Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 18-12-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 616/176/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 683/2014
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P. - Președinte Secție
Judecător D. C.
Grefier S. A.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul . împotriva Sentinței civile nr.1197/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în contradictoriu cu intimata Direcția R. Antifraudă Fiscală 7 Sibiu din Direcția Generală Antifraudă Fiscală reprezentate prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de la termenul din 11.12.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la 23.01.2014 de inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu din Direcția Generală Antifraudă Fiscală din Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost sancționată contravențional . cu 9000 lei amendă.
Împotriva procesului verbal a formulat plângere petenta ., în principal anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor mai sus menționat și pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 9.000 lei; în subsidiar: înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
A arătat în motivarea plângerii că la data de 23.01.2014, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, au efectuat un control operativ și inopinant la punctul de lucru al petentei, situat în A. I., ..106, jud. A., unde se desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul cu produse de panificație; în urma efectuării controlului s-a constatat faptul că „din compararea monetarului faptic (2041 lei) cu raportul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal (639,5 lei), a rezultat o diferență în plus de 1401, 5 lei, sumă care nu poate fi justificată prin date înscrise în documente emise de casa de marcat, facturi fiscale sau înscrisuri în registrul special".
S-a stabilit că fapta descrisă mai sus, constatată și săvârșită la data controlului, constituie contravenție prevăzută la art. 10 lit. b din OUG 28/1999 republicată și se sancționează cu amendă contravențională prevăzută la art. 11 alin. 1 lit. b din OUG 28/1999 rep., respectiv 9.000 iei
Petenta solicită în principal anularea procesului verbal având în vedere faptul că starea de fapt reținută de către agenții constatatori nu corespunde cu realitatea. Se susține acest lucru, întrucât controlul s-a efectuat între ora 14,00-14,30, fiind ora la care se efectuează schimbul de ture.
Din discuțiile cu vânzătoarele s-a reținut faptul că, în cazul în care se face coadă, fiind magazinul mic, se produce aglomerație, persoana care cumpără de exemplu numai o pâine lasă banii, ia pâinea și pleacă, aceste sume urmând a fi introduse obligatoriu în casă ulterior, înainte de predarea schimbului. Acest lucru nu s-a mai putut face întrucât au intervenit agenții constatatori. în Regulamentul de ordine interioară al unității și în fișa postului de vânzător este prevăzută obligația de a emite bon fiscal pentru toate bunurile livrate. Un alt motiv care a împiedicat și a întârziat marcarea sumelor în casa de marcat a fost faptul că la un moment dat din zi s-au terminat rolele de hârtie în casa de marcat. Vânzătoarea a sunat administratorul societății căruia i-a relatat faptul că nu mai are role de hârtie în casa de marcat. Ulterior, acesta a trimis aceste role de hârtie la punctul de lucru, puțin timp înaintea efectuării controlului. Cu toate că s-a relatat această stare de fapt, menționând că nu a existat intenția de a nu elibera bonuri fiscale angajata putând eventual ține banii încasați în buzunar și nu în sertarul cu bani, agenții constatatori nu au luat-o în considerare motiv pentru care consideră că procesul verbal este lovit de nulitate.
De altfel nu se poate reține că societatea nu a utilizat aparatul de marcat electronic, având în vedere că s-a folosit aparatul, dar datorită lipsei rolelor de hârtie pentru o perioadă de timp și aglomerației care s-a produs magazin, urma ca până la efectuarea schimbului între ture să se completeze cu înregistrările privind produsele pentru care nu s-a emis bonul fiscal.
Având în vedere aceste aspecte neluate în considerare de inspectorii constatatori, consideră că procesul verbal este netemeinic astfel că se impune anularea acestuia.
Petenta menționează că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 1171 Cod civil, se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui ce contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancționate contravențional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a art. 6 din Convenție, pi nerespectarea garanțiilor prevăzute în acest text cu privire la „acuzațiile materie penală", a statuat următoarele:
- Distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penala (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56);
- Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);
- Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
- În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
- Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);
Chiar și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (a se vedea paragr. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României, publicată pe site-ul oficial al Curții Europene a Drepturilor Omului).
În speță se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general iar amenda aplicată nu are scop reparator ci scop de prevenire și pedepsire.
Având în vedere cele de mai sus consideră că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar petenta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator are obligația de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.
În privința raportului agenților constatatori, neexistând niciun text de lege care să-i confere valoare probatorie, instanța nu-l va putea analiza ca probă în prezenta procedură.
