Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 979/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 979/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 40/107/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. A., FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA Nr. 979/C./2014
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B. B.
Grefier R. B.
Pe rol pronunțarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant U. A. TERITORIALĂ . cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIE- CAMERA DE C. A JUDEȚULUI A., având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.05.2014 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 03.06.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ reclamanta
U. A. TERITORIALĂ . în judecată pârâta C. DE C. A ROMÂNIE- CAMERA DE C. A JUDEȚULUI A., solicitând instanței să dispună:
1) Suspendarea actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, respectiv a măsurilor impuse de către pârâtă prin Decizia nr. 80/08.11.2013 raportat la punctul 3 din decizie, prin care s-a dispus in sarcina reclamantei luarea masurilor legale în vederea realizării următoarelor activități:
„- stabilirea cu exactitate a tuturor sumelor reprezentând penalități achitate pentru plata cu intarziere a facturii nr. 262"-" -OS 10 2008 si trecute pe cheltuielile entității;
- recuperarea cu maxima operativitate a debitelor stabilite, de la persoanele vinovate de producerea acestor cheltuieli si reîntregirea bugetului local cu aceste sume;
- calcularea foloaselor nerealizate in funcție de valoarea 1 dobânzii de referința a BNR, aferente prejudiciului creat prin plata (acestor penalități din veniturile bugetului entității si recuperarea acestora de la persoanele vinovate";
2)Anularea Încheierii nr 6/13,12,2013 emisă de către instituția pârâtă, iar pe cale de consecință anularea parțială a Deciziei nr. 80/08.11.2013 raportat la dispozițiile cuprinse în punctul 3 din Decizie, prin care s-a dispus in sarcina reclamantei luarea masurilor legale in vederea realizării activităților sus enunțate;
În motivare, a susținut ca masurile dispuse in sarcina reclamantei prin decizia contestată, sub aspectul sus arătat, sunt nelegale, raportat la următoarele considerente:
In fapt, intre reclamantă si creditoarea . ARHIVARE, CRIPTARE SI INDEXARE DIGITALIZATA, a intervenit acordul de furnizare seria_.
Potrivit acestui acord, prestatorul s-a obligat sa doteze cu un serviciu de arhivare, serviciu care a fost realizat doar parțial, prin montarea a 2 scanere.
A incercat punerea in funcțiune a serviciului oferit, insa nu a reușit realizarea operațiunii de arhivare, acesta nefiind funcționabil si presupunând alte dotari tehnice si avize pentru realizarea efectiva a arhivarii documentelor, operațiune ce necesita cheltuieli suplimentare. Aceste aspecte nu le-au fost prezentate si nu au fost cunoscute de către reclamantă in momentul incheierii convenției.
Urmare a incheierii convenției, s-a emis factura nr. 2627/08.10.2008, întrucât prestatoarea nu-si realizase si nu-si onorase in intregime obligația asumata, reclamanta a considerat ca aceasta creanța nu este certa, astfel incat sa fie onorata. Pe de alta parte si daca aceasta creanța avea premiza unei creanțe certe, ea nu putea fi executata intrucat instituția la momentul respectiv nu dispunea de fondurile necesare.
Abia la data de 07.04.2009, creditoarea . ARHIVARE, CRIPTARE SI INDEXARE DIGITALIZATA si-a consacrat creanța in sensul obținerii unui titlu executoriu prin Sentința civila nr. 476/CA/2009 a Tribunalul B., in dosar nr._ .
Reclamanta a contestat sentința sus menționata, insa acțiunea acesteia in anulare a fost respinsa.
Analizând atent titlul executoriu, respectiv sentința nr. 476/CA/2009 a Tribunalului B., se poate observa ca prin dispozitivul acesteia s-a dispus admiterea somației de plata.
In calea de atac a reclamantei, respectiv in acțiunea in anulare a arătat instanței ca fiind admisa acțiunea ca o somație de plata, si ca atare contestarea acesteia poate fi realizata si pe calea contestației la executare, potrivit art. 10 din OG nr. 5/2001.
