Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 26-02-2015, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 8861/176/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 119/A/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Judecător C. C.
Grefier M. U.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de petentul apelant L. O. împotriva Sentinței civile nr. 1972/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de la termenul din 12.02.2015 când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 11.12.2013 sub nr._ petentul O. L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.11.2013.
În motivarea plângerii s-a arătat că petentul nu a încălcat prevederile articolului de lege invocat în procesul verbal de contravenție, întrucât în momentul ce auto condus de petent se afla deja în mers pe trecerea pietonală, nici un pieton nu era cu picioarele pe carosabil.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune petentul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: carte de identitate (f 6), proces verbal de contravenție CP nr._/26.11.2013 (f 7), planșe fotografice (f 31-33).
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei taxă de timbru (f 5).
Intimatul prin întâmpinare (f 20) a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept, intimatul a invocat O.G. nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
În probațiune intimatul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: raport întocmit la data de 27.01.2014 (f 21), cazier auto petent (f 22).
Prin Sentința nr. 1972/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent.
Argumentația primei instanțe.
Prin procesul-verbal . nr._/26.11.2013 (f.7), încheiat de intimat, i-a fost aplicată petentului sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 320 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției, s-a reținută că, în data de 26.11.2013, orele 16:18, în mun. A.-I., petentul, în timp ce conducea autoturismul Skoda O., cu nr. de înmatriculare_ A., nu a acordat prioritate de trecere la trei pietoni care au pășit pe trecerea de pietoni, pe sensul acestuia de mers, cu intenția de a traversa.
Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție cu mențiunea ”În momentul când am intrat pe trecerea de pietoni, nici unul dintre pietoni nu era cu piciorul pe carosabil”.
Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.
Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, având în vedere prevederile art. 269 si următ. din Codul de Procedură Civilă, reține că, fiind un înscris autentic, procesul-verbal legal întocmit face deplină dovada până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a întocmit înscrisul, în condițiile legii.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în cauzele I. P. contra României și N. G. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut, în același sens pronunțându-se Curtea și în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței).
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea, se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă, precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Totodată, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 din codul de procedură civilă potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească, astfel încât, petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului, iar potrivit art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
În prezenta cauză, deși procesul-verbal conține constatările personale ale agentului constatator, instanța constată faptul că petentul nu a reușit să facă dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție, deși lui îi revenea această obligație.
Invocarea de către petent a faptului că în momentul în care a intrat pe trecerea de pietoni, nici unul dintre pietoni nu era cu piciorul pe carosabil, nu poate fi reținută de către instanță, în condițiile în care acest aspect nu a fost dovedit de către petent.
Faptul că cei doi martori audiați în cauză (f.44, f.48) nu își amintesc nimic special legal de momentul în care s-a întâmplat fapta pentru care a fost sancționat petentul, nu reprezintă un motiv pentru a constata netemeinicia procesului verbal de contravenție.
Față de cele expuse, întrucât petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal atacat, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina acestuia, respectiv cea prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal atacat nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și de temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța reține că, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, contravenția reținută în sarcina petentului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, adică potrivit art. 98 alin. 4 lit. b din același act normativ cu 4-5 puncte amendă.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, instanța constată faptul că aceasta este una proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, ținând seama că nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor rutiere poate pune în pericol viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic.
Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel în termen petentul, solicitând să se dispună schimbarea acesteia în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal.
Apelul a fost legal timbrat cu 20 de lei taxă judiciară de timbru.
Motivarea apelului.
Instanța de fond a reținut că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție nu au caracter absolut, însă, menținând procesul verbal atacat, a ținut seama exclusiv de prezența relativă de temeinicie a procesului verbal, nesocotind prezumția de nevinovăție de care beneficiază "acuzatul" și în materie contravențională.
Apreciază că dovada contrară celor consemnate în procesului verbal de contravenție ar trebui făcută doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului" dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Or, în cauză, martorii audiați la propunerea intimatului I.PJ. A., nu au oferit niciun indiciu care să susțină situația de fapt reținută în procesul verbal atacat, declarând că nu-și amintesc nimic special legat de momentul când se pretinde că s-ar fi întâmplat fapta pentru care a fost sancționat.
Așa fiind, instanța de fond a reținut în mod greșit temeinicia procesului verbal.
În drept, a invocat disp. art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe.
Examinând apelul prin prisma prevederilor legale aplicabile și raportat la motivele invocate de apelant, tribunalul constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Așa cum a reținut și prima instanță, procesul verbal prin care s-a dispus sancționarea petentului a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Prima instanță a făcut însă o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, reținând temeinicia procesului verbal exclusiv pe baza celor consemnate de agentul constatator în cuprinsul acestuia.
Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției de neacordare a priorității de trecere unor pietoni. Or, neacordarea priorității de trecere presupune existența unui pieton angajat efectiv în traversare pe sensul de mers al autovehiculului aflat în deplasare, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Este adevărat că potrivit jurisprudenței CEDO prezumțiile sunt permise de Convenție, cu condiția să nu depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Nici prezumția de nevinovăție a petentului cât și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut, ceea ce înseamnă că pot fi răsturnate prin proba contrară.
Într-adevăr, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare a contravenției este justificată de un interes general și anume de necesitatea sancționării unor fapte antisociale cu o frecvență relativ mare, însă prin aplicarea strictă a acesteia nu trebuie să se aducă atingere însuși dreptului contravenientului la apărare și dreptului acestuia la un proces echitabil.
Astfel, pentru aprecierea temeiniciei procesului verbal și aplicarea efectivă a prezumției de veridicitate a acestuia, instanța va trebui să țină seama de mai multe aspecte, cum ar fi: specificul contravenției, împrejurările concrete în care aceasta a fost constatată, posibilitățile reale pe care le avea agentul de a-și preconstitui o dovadă care să susțină probator starea de fapt reținută prin procesul verbal și nu în ultimul rând de atitudinea celui sancționat la momentul încheierii procesului verbal.
Ținând seama de toate aceste aspecte, și în funcție de ansamblul probator administrat în cauză, instanța va putea fie să dea eficiență deplină prezumției de veridicitate a procesului verbal, fie să facă aplicarea principiului in dubio pro reo.
În speță, prima instanță, a dat cu mare ușurință eficiență prezumției de veridicitate a procesului verbal, ignorând aspectele mai sus menționate și probele administrate în cauză.
În condițiile în care agentul constatator a menționat în descrierea faptei că petentul nu le-a acordat prioritate la trei pietoni, iar acesta a semnat procesul verbal cu obiecțiunea că în momentul când a intrat pe trecere, nici un pieton nu era cu piciorul pe carosabil, invocând aceeași apărare și prin plângerea adresată instanței, se impunea administrarea unor probe cu care să se dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Mai mult, atâta timp cât fapta a fost constatată la o oră de vârf, când atât traficul pietonal cât și cel rutier erau intense (ora 16,18 - când majoritatea persoanelor pleacă de la locul de muncă spre casă), și tocmai în fața INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., agentul constatator avea posibilitatea de a legitima cel puțin o persoană care să confirme starea de fapt, dacă nu chiar pe cei trei pietoni despre care se susține că nu li s-a acordat prioritate de trecere.
Neprocedând astfel, în condițiile concrete mai sus arătate, agentul constatator și-a asumat riscul de a încheia un proces verbal anulabil pentru imposibilitatea de a fi susținut probator în instanță.
Dealtfel, prin propunerea audierii unor martori cu care să dovedească starea de fapt, intimatul prin reprezentantul său în instanță, a admis implicit că procesul verbal de constatare a contravenției încheiat în aceste condiții, nu se poate bucura de prezumția de veridicitate.
Raportat la împrejurările concrete ale speței, prima instanță a reținut în mod greșit că sunt incidente prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească, astfel încât, petentul care a contestat cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuia să facă dovada unei alte situații de fapt.
Procedând astfel, prima instanță a respectat doar la nivel teoretic dreptul petentului la apărare și dreptul acestuia de a beneficia de un proces echitabil, în speță nefiind respectată cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate fapte antisociale de natura celei reținute în sarcina petentului.
Întrucât din probele administrate nu reiese fără dubiu că petentul a săvârșit la data și în locul menționate în procesul verbal, fapta reținută în sarcina sa, se impune anularea acestuia în baza principiului in dubio pro reo.
Având în vedere considerentele expuse, în baza disp. art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă prezentul apel va fi admis, sentința apelată va fi în tot schimbată în sensul admiterii plângerii formulate de petent și anulării procesului verbal.
Petentul apelant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de petentul apelant L. O., împotriva Sentinței civile nr. 1972/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal . nr._/26.11.2013 încheiat de intimat și în consecință anulează procesul verbal și exonerează petentul de sancțiunile aplicate prin acesta.
Definitivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.02.2015.
Președinte, G. C. M. | Judecător, C. C. conc. prenatal semnează președintele de complet | |
Grefier, M. U. |
Red. tehnored. G.C.M.
Ex. 4/15.04.2015
Judecător fond G. G.F.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 150/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 47/2015.... → |
|---|