Referitor la procesul-verbal, trebuie să se rețină că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În speță, în procesul-verbal starea de fapt nu este descrisă corect și complet pentru ca instanța să poată verifica îndeplinirea cerințelor legale pentru ca susținerile agentului constatator să poată fi folosite ca probă.
În subsidiar: în cazul în care se considera că petenta nu a respectat normele referitoare la utilizarea aparatului de marcat, solicită să se aibă în vedere toate aspectele legate de petentă, de modul de săvârșire a contravenției.
Din starea de fapt relatată se desprinde cu ușurință concluzia că petenta nu e vinovată de săvârșirea contravenției, mai mult folosirea casei de marcat este o obligație, fapt ce îl va demonstra prin probatoriu care va fi administrat în cauză. Nici un moment nu s-a considerat că se putea săvârși o faptă care să constituie contravenție, având în vedere, după cum s-a relatat, faptul că angajata societății putea să ascundă banii în buzunar și nu să-i depună în sertarul în care se depun încasările.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că fapta reținută îndeplinește toate elementele constitutive ale contravenției, lipsind intenția și vinovăția.
Față de aceste împrejurări solicită înlocuirea amenzii cu avertismentul, avându-se în vedere că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, conform art.5 alin.5 din OG 2/2001.
Prin anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, solicită implicit și anularea sancțiunilor complementare de la punctul C al procesului de constatare și sancționare a contravenției, prin care se dispune confiscarea sumei și suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni. Precizează că . are debitele la buget și stopajele la sursă achitate la zi, iar comerțul desfășurat este de bază pentru societate.
Intimatul a depus întâmpinare (f.21-25), solicitând respingerea plângerii formulată de către petent ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.
Pe fondul cauzei precizează ca în urma controlului operativ inopinat efectuat de către inspectorii antifraudă, la punctul de lucru al ..R.L. în loc. A. I., Calea Moților nr.106, județ A., unde desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul al produselor de panificație, s-a constatat că reclamanta nu elibera bonuri fiscale pentru toate mărfurile, motiv pentru care a fost emis procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.01.2014.
Intimata a mai arătat că în primul rând, reclamantul nu motivează sub nici o forma acțiunea cu privire la anularea procesului verbal de contravenție, ci doar solicita anularea în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment și a anularii măsurii complementare a suspendării activității.
Astfel, din simpla lecturare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . . nr._ / 23.01.2014 se poate constata că acesta îndeplinește toate condițiile de fond și forma prevăzute de art.16 si art.17 din O.G. nr.2/2001.
Învederează instanței, faptul că art.17 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, prevede expres și limitativ cazurile care atrag nulitatea procesului verbal si anume: "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului iar in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii si a sediului acestuia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator...".
După cum se poate observa, nici unul din motivele invocate de reclamanta nu se regăsesc între cazurile de nulitate prevăzute de legiuitor la art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, acesta îndeplinește condițiile prevăzute de către art.16 din O.G. nr.2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută.
De asemenea, intimata solicită instanței să constate faptul că reclamanta nu a justificat nici o vătămare de natura a impune cu necesitate anularea procesului verbal analizat, motiv pentru care nu se justifica anularea procesului verbal contestat.
Intimata consideră că procesul verbal contestat îndeplinește condițiile prevăzute de către art.16 din O.G. nr.2/2001 si a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută.
În al doilea rând învederează instanței că la data de 23.01.2014, la punctul de lucru situat în loc. A. I., Calea Moților nr.106, județ A. ce aparține de S.C.A. P. S.R.L. s-a constatat faptul că nu s-au emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct către populație, nerespectându-se astfel prevederile art.1 alin.2 din OUG nr. 28/1999 rep., privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale: "Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți in continuare utilizatori, au obligația sa emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le predea clienților.".
Astfel, la data și ora controlului, respectiv 23.01.2014, ora 13:30, ora începerii Controlului la raionul de panificație, in urma comparării monetarului faptic ( suma de 2.041 lei) tu raportul fiscal X emis de aparatul de marcat electronic fiscal ( suma de 639,50 lei) s-a constata o diferența in plus in casieria unității in suma de 1401,50 lei.
Cu suma de bani identificata în casieria unității, consemnata în monetarul întocmit cu ocazia controlului, s-a constatat un plus de casa in suma de 1401,50 lei, suma care nu a putut fi justificata prin datele înscrise în documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal, în registrul special.
