Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 195/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 8595/279/2013
document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 195/A/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător G. C. M.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva Sentinței civile nr. 751/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr._, în contradictoriu cu petenta-intimată S. R. E., având ca obiect: anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 05.03.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015.
Încheierea de la termenul din 05.03.2015 face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin plângerea declinată de către Judecătoria Piatra N. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 13.03.2014, sub dosar nr._, petenta S. R. E. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.10.2013.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că nu se consideră vinovată pentru fapta prevăzută de art.100, alin.3, lit.e Cod rutier, respectiv pentru încălcarea marcajului de linie continuă la efectuarea manevrei de depășire.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.10) intimatul, pe cale de excepție, a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Piatra N., având în vedere faptul că fapta contravențională a fost săvârșită pe DN 1, la km 416+700 m, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată, arătând că din procesul-verbal de constatare a contravenției și din raportul încheiat de către agentul constatator, rezultă că fapta s-a comis așa după cum a fost descrisă în procesul-verbal de contravenție. În ceea ce privește actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, s-a învederat instanței de judecată faptul că această contravenție a fost constatată direct de către agentul aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
De asemenea, intimatul a precizat că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale ale unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind investit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Astfel, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de către petentul care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Totodată, a apreciat că sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din O.G. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menționată în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzut de lege.
În drept au fost invocate prevederile O.G.2/2001 și ale OUG 195/ 2002.
În probațiune intimatul a depus la dosar raport agent constatator atașat la dosar fila 12.
Prin sentinta civila nr.751/2014 pronuntata de prima instanta s-a retinut ca prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 23.10.2013, petenta S. R. E. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 de zile, de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., în temeiul art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002. (f.5)
În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut în sarcina petentului că la data de 23.10.2013, ora 16:35, DN1 km 416+700 metri, a condus autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, pe direcția de mers T.-Aiud, depășind autoturismul cu nr._, in zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă“. (f. 12 dosar declinat)
Procesul-verbal contestat a fost semnat de către petentă fără a formula obiecțiuni (fl. 12 dosar declinat).
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, faptele contravenționale se pot încadra, dincolo de calificarea atribuită în dreptul intern, în sfera de aplicare a noțiunii de “acuzație în materie penală” edictată de art. 6 din Convenție. Pentru aceasta sunt avute în vedere criterii precum natura faptei, scopul sancțiunii (cauza Kadubec c. Slovaciei), natura și gravitatea acesteia (cauza Garifallou c. Greciei).
Contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice prevăzute în dreptul intern sunt stabilite prin norme juridice cu caracter general, iar prin sancțiunile aplicate pentru săvârșirea acestora se urmărește un scop preventiv și represiv, astfel încât se poate concluziona că ele se subsumează noțiunii de “acuzație în materie penală”, atrăgând incidența garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia.
Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
Petenta a susținut că cele consemnate în procesul-verbal nu corespund adevărului, aspecte ce pot fi dovedite prin proba testimonială cu martori. (f. 4 dosar declinat)
Instanța a procedat la ascultarea martorului C. C. H., indicat de intimat ca fiind conducătorul autoturismului depășit de petentă. (f. 10 verso dosar declinat)
Potrivit depoziției acestuia, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, undeva înainte de podul de la Miraslău, a fost depășit de un alt autoturism, într-o zonă ambiguă care nu era marcată corespunzător. Totodată martorul a precizat că nu este sigur că depășirea s-a efectuat cu încălcarea marcajului longitudinal continuu. (f. 13)
Deși în cuprinsul raportului întocmit de agentul constatator, s-a arătat că petenta în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a depășit autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă“, aceste aspecte nu sunt susținute de martorul C. C. H., conducătorul autoturismului depășit de petentă. Deși nu a negat că petenta ar fi efectuat o manevră de depășire, acest martor a arătat că nu este sigur și nu poate afirma că manevra de depășire s-a efectuat cu încălcarea marcajului continuu.
Față de probele administrate în cauză s-a constatat că, din actele și lucrările dosarului, în ceea ce privește contravenția de depășire se naște cel puțin un dubiu cu privire la nelegalitatea manevrei de depășire. Ori acest dubiu trebuie să îi profite petentei, instanța trebuind ca în situația în care decide că o sancțiune a fost legal aplicată să se bazeze pe probe, din care rezultă certitudinea că petentul a comis fapta imputată. Ori, în situația în care din probele administrate în cauză se naște cel puțin un dubiu cu privire la realitatea celor consemnate în procesul-verbal, instanța trebuie să procedeze la anularea acestuia, dubiul urmând a-i profita celui sancționat.
Fața de cele ce preced, instanța, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție nu a fost legal întocmit, întrucât din probele administrate se naște un dubiu cu privire la cele constatate prin procesul-verbal, a admis plângerea contravențională petenta S. R. E., în contradictoriu cu intimatul I. de POLIȚIE al JUDEȚULUI A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 23.10.2013 și în consecință anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 23.10.2013.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. a declarat apel împotriva Sentinței civile nr. 751/2014, pronunțată de Judecătoria Aiud, în dosarul civil nr._, solicitand schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție contestat ca fiind legal și temeinic întocmit
Consideră că în mod eronat prima instanță a anulat procesul-verbal de contravenție din următoarele motive:
> Martorul C. C. H., conducătorul autoturismului depășit, a avut o atitudine de abținere, declarând în fața instanței că deși petenta ar fi efectuat o manevră de depășire, nu poate confirma dacă aceasta s-a efectuat cu încălcarea marcajului continuu.
