Pretentii. Sentința nr. 1453/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1453/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 2278/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA Nr. 1453/C./2014
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. M.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. L. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.10.2014 când, instanța din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.10.2014, încheiere ce face parte din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. sub nr._ /15.04.2014 reclamantul T. L., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea paratei la plata compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârea Nr. 72/13.12.2007 emisa de Instituția Prefectului - Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv suma de 129.854 lei Ron, actualizata cu indicele de inflație la data plații efective.
Potrivit disp. art. 6 din Legea nr. 290/2003 acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut următoarele.
În fapt, prin Hotărârea Nr. 72/13.12.2007 emisa de Instituția Prefectului - Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a aprobat acordarea sumei de 129.854 Ron cu titlu de despăgubiri pentru bunurile abandonate ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de P. dintre România si Puterile Aliate, semnat la Paris in anul 1947, ce au aparținut autoarei sale A. O., constatandu-se calitatea sa de persoana indreptatita conform art. 1 alin 1 si 2 din Legea nr. 290/2003 la masuri reparatorii.
Conform disp. art. 18 alin 5 lit. c) din Normele Metodologie pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, despăgubirile stabilite prin Hotărârea Nr. 72/13.12.2007 trebuiau a fi plătite de către ANRP prin transfer bancar "eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% m primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. ".
Dispozițiile prevăzute la art. 10 alin 2 si art. 11 din Legea nr. 290/2003 raportat la art. 18 alin 5, lit. c) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt dispoziții imperative, parata având obligația de a plati integral sumele primite cu titlu de despăgubiri, pe parcursul a doi ani consecutivi, fapt care nu s-a întâmplat pana in prezent, mai mult de 7 ani de Ia data emiterii hotărârii.
Pentru neîndeplinirea acestei obligații de plata nu exista nici o justificare, hotărârea nefiind contestata în condițiile art. 8 alin 3 din Legea nr. 290/2003 iar procedura stabilita de normele metodologice fiind urmata in integralitate de reclamant.
Menționează faptul ca pe rolul Tribunalului A. a mai existat o cerere a reclamantului privind aceleași drepturi, care a fost admisa pe fond, insa, in lumina disp. O.U.G. nr. 10/2013, recursul a fost admis si respinsa acțiunea. O.U.G. nr. 10/2013 a fost declarata neconstitutionala astfel ca solicită pronunțarea unei hotărârii in baza dispozițiilor legale in vigoare.
Pentru aceste motive, reclamantul consideră nejustificat refuzul pârâtei de a plăti suma stabilită prin hotărârea al cărei beneficiar este.
Reținând culpa procesuala a paratei in declanșarea prezentului litigiu, in temeiul art. 451 Cod Procedura Civila, solicită și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, a invocat disp. Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 290/2003 si ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003; Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin 2 si art. 11 din Legea nr. 290/2003 raportat la art. 18 alin 5, lit. c) si alin. 6 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În probațiune, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar copie conformă cu originalul: Hotărârea nr. 72/13.12.2007 emisa de către Instituția Prefectului, Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, actul de identitate.
In temeiul art. 411 pct. 2, teza a doua, Cod Procedura Civila a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prematurități cererii de chemare în judecată.
II. în ceea ce privește solicitarea reclamantului privind plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 72/2007, solicită să se constate că cererea este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 10/2014, precizează următoarele:
Potrivit disp. art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 72/13.12.2007 emisă de către Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica
Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. 2 din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
III. în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 72/2007 cu indicele de creștere inflație, calculată data plății efective, face următoarele precizări.
În cazul în care plata despăgubirilor nu ar fost suspendată, așa cum s-a prevăzut prin O.U.G. nr. 10/2014, instanța ar trebui să aibă în vedere prevederile art. 10 alin 2 din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, (...); plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești (...)".
Iar în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. 1120/2006, actualizarea se face, „în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior".
Având în vedere termenul imperativ de 1 an în care urmează a se face plata despăgubirilor sumelor mai mici de 50.000 lei, ori a primei tranșe dintr-o despăgubire mai mare de 50.000 lei, acest interval de timp a fost apreciat de legiuitor ca neglijabil pentru a actualiza sumele cuvenite beneficiarilor. în consecință, pentru a nu se crea o discriminare între beneficiarii care au primit sumele integral și cei care primesc plata în două tranșe, s-a prevăzut actualizarea sumelor din cea de-a II -a tranșă, actualizarea care se referă la perioada cuprinsă între scadența primei tranșe și data achitării efective a celei de-a II-a tranșe.
Așadar, având în vedere că Hotărârea nr. 72/2007 a fost emisă în data de 13.12.2007, termenul de plată al celei de-a II - a tranșe va fi scadent la data de 13.12.2009, actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.
Învederează că reclamantul T. L. a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării sumei de 129.854 lei reprezentând despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 72/2007, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 133/2014 de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. și Asociații.
S.C.P.E.J. D., C. și Asociații a procedat la emiterea somației în dosarul de executare nr. 133/2014. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina pârâtei, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 181.872,03 lei reprezentând despăgubirile acordate în baza actului administrativ anterior amintit, actualizate pe perioada decembrie 2007 - ianuarie 2014, onorariul executorului judecătoresc și cheltuieli de executare.
