Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 5448/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE NR. 34/A/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. L. împotriva Deciziei nr.660/A/2014 pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ora 12.00, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier care învederează că la dosar s-au depus la dosar:
La data de 09.01.2015 contestatorul a depus cerere de anulare a contestației în anulare înregistrată sub dosarul nr._ .
La data de 22.01.2015 intimatul IPJ A. a depus întâmpinare la contestația în anulare formulată de contestatorul C. L..
Instanța, având în vedere cererea depusă de contestatorul C. L. la data de 09.01.2015 prin care solicită aplicarea disp. art.40 Cod procedură civilă cu privire la contestația în anulare ce face obiectul prezentului dosar, rămâne în pronunțare asupra solicitării de anulare a contestației în anulare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni sub dosar nr._, petentul C. L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., a solicitat instanței să dispună anularea procesului verbal de contravenție .. nr._ din data de_, încheiat de agent principal de politie VLAZAN I., de Politia orașului Abrud.
În motivarea cererii s-a arătat că, în fapt în data de 31.10.2013 în timp ce se deplasa spre Abrud, pe raza satului Cărpiniș, conducând autoturismul marca Skoda nr._ proprietate personală, a fost oprit de un echipaj de poliție și i s-a adus la cunoștință că a efectuat o manevră de depășire pe linie continuă a autoturismului VW cu numărul_ .
Agentul nu are nici un fel de dovada filmata că a trecut pe linia continua, dovada că a depășit mașina_ , sau dovada de efectuare de măsurători pentru a stabili locul faptei . Așa l-a informat agentul, la borna cu Km 3, unde a întocmit actele, a stabilit ca așa zisa fapta de depășire pe linie continua care nu a efectuat-o, s-a petrecut la KM 3 + 450 m . Distanta a stabilit-o ochiometric de la Km 3, dar uitând să arate direcția celor 450 m, spre C. sau spre Abrud. Apoi a fixat locul în dreptul unui depozit de deșeuri. Deci locul așa zisei fapte nu e stabilit corect, chiar agentul se contrazice in descriere.
A mai arătat că semnalizarea zonei drumului în care s-a produs incidentul nu este corect făcută, nu există semnalizare cu semn de circulație pentru depășirea interzisă, mai mult aceasta fiind întreruptă în trei locuri de linie discontinuă, prin urmare depășirea s-a făcut pe linie discontinuă, și procesul verbal încheiat nu reprezintă realitatea din teren.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic încheiat, anexând următoarele înscrisuri: copie după procesul verbal de contravenție, raport agent constatator, declarația numitei D. Ș. A. S., planșe foto.
La data de 12.02.2014 a fost audiată martora D. Ș. A. S., martoră care a fost reaudiată și la data de 12.03.2014.
Prin sentința civilă nr. 330/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni s-a admis în parte plângerea formulată de petent și în consecință, s-a modificat procesul verbal, în sensul că înlocuiește sancțiunea de 320 lei, amendă contravențională cu „Avertisment” și au fost înlăturate punctele de penalizare și măsura complementară a reținerii permisului de conducere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea sentinței civile în sensul respingerii în totalitate a plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție, așa cum a fost încheiat.
S-a apreciat că sentința civilă nr. 330/2014 este nelegală în ceea ce privește individualizarea realizată de către instanța de fond a sancțiunilor contravenționale aplicate.
OUG 195/2002 prevede, în cazul săvârșirii faptei contravenționale constatate prin procesul-verbal CP nr._/31.10.2013, obligativitatea aplicării automate a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule.
OUG 195/2002, în art. 100, alin.3, lit.e, prevede următoarele: „(3) Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a Il-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte e) nerespectarea regulilor privind depășirea. "
Această dispoziție legală impune agentului constatator obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, indiferent de sancțiunea principala aplicata si indiferent de pericolul social concret al faptei comise, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare care sa atragă sancțiunea complementara respectiva.