Se precizeaza faptul că intimata-petenta a fost sancționata pentru faptul că a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația DEPĂȘIREA INTERZISĂ, iar susținerea martorului audiat în sensul că nu poate confirma dacă depășirea s-a efectuat cu încălcarea marcajului continuu, se poate datora faptului că există posibilitatea ca în acea zonă marcajul longitudinal să fie șters ori să lipsească.
> Având în vedere aceste aspecte, se apreciaza că instanța de judecată ar fi trebuit să desfășoare, conform pricipiilor de drept procesual civil, un rol activ, respectiv să emită adresă către instituțiile abilitate pentru a se indica în mod corect si complet indicatoarele și marcajele rutiere existente pe acel sector de drum.
> Prima instanță s-a rezumat la a da eficiență principiului de drept penal in dubio pro reo, deși procesul-verbal de contravenție se bucura de o prezumție relativă de adevăr, astfel că petentul trebuie sa facă dovada celor afirmate. Prevederile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 au fost neglijate de către unele instanțele de judecate, în special dupa adoptarea soluției in cauza A. contra României, soluție care este interpretată și aplicată în mod greșit de către acestea. Conform art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Curtea Constituționala a soluționat mai multe excepții de necbnstitutionalitate referitor la numeroase articole din OG 2/2001, respectiv deciziile 490/2008, 727/2008, 787/2008 etc. iar in cuprinsul motivării unora dintre acestea se statuează faptul ca:
„...prevederile de lege criticate sunt in deplin acord cu exigentele art. 6 din Convenția pentru aparararea drepturilor si libertăților omului, iar din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire si sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare."
Se mentioneaza că. în speța de față nu își găsește aplicabilitatea dispozițiilor cauzei A. contra României. Aspectele de fond. care au determinai pronunțarea soluției de condamnare a României pentru nerespectarea caracterului echitabil a procedurilor de contestare a unui proces-verbal. aveau în vedere anumite nereguli legate de încălcarea procedurilor referitoare la audierea martorilor și motivarea soluției judecătorești.
Potrivit art. 249 din Codul de Procedura Civila cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, ori din moment ce intimata nu a administrat nicio probă concludentă din care să rezulte netemeinicia susținerilor agentului constatator, consideră că anularea procesului-verbal nu se poate baza pe simple afirmații.
In drept, art. 476 - 479 din Codul de procedură civilă
Petenta intimata nu a depus intampinare.
Procedând la soluționarea apelului, în limitele stabilite de apelant, Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Astfel, în favoarea conținutului actului constatator încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator există o prezumție simplă relativă că reflectă adevărul.
În acest sens, este de remarcat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, iar în special, art. 6 par. 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragr. 28). În materie de circulație rutieră art. 6 par. 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră (Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999).
Garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, 23 septembrie 1998, pct. 39-40).
Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis ca faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Martorul audiat în cauză, conducătorul autovehiculului pe care petenta l-a depășit, C. C.-H., a menționat că în zona în care s-a efectuat depășirea de către petenta, marcajele rutiere sunt necorespunzatoare si nu poate mentiona cu certitudine ca prin manevra de depasire a fost incalcat marcajul longitudinal continuu . Așadar, declarația martorului asistent se coroborează cu cele susținute de către petenta, iar intimatul nu a solicitat administrarea niciunei probe în susținerea celor reținute de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, precizându-se doar faptul ca constatarea contraventiei s-a realizat prin propriile simturi ale agentului de politie si nu prin intermediul unui cinemometru sau camera video.
În acest sens, se constată că pentru manevra de depasire recunoscuta a fi fost efectuata de petenta, nu exista dovezi concrete si neechivoce din care sa rezulte ca aceasta a depasit axul drumului, astfel ca depasirea sa se realizeze cu incalcarea prevederilor legale, in zona cu marcaj longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. In consecinta, nu rezulta in mod indubitabil nerespectarea de catre petenta a prevederilor legale mentionate in procesul verbal .
Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă. Or, în cauză, însăși constatarea faptei și încheierea procesului verbal de contravenție s-a bazat pe probe îndoielnice, după cum s-a reținut deja. De altfel, din interpretarea dispozițiilor art.1 și 5 din O.G. nr.2/2001, rezultă că temeiul angajării răspunderii contravenționale este săvârșirea unei fapte ce constituie contravenție, iar față de principiul legalității, existența contravenției trebuie dovedită în mod temeinic, printr-un proces-verbal care să cuprindă împrejurări ce corespund pe deplin realității obiective.
În consecință, Tribunalul reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre legala si temeinică, interpretând în mod corect probele administrate raportat la prevederile legale
incidente, astfel că în temeiul art.480 alin.1 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva sentinței civile nr. 751/2014 a Judecătoriei Aiud.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimatul IPJ A. împotriva sentinței civile nr. 751/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._, în contradictoriu cu petenta S. R. E..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2015.
Președinte, C. C.-concediu maternitate Semnează Președinte Tribunal | Judecător, G. C. M. | |
Grefier, M. U. |
Red/Tehnored.CC/
4 ex./07.04.2015
Judecător de primă instanță: A. F. T.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 239/2015. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 196/2015.... → |
|---|
