Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 196/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1916/298/2013
Document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 196/A/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător G. C. M.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de petenta apelantă S.C. S. L. SERVICES SRL (fostă FSR RAILSERVICES SRL) împotriva Sentinței civile nr. 1224/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care se constată că la data de 19.03.2015 apelanta a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de la termenul din 05.03.2015 când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015. Încheierea de la termenul din 05.03.2015 face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față
Prin plângerea contravențională înregistrată inițial la Judecătoria S. sub nr._ /19.11.2013 petenta FSR RAILSERVICE SRL în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- în principal: anularea procesului verbal de contravenție nr._/24.10.2013;
- în subsidiar: înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În drept, a invocat art. 194 Cod procedură civilă raportat la art. 31 și urm. O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, petenta a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție nr._/24.10.2013 (fl.13 din dosarul declinat), aviz de însoțire primar nr._/24.10.2013 (fl.15 din dosarul declinat), tichet de cântărire-măsurare nr. 126 (fl.16 din dosarul declinat), planșe fotografice (fl.17-20 din dosarul declinat), notă de inventar (fl.21 din dosarul declinat) și a fost audiat martorul P. N. (fl.76).
Intimatul prin întâmpinare (fl.26 din dosarul declinat) a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S. iar pe fond, a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În drept: art. 40, 44, 61 și Anexa nr. 2 din OG nr. 43/1997, art.16, 17, 19, 21 și 32 din OG nr. 2/2001, Anexa 1 din Hotărârea nr. 337/1993, art.205 și urm., art. 355 (1) Cod procedură civilă.
În probațiune, intimatul a depus în copie următoarele înscrisuri: Dispoziția nr. 126/11.05.2009 a Președintelui Consiliului Județean A. și Anexa la această dispoziție, fișa postului nr._, legitimația nr. 10/2009, ordinul de deplasare nr. 624/24.10.2013, certificat de etalonare nr. TM-001-578/2012, certificat aprobare de model nr. 111/25.06.2007 și completarea acestuia din 30.01.2008, buletinul de verificare metrologică, planul topografic, sentința civilă nr. 1005/2011 a Judecătoriei Alba Iulia (fl.31-55 din dosarul declinat).
Prin Sentința nr. 1491/9.12.2013 pronunțată de Judecătoria S. a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii, în favoarea Judecătoriei Aiud.
Ca urmare a declinării de competență, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud sub același nr. unic în data de 23.12.2013.
La data de 09.12.2013 petenta a depus precizare a plângerii (fl.56-59 din dosarul declinat) prin care a arătat considerente suplimentare pentru care împrejurarea de fapt nu a fost legal constatată printre care: faptul că platforma cântar nu a îndeplinit condițiile de marcaj prevăzute de dispozițiile legale și nu a fost amenajată pe locașuri speciale pentru așezarea platformelor portabile.
În drept, a invocat art. 204 Cod procedură civilă.
În probațiune s-a depus raportul de expertiză tehnică extrajudiciară (fl.60-72 din dosarul declinat).
Prin Sentința nr. 1224/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Aiud a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă.
Argumentația primei instanțe.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/24.10.2013, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 61 alin. 1 lit. p. din O.G. nr.43/1997. (f.13 dosar declinat)
În cuprinsul actului de constatare s-a reținut la data de 24.10.2013, ora 18:35, pe drumul județean DJ 107D, localitatea UNIREA, vehiculul petentei de tip A2R3 cu nr. de înmatriculare_ /_, a circulat pe traseul drumului județean cu masa totală de 56,40 t (față de 40,00 t admisă). (f. 13 dosar declinat)
S-a mai reținut în cuprinsul procesului-verbal că vehiculul a fost oprit în trafic de agentul de poliție J. A. din cadrul Postului de Poliție Unirea, că reprezentantul contravenientei nu a fost de față iar conducătorul auto P. N. nu are nimic de obiectat. (f. 13 dosar declinat)
Examinând procesul verbal sub aspectul legalității, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul societății petente, descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator.
Petentul invocă nelegalitatea procesului-verbal de contravenție pentru aceea că nu i s-a acordat posibilitatea de a formula obiecțiuni. (f.7 dosar declinat)
Potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica “alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Consemnarea obiecțiunilor în cuprinsul procesului-verbal poate avea loc numai în situația în care contravenientul persoana fizică sau reprezentantul legal al contravenientului persoana juridică a fost de față la momentul întocmirii procesului-verbal și a formulat obiecțiuni. Având în vedere că reprezentantul legal al contravenientului nu a fost prezent la momentul întocmirii procesului-verbal, iar conducătorul auto prezent nu avea calitatea cerută de lege pentru a formula obiecțiuni, în mod corect agentul constatator nu a consemnat nicio obiecțiune în cuprinsul actului de sancționare. În plus, contravenientul a putut reitera eventualele obiecțiuni cu ocazia formulării prezentei plângeri contravenționale, astfel că dreptul său la apărare nu a fost în vreun fel afectat. Prin urmare, pentru motivele arătate, instanța nu poate primi această critică de nelegalitate a procesului-verbal.
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 5/15 ianuarie 2002, invocată de petentă, instanța reține că prin această decizie a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, preluate de art. 19 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, Curtea Constituțională a arătat că în cazul încheierii unui proces-verbal în lipsa contravenientului dreptul la apărare al acestuia nu este cu nimic încălcat, câtă vreme acesta are posibilitatea de a formula plângere contravențională în fața instanței de judecată, iar în cadrul procesului poate invoca apărările pe care le consideră necesare.
Petenta mai susține faptul că nu s-au respectat prevederile art. 19 alin. 1, 3 din O.G. nr. 2/2001, prin aceea că procesul-verbal nu poartă semnătura niciunui martor, deși, arată petentul, este puțin probabil ca în locul unde a avut loc constatarea contravenției să nu fi existat niciun martor care ar fi putut semna procesul-verbal. (f. 8 dosar declinat)
Examinând procesul-verbal, instanța constată că acesta poartă semnătura agentului constatator, nefiind semnat la rubrica destinată contravenientului și nici la cea destinată martorului. (f. 13 dosar declinat). În ceea ce privește lipsa semnăturii contravenientei, aceasta lipsește întrucât reprezentantul legal al acesteia nu a fost prezent la momentul încheierii procesului-verbal pentru a putea semna actul de sancționare iar conducătorul auto nu avea calitatea cerută de lege de a semna în numele contravenientului. Lipsa semnăturii unui martor, nu este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității exprese iar rolul martorului nu este acela de a confirma realitatea sau corectitudinea celor constatate de agentul constatator, ci doar absența contravenientului sau refuzul de a semna.
