Pretentii. Sentința nr. 847/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 847/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 10704/107/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr.847/C./2014

Ședința publică de la 07 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Grefier R. C.

Pe rol se află rejudecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. F. și pe pârâtii D. BRASOV- reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A.- in numele si pentru SERVICIUL FISCAL B., respectiv D. BRASOV-in nume propriu in calitate de succesor al fostei DGFP A., reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect pretentii .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se constată de asemenea lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza:

La data de 30.04.2014 reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care cheamă în judecată D. B..

La data de 06.05.2014 D. B. reprezentant în teritoriu de AJFP A. în numele și pentru Serviciul Fiscal B. a depus întâmpinare.

Instanța constată că raportat la precizările succesiv formulate de reclamant, rezultă că acesta a precizat cadrul procesual în sensul chemării în judecată a D. B. atât în nume propriu- în calitate de succesor al fostei DGFP A., câtă vreme aceasta este structura din teritoriu preluată prin absorbție, cât și în numele și pentru Serviciul Fiscal B..

Instanța față de solicitarea părților privind judecarea cauzei și în lipsă și având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFM București, pe care o invoca din oficiu și pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de fata:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță, astfl cum a fost precizata ulterior, partea reclamanta FLESER F., a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtii D. BRASOV- reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A.- in numele si pentru SERVICIUL FISCAL B., respectiv D. BRASOV-in nume propriu in calitate de succesor al fostei DGFP A., reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., (actualmente, potrivit art.13 alin.3 din HG 520/2013 structura in cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Brasov)

Obligarea paratilor , sa restituie partii reclamante, suma de 5118,86 lei, achitata de aceasta la data de 05.10.2007, cu titlul de taxa speciala auto, la prima inmatriculare in Romania, precum si dobanda legala aferenta acestei sume, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data inregistrarii actiunii-10.10.2012 si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia.(a se vedea si fila 3 dosar nr._ )

Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, partea reclamanta a susținut in esenta că a achiziționat dintr-un stat membru al Comunitatii Europene, un autoturism second hand și, pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să achite cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare suma a carei restituire o solicita. Solicitând ulterior, paratelor restituirea acelei sume, i s-a comunicat ca, i se poate restitui doar diferenta dintre taxa speciala de prima inmatriculare si taxa de poluare, potrivit art. 11 din oug nr. 50/2008, restul sumei fiind apreciata ca datorata cu titlul de taxă de poluare.

Partea reclamanta susține in esenta că acea taxă este nelegală în raport cu disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului intern potrivit principiului supremației dreptului comunitar, întrucât prin aceasta se introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România această taxă nu se mai percepe.

În drept au fost invocate in esenta dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, C.pr. fiscală, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României .

În probațiune s-au depus in copie inscrisuri, reprezentand: dovada îndeplinirii procedurii prealabile, chitanța privind plata sumei a carei restituire s-a solicitat, cu titlul de taxa speciala auto, la prima inmatriculare, traducerea autorizata / legalizata a actelor de provenienta ale autovehiculului pentru care s-a avansat taxa, inclusiv cartea de identitate emisa de autoritatile romane.

Acțiunea a fost legal timbrată .

Parata AFM nu a depus intampinare.

Prin întâmpinarea depusa in rejudecare, pârâta D. BRASOV, a solicitat solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând in mod eronat ca in cauza, se solicita restituirea taxei de poluare reglementata de Legea 9/2012.

Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale a AFM .

Examinând prioritar excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM, instata o va admite, întrucât raportat la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, doar incepand cu cauzele având obiect taxa de poluare calitate procesuala pasiva o are Administrația F. pentru Mediu, de vreme ce taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu- rationamentul fiind aplicabil pentru identitate de ratiune si in cazul dobanzii legale aferente acestei taxe.

Or, in speta, taxa a carei restituire se solicita este taxa special auto la prima inmatriculare, ea fiind achitata la data de 05.10.2007- fl.13-dosar Curte de Apel, data la care nu era in vigoare OUG nr. 50/2008, astfel ca, pronuntarea actiunii in contradictoriu si cu AFM Bucuresti, nu se justifica, cu atat mai mult cu cat, aceasta parte, AFM, nici macar nu a fost chemata in judecata de catre reclamant, ea fiind introdusa in mod eronat in dispozitivul de citare in primul ciclu procesual, solutia din primul ciclul procesul a fost pronuntata si in contradictoriu cu aceasta, ea fiind mentinuta astfel si in dispozitivul de citare in rejudecare, situatia ei fiind transata prin invocarea de catre instanta, din oficiu, a exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive.

Asa fiind, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFM Bucuresti, invocata din oficiu si, in consecinta, va respinge ca fiind exercitata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva actiunea fomulata de partea reclamanta impotriva ADMINISTRATIEI F. MEDIU BUCURESTI.

Analizand actele si lucrarile cauzei,instanța reține următoarele:

Din actele depuse la dosar rezultă că pentru a înmatricula în România autoturismul care mai fusese inmatriculat ., partea reclamanta a fost obligata să achite în contul Trezoreriei Statului cu titlul de „taxă specială auto la prima înmatriculare în România” suma a carei restituire o solicita.

Partea reclamanta s-a adresat paratelor solicitând restituirea acelei sume, acestea comunicandu-i in esenta ca, suma care-i poate fi restituita se circumscrie cuantumului prevazut de dispozitiile art. 11 din Oug nr. 50/2008 si in baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a acesteiea

Potrivit art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal – in forma anterioara intrarii in vigoare a Oug Nr. 50/2008 și pct. 311312 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care solicita înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin Hotărârea pronunțată în cauza Weigel (2004) CJCE a stabilit că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre .

