Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 114/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 114/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 886/191/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE NR. 114/R/2014
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Judecător A. C. P. - Președinte Secție
Grefier M. P.
Pe rol se află recursul declarat de petentul C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1002/2013 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect - anulare proces verbal de constatare a contravenției.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță avocat J. A. pentru petentul apelant cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul petentului apelant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii contravenționale .
În susținerea recursului arată că a demonstrat în fața instanței de fond prin probatoriul administrat, netemeinicia procesului verbal de contravenție în sensul că starea de fapt reținută prin acesta nu corespunde realității .
Acest fapt, rezultă atât din raportul de expertiză auto cât și din depoziția martorului audiat în fața instanței de fond respectiv că petentul apelant a fost nevoit să calce foarte puțin axul drumului pentru a putea efectua virajul la dreapta .
Un alt autoturism care circula în spatele autovehiculului condus de petentul apelant nu a păstrat distanța necesară evitării oricărui pericol, ba chiar a încercat să depășească pe partea dreaptă astfel că acesta a intrat în coliziune cu autoturismul condus de petentul apelant .
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru .
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.07.2012 sub dosar_ /_, petentul C. S. C. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 06.07.2012.
În motivele plângerii, petentul a arată că i s-a întocmit procesul verbal de contravenție, întrucât la data de 05.07.2012, orele 12:00 în timp ce conducea pe . Crăciunelu de Jos, autoturismul cu număr de înmatriculare AB_ nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu număr de înmatriculare_, care circula în aceiași direcție cu el, adică B.-Teiuș.
Având în vedere cele relatate în procesul verbal de contravenție, petentul arată că acestea nu corespund adevărului, întrucât în timp ce conducea autoturismul sus menționat pe direcția B. – Teiuș, a ajuns la Căminul Cultural din Crăciunelu de Jos, a redus viteza și a semnalizat dreapta cu intenția să intre în fața căminului unde era necesar să lase alimentele unde avea loc o înmormântare, iar pentru a putea face virajul la dreapta și pentru a se putea încadra printre rondourile de flori, a depășit axul drumului aproximativ 0,50 m, iar când a virat la dreapta a fost lovit în partea dreaptă față, cu partea lui stângă, iar în urma impactului au avut loc avarii.
Mai precizează petentul că nu a fost de vină pentru producerea accidentului, întrucât a semnalizat dreapta și a redus viteza cu luminile de frânare aprinse, iar conducătorul auto implicat în accident nu avea voie să efectueze depășirea pe partea dreaptă a sensului de mers.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii contravenționale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu martori și proba cu înscrisuri depunând, la dosar, în acest sens, procesul verbal de contravenție încheiat de intimatul IPJ A., dovada de ridicare a permisului de conducere și o schiță privind împrejurările în care s-a produs accidentul.
Legal citat, intimatul a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție atacat, ca fiind întocmit cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OUG nr.195/2002 și ale OG nr. 2/2001.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar raportul agentului constatator din data de 01.09.2012.
La termenul de judecată, instanța în temeiul art.119 din Legea nr.195/2002 a apreciat că se impune introducerea și citarea în cauză a persoanei implicate în accident, respectiv numitul F. A. și de asemenea a societăților de asigurare . .>
Legal citat intimatul F. Albertă, a depus întâmpinare (fila 36), prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
În motivele întâmpinării, intimatul arată că la data de 05.07.2012 conducând autoturismul marca Hunday cu număr de înmatriculare_ pe raza comunei Crăciunelu de Jos, pe . B. către Sântimbru, în dreptul Căminului Cultural a observat autoturismul marca VW Golf cu număr de înmatriculare AB 02_ care s-a oprit în afara părții carosabile, pe partea stângă a direcției de mers și care s-a pus în mișcare fără să se asigure că din spate se apropia cu autoturismul său iar la un moment dat petentul a virat brusc la dreapta, moment în care a claxonat și a redus viteza fără însă a putea evita coliziunea cu petentul.
Prin urmare, rezultă foarte clar faptul că vinovat de producerea accidentului se face petentul C. S. C., care nu s-a asigurat în momentul punerii în mișcare, cât și la efectuarea virajului spre dreapta, cu atât mai mult cu cât, în zonă se află o curbă cu vizibilitate redusă, cât și marcaj continuu.
Mai precizează că procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16 alin.1 cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prev. de art.17 din OG nr.2/2001.
Având în vedere cele precizate, solicită respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală.
În drept a invocat dispozițiile art.116-118 Cod procedură civilă, iar în temeiul art.242 alin. final Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu martori, respectiv soția sa F. N. A..
