Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 23-10-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 2208/175/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 526/A/2014
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător G. C. M.
Grefier A. S.
Pe rol se află soluționarea apelul declarat de petentul apelant Ș. A. împotriva sentinței civile nr.148/2014 pronunțată de JUDECĂTORIA AIUD în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUD A., G. C. L., . I., . A. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.10.2014, când pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.10.2014 și apoi, 23.10.2014, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Aiud la data de 11.06.2013, sub dosar nr._, petentul Ș. A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție .. nr._ întocmit la data de 31.05.2013 de către I.P.J. A..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 31.05.2013 în jurul orelor 14:03, conducea autobuzul cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. Aiud, pe direcția de mers Aiud-A. I.. În intersecția cu . timp ce se afla în mers, a auzit semnalele acustice ale unei ambulanțe care venea pe același sens de mers, a încetinit, a tras pe partea dreaptă și a oprit. Ambulanța a intrat în depășire într-o curbă la stânga iar din sens opus veneau vehicule, care nu au acordat prioritate de trecere, datorită faptului că era o curbă și nu puteau observa ambulanța. Conducătorul ambulanței a forțat depășirea iar la . a acroșat cu partea dreaptă spate colțul stânga față al autobuzului condus de petent.
La data de 25.06.2013 petentul a depus la dosarul cauzei completare la plângerea contravențională prin care a depus înscrisuri, a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul N. I. A. și a motivat în drept plângerea contravențională conform art. 31-34 din O.G. nr. 2/2001, art. 100 alin. 1 pct. 3 și alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.23) intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată, arătând că din procesul-verbal de constatare a contravenției și din raportul încheiat de către agentul constatator, rezultă că fapta s-a comis așa după cum a fost descrisă în procesul-verbal de contravenție. În ceea ce privește actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, s-a învederat instanței de judecată faptul că această contravenție a fost constatată direct de către agentul constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În drept au fost invocate prevederile O.G.2/2001 și ale OUG 195/ 2002, republicată.
În probațiune intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator atașat la dosar fila 24, declarațiile celor doi conducători auto implicați în evenimentul rutier, rezultatele testării cu aparatul alcooltest și fișă de urgență prespitalicească.
În prezenta cauză a fost audiat martorul N. I. A., petentul a depus la dosarul cauzei o . planșe foto filele 61-71, s-a luat interogatoriu intimatului G. C. L. și a fost audiat agentul constatator P. C. C..
Prin sentința civila nr. 148/2014 prima instanța a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 31.05.2013, ora 16:30, petentul Ș. A. a fost sancționat cu o amendă contravenționala în cuantum de 450 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 60 de zile, de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., în temeiul art.37 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002. În fapt, s-a constatat ca în timp ce conducea autobuzul_, pe . intersecția cu . a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu regim prioritar de circulație având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, respectiv ambulanță, fapt pentru care intră în coliziune, provocând avarii ambelor autovehicule.
Procesul-verbal contestat a fost semnat de către petent, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat: „am frânat în momentul în care m-a acroșat”.
Petentul nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale de natură a atrage sancțiunea nulității relative sau absolute a procesului-verbal de contravenție, ci a invocat aspecte care țin de temeinicia actului de sancționare.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, faptele contravenționale se pot încadra, dincolo de calificarea atribuită în dreptul intern, în sfera de aplicare a noțiunii de “acuzație în materie penală” edictată de art. 6 din Convenție. Pentru aceasta sunt avute în vedere criterii precum natura faptei, scopul sancțiunii (cauza Kadubec c. Slovaciei), natura și gravitatea acesteia (cauza Garifallou c. Greciei).
Contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice prevăzute în dreptul intern sunt stabilite prin norme juridice cu caracter general, iar prin sancțiunile aplicate pentru săvârșirea acestora se urmărește un scop preventiv și represiv, astfel încât se poate concluziona că ele se subsumează noțiunii de “acuzație în materie penală”, atrăgând incidența garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia.
Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Petentul a arătat că a condus autobuzul cu nr. de înmatriculare_, pe . municipiul Aiud, pe direcția Aiud-A. I.. La intersecția cu . susținut că a auzit semnalele acustice și luminoase ale unei ambulanțe care circula pe același sens de mers, motiv pentru care a redus viteza și a oprit pe partea dreaptă. Însă, datorită faptului că în acel loc era o curbă, de pe sensul opus veneau alte autovehicule, care nu au acordat prioritate de trecere ambulanței, iar din acest motiv conducătorul auto al ambulanței a forțat depășirea iar la . a acroșat cu partea dreaptă spate a ambulanței, partea din stânga față a autobuzului pe care îl conducea petentul.
Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză, instanța a constatat că susținerile petentului nu se confirmă.
Conducătorul ambulanței, numitul G. C. L., a declarat la momentul producerii accidentului, că se deplasa la o solicitare în Aiudul de Sus, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Conducătorul autobuzului care circula în fața ambulanței a semnalizat dreapta, cu intenția de a acorda prioritate ambulanței, moment în care conducătorul ambulanței s-a angajat în depășirea autobuzului, cu intenția de a se deplasa pe direcția înainte către Aiudul de Sus, semnalizând în mod corespunzător această intenție. In timp ce se afla în depășirea autobuzului, acesta s-a pus în mișcare, acroșând partea dreapta spate a autosanitarei. Conducătorul autobuzului, a declarat la momentul producerii accidentului, că a acordat prioritate de trecere ambulanței, semnalizând și apropiindu-se de dreapta părții carosabile, moment în care a observat că autosanitara se izbește de autobuz.
Intimatul G. C. L., a avut aceeași poziție cu cea inițială, iar la interogatoriul luat în fața instanței a arătat că tamponarea a avut loc din cauză că petentul a virat ușor stânga în momentul în care se afla în depășirea autobuzului, dovadă fiind și locul unde erau avariate cele două autovehicule, respectiv autobuzul în partea stânga față iar ambulanța în partea dreaptă spate. Mai mult, intimatul a arătat că este sigur că mașina condusă de petent și-a schimbat poziția în momentul depășirii, întrucât conducătorul acesteia este posibil să fi fost indus în eroare de direcția de deplasare a ambulanței, crezând că ambulanța se va deplasa către A. I., virând stânga, când în realitate aceasta circula spre Aiudul de Sus, pe direcția înainte. Intimatul a mai arătat că a semnalizat în mod corespunzător schimbarea direcției de mers, cu semnal stânga și apoi dreapta.
Deși martorul N. I. A., propus de petent, a susținut că ambulanța a virat dreapta în momentul în care s-a angajat în depășirea autobuzului datorită faptului că de pe sens opus veneau alte autovehicule care nu au acordat prioritate de trecere ambulanței, aceste susțineri au fost înlăturate de instanță, fiind apreciate ca nesincere. (f. 47) Declarațiile acestui martor nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, mai exact cu cele constatate la momentul producerii evenimentului rutier, privitor la avariile autovehiculelor implicate.
Astfel, în situația în care ambulanța ar fi virat dreapta și s-ar fi apropiat prea mult de autobuz, ar fi fost avariată în partea din față, însă după cum ambii conducători auto au afirmat și după cum s-a menționat în procesul-verbal de contravenție (f. 6) ambulanța a fost avariată în partea dreapta spate, iar autobuzul în partea stânga față.
Ori avariile produse sunt de natură a susține cele afirmate de intimatul G. C. L., respectiv că autobuzul și-a schimbat poziția în timp ce ambulanța se afla în depășirea acestuia, întrucât conducătorul autobuzului a fost probabil indus în eroare de direcția pe care urma să își continue deplasarea ambulanța.
Este adevărat că din probele administrate în cauză rezultă concluzia certă că petentul a semnalizat dreapta și s-a apropiat de marginea din dreapta a părții carosabile cu intenția de a acorda prioritate de trecere ambulanței, însă acesta avea obligația de a acorda prioritate de trecere până în momentul în care ambulanța a finalizat depășirea și ar fi trecut în fața autobuzului. Ori tocmai faptul că petentul nu a așteptat ca ambulanța să finalizeze depășirea și a anticipat în mod eronat direcția de deplasare a acesteia, modificându-și poziția, a condus la producerea impactului între cele două autovehicule.
Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în cauză, se confirmă cele reținute de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal.
Față de probele administrate în cauză s-a constatat că, din actele și lucrările dosarului, nu rezultă o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție sau care măcar să ridice un dubiu cu privire la temeinicia procesului-verbal.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța a reținut că aceasta este corect individualizată față de împrejurările săvârșirii faptei, întrucât s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege (6 puncte amenda) potrivit art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 și sancțiunea complementară, care se aplică automat alături de cea principală.
Potrivit art.101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a III-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
Potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În temeiul acestor texte de lege, la aprecierea gradului de pericol social al faptei, instanța trebuie să aibă în vedere criterii precum: împrejurările în care s-a comis fapta, modul și mijloacele de comitere a faptei, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, sau orice alte împrejurări de natură a contribui la stabilirea gradului de pericol social al faptei comise.
Instanța a constatat că raportat la împrejurările comiterii faptei, respectiv că petentul conducea un autobuz în care se aflau alte persoane, neacordând prioritate de trecere unei ambulanțe cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, existând posibilitatea reală de producere de victime în urma impactului, fapta prezintă un pericol social sporit, care nu justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului. În plus, sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule se aplică automat alături de cea principală.
Față de cele ce preced, instanța, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, iar starea de fapt consemnată în cuprinsul său corespunde adevărului, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul Ș. A., în contradictoriu cu I. de Politie al Județului A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/31.05.2013.
Petentul S. A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 148/2014, pronunțata de Judecătoria Aiud in dosar nr._, solicitând modificarea hotărârii si, rejudecând cauza pe fond, să se admită plângerea formulata ca fiind temeinica si fondata.
Apelantul menționează că se deplasa cu autobuzul pe . mun. Aiud, pe direcția de mers Aiud-A. I., iar la intersecția cu . auzit semnalele acustice ale unei ambulante care venea pe același sens de mers. Prin urmare, a procedat la încetinirea autobuzului pe care il conducea, a semnalizat si a tras pe dreapta iar ulterior a oprit autobuzul.
Ambulanta a intrat in depășire . stânga iar din sens opus veneau vehicule care nu au acordat prioritate de trecere, datorita faptului ca era curba si nu puteau observa ambulanta.
Astfel, conducătorul ambulantei a forțat depășirea iar la . a acroșat - cu partea dreapta spate a ambulanței - coltul stâng al autobuzului ce staționa.
Din probatoriul administrat, așa cum s-a specificat si pe fondul cauzei, in ceea ce privește declarațiile pe care cei doi conducători le-au dat in fata organelor de politie rutiera, reiese foarte clar, următoarele:
a) in schița accidentului prezentata de conducătorul autobuzului, S. A., susține faptul ca, autobuzul era oprit pe partea dreapta a carosabilului așteptând trecerea autosanitarei;
b) in schița accidentului prezentata de conducătorul autosanitarei, reiese cu certitudine că autobuzul era oprit pe partea dreapta a carosabilului, ba mai mult având chiar si semnalele luminoase pornite pentru a putea face loc salvării sa treacă.
Or, de nici unde nu reiese faptul ca, autobuzul s-a pus in mișcare in momentul in care autosanitara se afla in depășirea acestuia.
Nu numai că nu a făcut această manevră petentul dar nici nu avea posibilitatea faptică să manevreze autobuzul, mașina fiind in curba, oprită (adică era oprită mașina din contact) iar din sens opus (fiind șosea europeană) veneau mașini.
In cazul de față, luând in calcul gradul aglomerat in trafic fiind ora de vârf (14:03) si gabaritul mare pe care îl are un autobuz, responsabilitatea evitării unei coliziuni, nu poate fi pusa doar in sarcina petentului, care in urma cercetărilor s-a demonstrat ca era staționat(cu contactul oprit) pe partea dreapta a drumului.
De asemenea in conformitate cu prev. art. 37 din OUG 195/2002 legiuitorul a definit explicit că:"(l) Conducătorii de vehicule sunt obligați sa oprească imediat, pe acostament sau, in lipsa acestuia, cat mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, in sensul de deplasare, la apropierea si la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritara care au in funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasa de culoare roșie si sonore.