Scopul aplicării sancțiunilor complementare, în economia OUG nr. 195/2002 republicată, este înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. Astfel, aceste sancțiuni complementare urmăresc un scop preponderent preventiv și educativ în dauna celui represiv. De asemenea, contravențiile pentru care sunt instituite ope legis sancțiuni complementare sunt dintre cele mai grave, care pun într-un grad deosebit de ridicat siguranța circulației.
A considerat că fapta comisă de către petent nu prezintă un pericol social redus care să ducă la înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile. Pericolul social și abstract al faptei este unul crescut, deoarece norma incriminatoare în sine privește o problemă sensibilă, nerespectarea regulilor privind depășirea, riscul încălcării acestor reguli fiind punerea în pericol a integrității și vieții persoanelor prin producerea de accidente. D. întâmplarea a făcut ca autovehiculul condus de petent să nu intre în coliziune frontală cu un alt autovehicul care circula regulamentar.
În drept: art. 466 și urm. din codul de procedură civilă din Codul de Procedură Civilă, OG 2/2001, OUG 195/2002 republicată.
Petentul C. L. a formulat la data de 25.07.2014 întâmpinare și apel incident.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului principal și menținerea Sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Prin apelul incident, acesta a solicitat admiterea lui și rejudecarea cauzei.
În motivare, a susținut că instanța îl descrie ca pe cineva care cere mila, pe când el a susținut tot procesul că contravenția agentului Vlajan loan e neadevărată, dușmănoasa si a si dovedit-o.
În procesele de anulare a unei contravenții se au in vedere doua prezumții:
- a/ prezumția de veridicitate a procesului verbal si
- b/ prezumția de nevinovăție a asa zisului contravenient.
Prezumția de veridicitate a procesului verbal e data de realitatea că agentul Vlazan loan se afla posibil la locul fapte si a consemnat ceea ce a constatat cu toate simțurile care le are.
Însă, in procesul verbal de contravenție nr._/2013, agentul nu spune adevărul, el nu se afla la locul faptei . D. in întimpinare, Raport, agentul de politie Vlazan loan recunoaște că ar fi la locul faptei. El era in Autospeciala Politiei Abrud .
S-a mai arătat de către apelantul din apelul incident că agentul spune tot in întimpinare un alt neadevăr. El susține că vizibilitatea apelantului era de 50 m din cauza unei curbe, când a depășit o altă mașină, agentul tocmai ieșind din curba respectiva cu autospeciala .
Deci el spune un fapt imposibil: că atunci când l-a văzut, intre mașinile în mers una spre alta erau 50 m. Si, culmea nu a fost nici un accident.
Agentul Vlazan loan susține in procesul verbal de contravenție un al neadevăr: locul faptei.
Agentul nu avea cum sa fixeze locul așa zisei fapte la metru, din autospeciala politiei, aflându-se la 50 m distanta de petent . E clar ca locul faptei e aleatoriu, neadevărat. Agentul nu avea cum vedea din mers locul in metri.
Pe alta parte, la locul așa zisei fapte linia era discontinua, conform documentului fotografiat depus de el, acolo fiind un drum lateral dreapta, drum dinspre Câmpeni.
Se depune la instanță o declarație a unui așa zis martor: Soit A. S., domiciliata in R. Montana, Gura Roșie, nr 1095. Agentul susține că mașina care ar fi depășit-o nepermis_ , era a acestei persoane .
Văzând că scrisul din declarația de martor seamănă foarte mult, dacă nu e chiar identic cu cel din contravenția data de agentul Vlazan loan, a înscris declarația de martor ca înscris fals, conform art. 304 cpc.
Cu toate ca declarația de martor a fost înlăturată de instanța, tot instanța pomenește de ea in mod nelegal in motivare. De aceea spune instanța în motivare ca nu e nevoie de declarația verbala a martorului Soit A. S., pentru ca ea a recunoscut o declarație scrisă înlăturată.
Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța de apel s-a pronunțat mai întâi asupra excepției tardivității apelului principal declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., invocată din oficiu la termenul din 16.10.2014.
Sub acest aspect, instanța a reținut împrejurarea că apelul principal înregistrat la Judecătoria Câmpeni nu are menționată data de înregistrare.