Au fost audiate părțile la data de 30.10.2012 (filele 38-40), iar la același termen de judecată, având în vedere prevederile art.189 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea formulată de intimat privind audierea soției intimatului F. A. (fila 41).
Prin întâmpinarea depusă de . Reasigurare SA (filele 44-45), a solicitat respingerea plângerii ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
Arată că, analizând declarațiile date de petent și intimat, respectiv a martorei F. N. A. rezultă foarte clar faptul că vinovat de producerea accidentului se face petentul C. S. C., care nu s-a asigurat în momentul punerii în mișcare, cât și la efectuarea virajului spre dreapta, cu atât mai mult cu cât, în zonă se află o curbă cu vizibilitate redusă, cât și marcaj continuu.
Totodată, solicită a se constata că procesul verbal atacat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16 alin.1 cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prev. de art.17 din OG nr.2/2001.
În drept a invocat dispozițiile art.116-119 Cod procedură civilă, iar în temeiul art.242 alin. final Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La solicitarea petentului a fost ascultat martorul I. D. R. (filele 49-50).
În cauză la solicitarea . Reasigurare SA s-a încuviințat întocmirea unui raport de expertize auto (filele 79-93), expertul concluzionând că întrucât la marginea acostamentului se aflau mai multe ghivece cu flori care nu permiteau ca accesul autoturismelor să se facă printr-o simplă manevră la dreapta, petentul C. S. C., decide să mărească raza de virare a autoturismului astfel încât se deplasează cu autoturismul peste axul drumului cu aproximativ 0,5 m după care se îndreaptă spre rondul de flori.
În același timp și din aceiași direcție se deplasa regulamentar autoturismul Hyundai cu număr_ condus de F. A. care văzând poziția autoturismului VW Golf își continuă deplasarea cu viteză redusă.
La un moment dat F. A. sesizează intenția petentului și îl atenționează cu claxonul, dar acesta nu percepe atenționarea astfel încât își continuă drumul spre spațiul dintre cele 2 ghivece de flori autoturismul condus de el cu partea dreaptă față în partea stângă a autoturismului Hyundai.
Impactul dintre cele două autoturisme a fost unul minor și fără victime omenești.
A mai arătat în concluziile raportului de expertiză că, conducătorul autoturismului Hyundai putea să evite accidentul dacă în momentul în care l-a atenționat sonor pe petent, oprea autoturismul pentru a se clarifica asupra acțiunilor întreprinse de acesta, iar în condițiile date nu se poate reține o culpă certă a conducătorului autoturismului Hyundai, care se deplasa regulamentar pe banda sa și cu viteză redusă.
Avariile suferite de cele două autoturisme și pozițiile lor rezultate din planșele foto, arată fără nici un fel de dubiu faptul că în momentul premergător impactului autoturismul VW Golf condus de C. S. C. se deplasa parțial pe contrasens (trecând peste linia continuă) și în intenția de a vira la dreapta, nu se asigură și nu acordă prioritate de trecere autoturismului Hyundai condus de F. A..
Prin sentința civilă nr. 1002/2013 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată de contravenientul C. S. C. în contradictoriu cu intimații IPJ A., F. A. și . REASIGURARE SA și a fost obligat contravenientul la plata sumei de 1.415 lei cheltuieli de judecată către intimata . REASIGURARE SA, pentru următoarele motive:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data 06.07.2012 de IPJ A. s-a reținut că petentul în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu număr de înmatriculare AB_, punându-se în mișcare din afara părții carosabile partea stângă a direcției de mers, fără a se asigura că din spate circula în acel moment un alt autovehicul, ar fi săvârșit contravenția prevăzută de art.135 alin.1 lit.f din OUG nr.195/2002 modificată, faptă sancționată de către art.101 alin.3 lit.a din OG nr.195/2002 modificată în baza căruia i s-a reținut permisul de conducere.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța retine următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001: Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act ( Decizia nr. XXII /2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite).
În procesul-verbal contestat s-a menționat numele și prenumele agentului, calitatea și instituția din care face parte, numele și prenumele contravenientului precum și descrierea faptei
Instanța mai retine, de asemenea, și împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.
Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Frantei, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat cercetarea judecătorească în vederea aflării adevărului, asigurând contestatorului dreptul la un proces echitabil.
Instanța constată că cele consemnate de către agentul constatator în procesul verbal menționat mai sus corespund de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 14 dosar) din care reiese clar faptul că în momentul premergător impactului autoturismul VW Golf condus de C. S. C. se deplasa parțial pe contrasens (trecând peste linia continuă) și în intenția de a vira la dreapta, nu se asigură și nu acordă prioritate de trecere autoturismului Hyundai condus de F. A..
