Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2005/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2005/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 15797/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2005/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător M. B.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarat de petenta S.C. N. T. METEOR 2005 S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR T. N. și de intimatul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ împotriva sentintei civile nr. 36/ 21 01 2015 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție PV . nr._”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-petentă reprezentată prin avocat D. B. G., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind apelantul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul ales al apelantei-petente arată că nu are alte cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de această precizare constată apelurile în stare de judecată și acorda cuvântul asupra acestora.
Apărătorul ales al apelantei-petente solicită admiterea apelului propriu așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentintei atacate în sensul admiterii plângerii contraventionale în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu sanctiunea avertisment. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile de față ;
Constată că,la data de 26.07.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr._ plângerea formulată de reclamanta S.C. N. T. METEOR 2005 S.R.L, prin avocat D. B. G., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.06.2013 încheiat de pârâtul I. T. de Muncă Argeș, prin care s-a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal și exonerarea de la plata amenzii în sumă de 5.000 lei iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 22.06.2013, la punctul de lucru situat în zona Barajului V., a fost efectuat un control de către reprezentanți ai I.T.M. Argeș, în urma căruia s-au reținut mai multe fapte pentru care s-a aplicat amenda contravențională, în sumă de 5.000 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art.20 alin.1 lit.a din Legea nr.319/2006 și avertisment, pentru nerespectarea dispozițiilor art.13 lit.j din același act normativ. Susține că, numita N. N. C., deși nu a fost angajata societății, la momentul efectuării controlului aflându-se la punctul de lucru al reclamantei pentru a-l ajuta pe amicul ei, angajatul L. P., să verifice termenele de valabilitate ale produselor alimentare expuse spre vânzare, inspectorii ITM au forțat-o efectiv pe aceasta să recunoască faptul că este angajata reclamantei, bruscând-o prin gesturi violente și luându-i telefonul pentru a nu avea posibilitatea să contacteze pe cineva. Față de aceste susțineri, se arată că reclamanta nu avea obligația să realizeze instruirea în domeniul SSM și nici controlul medical, în ceea ce o privește pe N. N. C.. Cu privire la celelalte aspecte reținute în procesul verbal de contravenție atacat, respectiv instrucția SSM și controlul medical în ceea ce îi privește pe angajații L. P., G. N. și T. N., susține că aceștia au mai fost angajații reclamantei, astfel că aveau cunoștință de obligațiile pe care le aveau pentru activitatea desfășurată. Se arată că ulterior realizării controlului au fost efectuate atât instrucția SSM cât și controlul medical în ceea ce îi privește pe acești trei angajați.
Sub aspectul legalității, s-a susținut că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate, întrucât nefiind semnat de reprezentantul legal al societății, acest fapt nu a fost atestat de un martor, fiind astfel încălcate dispozițiile art.19 din O.G. nr.2/2001. De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art.27 din O.G. nr.2/2001, procesul verbal de afișare nefiind semnat de un martor, putând fi afișat oricând, din moment ce nu există posibilitatea verificării în mod obiectiv a acestui fapt.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și martorii N. N. C., I. A., L. P., fiind atașate la dosar, în copie, înscrisuri (f. 8-9 dosar jud. Pitești).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei, potrivit art.19 din O.U.G. nr.80/2013. (f.18 dosar jud.Pitești ).
La data de 10.01.2014 pârâtul I. T. de Muncă Argeș a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că, la data de 22.06.2013, la punctul de lucru al reclamantei din zona Barajului, jud. Argeș, s-a efectuat un control ce a avut ca obiectiv identificarea și combaterea cazurile de muncă fără forme legale de angajare, modul de respectare a legislației în domeniul relațiilor de muncă precum și al securității și sănătății în muncă. Se susține că din verificarea documentelor puse la dispoziția inspectorilor de muncă a rezultat faptul că angajatorul a încălcat dispozițiile art.16 alin.1 Codul muncii, în sensul că a primit la muncă o persoană, N. N. C., pentru care nu a încheiat contract individual de muncă de la data la care aceasta presta activitatea și pentru care nu s-a întocmit fișe individuale de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă și nici nu s-a efectuat controlul medical. Se susține că nici pentru ceilalți angajați identificați reclamanta nu a întocmit fișe individuale de instruire SSM și nici controlul medical.
Sub aspectul legalității, susține că, la încheierea procesului verbal de contravenție, au fost respectate dispozițiile legale iar sancțiunea este legală și temeinică, fiind respectate dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
În drept s-a întemeiat pe dispozițiile art. 20, art.39 alin.4 din Legea 319/2006, H.G. 1425/2006, art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse, în copie, înscrisuri (f.25-36 dosar jud.Pitești).
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art.223 alin.3 C.proc.civ.
La data de 18.03.2014, reclamanta a formulat prin avocat D. B. G., răspuns la întâmpinare, reiterând motivele expuse în plângere.
În drept s-a întemeiat pe dispozițiile art. 201 alin.2 C.proc.civ.
Prin sentința nr.4798/2014 pronunțată la data de 16 mai 2014, de judecătoria Pitești, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.