În vederea identificării provenienței sumei de 2.041 lei din casieria unității, inspectorii antifraudă au luat o nota explicativă doamnei N. A. D., în calitate de lucrător comercial, care a precizat ca suma reprezintă încasări din vânzări din acea zi, rezultând clar și fără echivoc că plusul de casa în cuantum de 1401,50 lei provine din încasările din vânzări pentru care reclamanta nu emitea bonuri fiscale.
Din monetarul întocmit în urma controlului și din nota explicativa, rezulta clar ca suma de 1401,50 lei reprezintă încasări din vânzări pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, suma neputând fi justificata cu niciun document justificativ legal: bon fiscal, factura, chitanța care sa fie înregistrata in contabilitatea firmei.
Intimata învederează instanței faptul că activitatea preponderenta, declarata si desfășurata de reclamanta este comerț cu amănuntul al produselor de panificație, activitatea neavând caracter accidental ci permanent.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . . nr._ / 23.01.2014, agentul constatator a determinat gravitatea acestei fapte și în consecința, a aplicat amenda.
Amenda prevăzuta de legiuitor nu este destinata acoperirii unui prejudiciu, ci are ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte si sancționarea contravenientului.
Astfel este lipsita de fundament afirmația petentei în sensul că sancțiunea aplicata nu respecta cerințele legale relative la gradul de pericol social al faptelor reținute.
Legiuitorul a prevăzut pentru fapta mai sus menționata un minim si un maxim, lăsând, în același timp, posibilitatea agentului constatator de a aprecia cuantumul amenzii în funcție de gravitatea faptei, motiv pentru care a stabilit amenda de 8.000 lei, fiind minimul prevăzut de lege. Totodată, învederează ca în raport de minimul amenzii (8.000 lei) și maximul acestuia (10.000 lei ) rezulta ca legiuitorul a apreciat fapta de neemitere a bonului fiscal de o gravitate ridicata, fapta ce constituie premizele săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscala.
Potrivit celor expuse mai sus si datorita faptului ca, agentul constatator, a aplicat corect prevederile legale in vigoare la efectuarea controlului, motivele invocate de reclamanta nu sunt relevante si nici susținute de acte doveditoare.
Cu privire la sancțiunile complementare, aplicate reclamantei, arată că acestea nu pot fi disjunse întrucât acestea se aplica ope legis, nefiind lăsate la latitudinea agentului constatator de a le aplica sau nu, fiind prevăzute de art.11 alin.3 din O.U.G.28/1999 rep., in ceea ce privește confiscarea sumei de 1401,50 lei si art.14 alin.2 din O.U.G. 28/1999 rep., in ceea ce privește suspendarea . activității punctului de lucru pe o perioada de 3 luni .
Prin Decizia nr. 1029/2009 Curtea Constituționala, a reținut ca stabilirea unei contravenții si sancționarea acesteia cu amenda reprezintă o opțiune legitima a legiuitorului, care da expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. De asemenea, Curtea a constatat ca dispozițiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancțiuni complementare pentru agenții economici care nu respecta dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparținând agențiilor economici. Consecința încălcării acestor dispoziții legale o constituie confiscarea sumelor a căror proveniența nu poate fi justificata.
A mai reținut, de asemenea, ca prevederile art. 14 din OUG nr. 28/1999 reprezintă norme coercitive, care instituie sancțiuni contravenționale pentru agenții economici care nu respecta prevederile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparținând agenților economici, consecința încălcării acestor dispoziții legale fiind confiscarea sumelor a căror proveniența nu poate fi justificata, așa cum prevede art. 44 alin. (9) din Constituție.
Curtea a reținut ca suspendarea pe o perioada de 3 luni a activității unității care nu a respectat obligațiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsura de natura a restrânge libertatea comerțului sau de a afecta obligațiile statului de a asigura protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale in activitatea economica, financiara si valutara sau crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsura prin care statul da expresie tuturor acestor obligații constituționale.
Iar potrivit art. 11 alin (3) din OUG nr. 28/1999 prevede „ sumele găsite la punctele de lucru de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin date inscrise in documente emise cu aparate de marcat electronice fiscale, in registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniența și se confiscă".
În concluzie, intimata solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata și menținerea procesului verbal de contravenție, ca temeinic și legal întocmit.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedura civila.