I s-a respins acțiunea in anulare prin sentința 3431/CA/23.08.2011, pe considerentul ca dispozitivul sentinței sus arătate cuprinde o eroare materiala si de fapt nu reprezintă o somație de plata, ci o ordonanța de plata, nefiind cercetat fondul acțiunii in anulare.
Întrucât, pana la momentul soluționării acestei acțiuni, creditoarea demarase si procedura executării silite, reclamanta a fost nevoita a achita debitul principal la data de 29.12.2010 prin ordinele de plata nr. 353 si 354 in suma de 9819,25 lei
A formulat contestație la executare, solicitând instanței a dispune admiterea contestației si inlaturarea penalităților, atâta timp cat debitul principal a fost achitat, pornind de la considerentul ca penalitățile imputate dupa achitarea debitului principal nu sunt legale, aceste penalități neavand caracterul unor dobânzi, astfel incat mai intai sa fie considerate stinse penalitățile si doar apoi debitul principal.
Pe parcursul derulării contestației la executare, instanțele de judecata au dispus atat suspendarea executării silite pentru acele penalități, cat si respingerea cererii de validare a popririi.
Prin decizia definitiva si irevocabila pronunțata in dosar nr_ de către Tribunalul A. la data de 22.11.2012 contestația la executare si recursul a fost respinsă contrar altor soluții adoptate la nivelul tarii, reținând ca imputatia plații, respectiv plata care se face mai intai se considera a stinge penalitățile si doar apoi debitul principal, asemănând penalitățile cu dobânzile chiar daca acestea au un caracter diferit.
Urmare a deciziei definitive si irevocabile, instituția reclamantă a fost nevoita a achita debitul cu penalitățile respective, neexistand penalități impuse si plătite de la momentul rămânerii hotărârii irevocabile sus menționate pana la momentul plații efective.
Reclamanta, prin personalul sau, a uzat de toate caile legale conferite de Constituția României si normele juridice pentru apărarea drepturilor sale si inlaturarea creanței solicitate de către creditoare, insa aprecierea instanței de judecata, prin respingerea acțiunii in anulare si a contestației la executare, nu poate sa conducă in mod implicit la vinovăția reclamantei.
Instituția a acționat in instanța tocmai pentru a-si apară drepturile si a innlatura penalitățile impuse in sarcina noastră de executorul judecătoresc, dupa achitarea debitului principal. Nu exista vinovăție, intrucat nu a acționat in instanța cu intenția de a atrage un prejudiciu mai mare ci tocmai pentru a elimina prejudiciul existent. Dreptul de a acționa in instanța pentru apărarea intereselor noastre, respectiv pentru a elimina debitul solicitat de creditor prin executorul judecătoresc, ne este garantat si asigurat de Constituția României si normele CEDO, sens in care citam „orice persoana poate sa se adreseze justiției pentru protejarea drepturilor sale, a libertăților sale si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate sa limiteze exercitarea acestui drept."
In concluzie, a susținut ca nici instituția si nici un funcționar din cadrul acesteia care au acționat in instanța pentru apărarea drepturilor si intereselor UATC Miraslau nu poate fi trasa la raspunderea materiala sau de alta natura.
Referitor la solicitarea reclamantei din capătul principal, a învederat faptul că prin prisma dispozițiilor art. 15 raportat la condițiile cerute de art. 14 din L. nr. 554/2004 solicitarea acesteia este întemeiată. Noțiunea de caz bine justificat este definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În drept, disp. art, 15 din L. nr. 55^2004.
În probațiune: înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii privind suspendarea măsurilor dispuse la pct. 3 din Decizia nr. 80/08.11.2013, a cererii privind anularea încheierii nr. 6/13.12.2013 precum și a cererii privind anularea parțială a Deciziei nr.80/2013 raportat la dispozițiile cuprinse la pct.3, cu menținerea actelor administrative atacate ca fiind temeinice și legale.