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligați sa reducă viteza, sa circule cat mai aproape de marginea drumului in sensul de deplasare si sa acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritara care au in funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasa de culoare albastra si sonore.""
Așadar,rezultă fără drept de tăgada faptul că șoferul autobuzului a respectat in totalitate prev. art 37 din OUG 195/2002, reducând viteza si oprind pe partea dreapta a drumului, lângă bordura trotuarului, atât cât a permis gabaritul mare al vehiculului, restul manevrei de depășire ieșind din posibilitatea de control si prudenta acestuia.
In ceea ce privește raportul ofițerului de serviciu al Politiei Municipiului Aiud, producerea accidentului de circulație soldat cu pagube materiale, in alin. 2 acesta specifica faptul ca ".....numitul Ș. A., conducând autobuzul_, nu acorda prioritate de trecere autovehiculului cu regim prioritar de circulație....", fără a descrie si prezenta in nici un mod inacțiunea de neacordare de prioritate.
Or, simpla afirmație scrisa este același lucru cu o alegație neprobata, datoria agentului de politie era tocmai de întocmirea unui astfel de raport dar si de a prezenta foarte clar situația de fapt a evenimentului si nu doar,așa cum a mai arătat, o afirmație susceptibila de subiectivitate si ambiguitate.
Se impune a preciza că ambulanta in manevra de depășire pe care o efectua pe contrasens si încercând evitarea coliziunii cu alte autovehicule ce circulau din sens opus, a grăbit retragerea pe banda de mers acroșând cu spatele autobuzul staționat.
Tot din probatoriul administrat-adică proba testimoniala-instanța de fond a înlăturat declarațiile martorului(muncitor ce se afla in autobuz in timp ce ambulanta a acroșat ușor autobuzul).
Martorul a relevat instanței faptul că ,atunci când s-a auzit sirena ambulantei, șoferul a tras pe dreapta, a pornit semnalele si a oprit autobuzul. Dupa un timp scurt a auzit o frecare produsă de ambulanță. A declarat, fără ezitare, că nu s-a pus in mișcare autobuzul si ambulanta a forțat depășirea.
De asemenea si alți martori au vrut sa fie prezenți însă instanța a încuviințat doar unul ales aleator dintr-un grup de 8 nume. Totuși, nu a ținut cont de declarațiile acestuia.
Se considera că măsura reținerii permisului de conducere a petentului pe o perioada de 60 de zile este-in principal-una nelegala si doar in secundar, o măsura netemeinica, raportat la circumstanțele evenimentului si la situația de fapt-așa vag cum a fost prezentata in declarații si in procesul verbal.
Mai mult decât atât, netemeinicia si nelegalitatea acestei măsuri se răsfrânge si asupra familiei petentului, acesta având in întreținere doi copii minori si fiind singurul care muncește, având profesia de șofer profesionist. Dacă acestuia ii va fi aplicată măsura complementara,respectiv suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 60 de zile, ar determina societatea angajatoare sa-i desfacă contractul de muncă.
In drept: art. 466 si urm. C.proc.civ.
Intimatul G. C. L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat si drept consecința, menținerea hotărârii atacate ea fiind temeinică si legală.
Pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale pasive justificat de faptul că nu a avut calitate procesuală pasivă față de plângerea contravențională promovată de către petentul S. A., respinsă de către instanța de fond prin hotărârea atacată.
Menționează că in cadrul plângerilor contravenționale se pune in discuție temeinicia si legalitatea procesului verbal de contravenție prin care a fost sancționat petentul raportat la fapta savirsita ,descrierea acesteia si împrejurările in care aceasta având la baza prevederile OG nr.2/2001 care reglementează regimul contravențiilor.
In speță, intimatul nu a avut calitatea de petent, nefiind sancționat prin procesul verbal atacat, in acesta se face referire doar la sancționarea petentului S. A., intimatul putea să aibă calitatea cel mult de martor si nu de intimat.
Având in vedere că, chiar in motivele de apel petentul arată că a atacat procesul verbal de contravenție sub aspectul că acesta ar cuprinde elemente care atrag nulitatea parțiala a acestuia precum si ca starea de fapt nu corespunde realității.