În probatoriu a solicitat proba cu înscrisuri și a solicitat respingerea probei cu
martori, având în vedere că aceștia nu pot avea decât o atitudine subiectiva față de contravenientă, fiind angajați iar respingerea plângerii direct, prin sancțiunea complementara a suspendării activității.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1197/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petenta . procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.01.2014 în contradictoriu cu intimatul Direcția R. Antifraudă Fiscală 7 Sibiu din Direcția Generală Antifraudă Fiscală reprezentate prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru următoarele motive:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 23.01.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 9000 lei, de către agenții constatatori ai intimatului, în cuprinsul procesului verbal reținându-se că in urma controlului operativ și inopinat efectuat la punctul de lucru al petentei din A. I., Calea Moților, nr. 106, jud A. unde se desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul cu produse de panificație s-a constatat faptul că din compararea monetarului faptic (2041 lei) cu raportul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal (639,5 lei) a rezultat o diferență în plus de 1401,5 lei, sumă care nu poate fi justificată prin date înscrise în documente emise de casa de marcat, facturi fiscale sau înscrisuri în registrul special
Fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 lit b din OUG 28/1999 și sancționată de art. 11 al. 1 lit. b din OUG 28/1999
Examinând cu precădere procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.01.2014 sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor ce pot fi reținute din oficiu, instanța apreciază că procesul verbal antemenționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă.
Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere natura juridică duală a procesului verbal de constatare a contravenției, care este în același timp un act administrativ supus unei proceduri de contestare speciale – fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii – dar și un act procedural, sens în care îi sunt aplicabile în ceea ce privește regimul nulității actului (în virtutea dispozițiilor art. 47 din OG nr. 2/2001) prevederile art174 al. 3 c.pr.civ.
În considerarea celor expuse, instanța reține faptul că procesul verbal . nr._ din data de 23.01.2014 cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și al petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data acesteia și nu în ultimul rând semnătura agentului constatator (fila 7).
Instanța nu poate primi critica invocată de petentă în sensul că fapta nu a fost descrisă corespunzător, plecând tocmai de la cele consemnare în procesul verbal de contravenție, instanța apreciind că există suficiente elemente pe baza cărora să poată reține fapta reținută în sarcina petentei.
Constatând că procesul verbal de contravenție întrunește exigențele edictate de prevederile OG nr. 2/2001 ca o garanție a legalității acestuia, instanța va proceda la cercetarea temeiniciei procesului verbal atacat, sens în care reține următoarele:
Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatarea a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale ale dreptului administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat.
Totodată, instanța își va circumscrie analiza prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aplicabil prin prisma art. 11 și 20 din Constituție, sens în care, pentru a califica dacă sancțiunea amenzii intră în câmpul de aplicare al noțiunii autonome de „acuzație în materie penală”, instanța va avea în vedere, dincolo de calificarea din dreptul intern, scopul sancțiunii (cauza Kadubec c. Slovaciei) și natura și gravitatea acesteia (cauza Garifallou c. Greciei).
Așadar, atâta timp cât norma juridică a cărei încălcare îi este imputată petentului are un caracter general și urmărește un scop represiv, instanța concluzionează că aceasta are atât caracter de constrângere a petentului, dar și punitiv, astfel că sancționarea cu amendă echivalează cu aducerea unei acuzații în materie penală, în accepțiunea autonomă uzitată în jurisprudența Curții EDO.
Stabilit fiind acest fapt, instanța va avea în vedere jurisprudența Curții EDO, mai exact cauzele Salabiaku împotriva Franței, precum și Janosevic împotriva Suediei, în care, Curtea a stabilit, sub aspectul sarcinii probei că art. 6 par. 2 nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, însă prin reglementarea acestora, statele membre trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Cu alte cuvinte, în aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța va avea în vedere asigurarea unui just echilibru pe de o parte între prezumția de nevinovăție ce îi este garantată de dispozițiile convenționale anterior evocate și dreptul la apărare garantat de par. 1 al art. 6 și pe de altă parte prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucură procesul verbal atacat.
În acord cu cele anterior expuse, instanța are în vedere inclusiv considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 219/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 403/2008), în conformitate cu care „din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, [...], ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare".
Analizând probatoriul administrat în cauză, în acord cu principiile statuate în cauza N. c. României, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, petenta a învederat faptul că starea de fapt nu corespunde realității
Din examinarea actelor dosarului, instanța constată că, petenta a solicitat în probațiune audierea martorelor R. C., B. I., N. A. probe cu privire la care intimata s-a opus a fi administrată având în vedere faptul că acestea nu pot avea decât o atitudine subiectivă fiind angajate alte petentei, astfel că instanța, în baza art. 315 al. 1 pct. 3 rap la al. 2 C pr civ a respins proba testimonială solicitată de petentă.