În fapt, în urma Auditului financiar al contului de execuție bugetară pe anul 2012 efectuat UATC Miraslău, au fost constatate și abateri de la legalitate și regularitate, abateri constând și în angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata unor penalități de întârziere aferente plății cu întârziere a unei sume datorate de aceasta în baza unui acord de furnizare.
Pentru înlăturarea abaterilor constatate, Camera de C. A., a emis Decizia nr.80/08.11.2013, în care au fost stabilite măsurile pe care entitatea verificată urma să le ducă la îndeplinire, precum și termenul de realizare a măsurilor dispuse prin această decizie. Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, entitatea auditată (reclamanta) a formulat contestație, contestație ce a fost respinsă prin încheierea nr. 6/1312.2013.
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a solicitat suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a măsurilor dispuse la pct. 3 din Decizia nr 80/2013, anularea încheierii nr. 6/13.12.2013 și anularea parțială a Deciziei nr. 80/2013 raportat la dispozițiile cuprinse la pct. 3.
Pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii privind suspendarea măsurilor dispuse la pct. 3 din Decizia nr. 80/08.11.2013, a cererii privind anularea încheierii nr. 6/13.12.2013 precum și a cererii privind anularea parțială a Deciziei nr.80/2013 răposat ia dispozițiile cuprinse la pct.3, cu menținerea actelor administrative atacate ca fiind temeinice și legale.
În motivare,
1. Pentru a decide în ce măsură cererea de suspendare este întemeiată este necesar să se analizeze conținutul acesteia.
Cererea de suspendare formulată de reclamantă nu este motivată, nefiind suficientă, pentru primirea cererii de suspendare a actului administrativ, formularea unei cereri în anulare a actelor administrative pentru care se solicită suspendarea.
Obligația reclamantei de a motiva cererea de suspendare decurge atât din prevederile art. 194 Cod de Procedură Civilă cât și din prevederile art. 14 din Legea Contenciosului A..
Față de cele arătate, a susținut că instanța de judecată nu poate dispune în sensul suspendării unor acte administrative, în lipsa motivelor ce susțin această cerere de suspendare.
Pentru ca o acțiune în suspendare să fie întemeiată este necesar să existe riscul producerii unui prejudiciu în sensul în care această noțiune este definită de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Noțiunea de prejudiciu în întreaga doctrină evocă ideea unei pagube care trebuie să fie certă, al cărei cuantum să fie cunoscut, lichidă, exigibilă, determinată sau determinabilă.
Or, în speța de față se soluționează suspendarea parțială a unui act administrativ, respectiv, a unei decizii (Decizia nr. 80/2013) al cărei obiect îl vizează operațiunea administrativă de stabilire exactă a unui prejudiciu.
Un asemenea obiect reprezintă concretizarea unei atribuții a Curții de C. de a dispune atunci când constată nereguli, încălcări a legislației, entităților controlate să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului.
2. A suspenda un asemenea act administrativ înseamnă a goli de conținut activitatea unei instituții.
Dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la art.2 alin.1 lift" și"ș" din același act normativ fac referire la pericolul producerii unei pagube iminente.
Un act administrativ prin care se recomandă stabilirea întinderii prejudiciului, în nici un caz nu poate să reprezinte o pagubă iminentă.
După cum a arătat la punctul anterior, decizia atacată a fost emisă în urma efectuării unui control prin care s-a propus înlăturarea unor nereguli constatate la i reclamantă, în calitate de entitate controlată.
Dacă s-ar urma filozofia reclamantei, înseamnă că s-ar accepta că s-a comis o ilegalitate dar blocăm procesul determinării prejudiciului produs prin acea ilegalitate și atunci golim de conținut activitatea unei instituții fundamentale a statului și încurajăm încălcarea legii. Prin Decizia nr. 80/2013, C. de C. nu a stabilit ea însăși un prejudiciu ca să se pună problema unui risc pentru o pagubă iminentă, ci a constatat că nu au fost aduse la îndeplinire măsurile dispuse printr-un alt act administrativ,
3. Este adevărat că art. 14 din Legea Contenciosului A. î nr.554/2004, în ceea ce privește suspendarea executării unui act administrativ, i prevede la alin. (1) că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competentă să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
În doctrină se apreciază că instanța care este chemată să decidă măsuri de protecție provizorie, trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ.