La termenul la care instanța a invocat excepția tardivității, intimata apelantă IPJ A. prin reprezentant a solicitat amânarea cauzei pentru a putea face dovada datei depunerii apelului la Judecătoria Câmpeni.
La data de 26.11.2013, IPJ A. a depus la dosar Borderoul nr. 135 din data de 24.06.2014 din care rezultă că apelul formulat de către IPJ A. împotriva sentinței civile nr. 330/2014 a fost comunicat prin poștă militară la data de 24.06.2014.
Astfel, analizând înscrisul intitulat Borderou nr. 135 din data de 24.06.2014 și dovada de înaintare ( filele 30 și 31 dosar ) instanța reține că la data respectivă -24.06.2014 - a fost predată adresa cu nr. C/1074.
Analizând apelul depus la dosar de către apelantul principal rezultă că acesta a fost înregistrat sub nr. C/1074, număr care corespunde cu cel din Borderoul nr. 135.
Potrivit art. 183 C.pr.civ. alin. 1 “actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege …depus la un serviciu de curierat rapid sau la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen”
În aceste condiții, raportat la înscrisurile depuse, instanța a constatat că apelul formulat de către IPJ A. a fost înregistrat în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 468 C.pr.civ.
În aceste condiții, instanța a respins excepția tardivității depunerii apelului principal, excepție invocată din oficiu de către instanță.
Examinând apelurile prin prisma prevederilor legale aplicabile și raportat la motivele invocate de apelanți, Tribunalul a constatat că apelul principal este fondat, iar apelul incident este nefondat.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de apel a constatat că nu există niciuna dintre cauzele de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, domiciliului acestuia, faptei săvârșite, a datei și locului comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Tot în ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța de apel nu a primit apărarea apelantului din apelul incident în sensul că fapta nu a fost corect încadrată juridic.
Starea de fapt reținută corespunde temeiurilor de drept menționate prin procesul verbal de contravenție atacat în prezenta cauză .
În ceea ce privește locul săvârșirii contravenției acesta rezultă fără dubii din procesul verbal - DN 75 A km 3 + 450 m ; la fel este menționată și direcția de deplasare a autoturismului condus de petent – „ în direcția Câmpeni spre Abrud”, motiv pentru care instanța nu a putut constata nulitatea procesului verbal sub acest aspect.
În același sens, instanța nu a reținut susținerile petentului – apelant în apelul incident în sensul că s-au încălcat prevederile art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001 raportat la împrejurarea că nu s-a indicat în procesul verbal atacat eventuale fapte contravenționale săvârșite de către celelalte persoane implicate în trafic sau împrejurarea că agentul constatator nu a menționat în procesul verbal, raportat la cererea petentului, că avea obligația de a anunța Agenția de drumuri.
Aceste aspecte nu sunt relevante în prezenta cauză.
De altfel, aceste obiecțiuni au fost formulate de către petent pe calea plângerii contravenționale, nefiind dovedite sub nicio formă de către acesta și oricum fiind fără relevanță raportat la fapta contravențională reținută în sarcina petentului.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că fapta petentului, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 alin 1 lit.”i” din HG 1392/2006 Rep. și sancționată de art. 100 alin 3 lit.”e” din OUG 195/2002, potrivit căruia se interzice depășirea autovehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care depășește sensurile de mers, iar autovehiculul circulă chiar și parțial pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiu de interzicere.
În cauză a fost audiată și reaudiată martora D. Ș. A. S..
În mod greșit instanța de fond a înlăturat declarația martorei audiate.
În acest sens, instanța de apel a reținut că potrivit art. 33 din OG . nr. 2/2001 în materie contravențională instanța este obligată să audieze persoanele în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
Din declarația martorei, prezenta la momentul constatării contravenției, dată în instanță în data de 12.02.2014, rezultă fără niciun dubiu împrejurarea că petentul a depășit mașina condusă de martoră pe linie continuă. La reaudierea din data de 12.03.2014 este evident că martora s-a simțit intimidată de petent și a declarat că se consideră în dușmănie cu acesta.