Rezultă astfel că, contravenția a fost constatată personal de agentul constatator, dar aceasta nu înseamnă că petenta nu are obligația de a dovedi cele afirmate în cuprinsul plângerii contravenționale ce face obiectul prezentului dosar. Potrivit art 249 C pr civ „ cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, astfel că sarcina probațiunii revine petentului. În condițiile în care petenta nu a ieșit din starea sa de pasivitate, limitându-se la a face simple afirmații, nesusținute de un suport probatoriu, acesta nu a reușit să răstoarne aspectele consemnate în procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.01.2014, singurele probe de la dosar fiind doar înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât de petent, cât și de intimat.
Instanța de judecată reține că procesul verbal de contravenție întrunește condițiile prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG 2/2000, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate și temeinicie. Totodată, instanța reține că, comiterea faptei a fost constatată într-un act administrativ supus unei proceduri de constatare speciale - fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii, cu privire la care nu s-a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie.
Fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal . nr._ din data de 23.01.2014 și confirmată prin probatoriul administrat în cauză, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art 10 lit. b din OUG 28/1999.
Procesul verbal suspus analizei este legal și temeinic întocmit inclusiv sub aspectul sancțiunii complementare aplicate petentei raportat la disp. art. 11 al. 3 și art. 14 al. 2 din OUG 28/1999.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, văzând dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că aceasta este corespunzător dozată.
În atare condiții, față de materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază neîntemeiată plângerea formulată, urmând a o respinge.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta . care a solicitat anularea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea probei cu martorii solicitați, iar în subsidiar, modificarea sentinței în totalitate în sensul admiterii plângerii contravenționale, pentru următoarele:
I. Prin acțiunea introductivă, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Direcția Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu din Direcția Generală Antifraudă Fiscală, reprezentate prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca în urma probelor care vor fi administrate în cauză, prin sentința ce se va pronunța, în principal să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/23.01.2014, încheiat de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu și pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 9.000 lei, iar în subsidiar să dispună înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul. De asemenea în probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și audierea martorilor: R. C., B. I. V. și N. A. M..
Instanța de fond în mod greșit a respins proba testimonială solicitată de subscrisa făcând aplicarea dispozițiilor art. 315 al. 1 pct. 3 rap. la al. 2 C. pr. civ. deși în speță este incidență OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit art. 33 alin. 1) din OG/2001 „Judecătoria va fixa termen de judecata, care nu va depasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați in procesul-verbal sau în plângere, precum si a oricăror alte persoane in măsura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei." Așadar dispozițiile OG 2/2001 se aplică prioritar potrivit principiului conform căruia specialul derogă de la general.
II. La data de 23.01.2014, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, au efectuat un control operativ și inopinant la punctul de lucru al subscrisei, situat în A. lulia, ..106, jud. A., unde se desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul cu produse de panificație. în urma efectuării controlului s-a constatat faptul că „din compararea monetarului faptic (2041 lei) cu raportul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal (639,5 lei), a rezultat o diferență în plus de 1401, 5 lei, sumă care nu poate fi justificată prin date înscrise în documente emise de casa de marcat, facturi fiscale sau înscrisul" în registrul special".
S-a stabilit că fapta descrisă mai sus, constatată și săvârșită la data controlului, constituie contravenție prevăzută la art. 10 lit. b din OUG 28/1999 republicată și se sancționează cu amendă contravențională prevăzută la art. j 11 alin. 1 lit. b din OUG 28/1999 rep., respectiv 9.000 iei. Așadar solicită anularea procesului verbal având în vedere faptul că i starea de fapt reținută de către agenții constatatori nu corespunde cu I realitatea urmând a proba această susținere cu martorii indicați îrfr plângerea contravențională a căror audiere a fost respinsă în mod nelegal și netemeînic de către instanța de fond. Susține acest lucru, întrucât controlul s-a efectuat între ora 14,00 și, 14,30, fiind ora la care se efectuează schimbul de ture.