Prin lipsa semnăturii unui martor petentul nu a făcut dovada că ar fi suferit vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, în condițiile în care, așa cum am arătat, rolul martorului era acela de a confirma lipsa contravenientului sau refuzul său de a semna. Ori petentul nu a susținut că ar fi fost prezent la momentul întocmirii procesului-verbal. Pentru aceste motive, instanța nu poate primi nici această critică de nelegalitate a procesului-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO, faptele contravenționale se pot încadra, dincolo de calificarea atribuită în dreptul intern, în sfera de aplicare a noțiunii de “acuzație în materie penală” edictată de art. 6 din Convenție. Pentru aceasta sunt avute în vedere criterii precum natura faptei, scopul sancțiunii (cauza Kadubec c. Slovaciei), natura și gravitatea acesteia (cauza Garifallou c. Greciei).
Contravenția pentru care a fost sancționată petenta este stabilită prin norme juridice cu caracter general, iar prin sancțiunea aplicată se urmărește un scop preventiv și represiv, astfel încât se poate concluziona că aceasta se subsumează noțiunii de “acuzație în materie penală”, atrăgând incidența garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia.
Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În ceea ce privește apărarea petentei din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar (f. 103) privind faptul că instanța a dispus în mod nelegal decăderea din proba cu expertiză tehnică judiciară, motiv pentru care solicită repunerea pe rol a cauzei, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Astfel, la termenul de judecată din data de 28.05.2014 (f. 61), instanța a încuviințat pentru petentă proba cu expertiză tehnică judiciară iar ulterior la termenul din data de 03.09.2014 (f. 85), instanța a încuviințat obiectivele pentru expertiză solicitate de petentă, a stabilit totodată onorariul pentru expert și a stabilit obligația de a achita acest onorariu în sarcina petentei, în termen de 5 zile.
Atât petenta cât și intimata aveau termen în cunoștință, petenta fiind prezentă la termenul la care s-a încuviințat expertiza. Potrivit art. 331 alin. 3 din codul de procedură civilă: dovada plății onorariului se va depune la grefa instanței, de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanță. Potrivit art. 262 alin. 3 C.pr.civ., nedepunerea sumei prevăzute la alin. 1 în termenul fixat atrage decăderea părții din dreptul de a mai administra dovada încuviințată în fața acelei instanțe.
Nicio dispoziție legală nu stabilește obligația instanței de a proceda la citarea petentei cu mențiunea expresă de a achita onorariul expertului, în condițiile în care avea termen în cunoștință. Petenta nu numai că nu a făcut dovada achitării onorariului provizoriu în termen de 5 zile de la numirea expertului, dar nici măcar la termenul de judecată ce a urmat acestui moment, respectiv cel din 05 noiembrie 2014 (f. 97) dovada în acest sens nu era depusă la dosar. Faptul susținut de petentă, respectiv că pe portalul instanțelor de judecată, nu figura mențiunea expresă privind obligația sa de a achita onorariul provizoriu expert și cuantumul acestuia, nu este de natură a justifica atitudinea sa, cât timp studierea dosarului se poate efectua la biroul Arhivă al instanței, iar nu prin intermediul datelor publicate pe pagina de internet, care nu cuprind toate mențiunile din cuprinsul încheierii de ședință.
Petenta mai susține faptul că a fost în imposibilitate de a achita onorariul deoarece nu a cunoscut cuantumul acestuia sau biroul local de expertiză unde urma a fi achitat. Aceste susțineri nu pot fi primite de instanță, cât timp petenta depune la dosar prin fax, la data de 05.11.2014, ulterior dezbaterilor, dovada achitării onorariului provizoriu. (f. 99), fiind evident că aceasta putea să își îndeplinească obligația în termenul stabilit de instanță, dacă ar fi manifestat interes în desfășurarea și finalizarea procesului.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea petentei de repunere a cauzei pe rol.
Petenta a invocat mai multe apărări în ceea ce privește modul în care s-a efectuat cântărirea, apărări reiterate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar (f. 103-109), anume: platforma cântar situată pe DJ 107 D, Județul A., nu îndeplinește condițiile tehnice pentru efectuarea operațiunii de cântărire (f. 4 dosar declinat), platforma cântar nu îndeplinește condițiile de planimetrie prevăzute de normele tehnice în vigoare (f. 5 dosar declinat),
În cauza de față, instanța apreciază că starea de fapt consemnată de agentul constatator este dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin datele indicate de tichetul de cântărire-măsurare nr.126/24.10.2013 (fila 16 dosar declinat). Acest înscris atestă că vehiculul cu număr de înmatriculare_ +_ a circulat, în data de 24.10.2013, ora 18:35, pe DJ 107D, localitatea Unirea, cu depășirea masei maxime admise. Din cuprinsul tichetului de cântărire rezultă că acest autovehicul avea masa totală de 56,40 t (față de 40,00 t admisă).
Instanța reține că în speță cântărirea s-a efectuat cu ajutorul aparatului de tip SAW 10 C/II, aparat de cântărit cu funcționare neautomată pentru determinarea greutății pe axe, aparat cu privire la care a fost emis certificatul de aprobare model nr. 111/25.06.2007 (f. 38-40 dosar declinat), completat potrivit completării nr. 1 din 30.01.2008 (f. 42-43 dosar declinat), aparat verificat din punct de vedere metrologic, astfel cum rezultă potrivit buletinului de verificare metrologică nr._/18.03.2013, cu valabilitate de 1 an (f. 44 dosar declinat).
De asemenea, potrivit înscrisului emis de Biroul Român de Metrologie Legală (f. 77), perioada de valabilitate a certificatul de aprobare model nr. 111/25.06.2007 (f. 38-40 dosar declinat) este cea înscrisă la aliniatul VALABILITATEA: "Prezenta aprobare de model este valabilă până la data de 25.06.2012", este termenul până la care producătorul sau reprezentantul autorizat al acesteia, persoana juridică cu sediul în România, poate introduce pe piață astfel de mijloace de măsurare.