Așadar, rolul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În România, nici la momentul achitarii taxei a carei restituire se cere si nici la ora actuală, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și care au fost deja înmatriculate aici.

Reclamantul a invocat nelegalitatea taxei de prima inmatriculare, prevalandu-se de aplicarea directa a reglementărilor comunitare in materie.

Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Astfel, de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituția României: ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2.

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Prin Decizia pronunțată în cauza C./Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, prin acea decizie a fost definită relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.

Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, autovehiculele din celelalte țări membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.

În ceea ce privește susținerea pârâtelor privind incidența dispozițiilor art. 11 din OUG 50/2008 instanța reține că aceste dispoziții au intrat în vigoare doar la data de 01.07.2008 conform art. 14 alin. 1.

Exigibilitatea taxei intervine la momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România, atât în ceea ce privește taxa de primă înmatriculare cât și în ceea ce privește taxa de poluare.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 alin 2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii ce nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate.

În ce privește incidența prevederilor OUG nr.50/2008, se constată că, Curtea de Justiție a Comunitatilor Europene, a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără just temei ( CJCE, cazul nr.68/79 Hans J. contre Ministere danois des impots . această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă – in speta taxa de poluare, ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ – Oug Nr. 50/2008, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa respectivă.

În acest context, se reține că noua taxă instituită de OUG nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Mai mult, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.

Întrucât suma plătită de partea reclamanta nu era datorată potrivit legislației comunitare se va dispune restituirea integrala a acesteia.

Pentru cele ce preced, instanta constatand ca taxa pentru prima inmatriculare a autovehiculului partii reclamante, astfel cum a fost identificat in cele ce preced, a fost nelegal incasata de care parate, va obliga paratele, sa o restituie reclamantei precum si dobanda legala aferenta ei calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data inregistrarii actiunii, astfel cum s-a solicitat expres si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia.

In ceea ce priveste cuantumul dobanzii legale, instanta a avut in vedere faptul ca potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului partea reclamanta este îndreptățit să primească și dobânda legală aferentă.

Codul de procedură fiscală este lege specială în raport cu O.G. nr. 9/2000 astfel că prevederile acestuia trebuie aplicate cu prioritate.

În conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor.

Conform disp. art. 124 alin. 2 din același act normativ: dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod (…).

Intrucat pe de o parte, art. 124 alin.2 teza finala din Codul de Procedura Fiscala, face vorbire despre acordarea dobanzilor la cererea contribuabililor, iar pe de alta parte, orientarea practicii CJUE – CAUZA C-565/11 (M. I., impotriva AFP Sibiu, AFM) este in sensul ca statul este obligat sa plateasca dobanzile aferente taxelor incompatibile cu dreptul Uniunii, incepand cu data platii respectivelor taxe de catre contribuabil,

Avand in vedere solicitarea expresa a partii reclamante in acest sens-fila 3 dosar dosar nr._, instanta va acorda dobanda legala incepand cu data inregistrarii actiunii- 10.10.2012 si pana la data restituirii effective si integrale a acesteia.

In temeiul art. 274 din Cod de Procedura Civila 1865, raportat la solutia dispusa, va obliga paratele sa plateasca partii reclamante, cu titlul de cheltuieli de judecata, suma de 39,3 lei, reprezentand taxe judiciare.

In temeiul art. 38 din Codul de Procedura Civila, raportat la prevederile art.13 alin.3 si art. 23 din HG 520/2013, hotararea va fi pronuntata in contradictoriu cu noile structuri din cadrul ANAF, avandu-se in vedere si faptul ca, potrivit art. 23 alin.4 din HG 520/2013, activitatea si competentele tuturor directiilor generale ale finantelor publice absorbite din aria de competenta, precum si a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora, sunt preluate de catre Directiile Generale Regionale ale Finantelor Publice, infiintate potrivit prevederilor prezentei hotarari.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a AFM Bucuresti, invocata din oficiu si, in consecinta, respinge ca fiind exercitata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva actiunea fomulata de partea reclamanta impotriva ADMINISTRATIEI F. MEDIU BUCURESTI- cu sediul in Bucuresti, Splaiul Independentei, nr.294, corp A, sector 6.

Admite actiunea in contencios administrativ precizata, exercitata de partea reclamanta FLESER F., domiciliat în Mediaș, Șoseaua Sibiului nr. 33A, . CNP(_), in contradictoriu cu parata: D. BRASOV- reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A.- in numele si pentru SERVICIUL FISCAL B., respectiv D. BRASOV-in nume propriu in calitate de succesor al fostei DGFP A., reprezentata in teritoriu de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE A., cu sediul in A. I., ., jud. A. si, in consecinta:

Obliga parata D. BRASOV, sa restituie partii reclamante, suma de 5118,86 lei, achitata de aceasta la data de 05.10.2007, cu titlul de taxa speciala auto, la prima inmatriculare in Romania, precum si dobanda legala aferenta acestei sume, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data inregistrarii actiunii-10.10.2012 si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia.

Obliga paratele sa plateasca partii reclamante suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare .

Pronuntata in sedinta publica azi 07.05.2014.

Președinte,

B. A. A.

Grefier,

R. C.

Red.ABA

Tehnoredact.RC/5 ex./12.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 847/2014. Tribunalul ALBA