Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1450/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1450/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1192/280/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1450/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător M. D. B.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de petentul I. L. A. împotriva Sentinței civile nr. 9592/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind I. J. DE POLITIE ARGES, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 30 aprilie 2015 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL :
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 17.01.2014 sub nr._, petentul I. L. A. a solicitat instanței anularea procesului-verbal . nr._/09.01.2014.
În motivarea în fapt, a arătat că în dimineața zilei de 09.01.2014 se deplasa cu auto nr._ pe . direcția Podul Viilor, când, în timp ce aștepta regulamentar la . Bascov, acordând prioritate autovehiculelor ce veneau din sensul opus pe același bulevard, a fost acostat de agentul constatator care a întocmit procesul verbal de contravenție. A fost sancționat cu amendă în sumă de 510 lei pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 41 din OUG 195/2002, agentul consemnând că a condus auto nr._ pe sensul opus de mers al . pericol de accident.
A mai învederat petentul că cele consemnate nu corespund adevărului, fiind numai staționat în respectiva intersecție pentru a acorda prioritate celorlalte vehicule din sensul opus. Petentul era poziționat în staționare în paralel cu axul drumului, dar nedeplasându-se de-a lungul acestuia pe celălalt sens. Intenția sa a fost de a traversa banda cealaltă pentru a ajunge pe Calea Bascov, nu de a merge pe contrasens în direcția în care ar fi putut continua să meargă pe sensul regulamentar.
Petentul a mai arătat că procesul verbal nu cuprinde datele cerute în mod obligatoriu de către art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, respectiv descrierea faptei. Nu au fost reținute condițiile meteo și de trafic, esențiale în aprecierea gravității, la ora aceea ., se circula normal, iar autovehiculul său nu a produs nicio perturbare traficului. În procesul verbal nu a fost bifată reținerea permisului de conducere, deși agentul a procedat la aceasta.
În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, gradul de pericol social al faptei fiind redus.
În drept, a invocat OUG 195/2002.
În probațiune a depus înscrisuri, solicitând încuviințarea probei testimoniale.
La data de 28.05.2014 intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că la data de 09.01.2014 petentul a fost depistat în timp ce conducea pe . mun. Pitești, jud. Argeș auto marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ circulând fără motiv pe sensul opus de mers, creând pericol de accident, fapt pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 6 puncte amendă și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.
Intimatul a invocat prevederile art. 109 alin. 2 și 3 din OUG 195/2002.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe art. 115-118 C.pr.civ., Legea 180/2002, art. 41 din OUG 195/2002, art. 114 alin. 5 din HG 1391/2006.
A atașat întâmpinării înscrisuri.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P. prin sentinta civilă nr. 9592/13.10.2014 a respins plângerea contravențională formulată de petentul I. L. A., si a mentinut procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.01.2014 retinând în motivare că prin procesul-verbal . nr._/09.01.2014 întocmit de intimat, petentul I. L. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile, reținându-se că la data de 09.01.2014, a condus autoturismul marca Mercedes cu nr._ din direcția cartier G. către Podul Viilor și în zona blocului B4 situat pe . circulat pe sensul opus de mers, intenționând să efectueze virajul la stânga pentru a pătrunde pe . pericol de accident cu autoturismele care circulau din direcția Calea Bascov către . desfășura activitate de tip taxi și a motivat manevra prin faptul că transporta un client care se grăbește să ajungă la destinație.
Împotriva procesului verbal contestat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța a constatat că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Referitor la motivele de nelegalitate invocate de petent, instanța a reținut că faptul că agentul constatator a menționat toate elementele de natură să individualizeze fapta contravențională, astfel încât aceasta să fie încadrată în textul legal și să poată fi apreciat pericolul social. Faptul că nu au fost consemnate condițiile meteo și de trafic nu este de natură să ducă la o nedescriere a faptei, instanța apreciind că procesul verbal cuprinde toate mențiunile pentru a putea fi supus controlului legalității și temeiniciei.
De asemenea, faptul că agentul constatator nu a bifat reținerea permisului de conducere nu invalidează actul contestat din moment ce agentul constatator a precizat că petentului i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că motivele de nelegalitate invocate de petent sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse în consecință.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, și proba testimonială.
Cu privire la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat, s-a retinut că aceasta este conformă cu realitatea, aspect care reiese din analiza probelor aflate la dosar. Declarația martorei S. Lorenlay C. nu poate răsturna prezumția de temeinicie a procesului verbal, aceasta fiind în contradicție cu cele susținute chiar de petent în plângerea contravențională. Astfel, petentul a declarat că a staționat în intersecție pentru a acorda prioritate celorlalte vehicule din sensul opus, în timp ce martora a afirmat că petentul s-a încadrat pe partea dreaptă pentru ca autoturismul din spate să aibă loc. Mai mult decât atât, în cuprinsul procesului verbal s-a consemnat că petentul avea intenția de a vira stânga, or dacă s-ar reține declarația martorei, această manevră ar fi ilogică în contextul încadrării petentului pe partea dreaptă.
Având în vedere toate aceste considerente, faptul că petentul nu a reușit să dovedească o altă situație de fapt decât cea consemnată de agentul constatator, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic încheiat, prezumția de validitate a acestuia nefiind răsturnată.
Totodată, fapta a fost în mod corect încadrată în dispozițiile legale ale art. 41 din OUG 195/2002.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu fapta săvârșită, instanța reține că gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Sancțiunea pecuniară aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, se încadrează în limitele prevăzute de textul legal incident. Instanța mai reține că, similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educațională constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite norme de comportament și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea.Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social al faptei săvârșite este reprezentat de circumstanțele personale ale contravenientului. În cadrul acestora un loc important îl are atitudinea subiectivă a autorului față de fapta săvârșită: manifestarea dorinței de a se desista, comportamentul sincer în fața autorităților și alte comportări relevante.