Prin urmare, instanța nu poate primi susținerile petentei din cuprinsul notelor scrise, care a arătat că certificatul de aprobare model are valabilitatea expirată la data de 25.06.2012. (f. 108)
Cerințele la care face referire petenta, anume cele stabilite de NML 059-05 pct. 4.1.3 (f. 5, f. 76 dosar declinat), au fost respectate, dovada fiind făcută cu buletinul de verificare metrologică nr._/18.03.2013 (f. 44 dosar declinat). Potrivit pct. 5 din NML 059-05 pct. 4.1.3, intitulat Atestarea legalității, conformitatea unui mijloc de măsurare cu toate cerințele stabilite de prezenta normă se atestă prin marcaje metrologice iar verificarea se efectuează în două etape: etapa A (în laborator) și etapa B (la locurile de montare). Or, conformitatea instrumentului de măsurare cu cerințele NML 059-05 rezultă din raportul întocmit la data de 17.10.2012 (pentru etapa A a verificării metrologice), rezultatul fiind "corespunde" (f. 38 dosar declinat, f-78 dosar), urmată de verificarea efectuată la locul de montare (DJ 107D, km 2+000), rezultatul fiind admis, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/18.03.2013, cu o valabilitate de 1 an. (f. 44 dosar declinat).
Respectarea cerințelor mijlocului de măsurare cu normele metrologice în vigoare de la locul de montare (duritatea amplasamentului, înclinația, etc) este atestată prin același buletin de verificare metrologică, care nu ar fi fost emis dacă toate cerințele metrologice nu ar fi fost respectate.
În ceea ce privește utilizarea platformelor oarbe, potrivit pct. 2 din certificatul de aprobare model nr. 111/25.06.2007 (f.41 dosar declinat), cântărirea autovehiculului se face în regim static, autovehiculul este oprit cu fiecare axă pe receptorul de sarcină astfel încât amprentele anvelopelor roților să fie pe centrul platformelor de cântărire. Roțile axei a cărei sarcină urmează să fie determinată trebuie să se găsească pe cele două platforme de cântărire (...)
Faptul că s-au utilizat platforme de cântărire este confirmat și de conducătorul autovehiculului cântărit, martorul P. N., care a arătat că s-a procedat la cântărire cu ajutorul unor platforme care au fost puse sub roțile autocamionului, la fiecare axă în parte, peste care a trecut cu fiecare axă. (f. 60)
În ceea ce privește momentul zilei în care s-a efectuat cântărirea, respectiv că aceasta s-a efectuat în timpul serii, fapt ce a îngreunat procedura, instanța nu poate primi susținerile petentei (f. 6 dosar declinat) întrucât nicio dispoziție legală nu stabilește interdicția ca asemenea cântăriri să aibă loc în timpul serii. În plus, din cuprinsul planșelor foto depuse de petentă la dosar (f. 20), se poate observa că lumina naturală permitea efectuarea cântăririi.
În ceea ce privește lipsa atestatului agentului constatator, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimată rezultă că agentul constatator avea competența de a constata și sancționa contravențiile prevăzute de O.G. nr. 43/2007, prin urmare contravenția reținută în sarcina petentei a fost constatată de o persoană care avea competența în constatarea și sancționarea acestui gen de fapte. (f. 31-37 dosar declinat)
Mai mult, instanța reține că depășirea masei maxime admise a fost una substanțială, cu peste 16 tone, iar martorul P. N., confirmă faptul că nu cunoaște ce cantitate de lemn transporta deoarece nu a fost cântărit la momentul încărcării. (f. 60)
Faptul că martorul P. N. arată că zona unde s-a efectuat măsurarea prezenta o ușoară înclinație, iar drumul era într-o ușoară curbă, nu sunt de natură a îndritui instanța ca pe baza acestor afirmații să înlăture constatări efectuate de o instituție specializată a statului, anume Biroul Român de Metrologie Legală, terț față de instituția din care făcea parte agentul constatator, care a certificat prin emiterea buletinului de verificare metrologică, faptul că locul unde s-a efectuat cântărirea corespunde normelor metrologice.
Având în vedere toate aceste împrejurări, instanța reține că fapta constatată și sancționată prin procesul-verbal de contravenție împotriva procesului-verbal nr._ încheiat în data de 24.10.2013, corespunde realității iar apărările petentului nu pot fi primite.
Cu privire la cererea subsidiară a petentei, de înlocuire a amenzii cu avertisment, se rețin următoarele:
În baza art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale stabilite de agentul constatator, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
Prin urmare, pentru a se justifica înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului petenta ar trebui să invoce și să dovedească împrejurări de natură să confere faptei valențe atenuante, aspecte care nu au fost relevate însă în prezenta cauză.
Mai mult, instanța reține că fapta contravențională săvârșită de către petentă prezintă și un pericol social concret ridicat, având în vedere că s-a înregistrat o depășire mare a masei maxime admise (peste 16 t) și în plus nici atitudinea petentei nu a fost caracterizată de sinceritate. Având în vedere că prin circulația autovehiculelor pe drumurile publice cu depășirea maselor maxime admise se pune în pericol atât integritatea infrastructurii rutiere, cât și siguranța traficului, instanța apreciază că aplicarea sancțiunilor legale în cazul acestor fapte trebuie să se facă cu promptitudine, înlocuirea amenzii cu avertisment neimpunându-se decât în împrejurări cu totul excepționale, neevidențiate în prezenta cauză.
Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel în termen petentul, solicitând să se dispună schimbarea acesteia în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu AVERTISMENT.
Apelul a fost legal timbrat cu 20 de lei taxă judiciară de timbru.
Motivarea apelului.
În ampla dezvoltare a motivelor de apel, petenta a prezentat mai întâi starea de fapt și considerentele reținute de prima instanță.
În prezentarea concretă a motivelor de apel, petenta reiterează apărările invocate în fața primei instanței referitoare la nerespectarea disp. art. 16 alin. 7 și de art. 19 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001.
Susține că instanța de fond a omis să ia în considerare faptul că petenta, în calitate de persoană juridică, își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin reprezentanții și ceilalți prepuși ai acesteia. Este imposibil ca reprezentantul societății să fie prezent ori de câte ori aceasta ar fi sancționată printr-un proces verbal de contravenție. Însă, în prezenta cauză, conducătorul auto, în calitatea sa de prepus al petentei, având în vedere și faptul că acesta era în mod direct implicat în săvârșirea presupusei fapte de către subscrisa, era persoana îndreptățită să exercite dreptul la apărare în numele și pe seama acesteia.