Pe fond, învederează că apelul declarat este netemeinic si nefondat raportat la considerentele hotaririi atacate.
Asa cum a reținut instanța de fond, petentul S. A. prin probele pertinente si concludente administrate nu a demonstrat o altă situație de fapt față de cea reținută in procesul verbal de contravenție si nici nu a demonstrat care sunt motivele care atrag nulitatea parțiala a procesului verbal de contravenție prin prisma prevederilor OG nr.2/2001 privind regimul contravențiilor.
Instanța de fond din probele administrate a reținut in mod corect ca petentul nu s-a asigurat pe deplin in momentul efectuării depășirii autobuzului de către salvare intrând din nou pe sensul de mers a acroșat autovehiculul salvării pe care îl conducea intimatul.
Petentul nu a demonstrat contrariul, susținerile acestuia nefiind confirmate.
In drept: art.205 si urm. din NCPC, OG nr.2/2001.
Procedând la analizarea apelului formulat,Tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului G. C. L., se retine că prima instanță a dispus introducerea acestuia in cauză având in vedere disp. art.119 din OUG nr. 195/2002, iar acesta nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe prin care s-a reținut calitatea de parte a acestei persoane in prezenta cauză. In consecință, având calitatea de parte la prima instanță, nu se poate susține că nu are calitate procesuală in calea de atac declarată de petent împotriva hotărârii de soluționare a plângerii contravenționale formulată de persoana care a fost sancționata prin procesul verbal de contravenție contestat in speța de față.
Însă, chiar fără a fi criticată hotărârea judecătoreasca in ce privește acest aspect, instanța de apel retine că in mod legal si temeinic prima instanța a reținut că numitul G. C. L. are calitatea procesuală de intimat, această calitate rezultând in mod direct din prevederile OUG nr.195/2002, care prevăd obligativitatea participării in cauzele având ca obiect plângeri împotriva proceselor verbale de contravenție prin care se sancționează contravenții care au avut ca urmare producerea unui accident de circulație, a tuturor conducătorilor auto implicați in evenimentul rutier.
Această dispoziție legală are in vedere tocmai respectarea dreptului la apărare a tuturor persoanelor implicate . circulație, astfel că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul G. C. L..
In ce privește criticile apelantului petent față de soluția dată plângerii sale de către prima instanță, se constată că acestea sunt nefondate, in contextul in care materialul probator administrat in cauză a fost corect interpretat de prima instanță. Astfel, in mod corect a fost înlăturată depoziția martorului N. I. A., care a arătat că șoferul ambulantei a forțat depășirea si întrucât din sens opus veneau alte mașini care nu i-au acordat prioritate de trecere, pentru a evita impactul cu aceste mașini a virat dreapta si a acroșat partea stângă față a microbuzului. Varianta de producere a accidentului expusă de martor nu este confirmată de avariile suferite de cele două autovehicule, localizarea acestora susținând poziția exprimată de conducătorul auto al ambulantei in sensul că, in timp ce se afla in depășirea microbuzului, șoferul microbuzului a virat ușor stânga de volan, înainte ca ambulanța să fi finalizat depășirea.
Așadar, sancționarea petentului pentru neacordarea de prioritate de trecere ambulanței s-a realizat in mod întemeiat, iar aceasta este cauza producerii coliziunii intre cele doua autovehicule, șoferul microbuzului având obligația de a nu modifica poziția autovehiculului până in momentul in care microbuzul l-ar fi depășit in mod complet, trecând in fața sa.
In ce privește individualizarea sancțiunilor, Tribunalul retine că menținerea de către prima instanță a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, este corectă.
Astfel, se constată că art.101 alin.3 lit.a din OUG nr. 195/2002 impune agentului constatator obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, indiferent de sancțiunea principală aplicată și indiferent de pericolul social concret al faptei comise, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare care să atragă sancțiunea complementară respectivă.