4. Cât privește noțiunea de "pagubă iminentă", se reține că în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a convenit asupra unui prejudiciu în sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz a unui serviciu public.
Se înțelege că, într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba.
5. Textul de lege cere reclamantului ca pe lângă "iminența pagubei" să înfățișeze instanței și alte împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, împrejurări care să fie de natură a argumenta faptul că este vorba de „un caz bine justificat".
Legea prevede că suspendarea se poate cere "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente"
Acestea sunt, așa cum s-a conturat în doctrină, dar și în practică, două condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
6. Actul administrativ, după cum se cunoaște, se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se spune că emană ) și pe prezumția de veridicitate ( actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu (execuție ex officio), întrucât, actul administrativ unilateral este el însuși executoriu.
Cu alte cuvinte a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Tocmai de aceea, suspendarea actelor administrative este considerată ca o situație de excepție.
În doctrină se vorbește despre principiul revocabilității actului administrativ, dar nu și despre principiul suspendării, suspendarea fiind o excepție de la regula executării din oficiu.
7. Cererea de suspendare formulată de reclamantă nu întrunește cerințele f cumulative impuse de art. 14 din Legea Contenciosului A. nici în ce l privește cazul bine justificat și nici în ce privește paguba iminentă, î 8. Solicitarea în sensul suspendării executării actului administrativ nu este suficientă pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit-t) din Legea I nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la simpla solicitare a părții.
9. Cu privire la existența cazului bine justificat, este de observat că reclamanta formulează apărări de fond, cu referire la constatările Curții de C., constatări consemnate în Decizia nr. 80/2013, neoferind nicio critică reală cu privire la decizia a cărei suspendare o solicită.
10. Reclamanta nu produce nici dovada existenței unei pagube iminente în patrimoniul său, corelativ cazului bine justificat, pentru a susține cererea de suspendare.
în acest sens susținem că nu poate fi suspendată obligația reclamantei de a lua măsurile dispuse printr-un alt act administrativ, respectiv de a determina valoarea unui prejudiciu adus bugetului public întrucât s-au constatat abateri evidente de la legalitate și regularitate și susținem că tocmai constatarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate, justifică respingerea cererii de suspendare.
11. Luarea măsurilor în vederea recuperării prejudiciilor încercate de reclamantă au ca efect întoarcerea acestor sume în patrimoniul acesteia, astfel că suspendarea executării deciziei Curții de C. nu este în interesul entității controlate, în folosul acesteia fiind luarea de măsuri în vederea recuperării prejudiciilor.
Cu alte cuvinte, cererea reclamantei în sensul suspendării Deciziei nr.80/2013 este în detrimentul acesteia.
12. Executarea unei obligații stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, însă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
13. Măsurile pe care reclamanta trebuie să le întreprindă față de constatările Curții de C., pot fi, la rândul lor contestate, astfel că, raportat și la acest aspect, nu se poate anticipa iminența producerii unei pagube deoarece iminența pagubei se apreciază raportat la aparența de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
14. Or, în cererea de chemare în judecată reclamanta nu a înfățișat indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ emis de C. de C., indicii care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
15. Față de cele arătate a susținut că, dacă s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de C. de C. a României și de executare efectivă a acestor măsuri, un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal o perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp.
În acest fel, starea de legalitate în general, și legalitatea cheltuirii banului public, în particular, ar fi grav afectate, consecință pe care nici C. de C. a României, și sperăm, nici instanța de judecată nu și-o pot asuma.
16. În sensul celor mai sus menționate, este și practica judiciară, instanțele judecătorești pronunțând hotărâri de respingere a cererilor de suspendare a deciziilor contestate.
