Pretentii. Sentința nr. 488/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 488/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 5806/107/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, F. ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 488/C./2014

Ședința publică de la 14 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. P. - Președinte Secție

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta I. A. și pârâții S. F. MUNICIPAL AIUD (în calitate de succesor al AFP Aiud) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. O. pentru reclamantă, lipsind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

La data de 30.12.2013 reclamanta a depus la dosar o adresă prin care arată că depune timbrajul. La dresă a anexat taxa de timbru în sumă de 177,4 lei.

La data de 04.02.2014 DGRFP B. prin reprezentant teritorial AJFP A. în numele și pentru S. F. Aiud a depus întâmpinare.

La data de 12.02.2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în baza art. 238 din NCPC estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind azi.

Instanța deliberând mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal invocată prin întâmpinare, o va respinge întrucât conform art. 5 al. 5 din OUG 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, iar pe de altă parte în conformitate cu an. 5 al. 1 din același act normativ taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. Aceleași dispoziții le regăsim în art. 5 din L 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. In aceste condiții instanța apreciază că organele fiscale au calitate procesuală pasivă în cauză.

Avocatul reclamantei depune la dosar chitanța în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocat.

Avocatul reclamantei susține că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și onorariu avocat.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._ reclamantul I. A. în contradictoriu cu pârâții S. F. AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat obligarea acestora sa restituie reclamantului, suma de 1774 lei, achitata de acesta cu titlu de taxa de poluare pentru autovehicule și dobanda legala, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată in esenta că, a achiziționat dintr-un stat membru al Uniuni Europene, un autoturism „second- hand „ pentru înmatricularea căruia în România, a fost obligat să achite suma solicitată în petit cu titlu de taxă poluare. Mai arată că, deși a solicitat pârâtelor restituirea acestei taxe nu s-a dispus restituirea acesteia.

Reclamantul mai susține în esență că, plata taxei reprezintă o obligație legală, care derivă din reglementările Codului fiscal, și care contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Totodată, reclamantul precizează că prin perceperea acestei taxe s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate, deoarece, pentru autovehiculele deja inmatriculate in Romania, la o noua inmatriculare, taxa nu mai este perceputa, fiind perceputa in mod discriminatoriu numai pentru autoturismele inmatriculate in Comunitatea Europeana si reinmatriculate in Romania.

În drept au fost invocate art.11 si 148 din Constituția României; art.90 si 234 din Tratatul privind instituirea Comunității europene, art.1 alin.4 din Codul F..

În probațiune au fost depuse in copie inscrisuri, reprezentand: dovada îndeplinirii procedurii prealabile, ( cererea pentru restituirea taxei de poluare adresata paratelor), chitanța privind achitarea taxei de poluare, traducerea legalizata a actelor de provenienta auto, Cartea de identitate a autoturismului emisa de autoritatile romane și decizia de calcul al taxei de poluare.

Cererea a fost legal timbrata.

Parata ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU nu a depus întâmpinare.

Prin întâmpinarea formulată DGRFP B. în numele și pentru S. F. AIUD a solicitat respingerea actiunii, invocandu-se în esență faptul că L 9/2012 transpune considerentele avute în vedere de CJUE prin Hotărârile T. și N..Pentru un autovehicul taxarea va fi identică, indiferent dacă autovehiculul este nou sau vechi, produs în țară sau în străinătate. Un alt element dec noutate îl constituie taxarea echitabilă, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite. Prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantittatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri la reducerea taxei de 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG 50/2008 republicată. Se constată, fără echivoc, că noua taxă este conform normelor de drept comunitar.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In vederea inmatricularii in Romania a autoturismului marca VW cu nr. de identificare WVWZZZ1HZTP142659, achizitionat din GERMANIA, unde fusese inmatriculat inca din anul 1996, reclamantul a achitat, cu titlu de taxa de poluare, suma a carei restituire o solicita.