Tribunalul retine că o interpretare gramaticală a 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 conduce la concluzia că, în dreptul român, suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat și absolut, cu titlu de sancțiune complementară, oricărei persoane căreia i s-a aplicat o amendă contravențională pentru săvârșirea faptelor contravenționale enumerate de textul menționat, în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare niciunul dintre criteriile de individualizare prevăzute expres de art. 5 alin. 5 și alin. 6 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
O astfel de interpretare a dispozițiilor legale nu poate fi acceptată.
Primul argument rezultă din prevederile art. 5 alin. 5 și alin. 6 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Textele legale menționate impun respectarea principiului proporționalității și stabilesc că proporționalitatea se evaluează prin raportare la natura și gravitatea faptei contravenționale. Deoarece alin. 5 nu face distincție după cum sancțiunea este principală sau complementară, urmează să conchidem în spiritul legii că această aplicare proporțională trebuie să vizeze ambele categorii de sancțiuni. Obligația aplicării proporționale a sancțiunii, în funcție de natura și gravitatea faptei contravenționale, incumbă atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizată cu o plângere contravențională, cu distincția că, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța de judecată are competența de a analiza legalitatea procesului verbal de contravenție contestat din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectiva proporționalității sancțiunii.
Al doilea argument pe care se fundamentează este jurisprudența CEDO în materie contravențională.
În cauza Malige c. Franței, (hotărârea din 23 septembrie 1998), Curtea s-a pronunțat în sensul că deși în dreptul intern (în speță, cel francez) sancțiunea complementară constând din aplicarea punctelor de penalizare se încadrează în dreptul administrativ, ea are totuși caracter penal în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție, de vreme ce, acumularea unui anumit număr de puncte, poate să aibă ca rezultat pierderea dreptului de a mai conduce. Or, Curtea a decis că, în condițiile existenței umane actuale, dreptul de a conduce este foarte util vieții de zi cu zi, precum și vieții profesionale, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, aceasta dobândește totodată și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. Aplicând aceste principii la dreptul intern, atâta timp cât sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, a fortiori se impune individualizarea acestei sancțiuni, excluzându-se o aplicare automată a sancțiunii.
În considerarea celor două argumente anterior expuse, trebuie ca instanța să procedeze, în limitele în care a fost investită de contravenient, la individualizarea sancțiunii complementare aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție contestat. În acest sens, este de remarcat că aprecierea gravității faptei contravenționale trebuie să se realizeze în funcție de circumstanțele reale și personale în care aceasta a fost săvârșită, așa cum sunt reglementate de art. 21 din OG nr. 2/2001.
Instanța de apel retine că, în prezenta cauză, pericolul social al faptei imputate petentului este unul crescut, față de împrejurările in care a fost săvârșită contravenția. Astfel, se observă că petentul este conducător auto profesionist, iar la momentul sancționării conducea un microbuz in care se aflau mai multe persoane, iar neacordarea priorității de trecere s-a realizat față de o ambulanță, or in acest context, petentul trebuia să manifeste o atenție sporită si să se asigure că se poate pune in mișcare in condiții de deplină siguranță. Însă, dimpotrivă, petentul a inițiat virajul la stânga înainte ca ambulanta să-l fi depășit in mod complet, punând astfel in pericol integritatea corporală atât a pasagerilor din microbuz cât si a persoanelor din ambulanta.
Pe de altă parte, atitudinea petentului de negare a faptei contravenționale este incompatibilă cu solicitarea de acordare a clemenței din partea instanței și relevă faptul că aceasta nu conștientizează că a săvârșit o faptă ilicită și nu regretă comiterea acesteia, sens în care aplicarea unei sancțiuni mai blânde decât amenda minimă si înlăturarea sancțiunii complementare nu este în măsură realizeze o prevenție eficientă cu privire la comiterea altor fapte contravenționale, precum și o sancționare corectă în funcție de circumstanțele concrete existente la momentul încheierii procesului verbal.
Având în vedere aceste aspecte, temeiul art.480 alin.1 NCPC, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de petentul Ș. A..
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată in apel de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul apelant Ș. A., împotriva Sentinței civile nr. 148/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.10.2014
Președinte, Judecător,
C. C. G. C. M.
Grefier,
S. A.
Red./Tehnored. CC/7 ex./05.12.2014
Jud. fond B. A. M.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u..... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 147/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