Cât privește prima condiție, instanțele de judecată au reținut, în esență, că prin actul de control încheiat de către C. de C. prin camerele de conturi, nu a fost angajată răspunderea materială a entității auditate, prejudiciul la care face referire actul de control nu le-a fost imputat, ba mai mult, stabilirea cuantumului prejudiciului și a modalităților de recuperare au căzut în sarcina entității auditate.
Referitor la condiția"cazului bine justificat", instanțele au reținut că entitatea auditată nu a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului de control încheiat de C. de C.. Controlul s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, iar concluziile reținute în acest act de control au fost argumentate cu datele rezultate din evidențele contabile ale autorității, aspecte ce nu au fost contestate de către entități.
Cu privire la practica judiciară, a mai făcut referire la practica Curții de Apel A. lulia, în soluționarea recursurilor declarate împotriva sentințelor judecătorești pronunțate în cauze similare, respectiv deciziile pronunțate în Dosar_ /al", Dosar_ /a1, Dosar_ /a1, cât și la sentința pronunțată în Dosar_ .
Față de cele învederate, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara unui drept subiectiv/interes legitim nesocotit, astfel că cererea acesteia este neîntemeiată.
II. Pe fond, cererea reclamantei este neîntemeiată.
1. După cum s-a consemnat în Procesul verbal de constatare, în cursul anului 2012 au fost înregistrate pe cheltuielile reclamantei, în mod nejustificat, plata de penalități aferente achitării cu întârziere a facturii nr.2627 /08.10.2008 în valoare de 9.819,25 lei, factură emisă de S.C. Sistemul Electronic de Arhivare-Criptare și Indexare Digitalizata S.R.L. - B., în baza acordului de furnizare Seria_ din data de 14.08.2008 cu UATC Miraslău. în baza acestui acord, reclamanta a achiziționat un sistem electronic de arhivare, criptare și indexare digitalizata.
Factura arătată nu a fost înregistrată în evidența contabilă a entității și nici nu a fost achitată la data scadentă.
2.Neplata la termen a facturii arătate, a determinat pronunțarea de către Tribunalul B., la cererea creditoarei reclamantei, a Sentinței Civile I 476/24.09.2009, prin care debitoarea a fost somată să plătească, în 20 de zile de Ia comunicare, următoarele sume:
• 9.189,25 lei - cu titlu de debit neachitat;
• 13.844,79 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 23.10._09;
• penalități de întârziere de 1%/zi de întârziere, în continuare, după data de 13.03.2009, până la achitarea debitului principal.
Reclamanta nu a produs dovada combaterii, în fața instanței, a pretențiilor creditoarei sale, respectiv nu a formulat întâmpinare și nu a trimis reprezentant în cauză, deși a fost legal citată.
3.Ulterior pronunțării acestei sentințe, reclamanta a achitat cu O.P. nr.353/29.12.2010, sumă de 5.526,41 lei și "cu O.P. nr.354/29.12.2010, sumă de 4.292,84 lei, contravaloarea facturii nr.2627 /08.10.2008. După cum arată reclamanta, acțiunea în anulare promovată de aceasta împotriva ordonanței ce) conține somația de plată, a fost respinsă prin Sentința 3431/23.08.2011
4.Prin contractul de cesiune de drept litigios nr.3 CC/20.01.2011, creditoarea reclamantei, S.C. Sistemul Electronic de Arhivare-Criptare și Indexare Digitalizată S.R.L. - B., a cedat creanța ce face obiectul Sentinței nr.476/C A/27.04.2009, către S.C. KYO INC S.R.L. Urmare a acțiunii de executare realizată de S.C. KYO INC S.R.L., reclamanta a achitat biroului executorului judecătoresc T. O., cu O.P.nr.331/14.12.2012, penalități în cuantum de 77.353,07 lei, cu O.P. nr.333/14.12.2012, penalități în cuantum de de 3.866,85 lei și cu O.P.nr.326/21.12.2012 47, penalități în cuantum de 72.040,48 lei, în total 153.260,40 lei.
Prin plata acestor penalități și înregistrarea lor pe cheltuielile reclamantei, bugetul acesteia a fost diminuat cu suma de 153.260,40 lei.
