpinare (f. 18), la plângerea îndreptată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 07.09.2013 de către agent constatator B. I., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean A. - Postul de Poliție M..
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a petentei S.C. V. S. S.R.L., cu privire la anularea procesului-verbal de contravenție. S-a avut în vedere prevederile art. 31 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "(1) împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. (2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării calitatea de subiect activ al contravenției reținute în procesul-verbal de contravenție . nr._ nu o are S.C. V. S. S.R.L., ci numitul J. D..
Pe fondul cauzei, față de cele solicitate de contestatoare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că fapta contravențională a existat si este încadrată corespunzător, procesul-verbal de contravenție fiind atât temeinic cât si legal întocmit. Fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției.
In fapt, la data de 24.10.2013, agentul constatator a oprit pentru control autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, care tracta remorca cu nr. de înmatriculare_ . Conducătorul auto a prezentat avizul de însoțire nr._, care era întocmit necorespunzător, respectiv în partea de jos neavând trecută data și ora plecării transportului, iar în partea superioară data a fost trecută de conducătorul auto imediat după ce a fost oprit.
Față de cele constatate a fost întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._, stabilind amendă în cuantum de 3000 lei, cu posibilitatea achitării în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii. Materialul lemnos a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic S.. După cubarea și inventarierea materialului lemnos, s-a stabilit faptul că acesta depășește cantitatea de pe avizul nr._, iar dimensiunile bucăților este alta decât cea din aviz, după cum se poate observa în fișa de inventariere.
Contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară, dacă fapta a fost constatată direct de agentul constatator care aplică sancțiuni contravenționale, iar potrivit normelor procesuale civile, „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".
S-a apreciat că sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din O.G. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.
Analizând procesul verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Având în vedere cele expuse mai sus, s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de către petent și menținerea procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
In probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
S-a depus în acest sens:copia procesului-verbal contestat, raportul agentului constatator, proces-verbal de dare în custodie a bunurilor reținute în vederea stabilirii provenienței/confiscate, încheiat la data de 24.10.2013, fisa de inventariere și cubaj, carnet inventar material lemnos, declarația numitului J. D.,aviz de însoțire primar nr._.
În drept, s-au invocat prevederile O.G.2/2001, ale Legii 171/2010.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
Prin sentința civilă nr. 167/2014 pronunțată de Judecătoria S. s- a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a admis plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Teius, ., jud. A., având CUI_ si nr. de înregistrare în Registrul Comerțului JO_, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.10.2013, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și, în consecință:
S-a restituit petentei cantitatea de 53.117 mc lemn molid ridicată în vederea confiscării, potrivit procesului-verbal . nr._/24.10.2013 și predată în custodia Ocolului Silvic S., potrivit Procesului Verbal încheiat la data de 24.10.2013.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal contestat s-a reținut în sarcina contravenientului J. D. faptul că a condus autoutilitara marca M. cu nr._, care tracta remorca cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 C, pe drumul principal din . lemnos reprezentând molid, având Avizul de însoțire a mărfii nr._, pe care nu era completată data emiterii, data și ora plecării transportului și specia din care face parte materialul lemnos.
A fost stabilită în sarcina contravenientului J. D. sancțiunea de 3.000 lei și s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a cantității de 53,117 MC material lemnos specia molid, aceasta fiind proprietatea petentei . Teius, fapt reținut în conținutul procesului verbal de contravenție.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a petentei S.C. V. S. S.R.L., cu privire la anularea procesului-verbal de contravenție instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 31 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "(1) împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. (2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării calitatea .
Prin urmare, petenta a formulat plângere în calitate de proprietar al bunurilor confiscate, prin urmare, are și calitate procesuală activă de a contesta procesul-verbal de contravenție . nr._ sub aspectul măsurii confiscării.
Instanța a constatat că agentul constatator, deși încheie procesul verbal de contravenție atacat si stabilește sancțiunea amenzii în sarcina contravenientului J. D., stabilește măsura complementară a confiscării materialului lemnos transportat care este proprietatea . Teius.
După cum rezultă din Avizul de însoțire nr._, din data de 24.10.2013 (f. 8), materialul lemnos transportat este proprietatea . Teiuș, cu sediul în Teiuș, .,jud. A. iar potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea 171/2010 de stabilire si sancționare a contravențiilor silvice
"Art. 37
(1) Materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Inspectoratul de Poliție al Județului A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate ,cu consecința respingerii plângerii contravenționale formulate de către petentă.
În esență arată că, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică nefiind analizată legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție iar complementară a reținerii în vederea confiscării poate fi înlăturată numai cu ocazia verificării legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
În drept au fost invocate: dispoz. art.466-480 din Legea nr.134/2010 privind codul de procedură civilă și Legea nr. 170/2010.