Așa după cum chiar martora a arătat prin declarația dată în data de 12.03.2014 urmare a reaudierii reacția de dușmănie a martorei este consecința atitudinii petentului, pe care anterior declarației nu îl cunoștea și cu care acesta nu avea niciun conflict.
Prin apelul incident petentul critică alegerea făcută de agentul constatator privind martora D. Ș. A..
Această critică nu are niciun fundament logic, martora a semnat procesul verbal și a dat declarație scrisă urmare a faptului că a fost prezenta la locul constatării contravenției.
Față de constatările agentului de poliție, față de declarația martorei D. Ș. A. S. și raportat la înscrisurile depuse la dosar este evident că petentul a săvârșit fapta contravențională așa cum aceasta a fost reținută în procesul verbal de contravenție.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, instanța de apel a constatat că în mod greșit, raportat la criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța de fond a dispus reindividualizarea sancțiunii aplicate.
Fapta comisă de către petent nu prezintă un pericol social redus care să justifice înlocuirea sancțiunii cu avertisment, înlăturarea punctelor de penalizare și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.
Pericolul social și abstract al faptei este unul crescut, deoarece norma incriminatoare în sine privește o problemă sensibilă, nerespectarea regulilor privind depășirea, riscul încălcării acestor reguli fiind punerea în pericol a integrității și vieții persoanelor prin producerea de accidente. Una din cauzele frecvente ale accidentelor grave este tocmai depășirea pe linie continuă. Nici atitudinea petentului de negare a faptei nu justifică o eventuală reindividualizare a sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție.
Față de cele de mai sus, prin decizia nr.660/A/2014, Tribunalul a admis apelul principal formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 330/2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Câmpeni. A respins apelul incident formulat de apelantul petent C. L. și în consecință, a schimbat în parte sentința civilă nr. 330/2014, în sensul că a respins în tot plângerea contravențională formulată de petentul C. L. îndreptată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 31.10.2013.
Prin rezoluția din data de 15.12.2014, instanța de apel a constatat că numitul C. L. a depus la data de 12.12.2014, în dosar nr._, după pronunțarea deciziei nr.660/A/2014, o „cerere de invocare a nulității actelor de procedură”. Raportat la motivele invocate în cerere, instanța a calificat această cerere ca fiind o contestație în anulare, sens în care a înaintat-o în vederea repartizării aleatorii, fiind astfel înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ .
În motivare cererii se arată de către petent faptul că el nu a invocat excepția tardivității, deși această excepție rezultă din ambele date de depunere a cererii de apel a Inspectoratului de poliție, din 02.07.2014 sau 11.07.2014, aceste neconcordanțe le-a ridicat în fața instanței la termenul din 27.11.2014.
Văzând datele de mai sus avea obligația să constate decăderea din beneficiul termenului, având în vedere că ambele date depășeau termenul de 30 de zile pe care-l prevede legea. Cu toate acestea, instanța nu respectă procedură si se înscrie alături de I. de politie ca parte si invocă excepția de tardivitate, in locul celui in drept, adică al său .
Instanța, în ședința din 16.10.2014, hotărăște: "Amână cauza la_ pentru când IJP va face dovada comunicării cererii de apel in prezenta cauza " De ce face instanța acest abuz ?
Prin cele de mai sus, instanța încălcă mai multe articole de lege . Legea spune clar că termenul de depunere a apelului este de 30 zile si nu cinci luni cum hotărăște instanța . Se încălcă astfel art. 180 cpc, art. 183 cpc, art. 185 cpc.
Contestatorul menționează că în data de 27.11.2014, instanța a anunțat că a primit un document de la IPJ pe care nu i l-a înmânat și despre care nu spune despre ce e vorba . Nici IJP nu i-a înmânat niciun fel de acte, de parcă nici nu era prezent în sală.
Mai arată că a știut așa cum a stabilit instanța, că sentința definitiva se va da in 27.11.2014 . Cu toate aceste uitându-se pe site-ul Tribunalului află ca sentința s-a dat abia in data de 04.12.2014. Nu a fost citat nici verbal, nici in scris despre această amânare.
