Obligaţia de a face. Sentința nr. 128/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 128/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 4710/107/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 128/C./2015
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P.- Președinte Secție
Grefier R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanții P. C. M., P. (C.) A. M., F. A. M., B. L. și G. M. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ICCJ, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ALBA IULIA, P. DE PE L. TRIBUNALUL A. și D. BUCUREȘTI, având ca obiect obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic T. L. pentru pârâtul P. de pe L. Curtea de Apel Alba Iulia, lipsind reclamanții și ceilalți pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța supune dezbaterii excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată din oficiu.
Reprezentantul pârâtului cu privire la excepția de necompetență materială, susține că, față de obiectul litigiului și având în vedere că este vorba despre drepturi de natură salarială apreciază că Secția civilă completul specializat în judecarea litigiilor de muncă și de asigurări sociale este competentă să soluționeze pricina și nu secția de contencios administrativ fiscal și de insolvență.
Instanța, lasă cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului A. Secției Civile, la data de 28.10.2014, sub dos. nr._, reclamanții P. C. M., F. A. M., P. (C.) A. M., B. L. și G. M. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, P. de pe lângă Tribunalul A. și Direcția Națională Anticorupție, prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:
- să fie obligat P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea operațiunii de preluare a plății drepturilor salariale restante primite în baza titlurilor executorii de la P. de pe lângă Tribunalul A. și Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală București și aplicarea asupra sumelor astfel cumulate a deducerii prevăzută de dispozițiile art. 296 alin. 2 din Codul fiscal;
- să fie obligat pârâtul de ordinul 3 și 4 să predea către P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia plata drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii;
- să fie obligați P. de pe lângă Tribunalul A. și Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală București, să nu mai calculeze și să rețină contribuția de asigurări sociale la efectuarea plății către reclamanți a sumelor restante prevăzute în titlurile executorii;
- să fie obligați pârâții la efectuarea operațiunilor legale privind executarea bugetului propriu pentru îndeplinirea obligațiilor precedente;
- să fie obligați pârâții la plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute nelegal cu titlu de contribuție obligatorie de asigurări sociale (cu depășirea plafonului legal susmenționat) de la data reținerii și până la data achitării efective a sumelor datorate.
- să fie obligați pârâții (corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant)la restituirea sumei actualizate la rata inflației reprezentând contribuția de asigurări sociale reținută cu ocazia achitării drepturilor salariale restante începând cu data indicată mai jos până la remedierea stării de fapt:
- P. C., F. A. M. și P. A. M. – 28.10.2011;
- B. L. și G. M. – 28.11.2011.
- să fie obligați pârâții la plata tranșelor potrivit OUG nr.7/2009, să fie obligată Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală București, să comunice către P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cuantumul sumelor restante care se cuvin potrivit titlurilor executorii.
Prin Încheierea de la termenul din data de 10.12.2014 pronunțată de Tribunalul A. Secția civilă în dosar nr._ cauza a fost transpusă în favoarea Secției de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, reținându-se în esență că ne aflăm în prezența unui litigiu de natură fiscală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de contencios administrativ, fiscal și de insolvență din cadrul Tribunalului A. în dosar nr._ .
La termenul de judecată din 20.02.2015, instanța din oficiu invocă, excepția necompetenței materiale a Secției de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a de soluționare a prezentei cauze, având în vedere următoarele aspecte:
Interpretarea aplicarii prevederilor Codului Fiscal, in procedura de stabilire a cuantumului contributiilor de asigurari sociale si implicit a drepturilor salariale, cuvenite reclamanților, nu are natura unui act administrativ, în acceptiunea data de art. 2 alin.1 lit. c si d, din Legea nr.554/2004 si cu atat mai mult nu are natura unui act administrativ fiscal, in acceptiunea art. 41 din Codul de procedură fiscală.
Reclamanții nu contesta si nu solicita anularea vreunui act emis de vreunul din parati, ci, solicita obligarea acestora de a efectua anumite operatiuni si calcule in ceea ce priveste acordarea drepturilor sale salariale, operatiuni care nu implica emiterea in regim de putere publica, a unei decizii, sau alt asemenea act care sa implice exercitiul autoritatii publice,a vreunia din parati.