Menționează că suma de 181.872,03 lei va fi virată în contul de consemnațiuni al executorului judecătoresc cu respectarea prevederilor OMFP NR. 2336/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Din aceste motive, apreciază că inițierea acțiunii de chemare în judecată formulată de reclamant concomitent cu procedura executării silite prin Biroul executorului Judecătoresc, este făcută cu rea credință și fără a respecta prevederile prevăzute de codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată. Reclamantul trebuie să-și exercite drepturile procesuale respectând principiul bunei credințe și nu în mod abuziv.
Din aceste motive solicită sancționarea reclamantului conform art. 108 ind. 1 alin. 1 pct. 1 lit. a).
Admiterea acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că A.N.R.P. poate fi executată de două ori pentru aceeași hotărâre, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoioase, în speță fiind întrunite condițiile îmbogățirii fără just temei.
Astfel, prin mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creează un dezechilibru patrimonial, din care ia naștere un raport juridic obligațional, în temeiul căruia persoana al cărui patrimoniu s-a mărit devine creditorul obligației de restituire, iar persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat devine creditorul acestei obligații.
Dacă se admite acțiunea inițiată formulată de reclamant se creează și premiza creșterii volumului de activitate al A.N.R.P., inclusiv al instanțelor judecătorești, iar termenul rezonabil nu mai poate fi incident acțiunilor de restituire prin despăgubiri. În această situație A.N.R.P. ar trebui să inițieze acțiuni în restituire pentru recuperarea sumelor poprite, privând alți beneficiari ai Legii nr. 290/2003 să beneficieze de dreptul lor. Procedura de restituire a sumelor poprite ilegal este lungă și anevoioasă, iar sumele alocate de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor sunt insuficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar: Somația emisă la data de 20.02.2014 în dosar execuțional nr. 133/2014 al B. D. ofelia C.,Încheierea din data de 20.02.2014 emisă în același dosar execuțional prin care s-a stabilit suma totală pe care o are de achitat debitorul, Certificatul de grefă emis de Judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._ din care reiese că a fost încuviințată executarea silită formulată de creditorul T. L. împotriva debitoarei ANPRP, Hotărârea Nr. 72/13.12.2007 emisa de către Instituția Prefectului - Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, adresa nr._/28.02.2014 emisă de A.N.A.F prin care i se aduce la cunoștință pârâtei că în data de 25.02.2014 a fost depusă la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București documentația privind poprirea conturilor acesteia (fila 26-31).
Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsa conform art. 223 alin. 2 din NCPC.
În drept, pârâta a invocat: disp. art. 205-208 din Noul Cod de procedură civilă, art. 24 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. nr. 1120/2006. O.U.G. nr. 10/2014.
Potrivit disp. art. 248 alin. 2 cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prematurității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare și care se constată a fi neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Singurul temei invocat de reclamantă în susținerea acestei excepții, îl constituie disp. art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, prin care s-a stabilit că, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (…).
Suspendarea plății despăgubirilor reprezintă o situație de excepție, justificată de motivele arătate în preambulul ordonanței. Fiind o situație de excepție, aceasta este de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie și nici nu poate fi interpretată ca o negare a dreptului reclamantul de a se adresa justiției pentru plata despăgubirilor.
Astfel, în art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014 se prevede expres că se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor.
Textul de lege vizează așadar doar plata voluntară, ceea ce înseamnă că ANRP nu mai poate în acel interval de 6 luni să efectueze din proprie inițiativă vreo plată a despăgubirilor.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să suspende orice plată și nu doar pe aceea voluntară, ar fi prevăzut în mod expres aceasta, ceea ce însă nu a făcut.
Interpretarea dată de pârâtă disp. art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014 nu poate fi acceptată, întrucât excede voinței clar exprimate a legiuitorului, iar pe de altă parte ar avea ca efect negarea însuși dreptului reclamantului de acces la instanță, contrar disp. art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele.
Prin Hotărârea nr. 72/13.12.2007 emisa de Instituția Prefectului - Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a aprobat acordarea sumei de 129.854 Ron cu titlu de despăgubiri pentru bunurile abandonate ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de P. dintre România si Puterile Aliate, semnat la Paris in anul 1947, ce au aparținut autoarei reclamantului - A. O., constatandu-se calitatea acestuia de persoana îndreptatita conform art. 1 alin 1 si 2 din Legea nr. 290/2003 la masuri reparatorii.
Conform disp. art.10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003: despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz; plata lor se poate face și in rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. 1.
În același sens, sunt și disp. art. 18 alin 5 lit. c) din Normele Metodologie pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care prevăd că: despăgubirile stabilite trebuie plătite de către ANRP prin transfer bancar "eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Așa cum a susținut și reclamantul, dispozițiile legale mai sus menționate au caracter imperativ, fiind obligatorii pentru ANPRP ca instituție obligată prin lege să dispună plata unor astfel de despăgubiri.