5. Efectuarea plăților ce preced au condus la încălcarea prevederilor art.14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, potrivit căruia, " nicio cheltuială nu poate fi inscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială."
6. La achitarea de către reclamantă a facturilor, aceasta nu a ținut seama de responsabilitatea ordonatorilor de credite, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 23 alin. 1 și 2 din Legea 273/2006, respectiv "ordonatorii de credite au obligația de I a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale; ordonatorii de credite răspund de angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate și a veniturilor bugetare posibil de încasat.
7. Totodată, la efectuarea plăților reclamanta nu a ținut seama de prevederile art. 54 (5) și alin. 6 din același act normativ, potrivit căruia "instrumentele de plată trebuie sa fie însoțite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să. certifice exactitatea sumelor de plată, recepția bunurilor, executarea serviciilor și altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de către contabil și șeful compartimentului financiar-contabil; efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea gu fost angajate, lichidate și ordonanțate.".
8. Conduita reclamantei a condus și la încălcarea pct. 2 din Ordinul nr. 1.792 I din 24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și I raportarea angajamentelor bugetare și legale potrivit căruia "lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care se verifica existența angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective; verificarea existenței obligației de plata se realizează prin verificarea documentelor justificative din care sa rezulte pretenția creditorului, precum și realitatea "serviciului efectuat" (bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau, după caz, existența unui titlu care să justifice plata: titlu executoriu, acord de împrumut, acord de grant etc.)."
9. În litigiul în care reclamanta a avut calitatea de pârâtă-debitoare, astfel cum rezultă din Sentința Civilă nr. 476/2009, reclamanta nu a formulat întâmpinare, nu s-a opus la acțiune și nu a trimis reprezentant în cauză, deși a fost legal citată. Față de cele consemnate în considerentele Sentinței Civile 476/2009, rezultă că reclamanta nu a inițiat niciun demers judiciar în măsură a combate cererea reclamantei-creditoare ce a formulat cererea în contradictoriu cu reclamantă, în temeiul OG 5/2001 privind procedura somației de plată. Astfel, reclamanta nu a uzat de dreptul la apărare consființit de CEDO, pentru a demonstra că cererea creditorului nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind întrunite cerințele pentru ca cererea să fie dezlegată potrivit procedurii prevăzute de OG 5/2011 și pentru a demonstra că pretențiile acestuia sunt neîntemeiate.
Atitudinea de pasivitate abordată de reclamantă față de procesul în care a fost citată în calitate de debitor a condus la emiterea ordonanței ce conține somația de plată, în defavoarea reclamantei.
10.Totodată, demersurile reclamantei inițiate de aceasta ulterior pronunțării Sentinței Civile nr. 476/2009, nu au condus la sistarea calculului de penalități astfel cum s-a dispus prin sentința arătată chiar dacă reclamanta a achitat debitul principal, la data de 29.12.2010.
Aceasta deoarece, plata efectuată de către reclamantă a fost imputată de creditoarea sa asupra penalităților, debitul principal rămânând neachitat, ceea ce a determinat curgerea în continuare a penalităților. Acest aspect a fost adus la cunoștința reclamantei prin cererea de executare silită și prin somația emisă în Dosarul Execuțional nr. 225/2011, astfel cum rezultă din Sentința Civilă nr. 579/04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Aiud în Dosar_, prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de reclamantă.
11.Totodată, astfel cum rezultă din considerentele Sentinței Civile nr. 579/04.04.2012, contestatoarea nu a invocat neregularități ale actelor de executare ci a adus critici de nelegalitate și de netemeinicie împotriva titlului executoriu, critici ce nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare.
12.Deși, după cum am arătat, odată cu declanșarea procedurii de executare, reclamantei i s-a comunicat modul în care a fost înregistrată plata efectuată, în cadrul contestației la executare, nu a adus critici actelor de executare.