În opinia petentei apelante, deși art. 19 din O.G. nr. 2/2001 permite încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului, această dispoziție legală trebuie interpretată în coroborare cu normele prevăzute de art. 16 alin. 7 din același act normativ, în sensul că încheierea Procesului-verbal în lipsa contravenientului trebuie să fie urmarea refuzului acestuia expres sau tacit de a se prezenta în fața agentului constatator, iar nu în sensul îngrădirii dreptului contravenientului de a face obiecțiuni.
Altfel, ar rezulta în mod absurd și totodată arbitrar că agentul constatator ar avea alegerea între a-i da dreptul contravenientului să facă obiecțiuni și a încheia Procesul verbal în lipsa acestuia, îngrădindu-i acest drept.
În plus, dacă agentul constatator aprecia că șoferul în calitate de prepus al societății contraveniente nu poate formula obiecțiuni în numele acesteia, în vederea respectării dreptului de a formula obiecțiuni, agentul constatator ar fi trebuit să amâne momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției până la data la care ar fi solicitat și primit punctul de vedere al contravenientului cu privire la condițiile efectuării transportului de mărfuri în cauză.
De altfel, aceasta nu ar fi fost prima situație în care reprezentanții ISCTR nu ar fi întocmit Procesul verbal cu ocazia săvârșirii efective a pretinsei fapte contravenționale, ci mult după acest moment - având în vedere termenul legal de 6 luni înăuntrul căruia agentul constatator are dreptul emiterii procesului verbal de sancționare a unei contravenții.
De asemenea, se susține că instanța de fond trebuia să observe că inexistența unui martor este nejustificată, în condițiile în care pretinsa contravenție a fost săvârșită pe un sector de drum încadrat conform reglementărilor în vigoare în categoria de „drum județean", DJ. 107D, unde circulația rutieră este constantă, fapt ce ar fi permis oprirea oricărui alt autovehicul și alegerea unui martor. în plus, nu există niciun motiv pentru care să nu i se permită conducătorului auto al subscrisei, în calitate de martor, confirmarea/infirmarea aspectelor reținute de agentul constatator în cuprinsul Procesului verbal.
Vătămarea suferită de petentă în cazul neacordării posibilității de a formula obiecțiuni este evidentă și constă în încălcarea dreptului la apărare al acesteia, astfel încât instanța de judecată nu mai este în măsură să aprecieze care a fost poziția petentei în cadrul etapei administrative de constatare și sancționare a pretinsei contravenții.
Considerentele instanței în sensul că oricum dreptul la apărare poate fi exercitat în faza instanței de judecată sunt nelegale. O astfel de interpretare este contrară scopului dispozițiilor care instituie obligația organului ce constatare și sancționare a contravențiilor de a acorda părții dreptul să formuleze obiecțiuni, sub sancțiunea nulității exprese. Așadar, în momentul reglementării acestui drept intenția legiuitorului a fost de a-i permite contravenientului să formuleze apărări atât în faza administrativă, de constatare și sancționare a pretinsei contravenții, cât și în faza de judecată, în mod cumulativ.
2.2. Apelanta susține că aspectele referitoare la temeinicia Procesului verbal de contravenție au fost greșit reținute de către instanța de fond întrucât Autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ /_ nu depășea, la data întocmirii Procesului verbal, greutatea maximă admisă.
2.2.1. Instanța de fond a apreciat în mod eronat că Certificatul de aprobare model nr. 111/25.06.2007 era valabil la data întocmirii Procesului verbal.
Contrar documentelor depuse chiar de intimată la dosar, instanța de fond a apreciat - în mod greșit - că Certificatul de aprobare model nr. 111/25.06.2007, emis de Biroul Român de Metrologie Legală ar fi fost valabil la data constatării contravenției.
Astfel, din cuprinsul Certificatului de aprobare model nr. 111/25.06.200 rezultă că acesta are un termen de valabilitate expirat. Menționează că valabilitatea ultimului certificat este până la data de 25.06.2012.
Or, pct. 1 din Anexa 1 la O.G. nr. 20/21.08.1992 privind activitatea de metrologie definește aprobarea model ca fiind "decizie cu relevanță legală conform căreia un tip de mijloc de măsurare îndeplinește cerințele din reglementările de metrologie legală aplicabile și este adecvat utilizării în domeniul reglementat, astfel încât este de presupus că el realizează rezultate de măsurare sigure, într-o perioadă de timp definită".
Față de aspectele învederate, respectiv valabilitatea aparatului de cântărire doar până la data de 25.06.2012, rezultă, în mod evident, că intimata este în imposibilitatea de a face dovada că, la data întocmirii Procesului verbal - 24.10.2013 - acesta respecta condițiile impuse de legislația metrologică în vigoare pentru a obține rezultate de măsurare sigure.
Având în vedere considerentele de mai sus, rezultă fără dubiu că, întrucât, în speță, intimata nu a putut face dovada valabilității cântăririi efectuate, pentru sectorul de drum în cauză si pentru perioada de timp în care a fost încheiat Procesul-verbal, planează suspiciuni serioase privind veridicitatea rezultatelor operațiunii de cântărire a autovehiculului_ /_ .
2.2.2. Se susține că în mod eronat a reținut instanța că procedura de cântărire a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale privind planimetria, amenajarea și amplasarea platformei de pe DJ107D - km 2+300.
În cuprinsul sentinței apelate, instanța de fond a reținut că respectarea dispozițiilor privind planimetria și amplasarea platformei, prevăzute de NML 059-05 rezultă din eliberarea buletinului de verificare metrologică nr._/18.03.2013.
Or, aceste considerente nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, mențiunile din buletinul de verificare metrologică nu atestă împrejurarea că amplasarea platformei de cântar pe DJ107D - km 2+300 este conformă cu dispozițiile NML 059 -05, astfel încât să poată fi dedusă concluzia unor valori corecte cu ocazia efectuării procedurii de cântărire la data de 24.10.2013.
Pe de altă parte, existența unui Raport de expertiză tehnică extrajudiciară precum și a unor planșe fotografice și a unei declarații de martor, din care rezultă foarte clar încălcarea dispozițiilor MNL 059-05, pune la îndoială, în mod cert, valabilitatea rezultatelor operațiunii de cântărire.