Deși au trecut mai bine de 7 ani de la data adoptării Hotărârii nr. 72/2007 prin care s-a stabilit calitatea reclamantului de persoană îndreptățită și cuantumul despăgubirilor, pârâta nu a oferit o explicație justificată și rezonabilă într-un stat de drept, pentru pasivitatea de care a dat dovadă în toți acești ani.
Acțiunea reclamantului este consecința refuzului nejustificat al pârâtei de a-i plăti efectiv sumele stabilite cu titlu de despăgubire printr-un act administrat necontestat în condițiile art. 8 alin 3 din Legea nr. 290/2003, și pentru care legea prevede obligativitatea executării din oficiu și fără nicio altă formalitate, de către instituția abilitată în acest sens, respectiv ANPRP – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Reclamantul are fără îndoială un bun în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția EDO, în condițiile în care creanța sa este clar stabilită printr-un act administrativ emis în baza legii și care nu a fost contestat.
Dealtfel, pârâta nu contestă existența bunului reclamantului, recunoscând teoretic existența acestuia, dar refuză totuși plata despăgubirilor cuvenite reclamantului, invocând în mod paradoxal, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea EDO a statuat în mod repetat în jurisprudența sa că, drepturile protejate de Convenție sunt drepturi concrete și efective.
Dreptul de creanță al reclamantului stabilit prin Hotărârea nr. 72/2007 este unul concret și efectiv, însă în lipsa oricăror garanții din partea statului că hotărârea va fi executată, și a oricăror sancțiuni legale pentru instituția culpabilă de neexecutare, el devine iluzoriu, motiv pentru care reclamantul a apelat la instanța de judecată.
În condițiile în care reclamantul deține din anul 2007 un titlu necontestat, creanța fiind exigibilă din data de 13.12.2009, față de pasivitatea totală a pârâtei în toți acești ani, demersul său judiciar, nu poate fi considerat de rea credință sau abuziv, fiind un demers absolut legitim pentru protejarea dreptului său.
Pentru aceleași motive nu i se poate reproșa reclamantului că a formulat, atât cerere de executare silită pentru recuperarea despăgubirilor cât și acțiune în contencios administrativ, cele două demersuri legale, fiind în mod evident consecința disperării acestuia, care de mai bine de 7 ani se vede în imposibilitatea obiectivă de a-și vederea efectiv realizat dreptul.
Riscul dublei executări a pârâtei, este exclus, întrucât are posibilitatea de a face dovada că și-a îndeplinit obligația de plată a despăgubirilor către reclamant, în măsura în care i s-ar solicita o a doua executare .
Raportat la cele de mai sus, instanța constată că pârâta este de totală de rea credință, iar cererea acesteia privind sancționarea reclamantului cu amendă judiciară este lipsită de temei.
Formularea prezentei acțiuni în contencios administrativ de către reclamant, prezintă un folos practic deosebit pentru acesta, întrucât hotărârea judecătorească de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor în condițiile Legii nr. 554/2004, reprezintă un titlu executoriu pentru care sunt prevăzute și garanții concrete de executare, pârâta putând fi sancționată potrivit disp. art. 24 din lege, în caz de neconformare.
Apărarea pârâtei referitoare la actualizarea despăgubirilor cu indicele de creștere inflație, este întemeiată raportat la disp. art. 10 alin 2 din Legea 290/2003 și art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, având în vedere că Hotărârea nr. 72/2007 a fost emisă în data de 13.12.2007, termenul de plată al celei de - a II - a tranșe fiind scadent la data de 13.12.2009, actualizarea nu poate fi făcută decât începând cu această dată.
Având în vedre considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, acțiunea formulată de reclamant va fi admisă și în consecință se va dispune obligarea pârâtei la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 72/13.12.2007 emisa de Instituția Prefectului - Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată începând cu data de 13.12.2009.
Deși a solicitat cheltuieli de judecată, reclamantul nu a făcut dovada acestora în condițiile art. 453 cod procedură civilă, astfel instanța se află în imposibilitatea de a le acorda.
Potrivit disp. art. 490 alin 1 raportat la art. 83 alin. 3 din N.C.P.C. recursul și motivele de recursul redactate prin avocat (pentru persoane fizice), prin avocat sau consilier juridic (pentru persoane juridice), se vor depune, sub sancțiunea nulității la instanța a cărei hotărâre se atacă, în speță la Tribunalul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prematurității cererii invocată de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin întâmpinare .
Admite cererea formulată de reclamantul T. L., domiciliat A. I., Bărăbanț, ., nr. 19, CNP_, cu domiciliul procesual ales în București, Piața Al. Lahovari, nr. 1A, scara B, apt. 68 – la Cabinet de Avocat L. M., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantului compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 72/13.12.2007 emisă de Instituția Prefectului – Comisia Județeană A. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv suma de 129.854 lei actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 13.12.2009 și până la data plății efective.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun prin avocat la Tribunalul A. sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.10.2014.
Președinte, G. C. M. | ||
Grefier, D. M. |
Red. Tehnored. G.C.M.
Ex. 4/28.11.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1545/2014. Tribunalul... → |
|---|