13.Pe de altă parte, în condițiile efectuării plății din data de 29.12.2010 și declanșării procedurii de executare în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 476/2009, reclamanta nu a uzat în totalitate de mijloacele juridice aflate la îndemâna sa pentru a preîntâmpina, curgerea în continuare a penalităților. Astfel, reclamanta avea la îndemână posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării în baza art. 403 Cod de Procedură Civilă, coroborat cu art. 581 Cod de Procedură Civilă.
Față de conduita reclamantei, conduită manifestată atât în procesul în care a avut calitatea de debitor pârât cât și față de actele de executare silită declanșate împotriva sa, rezultă că măsurile inițiate de aceasta au fost lipsite de eficiență, fără manifestarea unor diligente apte a conduce la înlăturarea unor pretenții ce au condus, în fapt, la prejudicierea reclamantei.
Față de cele învederate, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara unui drept subiectiv/interes legitim nesocotit, astfel că cererea acesteia este neîntemeiată.
În drept, prevederile art. 205 și următoarele din NCPC, art. 194 Cod de Procedură Civilă, art. 2, art. 14 și art. 15 din Legea 554/2004 privind Contenciosul administrativ, art. 14 (3), art. 23 (î) și (2), art. 51 (3) art. 54 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, pct. 2 din Ordinul nr. 1.792 din 24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, OG 5/2001 privind procedura somației de plată.
În probațiune, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între reclamanta din prezenta cauză și creditoarea . ARHIVARE, CRIPTARE ȘI INDEXARE DIGITALIZATĂ a intervenit acordul de furnizare seria_ în temeiul căruia a fost emisă factura nr. 2627/08.10.2008.
Potrivit acestui acord, prestatorul s-a obligat sa doteze reclamanta cu un serviciu de arhivare, serviciu care a fost realizat doar parțial, prin montarea a 2 scanere.
În baza acestor relații comerciale reclamanta a apreciat că prestatoarea nu-si realizase si nu-si onorase in intregime obligația asumata, motiv pentru care a considerat ca aceasta creanța nu este certa, astfel incat sa fie onorata.
La data de 07.04.2009, creditoarea . ARHIVARE, CRIPTARE SI INDEXARE DIGITALIZATA a obținut titlu executoriu prin Sentința civila nr. 476/CA/2009 a Tribunalul B., in dosar nr._ .
Reclamanta a contestat sentința sus menționata, insa acțiunea acesteia in anulare a fost respinsa.
Reclamantei i s-a respins acțiunea in anulare prin sentința 3431/CA/23.08.2011, pe considerentul ca dispozitivul sentinței sus arătate cuprinde o eroare materiala si de fapt nu reprezintă o somație de plata, ci o ordonanța de plata, nefiind cercetat fondul acțiunii in anulare.
Întrucât, pana la momentul soluționării acestei acțiuni creditoarea demarase si procedura executării silite, reclamanta a fost nevoita a achita debitul la data de 29.12.2010 prin ordinele de plata nr. 353 si 354 in suma de 9819,25 lei.
Reclamanta a formulat contestație la executare, solicitând instanței a dispune admiterea contestației si înlăturarea penalităților, atâta timp cat debitul principal a fost achitat, contestație care a fost respinsă prin decizia definitiva si irevocabila pronunțata in dosar nr_ de către Tribunalul A. la data de 22.11.2012,
Prin contractul de cesiune de drept litigios nr.3 CC/20.01.2011, creditoarea reclamantei, S.C. Sistemul Electronic de Arhivare-Criptare și Indexare Digitalizată S.R.L. - B., a cedat creanța ce face obiectul Sentinței nr.476/C A/27.04.2009, către S.C. KYO INC S.R.L.
Urmare a acțiunii de executare realizată de S.C. KYO INC S.R.L., reclamanta a achitat biroului executorului judecătoresc T. O., cu O.P.nr.331/14.12.2012, penalități în cuantum de 77.353,07 lei, cu O.P. nr.333/14.12.2012, penalități în cuantum de de 3.866,85 lei și cu O.P.nr.326/21.12.2012 47, penalități în cuantum de 72.040,48 lei, în total 153.260,40 lei.
