Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2325/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2325/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 33043/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2325/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. I. Ț.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: I. B.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul B. S. împotriva Sentinței civile nr._/04.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P., având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă de către intimat.
Tribunalul din oficiu invocă excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.12.2013 petentul B. S. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/20.11.2014, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii petentul a contestat starea de fapt reținută de agentul constatator în sensul că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional. De asemenea, petentul a contestat și sancțiunea aplicată, în sensul că aceasta este disproporționată în raport de fapta săvârșită.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar copie după procesul-verbal contestat.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în raport de dispozițiile art. 32 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.
Deliberând cu prioritate asupra excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 32 alin.2 din Ordonanța Guvernului 2/2001 potrivit cărora „plângerea se trimite judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția „.
Or, în speță, așa cum a reieșit din cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._/20.11.2014, contravenția a fost constatată pe raza localității Pitești, care se află în circumscripția Judecătoriei Pitești motiv pentru care prin sentința civilă nr 6293/2014 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești pe rolul căreia cauza a fost înregistrata la data de 12.08.2014 sub același nr de dosar.
Prin sentința civilă nr._/04.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă plângerea.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Petentul a fost sancționat contravențional deoarece a fost depistat vorbind la telefonul mobil în timp ce conducea autoutilitara Renault cu nr de înmatriculare_, pe Calea București din mun. Pitești, la data de 20.11.2014, fara a deține dispozitivul de tip ,,mâini libere” .
Împotriva sentinței civile nr._/2014 din 04.12.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă a formulat apel reclamantul Balit S. criticând hotărârea instanței de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, pentru motivele redate în cuprinsul cererii de apel.
Examinând actele dosarului și sentința apelantă, tribunalul conform art.482 C.pr.civ. și art.248 alin.1 C.pr.civ. va analiza cu prioritate excepția de netimbrare a căii de atac, reținând următoarele:
Potrivit art. 33 alin. 1 din OG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar la art.470 alin.2 C.pr.civ. se prevede că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar această lipsă poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel, se prevede la art.470 alin.3 teza finală C.pr.civ.
Conform art.197 teza finală C.pr.civ. care se aplică și în calea de atac a apelului, astfel cum prevede art.482 C.pr.civ. netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus redate, tribunalul reține că apelantul avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru care i-a fost adusă la cunoștință prin adresă până la primul termen de judecată.
Tribunalul constată că, după înregistrarea cererii de apel pe rolul acestei instanțe, prin rezoluția judecătorului din data de 05.05.2015 și comunicată apelantului la data de 13.05.2015 i s-a pus în vedere acestuia să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La termenul de judecată din data de 03.09.2015 apelantul nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 20 de lei.
Tribunalul reține că apelantul a formulat apel împotriva soluției de respingere a plângerii contravenționale, care potrivit art. 19 din OUG nr.80/2013 se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Având în vedere că, cererea apelantului nu este o cerere care să se încadreze în categoria celor exceptate de la plata taxei judiciare de timbru, iar apelantul nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru, deși avea cunoștință de cuantum acesteia, tribunalul în temeiul art.480 alin.1 și art. 197 C.pr.civ. va admite excepția netimbrării apelului și va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul B. S. domiciliat în localitatea Sacele, ., jud. B., CNP._ împotriva Sentinței civile nr._/04.12.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P., cu sediul în mun. P., Victoriei, nr. 45, jud. Arges
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.09.2015.
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, A. A. | |
Grefier, I. B. |
red.A.A.
dact.C.E.C./A.A.-4 exp./11.09.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 515/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2306/2015.... → |
|---|