Intimata ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului nefondat si menținerea ca fiind legala si temeinica a sentinței civile nr. 167/2014 a Judecătoriei S., pentru următoarele motive:
Prin apelul inregistrat de către intimata apelanta IPJ A., aceasta nu invoca excepții sau motive noi, astfel ca in conformitate cu dispozițiile art 476 din Noul cod de procedura civila va solicitam sa va pronunțați, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Prin plângerea contravenționala cu care s-a investit Judecătoria S., petenta a atacat procesul verbal de contravenție . nr_ incheiat de către IPJ A. - Secția 7 Politie Rurala S. la data de 24:10.2013, solicitând anularea măsurii de ridicare in vederea confiscării a cantităților de 53.117 mc lemn molid, precum si anularea Procesului Verbal de dare in custodie a bunurilor reținute in vederea confiscării incheiat la data de 24.10.2013
Prin procesul verbal mai sus menționat s-a reținut in sarcina contravenientului J. D. faptul ca a condus autoutilitara marca M. cu nr_, care tracta remorca cu nr de inmatriculare_ pe DN 67 C, pe drumul principal din . lemnos reprezentând molid, având Avizul de insotire a mărfii nr._, pe care nu era completata data emiterii, data si ora plecării transportului si specia din care face parte materialul lemnos.
A fost stabilita in sarcina contravenientului J. D. sancțiunea de 3.000 lei, care a fost achitata in termen de 48 de ore, cu jumătate din amenda, respectiv 1.500 lei.
Totodată s-a dispus confiscarea/ridicarea in vederea confiscării a cantității de 53,117 MC material lemnos specia molid, insa aceasta fiind proprietatea subscrisei . Teius, fapt recunoscut si de către agentul constatator in conținutul procesului verbal de contravenție.
Solicită să se observe ca nu se intelege temeiul de drept in baza căruia a fost sancționat contravenientul si s-a dispus măsura confiscării.
Motive de nelegalitate a procesului verbal de contravenție:
1 .Agentul constatator, desi incheie procesul verbal de contravenție atacat si stabilește sancțiunea amenzii in sarcina contravenientului J. D., stabilește măsura complementara a confiscării materialului lemnos transportat care este proprietatea subscrisei . Teius.
Astfel cum rezulta din Avizul de insotire nr._, din data de 24.10.2013, fapt reținut si de către agentul constatator in conținutul procesului verbal de contravenție, materialul lemnos transportat este proprietatea . Teius cu sediul in Teius, .,jud A..
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art 37 din Legea 171/2010 de stabilire si sancționare a contravențiilor silvice,
"Art. 37
(1) Materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.
In materie contravenționala răspunderea este personala si desi se retine săvârșirea faptei in sarcina conducătorului auto, se confisca materialul lemnos de la o alta persoana, respectiv petenta..
In drept, petenta, in calitate de proprietara a materialului lemons ridicat in vederea confiscării, invocă dispozițiile art 37alineatul 1 din Legea 171/2010 de stabilire si sancționare a contravențiilor silvice si art 31 alineatul 2 din OG 2/2001.
În esență susține că, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual active invocata de intimata, și prin urmare, petenta a formulat plângere in calitate de proprietar al bunurilor confiscate, prin urmare are si calitate procesuala activa de a contesta procesul verbal de contravenție . nr._, sub aspectul măsurii confiscării.
În concluzie susține că ,dupa cum rezulta din avizul de insotire nr._, din data de 24.10.2013, materialul lemnos transportat este proprietatea . Teius, iar potrivit dispozițiilor art 37 din Legea 171/2010 de stabilire si sancționare a contravențiilor silvice, "materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.”
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele:
Petenta . Teiuș este proprietara materialului lemnos transportat și confiscat de organele de control, fără a fi contravenientul din procesul verbal atacat .
Petenta nu are altă cale legală de a contesta confiscarea decât atacarea cu plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție prin care s-a dispus confiscarea.
Petenta nu trebuie să aducă critici de nelegalitate și netemeinicie vizând fapta și persoana contravenientului, sancționat prin procesul verbal atacat întrucât răspunderea contravențională este personală.
El poate ataca doar măsura confiscării așa cum îi permite legea, respectiv în condițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 171/2010.
Astfel, după verificarea provenienței materialului lemnos confiscat, organele de control sunt obligate să pună la dispoziția proprietarului materialului lemnos (altul decât contravenientul din procesul verbal ) materialul confiscat.
Pentru aceste motive, în mod corect, instanța de fond a reținut incidența dispoz. art. 37 din Legea nr.171/2010 și a dispus restituirea materialului lemnos persoanei menționate în avizul de însoțire a mărfii. Dacă verificarea avizului de însoțire și verificarea provenienței materialului lemnos nu dovedesc cine este titularul dreptului de proprietate asupra materialului lemnos așa cum susține apelanta, acesta trebuie să depună dovezi în justificarea argumentelor sale, în caz contrar, argumentele instanței de fond sunt însușite și de instanța de apel.
Pentru aceste, în baza art. 480 alin. NCPC va respinge apelul declarat de intimata apelantă IPJ A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimata apelantă IPJ A. împotriva sentinței civile nr. 167/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2014.
Președinte, C. L. | Judecător, C. M. C. | |
Grefier, D. M. |
Red.LC
Jud. fond S. R.
Tehnored.MD/4ex/20.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 869/2014. Tribunalul ALBA | Pretentii. Sentința nr. 1453/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