Față de starea de fapt anterior expusă instanța reține că reclamanta, prin personalul său, a uzat de căile legale conferite de Constituția României si normele juridice pentru apărarea drepturilor sale si inlaturarea creanței solicitate de către creditoare, insa aprecierea instanței de judecata, prin respingerea acțiunii in anulare si a contestației la executare, nu poate sa conducă in mod implicit la vinovăția reclamantei.
Instituția a acționat in instanța tocmai pentru a-si apară drepturile si a inlatura penalitățile impuse in sarcina acesteia de executorul judecătoresc.
Instanța reține susținerea reclamantei în sensul că nu exista vinovăție, intrucat nu a acționat in instanța cu intenția de a atrage un prejudiciu mai mare ci tocmai pentru a elimina prejudiciul existent.
Împrejurarea că la judecarea somației de plată inițiale reclamanta nu a formulat întâmpinare și nu a trimis un reprezentant în susținerea intereselor sale nu poate fi privită ca o dovadă a vinovăției acesteia, având în vedere actele și litigiile ulterioare demarate de către reclamantă.
Susținerea pârâtei în sensul că reclamanta avea posibilitatea formulării si a altor cereri ( în temeiul art. 403 respectiv art. 581 C.pr.civ.) de asemenea nu este în măsură să atragă constatarea vinovăției reclamantei în ceea ce privește plata penalităților de întârziere.
Formularea unor astfel de acțiuni ar fi putut avea și efectul contrar, acela al majorării cheltuielilor ce urmau a fi achitate de către reclamantă.
Plățile au fost făcute în baza unui titlu executoriu în procedura de executare, astfel că nu se poate reține încălcarea de către reclamantă a prevederilor art.14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 23 alin. 1 și 2 din Legea 273/2006, prevederile art. 54 (5) și alin. 6 din același act normativ respectiv pct. 2 din Ordinul nr. 1.792 I din 24.12.2002 .
Față de cele de mai sus, instanța va admite cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ . în . în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. A JUDEȚULUI A. cu sediul în A. I., .. 14, jud. A..
Va anula în parte Decizia nr.80/08.11.2013 emisă de Camera de C. a Județului A. și Încheierea nr. 6/13.12.2013 cu privire la constatările privind abaterea constând în “stabilirea cu exactitate a tuturor sumelor reprezentând penalități achitate pentru plata cu întârziere a facturii nr. 2627/08.10.2008 și trecute pe cheltuielile entității; recuperarea cu maximă operativitate a debitelor stabilite, de la persoanele vinovate de producerea acestor cheltuieli și reîntregirea bugetului local cu aceste sume; calcularea foloaselor nerealizate în funcție de valoarea dobânzii de referință a BNR, aferente prejudiciului creat prin plata acestor penalități din veniturile bugetului entității și recuperarea acestora de la persoanele vinovate”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ . în . în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. A JUDEȚULUI A. cu sediul în A. I., .. 14, jud. A..
Anulează în parte Decizia nr.80/08.11.2013 emisă de Camera de C. a Județului A. și Încheierea nr. 6/13.12.2013 cu privire la constatările privind abaterea constând în “stabilirea cu exactitate a tuturor sumelor reprezentând penalități achitate pentru plata cu întârziere a facturii nr. 2627/08.10.2008 și trecute pe cheltuielile entității; recuperarea cu maximă operativitate a debitelor stabilite, de la persoanele vinovate de producerea acestor cheltuieli și reîntregirea bugetului local cu aceste sume; calcularea foloaselor nerealizate în funcție de valoarea dobânzii de referință a BNR, aferente prejudiciului creat prin plata acestor penalități din veniturile bugetului entității și recuperarea acestora de la persoanele vinovate”.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2014.
Președinte, M. B. B. | ||
Grefier, R. B. |
RED.BB.M./TEHNORED.R.B./ 22 August 2014/4 EX.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1545/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2014.... → |
|---|