Din discuțiile cu vânzătoarele a reținut faptul că, în cazul în care se face coadă, fiind magazinul mic se produce aglomerație, persoana care cumpără de exemplu numai o pâine lasă banii, ia pâinea și pleacă, aceste sume urmând a fi introduse obligatoriu în casă ulterior, înainte de predarea, schimbului. Acest lucru nu s-a mai putut face întrucât au intervenit agenții; constatatori. în Regulamentul de ordine interioară al unității și în fișa postului! de vânzător este prevăzută obligația de a emite bon fiscal pentru toate bunurile livrate. Un alt motiv care a împiedicat și a întârziat marcarea sumelor în casa de marcat a fost faptul că la un moment dat din zi s-au terminat rolele de hârtie în casa de marcat. Vânzătoarea a sunat administratorul căruia i-a relatat faptul că nu mai are role de hârtie în casa de marca Ulterior, acesta a trimis aceste role de hârtie la punctul de lucru, cu puțin tirr înaintea efectuării controlului. Cu toate că a relatat această stare de fap menționând că nu a existat intenția de a nu elibera bonuri fiscali angajata putând eventual ține banii încasați în buzunar și nu în sertar cu bani, agenții constatatori nu au luat-o în considerare motiv pentru care consideră că procesul-verbal este lovit de nulitate. Mai mult potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 In momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientul dreptul de a face obiectiuni cu privire la conținutul actului de constatan Obiectiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alt mențiuni", sub sancțiunea nulității procesul ui-verbal.
De altfel, nu se poate reține că societatea nu a utilizat aparatul de marcat electronic, având în vedere că s-a folosit aparatul, dar datorită lipsei rolelor de hârtie pentru o perioadă de timp și aglomerației care s-a produs în magazin, urma ca până la efectuarea schimbului între ture să se completez cu înregistrările privind produsele pentru care nu s-a emis bonul fiscal. Având în vedere aceste aspecte neluate în considerare de inspector constatatori, consideră că procesul verbal este netemeinic astfel că s« impune anularea acestuia.
În OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare ; contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de li prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului d< procedură="" civilă="" și="" având="" în="" vedere="" prevederile="" art.="" 1171="" cod="" civil,="" se="" rețin*="" de="" regulă="" că="" procesul-verbal="" legal="" întocmit="" face="" dovada="" până="" la="" prob;="" contrarie,="" iar="" în="" temeiul="" art.="" 1169="" cod="" civil,="" sarcina="" probei="" revine="" celui="" can="" contestă="" realitatea="" consemnărilor="" din="" procesul-verbal.="" prezumția="" de="" nevinovăție="" prevăzuta="" de="" art.6="" paragraful="" 2="" dir="" convenția="" pentru="" apărarea="" drepturilor="" omului="" si="" a="" libertatilo="" fundamentale,="" este="" aplicabila="" si="" în="" cazul="" faptelor="" sancționate="" contravențional="" în="" dreptul="" intern="" si="" atrage="" răsturnarea="" sarcinii="" probei="" îr="" cazul="" litigiilor="" contravenționale.="" prezumția="" de="" nevinovăție="" poartă="" și="" asupra="" sarcinii="" probei,="" care="" revine="" agentului="" constatator="" iar="" îndoiala="" profită="" petentului="" conform="" reguli="" «="" in="" dubio="" pro="" reo="" »="" ca="" și="" principiu="" complementar="" al="" prezumției="" de="">
Înainte de a fi o problemă de drept, regula "in dubio pro reo" este c problemă de fapt. înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Ori, în cauză, însăși constatarea faptei de către agentul constatator s-a bazat pe probe îndoielnice si neconforme cu normele aplicabile, după 6um s-a arătat deja.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancționate contravențional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a art. 6 din Convenție, prin nerespectarea garanțiilor prevăzute în acest text cu privire la „acuzațiile în materie penală", a statuat următoarele: - Distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penala (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56); - Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29); - Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfalloț AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56) -In ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32); - Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fiw putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 dir> Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003); Chiar și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (a se vedea par. 66-69 din Hotărârea A. împotriva României, publicată pe site-ul oficial al Curții Europene a Drepturilor Omului).
În speță se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator ci scop de prevenire și pedepsire.
Având în vedere cele de mai sus consideră că acuzația adusă este o acuzație penală în sensul Convenției, iar petenta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopui de a proteja indivizii fața de posibile/e abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului" dincolo de orice îndoiala rezonabilă. În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.
În privința raportului agenților constatatori, neexistând niciun text de lege care să-i confere valoare probatorie, instanța nu-l va putea analiza ca probă în prezenta procedură.