In fine, efectuarea de catre parati a operatiunilor de contabilitate si calcul al drepturilor salariale cuvenite reclamanților, astfel cum sunt enumerate in actiunea introductiva, sunt chestiuni care tin exclusiv de modalitatea in care angajatorul intelege sa calculeze si sa acorde drepturile salariale ale celor în cauză, fara a avea vreo legatura cu calitatea acestuia de magistrat sau cu calitatea paratilor de structuri ale Ministerului Public.
Faptul ca in calculul drepturilor salariale, se au in vedere si dispozitii din Codul Fiscal, nu poate fi privit ca o chestiune de natura a atrage competenta instantelor de contencios, pentru orice litigii privind drepturile salariale ale angajatilor, intrucat, daca s-ar accepta aceasta, pentru identitate de ratiune, ar insemna ca, toate litigiile privind drepturi salariale, indiferent de statutul angajatului si/sau al angajatorului, sa fie solutionate in procedura contenciosului administrativ.
În plus, instanța reține că într-un litigiu identic – Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit competența în favoarea Secției civile – completul specializat în judecarea litigiilor de muncă și de asigurări sociale din cadrul Tribunalului A. – sentința nr. 22/2015 pronunțată în Dosar nr._ */a1 – fila. 91-92.
Având în vedere cele mai sus expuse, în temeiul art. 136 alin. 1 rap. la art. 132 NCPC va admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P. C. M., F. A. M., P. (C.) A. M., B. L. și G. M. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ALBA IULIA, P. DE PE L. TRIBUNALUL A. și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, și în consecință și va declina cauza, spre competentă soluționare, Secției Civile din cadrul Tribunalului A..
În temeiul art. 133 pct. 2 NCPC va constata ivit conflictul negativ de competență între Secția civilă și Secția de contencios administrativ, fiscal și insolvență din cadrul Tribunalului A. și, în consecință, în temeiul art. 134 NCPC va suspenda, din oficiu, judecata cauzei și va înainta dosarul Curtii de Apel A. I. – Secția de contencios administrativ, pentru soluționarea conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P. C. M., F. A. M., P. (C.) A. M., B. L. și G. M. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ALBA IULIA, P. DE PE L. TRIBUNALUL A. și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, și în consecință,
Declină cauza, spre competentă soluționare, Secției Civile din cadrul Tribunalului A..
Constata ivit conflictul negativ de competență între Secția civilă și Secția de contencios administrativ, fiscal și insolvență din cadrul Tribunalului A. și, în consecință:
Suspendă din oficiu judecata cauzei și înaintează dosarul Curtii de Apel A. I. – Secția de contencios administrativ, pentru soluționarea conflictului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică azi, 20.02.2015.
Președinte, A. C. P. Președinte Secție | ||
Grefier, R. C. |
Red. PAC
Tehnoredact.RC/11 ex./23.02.2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV,
FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal Nr.3822
A. I. 23.02.2015
Către,
Curtea de Apel Alba Iulia
Secția de contencios administrativ
În baza disp. art. 134 din Noul cod de procedură civilă vă trimitem dosarul cu numărul de mai sus, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul A. – Secția Civilă și Tribunalul A. –Secția de C. Administrativ Fiscal și de Insolvență.
Menționăm că prin Încheierea din data de 10.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul A. – Secția Civilă, s-a dispus declinarea competentei in favoarea Tribunalului A. - Secția de C. Administrativ Fiscal și de Insolvență; iar prin Sentința Administrativă Nr. 128/C./2015 din data de 20.02.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. - Secția de C. Administrativ Fiscal și de Insolvență, a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului A. – Secția Civilă.
Menționăm că ambele Incheieri sunt fara cale de atac.
Dosarul nr._ al Tribunalului A. - Secția de C. Administrativ Fiscal și de Insolvență conține un nr. de file și are atașat dosarul cu nr._ al Tribunalului A. - Secția Civilă având un nr. de 50 file.
Președinte Grefier
P. A. C. R. C.
…………………………………………………………………
Vă informăm că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea Nr.677/2001, fapt ce vă conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege
Red. RC /2 ex /23.02.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 66/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 78/2015.... → |
|---|