Astfel, din concluziile Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de Ing. P. V. L., rezultă că autovehiculul_ /_ a fost cântărit pe o suprafața asfaltică ce prezintă deformări ale planimetriei, cu valori cuprinse între 10 mm și 60 mm pe întreaga suprafață de cântărire, în condițiile în care art. 4.1.3 lit. g) din Norma NML 059-05, stipulează că denivelările maxime admise pot fi de "maxim ±6 mm față de orizontală sau față de planul pantei transversale sau longitudinale".
În plus, în speță, Platforma C. a fost amplasată pe o zonă de cântărire care prezintă un grad de înclinare de 0,87% pe profil transversal și de 1,43 % pe profil longitudinal.
Or, conform art. 4.1.3 lit. g) din Norma NML 059-05, planul amplasamentului nu trebuie să depășească o înclinație mai mare de 1% longitudinal.
Aspectele învederate au rezultat nu doar din concluziile Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, ci și din planșele fotografice efectuate la momentul întocmirii Raportului de expertiză, dar și la data controlului, depuse la dosarul cauzei.
În plus, atât din Raportul de expertiză, cât și din declarația martorului audiat la termenul din data de 28.05.2014, dl P. N., a rezultat că zona unde a fost cântărit ansamblul nu prezintă planeitatea necesară realizării unei operațiuni de cântărire, fiind stabilită într-o zonă de curbă, și nu pe o porțiune dreaptă de carosabil, suprafața asfaltului prezentând gropi și deformări.
Astfel, în cuprinsul Raportului de expertiză se rețină că: "Planimetria zonei de cântărire prezintă deformări ale planimetriei, cu valori cuprinse între 10 mm și 60 mm pe întreaga suprafață precum și o pantă din construcție de 0.87% pe profil transversal și 1.43% pe profil longitudinal. De asemenea, zona de cântărire nu prezintă nicio amenajare specifică unei cântăriri, locașuri speciale pentru așezarea platformelor portabile, rampe de acces sau platforme oarbe."
Având în vedere aspectele învederate mai sus, este evidentă încălcarea de către agentul constatator a dispozițiilor legale invocate și, implicit, neconformitatea rezultatelor obținute în urma cântăririi autovehiculului.
În plus, împrejurarea că martorul audiat în cauză a declarat că nu cunoaște ce cantitate de lemn transporta nu este de natură a determina concluzia că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ /_ depășea, la data controlului, greutatea maximă admisă. În acest sens, existau la bordul autovehiculului documente de transport, simplele afirmații ale șoferului neputând fi, oricum, de natură a răsturna veridicitatea datelor din cuprinsul acestora.
De asemenea, o altă condiție impusă de dispozițiile legale invocate cu privire la efectuarea unei cântăriri valabile, vizează amenajarea platformei de cântărire pe locașuri speciale pentru așezarea platformelor portabile, conform disp. art. 4.1.1. din Norma de metrologie legală NML 059-05.
În cauza de față, astfel cum rezultă din planșele fotografice depuse ca anexa la plângerea contravențională, din Raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar și din declarațiile martorului P. N., autovehiculul_ /_ nu a fost cântărit într-o zonă de cântărire, care să prezinte amenajările specifice prevăzute de art. 4.1.1. din NML 059-05, ci în următoarele condiții:
- pe o suprafață cu denivelări, care nu prezenta planeitatea necesară unei astfel de operațiuni de cântărire;
- zona de cântărire este cu mult mai mică decât lungimea vehiculului, aspect ce se poate observa cu ușurință din planșele fotografice mai sus menționate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4.1.3. lit. b) din NML 059-05;
- zona de cântărire nu a menținut toate roțile autovehiculului în același plan, în timp ce autovehiculul a traversat receptorul sub sarcină, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4.1.3 lit. d) din NML 059 -05;
- zona de cântărire a fost stabilită într-o curbă, nu pe o porțiune dreaptă de carosabil.
Astfel, în condițiile în care cântărirea autovehiculului nu a fost efectuată într-o zonă de cântărire care să prezinte amenajările specifice prevăzute de art. 4.1.1. rap. la art. 4.1.3 din NML 059 - 05, este evident că sancționarea acesteia nu poate fi decât abuzivă.
2.2.3. În mod eronat a dispus instanța decăderea petentei din dreptul de a administra proba cu expertiza tehnică judiciară.
La termenul de judecată din data de 28.05.2014, instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiza topografică, în vederea stabilirii conformității Platformei C. situată pe DJ. 107D, Județul A., cu normele legale incidente în cauză, respectiv NML 059-052. în acest sens, a pus în vedere părților sa depună obiectivele expertizei în scris, cu mențiunea că, la următorul termen de judecată acordat în cauză - 03.09.2014 - instanța va dispune asupra:
(i) obiectivelor expertizei judiciare topografice încuviințate în cauză;
(ii) desemnării, prin tragere la sorți, a expertului tehnic judiciar competent în vederea administrării probei cu expertiza topografică, încuviințată în cauză;
(iii) onorariul cuvenit expertului și asupra modului de achitare a acestuia, de către una dintre părți sau de către ambele, astfel cum subscrisa am solicitat prin notele de ședință depuse pentru termenul din 03.09.2014.
Conform informațiilor publice de pe portalul instanțelor, la termenul de judecată din data de 03.09.2014, instanța a desemnat drept expert pentru efectuarea expertizei topografice încuviințate în cauză pe dl. F. loan și a amânat cauza pentru 05.11.2014.
În intervalul cuprins între cele două termene de judecată, 03.09._14, petentei nu i-a fost adusă la cunoștință nicio obligație privind administrarea probei cu expertiza topografică, nepunându-i-se în vedere sarcina de a achita onorariul de expert, nu i-a fost adus la cunoștință cuantumul acestuia ori termenul în care eventualul onorariu de expert ar fi trebuit achitat.
Cu toate acestea, pentru termenul de judecată din data de 05.11.2014, petenta a comunicat către Judecătoria Aiud o cerere de amânare a cauzei, față de lipsa raportului de expertiză, în cuprinsul căreia a menționat expres că înțelege să își îndeplinească orice alte obligații aferente administrării probei cu expertiza judiciară topografică dispusă în cauză, în măsura în care acestea îi vor fi puse în vedere de către instanță.
