Pretentii. Decizia nr. 1040/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 1040/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 29/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIE Nr. 1040/2014

Ședința publică de la 10 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B. B.

GREFIER R. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. N.- dom ales av. C. INDIRA în contradictoriu cu pârâtele D. B.- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. Indira pentru reclamant, lipsind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța, în baza art. 238 din NCPC estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind azi.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal invocată de pârâta AFP A. I.

Avocata reclamantului solicită respingerea excepției ca fiind nefondată.

Instanța deliberând mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal invocată de pârâta AFP A. I. instanța o va respinge întrucât conform art. 5 al. 5 din OUG 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, iar pe de altă parte în conformitate cu an. 5 al. 1 din același act normativ taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. Aceleași dispoziții le regăsim în art. 5 din L 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. In aceste condiții instanța apreciază că organele fiscale au calitate procesuală pasivă în cauză.

Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Avocata reclamantului depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocațial.

Avocata reclamantului susține că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocata reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu privire la dobânda solicitată. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._ reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat obligarea pârâtelor sa restituie reclamantului, dobânda legală aferentă sumei de 2529 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data formulării cererii de restituire a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că i-a fost admisă cererea de restituire a taxei de poluare, însă dobânda i-a fost acordată de la data cererii de restituire și nu de la data plății taxei a cărei restituire a solicitat-o.

În drept au fost invocate Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013,art.148 alin.2 din Constituția României; l 554/2004.

Cererea a fost legal timbrata.

Deși legal citată pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial și a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că potrivit art. 124 din OG92/2003 sumele de restituit de la buget sunt purtătoare de dobânzi începând cu data împlinirii termenului de soluționare a cererii de restituire.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial instanța a reținut că potrivit dispozițiilor OUG 50/2008, art. 1 alin. 1, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Conform dispozițiilor art. 5 din OUG 50/2008 alin. 1, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă, iar potrivit alin. 4 din același articol taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile Trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar Normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 respectiv HG 686/2008, la art. 3 stabilește organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală competent să gestioneze (calculează și încasează) această taxă, mai exact administrațiile finanțelor publice teritoriale unde contribuabilul este înregistrat din punct de vedere fiscal și în cadrul cărora funcționează unitățile de trezorerie.

Astfel, se reține că în cauzele care au ca obiect acțiunea în restituirea taxei de poluare precum și plata dobânzii legale aferente acesteia au calitate procesuală pasivă Administrația F. pentru Mediu, precum și administrația finanțelor publice teritoriale unde contribuabilul a achitat taxa.

Față de cele de mai sus, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința administrativă nr. 3044/C./2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2011, rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant pentru restituire taxă de poluare și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de restituire și până la restituirea efectivă.

Ulterior pronunțării hotărârii atacate, la data de 18.04.2013, în Cauza C-565/11 (M. I. împotriva AFP Sibiu, AFM), CJUE a soluționat cererea de pronunțare a unei decizii preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu, care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.

Cu această ocazie, s-a reținut că „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”

Curtea a arătat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. „Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii „.

Astfel, Curtea a reținut că, în speță, un regim precum cel prevăzut de art.124 Cod pr. fiscală, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință deoarece „ (..) această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Având în vedere cele de mai sus, (..) dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”

Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe care sunt sesizate cu o problemă similară.

În consecință, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că va fi admisă, iar în baza art. 453 NCPC vor fi obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. N., CNP_, cu domiciliul în A. I., ., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A. I., ., jud. A. și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și, în consecință:

Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Administrația F. Pentru Mediu să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 2529 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, calculată conform Cod pr. fiscală, începând cu data achitării acestei taxe, respectiv 14.04.2010 și până la data de 16.12.2011.

Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și Administrația F. Pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 631 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014.

Președinte,

M. B. B.

Grefier,

R. B.

Red. M.B. /Tehnored.R.B./01 Iulie 2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1040/2014. Tribunalul ALBA