Referitor la procesul-verbal, trebuie să se rețină că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. In acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de verdicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridiciate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului", dincolo de orice îndoiala rezonabilă. În speță, în procesul-verbal starea de fapt nu este descrisă corect și complet pentru ca instanța sâ poată verifica îndeplinirea cerințelor legale pentru ca susținerile agentului constatator sâ poată fi folosite ca probă.
În cazul în care se va considera că nu a respectat normele referitoare la utilizarea aparatului de marcat, solicită să se aibă în vedere toate aspectele legate de modul de săvârșire a contravenției.
Din starea de fapt relatată se desprinde cu ușurință concluzia că subscrisa nu se face vinovată de săvârșirea contravenției, mai mult folosirea casei de marcat este o obligație, fapt ce îl vom demonstra prin probatoriul care va fi administrat în cauză. Nici un moment nu am considerat că se va putea săvârși o faptă care să constituie contravenție, având în vedere, după cum am relatat, că angajata societății putea să ascundă banii în buzunar și nu să-i depună în sertarul în care se depun încasările.
De asemenea, fapta reținută nu îndeplinește toate elementele constitutive ale contravenției, lipsind intenția și vinovăția.
De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 146 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, a statuat că art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 "nu instituie o răspundere obiectivă, întrucât, fiind vorba de săvârșirea unor contravenții, nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acesteia. Existența sau inexistența vinovăției este un element al stării de fapt, a cărei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată".
Față de aceste împrejurări solicită înlocuirea amenzii cm avertismentul, avându-se în vedere că sancțiunea aplicată trebuie să fit proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, conform art.5 alin.5 din OG 2/2001.
Prin anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, solicită implicit și anularea sancțiunilor complementare de la punctul C al procesului de constatare și sancționare a contravenției, prin care se dispune confiscarea sumei și suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni. Precizează că . are debitele la buget și stopajele la sursă achitate la zi, iar comerțul desfășurat este de bază pentru societate.
Având în vedere toate aceste aspecte, solicită în principal, anularea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând să dispuneți administrarea probei cu martorii solicitați, iar în subsidiar, în cazul în care veți respinge cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare, solicită modificarea sentinței în totalitate în sensul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.
În drept: O.G. 2/2001; 466 - art. 482 din NCPC.
Intimata nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 11.12.2014, instanța de apel a audiat-o pe martora N. A. M..
Examinând apelul formulat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 1197/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, Tribunalul reține următoarele:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 23.01.2014 petenta apelantă . a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 9000 lei, de către agenții constatatori ai intimatei.
În sarcina petentei apelante s-a reținut că, în urma controlului operativ și inopinat efectuat la punctul de lucru din A. I., Calea Moților, nr. 106, jud A. unde se desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul cu produse de panificație s-a constatat faptul că, din compararea monetarului faptic (2041 lei), cu raportul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal (639,5 lei) a rezultat o diferență în plus de 1401,5 lei, sumă care nu poate fi justificată prin date înscrise în documente emise de casa de marcat, facturi fiscale sau înscrisuri în registrul special.
Potrivit art. 10 lit b din OUG 28/1999: Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;
Mai departe, art. 11 al. 1 lit. b din OUG 28/1999 stipulează: (1) Amenzile pentru contravențiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepția celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel: b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h^1), i), j), l) și m) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
Din lecturarea procesului verbal în cauză reiese că, petentei apelante i s-au aplicat și sancțiunile complementare prevăzute de art. 11 alin. 3 și respectiv art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999.
Astfel, conform art. 11 alin. 3 din OUG 28/1999 (3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat – în cauză s-a dispus confiscarea sumei de 1401,5 lei.
Potrivit art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999: Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Legat de primul argument invocat de petenta apelantă (neaudierea martorilor propuși) Tribunalul constată că a rămas fără obiect, la termenul de judecată din 11.12.2014, instanța de control judiciar procedând la audierea martorei N. A. M. – vânzătoare la punctul de lucru al petentei apelante din A. I., Calea Moților, nr. 106, jud A. și care opera la data de 23.01.2014 aparatul de marcat electronic fiscal unde a rezultat o diferență în plus de 1401,5 lei.
Mai departe, Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut temeinicia procesului verbal atacat.