În raport de acest criteriu, față de atitudinea nesinceră adoptată de petent în prezenta cauză, și având în vedere și considerentele care îl preced, instanța a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale, înlocuirea cu sancțiunea avertismentului nefiind utilă atingerii acestor funcții.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile, instanța a menținut-o, având în vedere că instanța a constatat anterior temeinicia procesului-verbal atacat, precum și faptul că înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertismentul nu se impune.
Pentru aceste motive instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, a respins plângerea contravențională formulată de petentul I. L. A. în contradictoriu cu intimatul I. J. DE POLITIE ARGES, ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.01.2014, ca fiind legal și temeinic.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat apel petentul I. L. A. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat apelantul după reluarea pe scurt a situatiei de fapt că în mod gresit instanta de fond a apreciat în limite extinse prezumtia de veridicitate a constatărilor agentului constatator în detrimentul prezumtiei de nevinovătie aplicabilă petentului si tot astfel eronat s-a retinut declaratia martorei audiată în cauză. Instanta de fond a apreciat ca nesinceră atitudinea petentului în raport de consemnarea declaratiei martorei, consemnare care s-a făcut eronat de prima instantă, ceea ce impune reascultarea martorei în instanta de apel .
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar IPJ Arges a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că sentinta este temeinică si legală iar procesul verbal se bucură de prezumtia relativă de adevăr.
Petentul a depus la dosar si note scrise în care a reluat sustinerile si solicitările din cadrul apelului .
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelant tribunalul constată că apelul este fondat.
Astfel, din cuprinsul înscrisului depus la fila 27 a dosarului de fond reprezentând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.01.2014 rezultă că petentul I. L. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile, reținându-se că la data de 09.01.2014, a condus autoturismul marca Mercedes cu nr._ din direcția cartier G. către Podul Viilor și în zona blocului B4 situat pe . circulat pe sensul opus de mers, intenționând să efectueze virajul la stânga pentru a pătrunde pe . pericol de accident cu autoturismele care circulau din direcția Calea Bascov către . desfășura activitate de tip taxi și a motivat manevra prin faptul că transporta un client care se grăbește să ajungă la destinație.
Petentul a semnat procesul verbal contestat arătând la rubrica „ alte mentiuni „ că nu se consideră vinovat .
De principiu, procesul-verbal de contravenție constituie un înscris autentic care face dovada deplină până la proba contrară, cu privire la mențiunile agentului constatator, existând posibilitatea de a înlătura prezumția de adevăr și legalitate prin administrarea unor probe pertinente și concludente soluționării cauzei, astfel ca dreptul contravenientului la aparare si la un proces echitabil nu este in nici un fel incalcat, intrucat prezumtia de veridicitate si legalitate poate fi rasturnata.
Dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut din moment ce prezumtiile bazate pe fapte si legi opereaza in sistemul nostru de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului in masura in care statul respecta limite rezonabile fara sa impuna conditii imposibil de indeplinit si respectand dreptul la aparare al contravenientului.
Persoana sanctionata contraventional are dreptul la un proces echitabil conform art.31-36 din OG nr.2/2001 in care sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului in care s-au desfasurat evenimentele iar sarcina instantei este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionata o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului.
Astfel, avand in vedere ca judecatorii au indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, exercitandu-si rolul activ instanta a procedat la verificarea temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile OG nr.2/2001-reglementarea cadru in materie contraventionala.
Se observa ca art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator - analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, se constată că respectă toate aceste cerinte sanctionate cu nulitatea absoluta.
Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului verbal si din această perspectivă, se retine ca i-ar reveni petentului obligația de a propune probe și aduce probe care să dovedescă contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoiala rezonabilă, stiut fiind ca in materie contraventionala se angajeaza raspunderea chiar si pentru culpa cea mai simpla.
În acest context se retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei contestat a fost intocmit si cu respectarea art. 16 din OG nr.2/2001, agentul constatator a descris starea de fapt - faptele contraventionale retinute in sarcina petentului si a incadrat in drept starea de fapt expusa, instanta putand sa aprecieze corectitudinea incadrarii juridice, precum si temeinicia celor retinute.
Pe situatia de fapt însă tribunalul, reține că petentul a făcut dovada contrară celor inserate în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, astfel că a fost răsturnată prezumția de legalitate și autenticitate de care se bucură respectivul proces verbal.
Astfel, din declaratia martorului audiat la instanta de fond respectiv S. Lorenlay C. a rezultat că la intersectia dintre . Calea Bascov era un agent care dirija circulatia . Masina în care se afla martora era în spatele unei alte masini care oprise la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate moment în care petentul s-a încadrat putin pe partea dreaptă oprindu-.se pentru a face loc si celui din spate si atunci a fost somat de organul de politie . A mentionat martora că petentul nu a condus pe sensul opus de mers – fila 39 dosar fond –.
Asa fiind tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, tinând seama de declaratia martorului audiat care a convins instanta în privinta nevinovătiei petentului si a înlăturat prezumția de adevăr și legalitate a actului sanctionator, în temeiul art. 480 alin.2 NCPC va admite apelul petentului, va schimba sentinta în sensul că va admite plângerea si va anula procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/09.01.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de petentul I. L. – A. domiciliat în Pitești, . nr. 5, .. A, ., jud. Argeș, împotriva sentintei civile nr. 9592/13.10.2014 pronuntată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._ intimat fiind I. J. DE POLITIE ARGES, cu sediul în Pitești, jud. Argeș.
Schimbă sentinta în sensul că admite plângerea si anulează procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/09.01.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Mai 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, M. D. B. | |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red. AD/4 ex/27.05.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1050/2015.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 539/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