Prin sentința civilă nr. 36/ 21 01 2015 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de reclamanta S.C. N. T. METEOR 2005 S.R.L,, în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ S-a modificat procesul verbal de constatate și sancționare a contravențiilor, ., nr._, întocmit în data de 26.06.2013, în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate, de la 5.000 lei la 4.000 lei.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că ,prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ., nr._ (f.8-9 dosar jud.Pitești), emis de pârâtul ITM Argeș, la data de 26.06.2013, reclamanta a fost sancționată pentru fapta săvârșită, prev. de art.20 alin.1 lit.a din Legea 319/2006, cu o amendă de 5.000 lei, reținându-se în fapt că, în urma controlului efectuat, în ziua de 22.06.2013, la punctul de lucru al reclamantei S.C. N. T. METEOR 2005 S.R.L, situat în loc. Arefu, barajul V., s-a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art.20 alin.1 lit.a din Legea 319/2006, în sensul că nu a asigurat lucrătorului N. N. C. o instruire suficientă și adecvată în domeniul SSM iar pentru angajații L. P., G. N. și T. N. nu a fost asigurată această instruire la momentul angajării (01.06.2013) ci ulterior, la data de 19.06.2013. Reclamanta a fost sancționată și pentru fapta săvârșită, prev. de art. 13 lit.j din Legea 319/2006, cu sancțiunea avertismentului, reținându-se în fapt că nu a asigurat controlul medical la angajare lucrătorului N. N. C. iar pentru angajații L. P., G. N. și T. N. nu a fost asigurat acest control la momentul angajării (01.06.2013) ci ulterior, la data de 25.06.2013.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Cât privește controlul de legalitate, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție respectă dispozițiile imperative ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Instanța a respins ca neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate, întrucât nu a fost semnat de reprezentantul legal al societății iar acest fapt nu a fost atestat de un martor, fiind astfel încălcate dispozițiile art.19 din O.G. nr.2/2001. Analizând procesul verbal de contravenție se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând mențiunea că reprezentantul legal al reclamantei, T. N., refuză să semneze, motivul pentru care a fost încheiat în lipsă de martori fiind încheierea acestuia la sediul ITM Argeș, unde erau de față doar inspectorii de muncă, aceștia neavând calitate de martori.
Instanța a respins ca neîntemeiată și susținerea reclamantei în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât au fost încălcate dispozițiile art.27 din O.G. nr.2/2001, procesul verbal de afișare nefiind semnat de un martor, putând fi afișat oricând, din moment ce nu există posibilitatea verificării în mod obiectiv a acestui fapt. Analizând procesul verbal de afișare (f.28 dosar jud.Pitești), se constată că a fost respectată procedura de comunicare, fiind înmânat chiar administratorului societății reclamantei, T. N., sub semnătură de primire.
Conform art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 319/2006, republicată, privind securitatea și sănătatea în muncă, angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său, la angajare. De asemenea, conform art.39 alin.4 din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei, încălcarea de către angajator a dispozițiilor legale menționate anterior.
Potrivit art.13 lit.j din Legea nr.319/2006 în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au obligația să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării.
Având în vedere aceste dispoziții legale, sub aspectul temeiniciei actului constatator, instanța a apreciat că starea de fapt reținută de inspectorii I.T.M. Argeș corespunde realității, fiind constatată în baza propriilor simțuri și având în vedere înscrisurile prezentate de angajator.
Deși martora N. N. C. (f.41) a declarat că nu era angajata reclamantei la momentul efectuării controlului de către inspectorii ITM, o astfel de susținere nu poate fi reținută ca reală, chiar martora declarând că se afla în incinta societății, ocupându-se de aplicarea prețurilor pe produsele comercializate de către reclamantă. Susținerea martorei în acest sens se coroborează și cu declarațiile martorului L. P. (f.40), care a susținut că, în ziua controlului, martora N. N. C., îl ajuta să aplice prețurile pe produsele comercializate de către societatea reclamantă. Mai mult, chiar reclamanta, prin cererea introductivă, susține că, în ziua controlului, martora îl ajuta pe angajatul L. P. să verifice termenele de valabilitate ale produselor alimentare expuse spre vânzare.
Instanța a respins ca neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că, la momentul efectuării controlului de către inspectorii ITM, numita N. N. C., era în vizită la prietenul său L. P., ajutându-l pe acesta, din declarația martorei (f.41), reiese că a fost sunată chiar de reprezentantul legal al societății, T. N., solicitându-i să meargă să afișeze prețurile la produsele comercializate. Astfel, se constată că însăși reclamanta, prin reprezentantul său legal, a solicitat prezența martorei N. N. C., pentru a desfășura activitate în cadrul societății.
În consecință, din declarația martorei N. N. C. (f.41) coroborat cu declarația martorului L. P. (f.40) și susținerile reclamantei din cererea introductivă, a rezultat că, la momentul controlului de către inspectorii ITM, N. N. C., desfășura activitate în cadrul societății reclamante, chiar dacă fără forme legale, angajatorul fiind obligat să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă, precum și examenul medical în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Cu privire la angajații L. P., G. N. și T. N., din fișele de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă (f.31-36), reiese că această instruire a fost efectuată la data de 19.06.2013, ulterior momentului angajării, respectiv 01.06.2013. Chiar reclamanta, prin cererea introductivă susține că la momentul efectuării controlului de către inspectorii ITM, nu era realizat nici controlul în domeniul SSM și nici examenul medical, pentru cei trei angajați.