Astfel, petenta apelantă nu contestă faptul că în urma inventarierii monetarului a rezultat o diferență de 1401,5 lei, sumă care nu poate fi justificată prin date înscrise în documente emise de casa de marcat, facturi fiscale sau înscrisuri în registrul special, însă a invocat că acest lucru s-a produs, dar că, până la efectuarea schimbului între ture urma să se completez cu înregistrările privind produsele pentru care nu s-a emis bonul fiscal.
Tribunalul constată că, în fața agenților constatatori, numita N. A. M. a dat o declarație în care a arătat doar că în ziua de 23.01.2014 aparatul de marcat electronic fiscal nu a fost defect și că alte aspecte nu mai are de arătat, nesusținând nimic în legătură cu vreo lipsă a rolei de marcat. Totodată în fața agenților constatatori, martora nu a susținut nici argumentul că nu a utilizat aparatul de marcat electronic fiscal pentru toate produsele vândute datorită aglomerației din magazin.
Abia prin plângerea adresată instanței de fond și în calea de atac se invocă aceste argumente susținute apoi, cu ocazia audierii în fața instanței de apel de martora N. A. M..
Însă, nici motivul legat de fluxul mare de clienți și de pretinsa lipsă a rolei de hârtie nu pot fi invocate ca și cauze care să înlăture vinovăția petentei apelante.
Astfel, dispozițiile art. 10 lit b din OUG 28/1999 sunt foarte clare în această privință și impun operatorului economic utilizarea aparatului de marcat pentru fiecare produs vândut. În caz contrar, datorită numărului de produse vândute pe parcursul unei ture de 8 ore (peste 700 de produse de panificație cu prețuri cuprinse între 2 lei și 4 lei bucata) nu s-ar ajunge la o evidențiere corectă a acestora la sfârșitul turei respective.
Deosebit de relevant este faptul că, potrivit declarației aceleiași martore, la punctul de lucru respectiv se regăsesc două case de marcat, iar diferența de monetar nejustificată a fost găsită doar la casa unde se vindeau produsele de panificație, la cealalată casă – unde se vindeau alte categorii de produse alimentare, neexistând o asemenea problemă.
Ca atare, Tribunalul va înlătura și argumentul legat de lipsa rolei de hârtie. În primul rand petenta apelantă își invocă propria culpă (având obligația asigurării rolelor pentru corecta funcționare a casei de marcat), iar, în al doilea rand, dacă o casă de marcat era inutilizabilă, trebuia să evidențieze produsele vândute pe cealaltă casă de marcat în funcțiune.
Oricum, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG 28/1999: Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.
În aceste condiții, practica invocată de petenta apelantă care a pretins că bunurile vândute sunt evidențiate la sfârșitul fiecărei ture, pe lângă aspectul legat de lipsa de credibilitate, contravine flagrant și dispozițiilor art. 4 alin. 1 din OUG 28/1999.
În materie fiscală, operatorii economici sunt obligați să respecte întocmai normele imperative edictate pentru evidențierea sarcinilor fiscale, stabilirea oricăror practice contrare fiind sancționată de lege.
În ce privește solicitarea petentei apelante de modificare a hotărârii apelate în sensul înlocuirii amenzii cu avertismentul, Tribunalul reține că pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de articolul 21 alin. 3 din OG 2/2001.
Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. În același sens, și art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Potrivit art. 7 din O.G.2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
În cazul de față, faptele ce au ca rezultat evaziunea fiscală prezintă, fără îndoială, un grad ridicat de pericol social. Eradicarea acestora reprezintă o prioritate a societății actuale, iar petenta apelantă, atât la fond cât și în calea de atac, nu a demonstrat că a interiorizat imperativul respectării normelor fiscale cu incidență asupra activității sale.
Pentru aceleași considerente, Tribunalul apreciază că se impune și menținerea sancțiunilor complementare prevăzută de art. 11 alin. 3 din OUG 28/1999 - confiscarea sumei de 1401,5 lei și de art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999 suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni. Faptul că . are debitele la buget și stopajele la sursă achitate la zi, iar comerțul desfășurat este de bază pentru societate nu constituie un motiv pentru înlăturarea sancțiunilor complementare, întrucât debitele la buget se stabilesc și în funcție de informațiile cuprinse în aparatele de marcaj electronic fiscal.
Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, iar în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul formulat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 1197/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 1197/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.12.2014.
Președinte, A. C. P.- Președinte Secție | Judecător, D. C. | |
Grefier, S. A. |
Red P.A.C/Tehnoredactat A.S./5 EX/12.01.2015
Judec fond P.D.E.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1093/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 81/2014.... → |
|---|