Mai mult, în dimineața termenului de judecată din 05.11.2014, a aflat de la grefierii din cadrul Serviciului de Registratură organizat la nivelul Judecătoriei Aiud, că instanța ar fi stabilit în sarcina acesteia, iar nu a intimatei (contrar solicitării) obligația achitării onorariului expertului topograf desemnat în cauză, în cuantum de 800 lei.
În consecință, a efectuat de îndată plata acestui onorariu, comunicând dovada achitării, respectiv OP nr. 0/05.11.2014 (reatașat ca Anexa nr.1) către Judecătoria Aiud, prin fax, până la sfârșitul ședinței de judecată, iar nu ulterior dezbaterilor, astfel cum în mod eronat se menționează în Sentința apelată. Contrar considerentelor anterior expuse, la termenul de judecată din data de 05.11.2014, instanța a dispus decăderea petentei din dreptul de a administra proba cu expertiza contabilă, încuviințată în cauză, având în vedere nedepunerea dovezii privind achitarea onorariului expertului desemnat în cauză.
În acest context, apreciază că măsura dispusă de instanță în sensul decăderii din dreptul de a administra proba cu expertiza topografică este nelegală, având în vedere că:
- nu i-a fost pusă în vedere obligația de a achita onorariul expertului, cuantumul acestui onorariu și nici termenul în care trebuia să îndeplinim această obligație;
- petenta a fost în imposibilitatea de a achita onorariul de expert, în lipsa detaliilor privind cuantumul acestuia sau biroul local de expertiză unde urmează a fi achitat;
- petenta a achitat onorariul de expert în cuantum de 800 lei, de îndată ce a aflat despre această obligație, depunând dovada achitării acestuia până la sfârșitul ședinței de judecată din data de 05.11.2014.
Pe de altă parte, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de planimetrie, prevăzute de NML 095-05, în vederea neprejudicierii dreptului la apărare al petentei, precum și pentru justa soluționare a cauzei se impune administrarea probei cu expertiza topografică, având în vedere obiectivele deja încuviințate de prima instanță.
2.3. Instanța de fond a respins în mod eronat solicitarea subsidiară a petentei, în ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
Instanța de fond a respins solicitarea subsidiară, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.
În acest sens, apreciază incidente disp. art. 21 din O.G. nr. 2/2001, prin care s-a stabilit expres faptul că unul dintre criteriile pe care instanța trebuie să le aibă în vedere la aprecierea gradului de pericol social al unei contravenții și implicit la individualizarea sancțiunii este urmarea produsă prin săvârșirea faptei.
Astfel, nu se poate susține că transportul realizat de aduce vreun fel de atingere siguranței rutiere, calității drumurilor și infrastructurii rutiere, din moment ce planează suspiciuni serioase în privința procedurii de cântărire a ansamblului rutier proprietatea petentei.
De altfel, reaua-credință a agenților constatatori, precum și practica efectuării unor proceduri de cântărire neconforme dispozițiilor legale în vigoare rezultă chiar din jurisprudența depusă la dosar. Astfel, în spețe similare, în care petenta a contestat procese verbale de contravenție în care a fost sancționată pentru aceeași așa-zisă faptă de a transporta material lemnos, cu încălcarea dispozițiilor privind greutatea maximă admisă, au fost admise plângerile contravenționale și au fost anulate procesele-verbale de contravenție contestate, pentru nerespectarea disp. MNL 095 - 05.
Pe de altă parte, contrar susținerilor instanței, petenta a manifestat deplină sinceritate, punând la dispoziție toate documentele necesare în probațiune și chemând ca martor chiar pe șoferul autoutilitarei supuse controlului din data de 24.10.2013.
În aceste condiții, apreciază că instanța de fond trebuia să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului întrucât această din urmă sancțiune constituie o măsură adecvată, atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei, cu privire la conduita viitoare.
În drept, petenta apelantă a invocat disp. art. 466 și urm. din codul de procedură civilă.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile atașate plângerii contravenționale și precizării astfel cum au fost evidențiate în cuprinsul acestora, precum și de Anexele 1-2 la apel.
Petenta a reiterat cererea în probațiune privind efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografice, cu următoarele obiective:
1. Să se calculeze condițiile de planeitate, orizontaneitate, duritate a suprafeței unde autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ /_ a fost cântărită cu ocazia controlului din data de 24.10.2013;
2. Să determine dacă zona de cântărire mai sus menționată prezintă deformări ale planimetriei și dacă se află într-o zonă curbă;
3. Să indice dacă locul unde a fost cântărită autoutilitara mai sus menționată prezenta marcaje corespunzătoare unei zone de cântărire.
Apelul a fost legal timbrat cu 20 de lei taxă judiciară de timbru.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe.
Examinând apelul prin prisma prevederilor legale aplicabile și raportat la motivele invocate de apelant, tribunalul constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Așa cum a reținut și prima instanță, procesul verbal prin care s-a dispus sancționarea petentei a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Apărările petentei referitoare la nerespectarea disp. art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 au fost în mod corect înlăturate ca neîntemeiate de prima instanță, în condițiile în care reprezentantul legal al petentei nu a fost de față la încheierea procesului verbal și petenta nu a făcut dovada unei vătămări concrete din această cauză, formulând toate apărările prin plângere.
Din economia disp. art. 16 alin. 7 al O.G. nr. 2/2001 reiese că obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, subzistă doar în situația în care contravenientul este de față.
În condițiile în care contravenienta în speță, este persoană juridică iar reprezentantul legal al acesteia nu a fost prezent la data încheierii procesului verbal, agentului constatator nu îi incumba obligația prevăzută de acest text de lege.
Interpretarea petentei, în sensul că agentul constatator ar avea în toate situațiile această obligație, nu poate fi acceptată, în condițiile în care i se permite să încheie procesul verbal și în lipsa contravenientului, iar pe de altă parte O.G. nr. 2/2001 nu prevede modalitatea și procedura concretă de aducere la cunoștința contravenientului absent, a dreptului de a formula obiecțiuni, ceea ce presupune adăugare la lege de către fiecare agent care va trebui să găsească o modalitate prin care să asigure respectarea acestui drept, ceea ce este inadmisibil.
Susținerea petentei în sensul că agentul constatator avea obligația de a aduce la cunoștința conducătorului auto dreptul de a formula obiecțiuni, este lipsită de temei, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că acesta a fost împuternicit de reprezentantul legal al societății în acest sens.