De altfel și martorul I. D. R. (fila 49) audiat în cauză confirmă faptul că autoturismul condus de petent se deplasa cam cu o jumătate de metru pe contrasens. Aceeași situație de fapt reiese și din declarație lui F. N., dată în fața organelor de poliție.
Pentru cele arătate mai sus instanța urmează să respingă plângerea contravențională și în consecință menține procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.07.2012 de IPJ A., cu sediul în mun. A. I., ., nr.1, jud. A..
Având în vedere că petentului i-a fost respinsă plângerea, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, acesta va fi obligat la plata sumei de 1.415 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză, către intimata . Reasigurare SA.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul C. S. C., care a solicitat modificarea hotărârii atacate și admiterea plângerii așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._, petentul a fost sancționat contravențional întrucât la data de 05.07.2012, în timp ce intra cu autoturismul cu nr. de înmatriculare AB_, pe . Crăciunelu de Jos, de pe partea stângă a sensului de mers B. - Teiuș, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care circula în aceeași direcție (B. - Teiuș).
A demonstrat în fața instanței de fond, prin probatoriul administrat,"netemeinicia procesului verbal de contravenție.
In mod greșit instanța de fond reține că se face fvinovat de producerea evenimentului rutier, întrucât am circulat parțial pe contrasens. Atât prin depoziția martorului I. D. R. (f. 49), cât și din raportul de expertiză auto întocmit în cauză, rezultă faptul că circula pe . Crăciunelu de Jos, pe direcția B. - Teiuș. Am pătruns aproximativ jumătate de metru pe contrasens pentru a putea efectua virajul la dreapta.
Autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de intimai F. A., nu circula pe . direcția B. - Teiuș, în spatele autoturismului condus de subsemnatul, astfel că nu se poate pune problema de acordare de prioritate. Petentul a pătruns aproximativ 0,5 m pe contrasens pentru a putea vira la dreapta. Subsemnatul am semnalizat intenția de a vira la dreapta, însă intimatul nu a oprit, dimpotrivă a încercat să depășească pe partea dreaptă, astfel că a intrat în coliziune cu autoturismul condus de mine.
Conform Art. 51 din OUG 195/2002 „Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii", prin urmare intimatul este cel care a încălcat o regulă de circulație.
Față de cele de mai sus solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii contravenționale.
Intimata S.C. G. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de recurentul-petent C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1002/2013 pentru următoarele motive:
In fapt, in data de 05.07.2012 intimatul F. A. conducând autovehiculul marca Hiunday cu nr. de înmatriculare_ pe raza corn. Crăciunelul de Jos pe . B. către Sântimbru, in dreptul Căminului Cultural a observat autovehiculul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare AB_ la volanul căruia se afla recurentul-petent C. S. C., autovehicul care se afla oprit in afara pârtii carosabile, pe partea stânga a direcției de mers si care s-a pus in mișcare fără sa se asigure ca din spate se aproprie autovehiculul condus de intimatul F. A., iar la un moment dat autovehiculul condus de recurentul-petent C. S. C. a virat brusc la dreapta fără sa semnalizeze intenția schimbării direcției de mers, moment in care intimatul F. A. a clacxonat și a redus viteza fara insa a putea evita coliziunea cu acesta.
Prin urmare, analizând declarațiile date de petent si intimat, respectiv a martorei F. N. A. rezulta foarte clar faptul ca vinovat de producerea accidentului se face petentul C. S. C., care nu s-a asigurat in momentul punerii in mișcare, cat si la efectuarea virajul spre dreapta, cu atât mai mult cu cat, in zona se afla o curba cu vizibilitate redusa, cat si marcaj conținu.
Vinovăția recurentului-petent C. S. C. rezulta si din raportul de expertiza judiciara efectuata in cauza de expertul M. P., unde se precizează foarte clar faptul ca: „în condițiile date nu se poate reține o culpa certă a conducătorului autoturismului Hyundai, F. A., care se deplasa regulamentar pe banda sa si cu viteză redusă"; și mai mult decât atât, se arată ca: „Avariile suferite de cele doua autoturisme si pozițiile lor rezultate din planșele foto, arata fără nici un fel de dubiu faptul ca in momentul premergător impactului autoturismul VW Golf condus de C. S. C. se deplasa pe contra sens (trecând peste linia continuă) și in intenția de a vira la dreapta nu se asigură și nu acordă prioritate de trecere autoturismului Hyundai condus de F. A.".