Instanța a respins ca neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că pentru cei trei angajați nu a fost realizat controlul în domeniul SSM și nici controlul medical, la momentul angajării, întrucât aceștia au mai fost angajații reclamantei, acest aspect nefiind un motiv întemeiat pentru a eluda dispozițiile legale privind securitatea și sănătatea în muncă.
În consecință, față de cele relatate mai sus, instanța a constatat că reclamanta a săvârșit cu vinovăție, faptele reținute în sarcina sa, prin procesul-verbal de contravenție contestat.
Sub aspectul legalității sancțiunilor aplicate, instanța constată că atât sancțiunea amenzii cât și sancțiunea avertismentului au fost aplicate în limita legală prevăzută de lege.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor, instanța a avut în vedere disp. art. 21 din O.G.2/2001 care stabilesc drept criterii în acest sens împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, instituindu-se ca principiu proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.
În raport cu aceste dispoziții legale, coroborate și cu prevederile art. 34 alin.1 OG 2/2001 care permit instanței să aprecieze inclusiv asupra naturii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în situația în care prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată, instanța apreciază că sancțiunea amenzii aplicată în cuantum de 5.000 lei, nu este justificată. Astfel, având în vedere că pentru o parte dintre angajați, instruirea în domeniul SSM, a fost realizată la câteva zile după angajare, se apreciază că, la acest moment este oportună sancționarea reclamantei cu amenda contravențională, în cuantum minim de 4.000 lei, această măsură pecuniară fiind suficientă pentru atingerea scopului represiv și preventiv (sancționarea reclamantei pentru că nu a depus toate diligențele pentru a-și îndeplini la timp obligațiile legale cu privire la angajații săi).
Fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, pentru a se justifica sancțiunea amenzii aplicate, neinstruirea lucrătorilor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă putând genera un pericol iminent de accidentare la locul de muncă sau îmbolnăviri profesionale care aduc atingere sănătății și securității salariaților, astfel încât nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Sentința sus menționată a fost apelată de petenta S.C. N. T. METEOR 2005 S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR T. N. și de intimatul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ care au considerat-o nelegală și netemeinică.
Apelul formulat de petentă este motivat de faptul că, a solicitat instanței și înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, motivat de împrejurările concrete în care a fost săvârșită contravenția ,sens în care înțelege să susțină că, numita N. N. C. nu desfășura activitate în folosul apelantei astfel că aceasta nu avea obligația să încheie contract individual de muncă, iar în ceea ce privește instruirea individuală a angajaților L. P., G. N. și T. N., aceasta –sa realizat la o dată ulterioară angajării .
De asemenea ,se susține că societatea nu a mai fost sancționată până în prezent pentru nici un fel de faptă contravențională, considerând că este îndreptățită să beneficieze de sancțiunea avertismentului .
Apelul formulat de intimatul I.T.M.Argeș este argumentat de faptul că procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile de fond și de formă cerute de OG nr. 2/2001, iar situația de fapt reținută de agentul constatator este confirmată de probele administrate în cauză .
De asemenea, se susține că și în ceea ce privește individualizarea ,agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite ,deoarece instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă reprezintă o activitate de prevenire și protecție la nivelul oricărui angajator în raport de natura activității desfășurate ,atât la nivelul unității ,cât și șa nivelul fiecărui post de lucru .
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește apelul formulat de petentă se constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept, constatând că nu există o cauză de nulitate absolută în ceea ce privește procesul verbal de contravenție .
Sub aspectul temeiniciei, de asemenea, instanța a constatat că se confirmă fapta contravențională, motiv pentru care în considerentele sentinței se reține în ceea ce privește persoanele menționate mai sus că această instruire a fost efectuată după momentul angajării, aspect confirmat și de către petentă .
De asemenea, se constată că instanța de fond a analizat în raport de probele administrate în cauză toate apărările petentei, motiv pentru care în mod corect nu a fost aplicată sancțiunea avertismentului în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Apelul formulat de intimat este nefondat, atât pentru argumentele arătate mai sus, cât și pentru faptul că, în mod corect instanța a constatat preocuparea petentei de a intra în legalitate imediat după realizarea controlului ,reținând în același timp gradul de pericol social suficient de ridicat al contravenției săvârșite de către petentă
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelurile ca nefondate .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelurile declarat de petenta S.C. N. T. METEOR 2005 S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR T. N. reprezentată legal prin administrator T. N., J_, CUI_, cu sediul în Curtea de Argeș, . 15, județul Argeș și de intimatul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ cu sediul în Pitești, Bulevardul Republicii, numărul 11, județul Argeș împotriva sentintei civile nr. 36/ 21 01 2015 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2015
Președinte, I. P. | Judecător, M. B. | |
Grefier, E. R. |
Red. I.P.
Tehn D.T. / 4 ex.
30.06.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 892/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1123/2015.... → |
|---|








