Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2315/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2315/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 1826/216/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2315/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. I. Ț.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: I. B.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul A. I. C. împotriva Sentinței civile nr. 96/02.02.2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ PENTRU POLIȚIA MUN. CURTEA DE ARGEȘ LEGAL REPREZENTATĂ PRIN COMISAR ȘEF L. D., având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție PV . nr._”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Tribunalul din oficiu invocă excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin plângerea înaintată acestei instanțe și înregistrată la data de 27.06.2014 sub nr._, petentul A. I C. a solicitat în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ – Poliția mun. Curtea de Argeș anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 17.06.2014.
Din cuprinsul plângerii rezultă că petentul nu este de acord cu starea de fapt reținută de agentul intimatei. În acest sens se susține că cel mai probabil se afla în afara localității în momentul în care circula cu viteza de 71km/h iar depășirea a fost efectuată pe porțiunea de drum marcată cu linie discontinuă.
În probațiune s-a depus copia procesului verbal, efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea porțiunii de drum pe care avea viteza reclamată de intimată, înregistrările efectuate din care rezultă viteza și modul de desfășurare al depășirii.
Intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei, în data de 29.07.2014, în termenul prevăzut de art. 201 NCPC. Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, subliniindu-se legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Întâmpinării i-au fost anexate, în copie, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul operatorului radar și tabelul contravențiilor constatate în data de 17.06.2014 de echipajul care a constatat și fapta imputată petentului. S-a solicitat termen pentru depunerea filmului contravenției pe suport magnetic
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La data de 19.11.2014 intimata a depus note scrise și filmul contravenției pe suport magnetic.
La data de 24.11.2014 petentul a solicitat suplimentarea probațiunii în sensul ca intimata să facă dovada că aparatul radar avea în dotare roata a V-a, de calibrare, autoturismul pe care era montat aparatul radar era prevăzut cu pneuri corespunzătoare, la presiunea optimă.
La data de 16.12.2014 s-a procedat la vizualizarea filmului înregistrării, întocmindu-se în acest sens un proces verbal.
Prin sentința civilă nr. 96/02.02.2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a fost respinsă plângerea la contravenție formulată de numitul A. I. C., CNP_, cu domiciliul în com. Șuici, . în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ – Poliția Municipiului Curtea de Argeș.
A fost menținut ca legal și temeinic procesul verbal de contravenție . nr._ emis la data de 17.06.2014.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ emis la data de 17.06.2014, petentul a fost sancționat cu avertisment și 3 puncte penalizare pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în depășirea vitezei maxime admise pentru sectorul de drum respectiv ci 21 km/h și cu amendă în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că la data de 17.06.2014 petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe DN 7C pe raza localității Băiculești cu viteza de 71 km/h. De asemenea același petent a procedat la depășirea unui alt autoturism pe sectorul de drum prevăzut cu linie continuă.
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, s-a reținut faptul că nu sunt identificate cauze de nulitate absolută care, pot fi ridicate și din oficiu, potrivit art. 17 din OG nr.2/2001.
Petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe DN 7C pe raza localității Băiculești cu viteza de 71 km/h, fapt care rezultă din mențiunile cuprinse în procesul verbal și filmul contravenției depus la dosar.
Astfel, la orele 11.57.55 autoturismul condus de petent, aflat în depășirea altui autoturism, a atins viteza de 71-72 km/h.
Sectorul de drum se afla în interiorul localității Băiculești fapt care rezultă din reperele (clădirile) aflate pe marginea carosabilului.
În localitate, viteza maximă admisă este de 50 km/h, cea cu care rula petentul fiind cu 21-22 km/h mai mare.
Din cuprinsul Buletinului de verificare metrologică nr._ rezultă că aparatul radar în cauză era verificat sub aspectul unei funcționări normale, de către autoritățile competente. Pe de altă parte, din tabelul de contravenții rezultă că operator radar era numitul Din A., persoană competentă a opera pe asemenea dispozitive, conform atestatului depus la dosar, în copie.
Atât operatorul radar cât și agentul constatator fac parte din Biroul Poliție Rutieră Curtea de Argeș, având așadar calitatea de polițiști rutieri.
În concluzie, instanța urmează a reține săvârșirea primei contravenții imputate.
Tot din filmul contravenției se observă că petentul a inițiat manevra de depășire în timp ce axul drumului era marcat cu linie continuă. Astfel la timpii 11.57.50 și 11.57.51 se observă că autoturismul condus de petent, în pofida faptului că din sens opus se apropia un alt autoturism, a procedat la inițierea manevrei de depășire a unui al treilea vehicul (echipajul de poliție), încălcând marcajul longitudinal continuu.
În raport de imaginile surprinse de aparatul radar s-a constatat săvârșită și a doua contravenție imputată.
Petentul a circulat cu viteză superioară celei legale, însă nu foarte mare, fapt care a determinat agentul constatator a aplica sancțiunea avertismentului. Instanța apreciază că indulgența agentului de poliție este justificată.
Același petent a procedat la depășirea altui vehicul încălcând linia continuă care despărțea cele 2 sensuri de mers. Pentru această faptă s-a aplicat amendă.
Împotriva sentinței civile nr. 96/2015 din 02.02.2015 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a formulat apel reclamantul A. C. criticând hotărârea instanței de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, pentru motivele redate în cuprinsul cererii de apel.
Examinând actele dosarului și sentința apelantă, tribunalul conform art.482 C.pr.civ. și art.248 alin.1 C.pr.civ. va analiza cu prioritate excepția de netimbrare a căii de atac, reținând următoarele:
Potrivit art. 33 alin. 1 din OG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar la art.470 alin.2 C.pr.civ. se prevede că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru, iar lipsa dovezi achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel, se prevede la art.470 alin.3 teza finală C.pr.civ.
Conform art.197 teza finală C.pr.civ. care se aplică și în calea de atac a apelului, astfel cum prevede art.482 C.pr.civ. netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Tribunalul rețină că după înregistrarea cererii de apel pe rolul acestei instanțe, prin rezoluția judecătorului din data de 07.05.2015 și comunicată apelantului la data de 13.05.2015 i s-a pus în vedere acestuia să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La termenul de judecată din data de 03.09.2015 apelantul nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 20 de lei.
Tribunalul reține că apelantul a formulat apel împotriva soluției de respingere a plângerii contravenționale, care potrivit art. 19 din OUG nr.80/2013 se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Având în vedere că, cererea apelantului nu este o cerere care să se încadreze în categoria celor exceptate de la plata taxei judiciare de timbru, iar apelantul nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru, deși avea cunoștință de cuantum acesteia, tribunalul în temeiul art.480 alin.1 și art.197 C.pr.civ. va admite excepția netimbrării apelului și va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul A. I. C. CNP_, cu domiciliul în com. Șuici, . împotriva Sentinței civile nr. 96/02.02.2015, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ PENTRU POLIȚIA MUN. CURTEA DE ARGEȘ LEGAL REPREZENTATĂ PRIN COMISAR ȘEF L. D.,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.09.2015.
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, A. A. | |
Grefier, I. B. |
red.A.A.
dact.C.E.C./A.A.-4 exp./11.09.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 75/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 639/2015. Tribunalul... → |
|---|