In opinia noastră, instanța de fond in mod corect a constatat ca cele consemnate de către agentul constatator in procesul verbal de contravenție corespund cu concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza (fila 14) din care reiese clar faptul ca in momentul premergător impactului, autoturismul VW Golf condus de recurentul-petent C. S. C. se deplasa parțial pe contrasens (trecând peste linia continua) si in intenția de a vira la dreapta, nu se asigura si nu acorda prioritate de trecere autoturismului Hyundai condus de intimatul F. A., fapt confirmat de martorii I. D. R. si F. N..
In drept, art. 115-119 C.p.civil.
Examinând recursul formulat de petentul C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1002/2013 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr._, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data 06.07.2012 de IPJ A. s-a reținut că petentul în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu număr de înmatriculare AB_, punându-se în mișcare din afara părții carosabile partea stângă a direcției de mers, fără a se asigura că din spate circula în acel moment un alt autovehicul, ar fi săvârșit contravenția prevăzută de art.135 alin.1 lit.f din OUG nr.195/2002 modificată, faptă sancționată de către art.101 alin.3 lit.a din OG nr.195/2002 modificată în baza căruia i s-a reținut permisul de conducere.
În urma impactului dintre autoturismul VW Golf cu număr de înmatriculare AB_ condus de petentul recurent C. S. C. cu autovehiculul Hyundai cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul F. A. au rezultat doar pagube materiale fila 22 verso dosar fond.
În declarația dată imediat după producerea evenimentului rutier în fața organelor de poliție, petentul recurent C. S. a arătat că, în timp ce conducea autoturismul mai sus menționat pe . dreptul căminului cultural, intenționa să vireze la dreapta cu lumina de semnalizare pornită, iar un autoturism Hyundai a intrat în partea dreaptă față a mașinii sale fila 16 dosar fond.
Celălalt conducător auto – F. A. a învederat că, în timp ce conducea pe sensul său de mers, a văzut autovehiculul cu număr de înmatriculare AB_ care era pe contrasens. D-a atenționat sonor, a încetinit dar el a continuat să intre pe sensul său de mers tăindu-i calea și intrând în mașina sa fila 15 dosar fond.
Martorul ocular I. D. a arătat că intenția petentului a fost să vireze dreapta, astfel cum a și semnalizat, însă pentru a efectua această manevră a fost nevoit ca mai întâi să vireze puțin stânga, pătrunzând cam cu o jumătate de metru pe contrasens. În momentul în care petentul a virat dreapta pentru a intra printre rondouri, mașina acestuia a fost lovită de autoturismul Hyundai fila 49 dosar fond.
În mod corect instanța de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertize auto pentru determinarea dinamicii producerii accidentului. Expert M. P. a concluzionat că nu se poate reține o culpă certă a conducătorului autoturismului Hyundai – F. A., care se deplasa regulamentar pe banda sa și cu viteză redusă. Avariile suferite de cele două autoturisme și pozițiile lor rezultate din planșele foto, arată fără nici un fel de dubiu faptul că, în momentul premergător impactului autoturismul VW Golf condus de C. S. se deplasa parțial pe contrasens (trecând peste linia continuă) și în intenția de a vira dreapta nu se asigură și nu acordă prioritate de trecere autoturismului Hyundai condus de F. A..
Deosebit de relevant este faptul că, deși raportul de expertiză a fost comunicat petentului recurent la termenul din data de 12.11.2013, cel în cauză nu a formulat obiecțiuni, însușindu-și astfel concluziile expertului.
Din cele mai sus expuse, reiese fără dubiu temeinicia procesului verbal și a hotărârii de fond. Probele administrate în cauză relevă dinamica producerii evenimentului rutier în sensul că, în momentul premergător impactului autoturismul VW Golf condus de C. S. C. se deplasa parțial pe contrasens (trecând peste linia continuă) și în intenția de a vira la dreapta, nu se asigură și nu acordă prioritate de trecere autoturismului Hyundai condus de F. A..
Accidentul nu s-a produs ca urmare a încălcării vreunei reguli de circulație de către conducătorul autoturismului Hyundai, astfel cum susține petentul recurent, raportul de expertiză întocmit în cauză și necontestat excluzând culpa celuilalt conducător auto F. A..
Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât, în temeiul art. 312 C. va respinge recursul formulat de petentul C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1002/2013 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de petentul C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 1002/2013 pronunțată de Judecătoria B. în Dosar nr._ .
Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică azi, 29 Mai 2014.
Președinte, C. C. | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. - Președinte Secție |
Grefier, M. P. |
Red. / Tehnored. / PAC
05.06.2014
Jud. fond: A. B. Brădosu
| ← Alte cereri privind executarea silită. Decizia nr. 488/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 1394/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