Desi potrivit inscrisurilor, depuse in copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitandu-le restituirea taxei de poluare, acestea nu au dat curs solicitarilor sale, iar pozitiile exprimate de acestea prin intampinarile depuse la dosarul cauzei, sunt lipsite de echivoc in ceea ce priveste refuzul restituirii taxei de poluare, a carei impunere, o considera in deplina concordanta cu principiile comunitare in materie fiscala.

Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui suma în discuție.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Articolul 3 din OUG nr. 50/2008 introduce o taxă (numită taxă pe poluare) pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3 În temeiul articolului 4 litera a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă vreo distincție nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie.

Articolul 6 alineatul 1 din OUG nr. 50/2008 prevede modul în care se calculează taxa.

Articolul 14 din OUG nr. 50/2008 prevede că ordonanța intră în vigoare la 1 iulie 2008. Taxa se datora numai pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România ulterior acestei date. Aceasta nu era aplicabilă vehiculelor înmatriculate anterior și aflate deja în circulație.

OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule. Potrivit acestei ordonanțe de urgență, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cm3 și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 erau exceptate de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit OUG nr. 50/2008. Aceste dispoziții urmau să rămână în vigoare până la 31 decembrie 2009.

OUG nr. 208/2008 a fost abrogată prin OUG nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a modificat din nou OUG nr. 50/2008. Această ordonanță prevede, printre altele, anumite exceptări suplimentare pentru anumite autovehicule înmatriculate pentru prima dată (indiferent dacă în România sau în alte state membre) între 15 decembrie 2008 și 31 decembrie 2009.

Tribunalul constată că OUG nr. 50/2008, atât OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în vigoare între 1.07.2008 și 14.12.2008, și ulterior între 1.01.2010 și până în prezent, dar și OUG nr. 50/2008, cu modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (actualul articol 110 TFUE).

Astfel, cu privire la OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în vigoare între 1.07.2008 și 14.12.2008, și ulterior între 1.01.2010 și până în prezent, s-a stabilit neconformitatea cu legislația comunitară, în sensul că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, din 7.04.2011, în cauza T. C‑402/09, Camera Întâi a Curții a stabilit, în cauza având ca obiect "Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă pe poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor – Neutralitatea taxei între autovehiculele de ocazie importate și vehiculele similare aflate deja pe piața națională", cauza C‑402/09, cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului, că articolul 110 TFUE (fostul art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Iar cu privire la OUG nr. 50/2008, cu modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, prin Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 iulie 2011 "Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă pe poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor", în Cauza C‑263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Gorj (România), prin decizia din 24 martie 2010, primită de Curte la 27 mai 2010, în procedura I. N., s-a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În această din urmă hotărâre, s-a arătat:

"26. Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

27. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. "

Constatând așadar că suma impusă în speță cu titlu de taxă de poluare, în vederea înmatriculării, nu poate fi datorată, potrivit legislației comunitare, instanța va dispune admiterea acțiunii ca întemeiată și va obliga pârâtele să restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală.

Văzând și dispozițiile art. 453 NCPC,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul I. A., căsătorită P. CNP_, cu domiciliul în Ocna M., .. 24, . cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat G. O. din Aiud, .. A6, . împotriva pârâților S. F. MUNICIPAL AIUD (în calitate de succesor al AFP Aiud) cu sediul în Aiud, .. 8, jud. A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, Sector 6, București.

Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 1774 lei reprezentând suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare potrivit chitanței . nr._/18.01.2010 precum și dobânda legală aferentă acestei sume conform Codului de procedură fiscală, începând cu data achitării taxei și până la data plății efective.

Obligă pârâții la plata sumei de 577 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul A..

Pronunțată in ședința publica din 14.03.2014.

Președinte,

A. C. P. Președinte Secție

Grefier,

R. C.

Red. Tehnoredact PAC

5 ex./19.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 488/2014. Tribunalul ALBA