Pe de altă parte, din disp. art. 16 alin. 7 al O.G. nr. 2/2001 reiese că, nu neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni este sancționată cu nulitatea ci, neconsemnarea în procesul verbal a obiecțiunilor efectiv formulate.
În acest sens, nu s-a făcut dovada că prepusul petentei, respectiv conducătorul auto care a fost de față în momentul încheierii procesului verbal, chiar nemandatat fiind să formuleze obiecțiuni, ar fi avut de obiectat cu privire la cele consemnate de agentul constatator și că acesta din urmă a refuzat consemnarea acelor obiecții.
Afirmația petentei în sensul că, în vederea respectării dreptului de a formula obiecțiuni, agentul constatator ar fi trebuit să amâne momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției până la data la care ar fi solicitat și primit punctul de vedere al contravenientului cu privire la condițiile efectuării transportului de mărfuri în cauză, este lipsită de suport legal, O.G. nr. 2/2001 neprevăzând o asemenea modalitate de încheiere a procesului verbal.
Apărarea petentei privind nerespectarea prevederilor art. 19 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001, a fost în mod judicios înlăturată de prima instanță, pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței apelate, considerente pe care instanța de apel și le însușește întrutotul, fără a mai fi necesară reluarea lor în prezenta decizie.
În ceea ce privește respectarea termenului de prescripție pentru aplicarea sancțiunii contravenționale, acesta nu are nicio legătură cu modalitatea de încheiere a procesului verbal.
Referitor la temeinicia procesului verbal, se constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare a prevederilor legale aplicabile în cauză și o justă apreciere a probelor administrate, reținând că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției menționate în procesul verbal.
Contrar celor susținute de petentă, din probele administrate în cauză, reiese fără dubiu că la data de 24.10.2013 Autovehiculul proprietatea acesteia cu nr. de înmatriculare_ /_ depășea, greutatea maximă admisă de lege.
Faptul că la data încheierii procesului verbal era expirat Certificatul de aprobare de model, este lipsit de relevanță sub aspectul valabilității cântării efectuate.
Astfel, așa cum a învederat și intimatul prin întâmpinare, termenul de valabilitate a aprobării de model reprezintă data până la care mijlocul de măsurare de tipul celui menționat în aprobarea de model, poate fi introdus pe piață.
Faptul că a expirat termenul pentru aprobarea de model respectivă, nu înseamnă că aparatele de măsurare de acel tip nu mai pot fi utilizate, ci doar că producătorii nu le mai pot introduce pe piață, în măsura în care nu au fost introduse în termenul aprobat. Însă, odată introduse pe piață în termenul stabilit prin Certificatul de aprobare de model, acele aparate de măsurare pot fi utilizate, în condițiile în care sunt supuse verificărilor metrologice și corespund NML.
Intimatul a depus la dosar Buletinul de verificare metrologică nr._/18.03.2013, cu valabilitate timp de 1 an, eliberat de Biroul Român de Metrologie Legală - Laboratorul SJML A., prin care se atestă că mijlocul de măsurare tip SAW 10C/II ._, corespunde din punct de vedere metrologic (f44 fond).
În ceea ce privește corectitudinea măsurătorii, raportat la respectarea dispozițiilor legale privind planimetria, amenajarea și amplasarea platformei de pe DJ107D - km 2+300, instanța de apel constată că prima instanță a făcut de asemenea o corectă apreciere având în vedere înscrisurile depuse la dosar.
Susținerea petentei apelante în sensul că buletinul de verificare metrologică nu atestă împrejurarea că amplasarea platformei de cântar pe DJ107D - km 2+300 este conformă cu dispozițiile NML 059 -05, astfel încât să poată fi dedusă concluzia unor valori corecte cu ocazia efectuării procedurii de cântărire la data de 24.10.2013, este neîntemeiată.
Astfel, în buletinul de verificare metrologică au fost menționate expres zonele de amplasament în care a fost verificat și în care poate fi utilizat mijlocul de măsurare verificat, printre acestea fiind și DJ107D – km 2+000 Unirea, iar din procesul verbal de constatare a contravenției rezultă că autovehiculul petentei a fost surprins în trafic și supus cântăririi tocmai în zona anterior menționată.
Mai mult, acele zone de amplasament nu au fost alese în mod întâmplător, fiind stabilite pe baza unei documentații tehnice – Plan topografic întocmite de un expert, documentație care atestă îndeplinirea întocmai a dispozițiilor legale privind planimetria, amenajarea și amplasarea platformei de cântar.
Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară depus la dosar de petentă, nu poate fi luat în considerare, întrucât acesta nu a fost întocmit cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al intimatului, acesta fiind întocmit la solicitarea petentei și pe baza afirmațiilor evident subiective ale acesteia.
În plus, nu există certitudinea că expertiza vizează exact amplasamentul menționat în procesul verbal, expertul procedând la verificarea zonei indicate de reprezentantul petentei.
În ceea ce privește declarația martorului P. N. – conducătorul auto angajat al petentei care conducea ansamblul auto proprietatea acesteia la data săvârșirii faptei, aceasta este în mod vădit nesinceră, dată fiind relația acestuia cu societatea sancționată și nu poate fi luată în considerare, cu atâta mai mult cu cât nu a avut nimic de obiectat la data încheierii procesului verbal deși a fost de față, pentru ca ulterior, după 6 luni de zile să își amintească cu exactitate aspecte privind denivelările carosabilului pe care era amplasat cântarul utilizat de intimat.
În orice caz, chiar dacă am admite, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară de care se prevalează petenta, că zona de amplasare a cântarului nu respecta întocmai condițiile de planeitate, având în vedere diferența mare cu care petenta a depășit greutatea maximă admisă, respectiv cu mai mult de 16 tone (56,4 în loc de 40 tone admis) și întrucât petenta nu a făcut dovada că a cântărit ea însăși marfa înainte de a o transporta (aspect confirmat de martorul P. N. – angajatul petentei) și nici nu a depus documente relevante deținute cu privire la greutatea totală a mărfii încărcate, este foarte puțin probabil ca eroarea dată de mijlocul de măsurare din această cauză, să fie atât de mare încât să conducă la o valoare sub limita maximă admisă de lege și să justifice exonerarea petentei de răspundere contravențională.
Raportat la cele de mai sus, sancționarea petentei nu poate fi considerată nicidecum abuzivă.
