Pretentii. Sentința nr. 846/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 846/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 6231/107/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr.846/C./2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. A. A.
Grefier R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. I. și pe pârâtele D. B. PRIN REPREZENTANT ÎN TERITORIU AJFP A. ÎN NUMELE ȘI PT. SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CĂMPENI, D. B. PRIN REPREZENTANT ÎN TERITORIU AJFP A. ÎN NUME PROPRIU și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se constată de asemenea lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza:
La data de 03.04.2014 D. B. reprezentant în teritoriu de AJFP A. în numele și pentru Serviciul Fiscal Câmpeni a depus întâmpinare.
La data de 3.02.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 24.04.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 7.05.2014 avocatul reclamantului a depus la dosar o adresă prin care solciită judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind invocate excepții referitoare la competență,
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
INstanta invoca excepția lipsei calitatii procesuale pasive a AFM București .
Instanța față de solicitarea părților privind judecarea cauzei și în lipsă și având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe exceptia prescripției dreptului de a cere restituirea sumei, pe excepția lipsei calitatii procesuale pasive a AFM București invocată din oficiu de instanță și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fata:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță, reclamantul F. I., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D. BRASOV- reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., - in numele si pentru SERVICIUL FISCAL ORASENESC CAMPENI, D. BRASOV-in nume propriu in calitate de succesor al fostei DGFP A., reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., (actualmente, potrivit art.13 alin.3 din HG 520/2013 structura in cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Brasov) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca prin sentința ce o va pronunța instanța să dispună:
Obligarea paratelor sa restituie partii reclamante suma de 4008 lei, reprezentand diferenta dintre taxa speciala de prima inmatriculare, in suma de 6287 lei achitata la data de 20.07.2007 si suma de 2279 lei restituita, precum si dobanda fiscala aferenta sumei de 4008 lei, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data platii – 20.07.2007 si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia.
Cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că, a achiziționat dintr-un stat comunitar un autoturism pentru a carui inmatriculare în România a fost obligat să plătească taxa specială pentru autoturisme în cuantum de 6287 lei. În urma solicitării sale, in baza Dispozitiei de plata i-a fost restituita suma de 4008 lei, restul sumei fiind apreciata ca datorata cu titlul de taxă de poluare.
Reclamantul susține in esenta că acea taxă este nelegală în raport cu disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE (art. 110 TFUE)care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului intern potrivit principiului supremației dreptului comunitar, întrucât prin aceasta se introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România această taxă nu se mai percepe.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, Legea nr.175/2005.
În probațiune au fost depuse in copie inscrisuri .
Pârâta DGFP A. a depus la dosar întâmpinare, prin care, a invocat exceptia prescriptiei de a cere restituirea taxei de prima inmatriculare achitate, raportandu-se la prevederile art.135 din OG nr. 92/2003.
Deliberand asupra exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului material la actiunea pentru restituirea taxei, instanta o va respinge, intrucat: in sustinerea actiunii se invoca aplicarea prioritara a dreptului comunitar in materie, raporturile juridice deduse judecatii nu se deruleaza intre subiecte de drept privat ci, intre un subiect de drept privat si organele fiscale ale statului carora li se imputa perceperea nelegala a unei taxe, in contradictie cu principiile comunitare in materie, or, statul, actionand de pe o pozitie de autoritate nu se poate prevala de prescriptia dreptului la actiune a contribuabililor sai, atunci cand i se imputa perceperea unor taxe cu eludarea principiilor dreptului comunitar in materie.
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFM, invocata din oficiu, instanta constată că este întemeiată, întrucât raportat la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, doar in cauzele având obiect taxa de poluare calitate procesuala pasiva o are Administrația F. pentru Mediu, de vreme ce taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. In speta insa, taxa a carei diferenta se solicita a fi restituita a fost achitata la data de 20.07.2007, astfel ca este una de prima inmatriculare, nefiind reglementata de oug nr.50/2008.
Totodată raportat la art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, coroborat cu art. 3 din Normele Metodologice nr. 686/2008, administrațiile finanțelor publice teritoriale sunt organele fiscale abilitate să calculeze si să încaseze taxa de poluare, acestea putând sta în judecată potrivit art. 41 din Codul de Procedura Civila, întrucât au organe proprii de conducere.
Analizand actele si lucrarile cauzei, instanța reține următoarele:
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul este tertul subdobanditor al unui autoturism care mai fusese inmatriculat . .
Pentru a înmatricula în România acest autoturism reclamantul a fost obligat să achite în contul Trezoreriei statului suma de 6287 lei, cu titlul de „taxă specială auto la prima înmatriculare în România” conform chitantei identificata in dispozitivul prezentei.
Prin Decizia de restituire nr. 2125/08.08.2008, reclamantului i-a fost restituita suma de 2279 lei.
Prevalandu-se de dispozitiile art. 90 paragraful 1 din TCE reclamantul s-a adresat paratei AFP A. I., solicitând si restituirea diferentei de 2991 lei.
Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal – in forma anterioara intrarii in vigoare a Oug Nr. 50/2008 și pct. 311 –312 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care solicita înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza Weigel (2004) CJCE a stabilit că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rolul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
În România, nici la momentul avansarii taxei de prima inmatruiculare si nici la ora actuală nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și care au fost deja înmatriculate aici.
Reclamantul a invocat nelegalitatea taxei de prima inmatriculare ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare in materie.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituția României: ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia pronunțată în cauza C./Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, prin acea decizie a fost definită relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, autovehiculele din celelalte țări membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește susținerea pârâtei DGFP A., privind incidența dispozițiilor art. 11 din OUG 50/2008 instanța reține că aceste dispoziții au intrat în vigoare doar la data de 01.07.2008 conform art. 14 alin. 1.
Exigibilitatea taxei intervine la momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România, atât în ceea ce privește taxa de primă înmatriculare cât și în ceea ce privește taxa de poluare.
În conformitate cu dispozițiile art. 15 alin 2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii ce nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate.
În ce privește incidența prevederilor OUG nr.50/2008, se constată că, Curtea de Justiție a Comunitatilor Europene, a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără just temei ( CJCE, cazul nr.68/79 Hans J. contre Ministere danois des impots . această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă – in speta taxa de poluare, ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ – Oug Nr. 50/2008, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa respectivă.
În acest context, se reține că noua taxă instituită de OUG nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Mai mult, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Întrucât suma plătită de reclamant nu era datorată potrivit legislației comunitare se va dispune restituirea integrala a acesteia.
Potrivit principiul reparării integrale a prejudiciului , reclamantul este îndreptățit să primească și dobânda legală aferentă sumei avansate cu titlul de taxa de prima inmatriculare si nerestituita, acesta facand referire in cererea introductiva la dobanda legala.
Codul de procedură fiscală este lege specială în raport cu O.G. nr. 9/2000 astfel că prevederile acestuia trebuie aplicate cu prioritate.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor.
Conform disp. art. 124 alin. 2 din același act normativ: dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod (…).
Intrucat pe de o parte, art. 124 alin.2 teza finala din Codul de Procedura Fiscala, face vorbire despre acordarea dobanzilor la cererea contribuabililor, iar pe de alta parte, orientarea practicii CJUE – CAUZA C-565/11 (M. I., impotriva AFP Sibiu, AFM) este in sensul ca statul este obligat sa plateasca dobanzile aferente taxelor incompatibile cu dreptul Uniunii, incepand cu data platii respectivelor taxe de catre contribuabil,
Avand in vedere solicitarea partii reclamante in acest sens, instanta va acordar dobanda legala, incepand cu data platii taxei.
In temeiul art. 453 Noul Cod de Procedura Civila, va obliga parata D. BRASOV sa plateasca reclamantului, suma de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, avansate in cauza, reprezentand taxe judiciare.
In temeiul art. 38 din Codul de Procedura Civila, raportat la prevederile art.13 alin.3 si art. 23 din HG 520/2013, hotararea va fi pronuntata in contradictoriu cu noile structuri din cadrul ANAF, avandu-se in vedere si faptul ca, potrivit art. 23 alin.4 din HG 520/2013, activitatea si competentele tuturor directiilor generale ale finantelor publice absorbite din aria de competenta, precum si a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora, sunt preluate de catre Directiile Generale Regionale ale Finantelor Publice, infiintate potrivit prevederilor prezentei hotarari.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia prescriptiei extinctive a dreptului de a cere restituirea taxei, invocata de parata.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFM, invocata din oficiu si, in consecinta:
Respinge ca fiind exercitata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala, actiunea formulata de partea reclamanta in contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul in Bucuresti, sector 6, Splaiul Independentei, nr.294, Corp A.
Admite actiunea in contencios administrativ, exercitata de partea reclamanta F. I., domiciliat în Baia de Arieș, . jud. A. CNP(_), in contradictoriu cu parata: D. BRASOV- reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A.- in numele si pentru SERVICIUL FISCAL ORASENESC CAMPENI si D. BRASOV-in nume propriu in calitate de succesor al fostei DGFP A., reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A. si, in consecinta:
Obliga parata D. BRASOV sa restituie partii reclamante suma de 4008 lei, reprezentand diferenta dintre taxa speciala de prima inmatriculare, in suma de 6287 lei achitata la data de 20.07.2007 si suma de 2279 lei restituita, precum si dobanda fiscala aferenta sumei de 4008 lei, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data platii – 20.07.2007 si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia.
Obliga paratele sa plateasca reclamantului suma de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare .
Recursul si motivele de recurs se redacteaza prin avocat sau consilier juridic si se depun la Tribunalul A., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica azi 07.05.2014.
Președinte, B. A. A. | ||
Grefier, R. C. |
Red.ABA
Tehnoredact.RC/5 ex./12._
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Pretentii. Sentința nr. 847/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








