Pretentii. Sentința nr. 948/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 948/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 930/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, F. ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 948/C./2014

Ședința publică de la 26 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. L.

Grefier D. M.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. N. și pe pârâtele S. F. Cîmpeni ( în calitate de succesoare în drepturi și obligații a A.F.P. Cîmpeni) din cadrul DGRFP B. prin reprezentant teritorial AJFP A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.

Instanța referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a organului fiscal invocată de pârâta de Ordinul I prin întâmpinare, o va respinge întrucât această pârâtă are calitate procesuală pasivă întrucât litigiul de față prezintă caracter accesoriu față de cel care a format obiectul dosarului nr._ în cadrul căruia s-a stabilit irevocabil că AFP A. I. (în prezent AJFP A. prin DGRFP B.) are calitate procesuală pasivă.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar nr._ cu număr de mai sus, reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâtele S. F. Cîmpeni ( în calitate de succesoare în drepturi și obligații a A.F.P. Cîmpeni) din cadrul DGRFP B. prin reprezentant teritorial AJFP A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâtelor la plata dobanzii fiscale (calculata conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala) aferente taxei de poluare achitata in suma de 2338 lei, incepand cu data achitarii acestei taxe, respectiv 24.11.2009 si pana la data de 15.06.2011. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, legal timbrate, reclamantul arată că prin hotărâre judecătorească, ramasa definitiva si irevocabila, s-a dispus admiterea cererii de restituire a taxei de poluare/emisii poluante actualizata cu dobanda fiscala incepand cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.

Avand in vedere considerentele hotararii Curții de Justitie a Uniunii Europene, din data de 18.04.2013 pronuntata in cauza I. M., consideră reclamantul că se impune calcularea conform Codului de Procedura Fiscala si achitarea dobânzilor aferente taxei de poluare/emisii poluante si pentru perioada anterioara, respectiv incepand cu data achitarii taxei si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, înregistrata initial.

In drept: Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013; art 148 alin 2 Constitutie, art 110 TFUE.

În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar înscrisuri.

Acțiunea este legal timbrată.

Pârâta DRGFP B. în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în nume propriu și pentru S. F. Orășenesc Cîmpeni a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că în condițiile art. 124 din OG.92/2003, sumele de restituit sau de rambursat de la buget sunt purtatoare de dobânzi incepand cu data implinirii termenului de soluționare a cererii de restituire sau de rambursare. Avand in vedere faptul ca in baza hotararii judecătorești irevocabile s-a dispus restituirea taxei auto si a dobânzii aferente acesteia de la data cererii, organele fiscale au procedat la punerea in executare a acesteia.

Deși legal citată, pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința nr. 3998/C./2011 a Tribunalului A., irevocabilă, s-a dispus restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu taxă de poluare / pentru emisii poluante, precum și plata de către pârâte a dobânzii fiscale incepand cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.

Deși potrivit înscrisurilor, depuse în copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitându-le restituirea dobânzii începând cu data achitării taxei si pana la data procedurii prealabile, acestea nu au dat curs solicitărilor sale.

Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui dobânda în discuție.

Este incontestabil că în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Cu toate acestea, reclamantul are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, se impune inlaturarea de la aplicare a dispozitiilor art. 124 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste termenul de la care se calculeaza dobanda fiscala, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justitie prin hotararea pronuntata in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronuntat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie din litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restiturii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.

Având în vedere aceste considerente, acțiunea astfel cum a fost formulată de reclamant urmează a fi admisă.

În temeiul art.453 NCPC, pârâtele vor fi obligate la plata în favoarea reclamantului a sumei de 86 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. T. din A. I., ., ., jud A., față de pârâtele S. F. Cîmpeni ( în calitate de succesoare în drepturi și obligații a A.F.P. Cîmpeni) din cadrul DGRFP B. prin reprezentant teritorial AJFP A., cu sediul în A. I., ., jud . A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în BVucurești, Splaiul Indepnedenței,. nr. 294, Corp A, sector 6, și în consecință:

Obligă pârâtele să restituie reclamantului dobanda legala aferenta sumei de 2338 lei, incepand cu data achitarii acestei taxe, respectiv 24.11.2009 si pana la data de 15.06.2011

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. M. D.

Red.LC

Tehnored. MD/4ex/12.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 948/2014. Tribunalul ALBA