În ceea ce privește decăderea petentei din dreptul de a mai administra proba cu expertiza tehnică topo, aceasta a fost în mod corect dispusă de prima instanță.
La termenul din 28.05.2014 când petenta a fost reprezentată prin avocat, instanța a încuviințat pentru aceasta proba cu expertiza topo și a amânat cauza la 3.09.2014 pentru a se depune obiectivele în scris.
Petenta a depus în scris obiectivele la data de 3.07.2014 (f 66).
Contrar celor susținute în apel, în sensul că a solicitat stabilirea onorariului în sarcina intimatului, prin cererea depusă la data de 3.09.2014 petenta a solicitat în mod expres ca onorariul expertului să fie stabilit în sarcina ambelor părți în mod egal. (f 71).
Prin încheierea din 3.09.2014 instanța a încuviințat obiectivele propuse de petentă pentru expertiza topo, a desemnat expertul Feisan I. în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză, a stabilit onorariul provizoriu în sumă de 800 de lei în sarcina petentei și obligația de a face dovada achitării acestuia în termen de 5 zile de la numirea expertului, fiind stabilit următorul termen de judecată pentru 5.11.2014 (f 85).
La termenul de judecată din 5.11.2014 instanța a decăzut petenta din proba cu expertiza, motivat de faptul că nu a achitat onorariul provizoriu stabilit, făcând aplicarea disp. art. 254 alin. 4 lit. d) rap. la 331 alin. 3 din codul de procedură civilă.
Sancțiunea decăderii a fost în mod legal dispusă de prima instanță, pentru cele ce vor fi mai jos arătate.
Potrivit disp. art. 262 alin. 1 din codul de procedură civilă: când administrarea probei încuviințate necesită cheltuieli, instanța va pune în vedere părții care a cerut-o să depună la grefă, de îndată sau în termenul stabilit de instanță, dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor.
Potrivit disp. art. 262 alin. 3 din codul de procedură civilă: nedepunerea sumei prevăzute la alin. 1în termenul fixat atrage decăderea părții din dreptul de administra dovada încuviințată în fața acelei instanțe.
Potrivit disp. art. 331 alin. 2 din codul de procedură civilă: încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunțe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului și, dacă este cazul avansul pentru cheltuielile de deplasare.
Potrivit disp. art. 331 alin. 3 din codul de procedură civilă: dovada plății onorariului se depune la grefa instanței de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanță.
Din economia disp. art. 262 alin. 1 coroborat cu art. 331 alin. 3 din codul de procedură civilă nu reiese că instanța ar avea obligația de a aduce la cunoștința părții în sarcina căreia a stabilit plata sumei necesare pentru administrarea probei, respectiv onorariul expertului, cuantumul sumei stabilite și termenul de plată într-un alt mod decât prin încheierea de ședință.
Atâta timp cât petenta avea termen în cunoștință potrivit disp. art. 229 alin. 1 din codul de procedură civilă, întrucât la termenul din 28.05.2014 când s-a încuviințat proba cu expertiza a fost reprezentată prin avocat, aceasta avea obligația de a se informa cu privire la cele dispuse de instanță la termenele următoare de judecată, în măsura în care nu a mai înțeles să se prezinte.
Plata efectuată de petentă în cursul zilei de 5.11.2014 nu putea fi luată în considerare de instanță, întrucât a fost făcută cu mult după expirarea termenului stabilit în acest sens, respectiv 9.09.2014 iar sancțiunea decăderii a intervenit la împlinirea acestui termen.
Cererea petentei formulată în subsidiar privind înlocuirea amenzii cu "avertisment" este neîntemeiată.
Conform art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 „AVERTISMENTUL” se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă.
În speță, raportat la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, diferența mare cu care a fost depășită greutatea maximă admisă (peste 16 tone) și la conduita petentei, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege mai sus menționat.
Cererea de înlocuire a amenzii cu AVERTISMENT este neîntemeiată, raportat la valoarea socială ocrotită prin incriminarea contravenției săvârșite (administrarea, folosirea, întreținerea și exploatarea drumurilor publice) și ținând cont de criteriile de individualizare prev. de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Contravenția reținută în sarcina petentei este una de pericol, scopul incriminării acesteia fiind tocmai acela de a evita exploatarea incorectă a drumurilor publice și distrugerea acestora prin efectuarea de transporturi a căror masă totală depășește anumite limite expres prevăzute de lege.
Așa fiind, împrejurarea că nu s-au produs urmări concrete, este lipsit de orice relevanță sub aspectul gravității faptei.
Limitele speciale ale amenzii prevăzute de O.G. nr. 43/1997 pentru contravenția reținută în sarcina petentei sunt foarte ridicate (de la 25.000 lei la 35.000 lei) ceea ce denotă preocuparea deosebită a legiuitorului pentru sancționarea unor astfel de fapte contravenționale.
Agentul constatator a făcut o justă aprecieze a gradului de pericol social al faptei, aplicând o amendă în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 25.000 lei amendă, în condițiile în care petenta așa cum am arătat mai sus, a depășit limita maximă admisă a greutății cu peste 16 tone.
Raportat la conduita petentei care a contestat săvârșirea faptei atât în fața primei instanțe cât și în apel, solicitând anularea procesului verbal pentru motive lipsite de temei, nu se justifică reindividualizarea sancțiunii aplicate, întrucât conduita acesteia denotă că nici măcar nu conștientizează pericolul social al faptei săvârșite.
În absența unor împrejurări obiective și concrete dovedite de petentă care să justifice înlocuirea amenzii cu sancțiunea AVERTISMENT și întrucât sancțiunea aplicată de agentul constatator respectă limitele prevăzute de lege, instanța de apel constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de petentă, amenda aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al contravenției săvârșite.
Având în vedere considerentele expuse, în baza disp. art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă prezentul apel va fi respins ca nefondat, constatând că sentința atacată este legală și temeinică.
În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta petentă S. L. SERVICES S.R.L. (fostă FSR RAILSERVICE S.R.L.) împotriva Sentinței nr. 1224/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN A..
Definitivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.03.2015.
Președinte, C. C. conc. de maternitate semnează președintele instanței | Judecător, G. C. M. | |
Grefier, M. U. |
Red. Tehnored. G.C.M.
Ex. 4/18.05.2015
Judecător de primă instanță A. M. S.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 195/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 399/2015.... → |
|---|