Intre 27.11.2014 și 04.12.2014 sunt 3 zile de sărbătoare si trei lucrătoare. Nefiind citat verbal sau in scris sau telefonic etc., in aceste condiții, alte posibilități de a afla de permutare era imposibilă. Scopul acestei permutări cu termen scurt era tocmai pentru a nu afla de ea. In acest caz invocă totala nerespectare a art. 230 cpc. Preschimbarea datei citează " amânare inițiala a pronunțării" din 27.11.2014 în 04.12.2014 încalcă prevederea de mai sus .
La data de 09.01.2015 petentul C. L. a depus la dosar o cerere de anulare a contestației în anulare nr._, din 15.12.2014, depusă abuziv de judecătorii B. B. M. si M. G. C..
Arată că această contestație în anulare a fost pusa in mod abuziv de către instanța care a judecat apelul in dosarul 1789 /203/2013 și a pronunțat decizia nr. 660 /2014. Scopul acestui abuz este crearea unui precedent fals la contestația în anulare reală, pe care petentul a depus-o la data de 05.01.2015 prin fax și a redepus-o în data de 08.01.2015 la grefă împreună cu taxa Judiciara de timbru.
O instanță nu poate judeca altceva decât i se cere, art.477 C..
Pe de altă parte, a invocat nulitatea absolută ca excepție a acestei contestații în anulare conform art. 178 (1) și art.247 (2) cpc încă din decembrie 2014, dar nu a reacționat nimeni.
Invocă si articolul 40 cpc pentru a anula contestația in anulare depusa de judecătorii B. si M..
Intimatul IPJ A. a înregistrat la dosar la data de 22.01.2015 întâmpinare la contestația în anulare, solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă .
Din analiza motivelor contestației în anulare invocate de către contestatar și ținând cont de prevederile art. 503 și urm Cod proc. civ., care enumeră expres și limitativ, obiectul și motivele contestației în anulare, consideră că criticile formulate nu se circumscriu dispozițiilor legale.
Analizând în prealabil cererea contestatorului de anulare a contestației în anulare înregistrată în prezentul dosar, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit disp. art. 192 alin.1 Cod pr. civ. „Pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței poate fi făcută și de alte persoane sau organe.”
În speța de față, contestatorul C. L. a învederat că cererea de invocare a nulității actelor de procedură depusă în dosar nr._, la data de 12.12.2014, nu reprezintă o contestație în anulare a deciziei nr.660/A/2014, așa cum a fost calificată de către instanța de apel, astfel că nu este de acord cu judecarea acestei cereri ca și o cale de atac prevăzută de art.503 Cod pr. civ.
Ca atare, se constată că, prin cererea depusă la data de 12.12.2014 în dosar nr._, numitul C. L. nu a înțeles să sesizeze instanța cu o contestație în anulare a hotărârii pronunțate în acest dosar, sens în care, în mod greșit, instanța de apel a calificat-o astfel și a dispus înregistrarea acesteia separat, ca o contestație în anulare. În această situație, se reține că sesizarea instanței cu soluționarea contestației în anulare ce face obiectului prezentului dosar s-a realizat în mod nelegal, instanța de apel neavând capacitate procesuală de a proceda în acest sens, în condițiile în care petentul menționează în mod expres faptul că manifestarea sa de voință nu a fost aceea de a exercita calea de atac a contestației în anulare prin cererea depusă la data de 12.12.2014 în dosar nr._ .
În consecință, față de disp. art.40 alin.1 Cod pr. Civ., conform cărora „Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile” și reținând faptul că numitul C. L. nu a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.660/A/2014, prin cererea depusă la data de 12.12.2014 în dosar nr._, Tribunalul va anula contestația în anulare înregistrată în prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul C. L. împotriva deciziei nr.660/A/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Jud. A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015
Președinte, C. C. | Judecător, D. C. | |
Grefier, M. U. |
Red./Tehnored. CC/4 ex./11.02.2015
Judecători apel: B. M., M. G.C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2015.... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... → |
|---|
