Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 12-05-2015, Tribunalul ARGEŞ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 4236/280/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1483/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător A. D.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de petentul P. I., împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-petent, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se identifică petentul prin CNP_, care arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

În raport de această împrejurare, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apelantul-petent, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și anularea procesului-verbal de contravenție. Arată că a solicitat intimatei în scris să precizeze dacă a există înscris în circulație autoturismul cu nr._, cel menționat în procesul-verbal de contravenție, iar intimata a precizat că este o eroare materială. Arată că nu a condus autoturismul cu nr._, ci pe cel cu nr._, procesul-verbal fiind lovit de nulitate.

La întrebarea instanței, apelantul precizează că în data de 05.02.2014, în jurul orei 12,00 a fost oprit în trafic de către poliție pe raza comunei Merișani și că nu purta centura de siguranță

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 17.02.2014 sub nr._, petentul P. I. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Argeș a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/05.02.2014, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a condus niciodată autoturismul Dacia L._ așa cum este specificat în procesul verbal. Susține că deține autoturism Dacia L._ .

În dovedirea plângerii, petentul a anexat înscrisuri în copie (f.4-8).

La data de 15.05.2014, intimatul IPJ Argeș a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care învederează instanței că la data de 05.02.2014, petentul a fost depistat în timp ce conducea în localitatea Merișani auto cu nr. de înmatriculare_ fără a purta centura de siguranță.

Anexat întâmpinării a fost depus raportul agentului constatator (f. 18).

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat cele susținute prin plângerea contravențională.

Prin sentința civilă nr._/07.1._ pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins plângerea formulată de către petent .

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că procesul verbal contestat este temeinic și legal, iar sancțiunile aplicate petentului au fost corect individualizate de către organul constatator .

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petentul criticând-o pentru următoarele motive:

- În mod greșit instanța de fond a respins plângerea pentru că în procesul verbal de contravenție nu s-a menționat corect numărul mașinii, respectiv cel menționat în cuprinsul procesului verbal nu corespunde cu cel menționat în certificat .

Mai arată recurentul că această inadvertență nu poate reprezenta doar o eroare materială .

Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea apelului ca nefondat.

La termenul de judecată din 12.05.2015 instanța a calificat calea de atac ca fiind cea a apelului .

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul va constata că apelul nu este fondat.

Astfel, analizând procesul verbal de contravenție, tribunalul va constata că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prev. de art. 16 sub sancțiunea nulității prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță .

De asemenea, tribunalul va constata că în mod corect instanța de fond a înlăturat susținerea petentului prin care se invocă nulitatea procesului verbal de contravenție,deoarece în cuprinsul acestuia s-a indicat ca număr de înmatriculare al autoturismului_ în loc de_ , pentru că ,într-adevăr inversarea celor două cifre nu reprezintă decât o eroare materială care nu atrage nulitatea actului sancționator, câtă vreme acesta cuprinde datele de identificare ale petentului și marca autovehiculului pe care acesta îl conducea.

Concluzionând, tribunalul va reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul P. I. CNP_, domiciliat în comuna Merișani, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

A. D.

Grefier,

E. R.

Red. A.D.

Tehn D.T. / 4 ex

28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 12-05-2015, Tribunalul ARGEŞ