Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 928/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 928/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1329/216/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1534/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. D. N.

Judecător A. M.

Grefier E. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant B. F.-C. împotriva sentinței civile nr. 928/08.09.2014, pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, pentru Poliția Mun. Curtea de Argeș, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelantul-reclamant B. F.-C. împotriva sentinței civile nr. 928/08.09.2014 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 12.05.2014 sub nr._ petentul B. F. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSEPCTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ, în principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ emis la data de 10.05.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În cuprinsul plângerii petentul a susținut că aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza de 104 km/h, nu a funcționat corespunzător, solicitând ase verifica în ce măsură cinemometru respectiv și operatorul îndeplineau condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 928/08.09.2014 pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de reclamantul B. F. C., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Argeș - B.R. Curtea de Argeș.

A fost menținut procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 10.05.2014.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ emis la data de 10.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei ca sancțiune principală și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 121 din HG 1391/2006 și pedepsite de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în depășirea vitezei maxime admise pentru sectorul de drum respectiv.

În fapt, s-a reținut că la data de 10.05.2014 ora 07.59 petentul a condus autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Albești de Argeș, cu viteza de 104 km/h, depășind cu 54 km/h limita maximă de viteză admisă.

Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, s-a reținut faptul că nu sunt identificate cauze de nulitate absolută care, pot fi ridicate și din oficiu, potrivit art. 17 din OG nr.2/2001.

În urma vizualizării filmului contravenției s-a constatat că în data de 10.05.2014 în jurul orelor 08.00 organele de poliție rutieră au surprins autoturismul marca Renault, cu nr. de înmatriculare_ care circula cu viteză mai mare de 50km/h în localitatea Albești de Argeș. Viteza maximă atinsă de autoturismul respectiv a fost de 104 km/.h

Din cuprinsul Buletinului de verificare metrologică nr._ rezultă că aparatul radar în cauză era verificat sub aspectul unei funcționări normale, de către autoritățile competente. Pe de altă parte, din tabelul de contravenții rezultă că operator radar era numitul Vîlcescu R., persoană competentă a opera pe asemenea dispozitive, conform atestatului depus la dosar, în copie.

Pe de altă parte, potrivit art. 3.5.1 din NML 021-05 înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; - valoarea vitezei măsurate; - imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia. Analizând filmul înregistrat pe suport magnetic se reține de către instanță că aceste cerințe sunt îndeplinite.

Relativ la viteza de rulare, s-a reținut de către instanță că din filmul contravenției rezultă că autovehiculul condus de petent se deplasa cu 104 km/h.

Potrivit art. 3.1.1 pct. b) din Norma de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) aprobată prin Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009 al Biroului Român de Metrologie Legală, publicat în Monitorul oficial nr. 546 din 6 august 2009, „pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de+/- 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”. Ori, din cuprinsul procesului verbal nu rezultă că această marjă de eroarea fost avută în vedere. Ca atare, se va reține că viteza de rulare a autoturismului condus de petent era de 104 km/h – 3%, respectiv 100,80 km/h.

În condițiile în care limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum pe care circula petentul era de 50 km/h se va reține faptul că acesta a depășit această limită cu mai mult de 50 km/h.

Ca atare, fapta ilicită prevăzută de art. 102 alin.3) lit.e) din OUG nr.195/2002 a fost săvârșită.

În notele scrise petentul susține că viteza de rulare a autoturismului indicată de aparatul radar a crescut brusc de la viteza de 68 km/h la viteza de 104 km/h. Ori,nici un autoturism nu permite asemenea performanțe. Cele arătate sunt corecte, însă petentul omite a arăta că, ulterior, viteza a scăzut treptat de la viteza de 104 km/h la 0 (momentul staționării). Analizând perioadele de timp necesare scăderii vitezei în punctele 104 km/h - 90km/h - 80km/h - 70km/h -60km/h - 50km/h - 0km/h, în regim de frânare se va reține că autoturismul a avut viteza imputată. Creșterea bruscă a vitezei inițiale a fost generată de calculele de vitezei autoturismului. Dimpotrivă, dacă petentul ar fi avut viteza de 68 km/hnu se explică cum de aceasta a scăzut treptat, în timp, la 90km/h, 80km/h, s.a.m.d.

În concluzie, viteza de rulare a autoturismului era superioară limitei de 100 km/h și a fost înregistrată în condițiile legii.

Petentul a circulat cu viteză foarte mare, în localitate respectiv 104 km/h; viteză ce depășește dublul valorii admise de lege. Ca atare, sancțiunea amenzii este justificată, pericolul social generat de atitudinea sa fiind unul ridicat.

Impotriva sentintei a declarat apel petentul B. F. C., invocand, in esenta, urmatoarele:

S-a incalcat principiul „in dubio pro reo”, in conditiile in care s-a atribuit o viteza de 102 km/h, desi la inceputul inregsitrarii aceasta era de 71 km/h. Viteza pentru indicativul B trebuia sa apara la sfarsitul inregistrrarii, reprezentand maximul vitezei pe intervalul de timp al masuratorii.

Exista dubiu si cu privire la momentul la care s-a atins aceasta viteza. Astfel, potrivit planselor foto depuse se observa ca pana la cadrul 7039 a avut o viteza de 60-70 km, pentru ca apoi viteza sa creasca . la 68 km la 104 km/h in cadrul 7043.

Instanta a admis ca petentul are dreptate, in sensul ca autoturismul nu putea accelera de la 68 km/h la 104 km .>

In drept, au fost invocate disp. art.466 C.pr.civ.

Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul considera, raportat la motivele invocate, ca apelul nu este fondat.

Astfel, pentru inceput tribunalul constata ca apelantul se raporteaza la plansele foto depuse la dosar de chiar petentul, planse obtinute din prelucrarea inregistrarii video depusa la dosar. Ori, instanta de fond si-a format concluzia in urma vizionarii directe a acestei inregistrari, cum se mentioneaza si in sentinta, aspect necontestat de apelant.

In aceste conditii, tribunalul a procedat la vizionarea CD-ului, constatand ca cele invederate de petent nu sunt reale.

Pe de o parte, plansele foto depuse nu permit vizualizarea completa a tuturor aspectelor necesare stabilirii corecte a situatiei de fapt, iar, pe de alta parte, nu cuprind intreaga inregistrare. Astfel, din vizualizarea in intregime a acestei filmari se constata ca la momentul 7:59:56, cadrul 7065, atat viteza T, cat si cea B sunt de 102 km/h, pentru ca ulterior, ca urmare a manevrei de franare efectuata la vederea autospecialei politiei, probabil, viteza sa scada la fel de brusc cum a si crescut, infirmand apararile petentului privind capacitatile tehnice ale autoturismului sau. Imprejurarea ca s-a inregistrat si o viteza mai mare nu face altceva decat sa confirme legalitatea si temeinicia sanctionarii, neexistand nici un dubiu cu privire la savarsirea de catre petent a contraventiei.

In aceste conditii, tribunalul considera criticile formulate de petent ca fiind neintemeiate, urmand ca, in temeiul art.480 C.pr.civ., sa respinga apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant B. F.-C., CNP_, domiciliat în ., nr. 490, județ Argeș, împotriva sentinței civile nr. 928/08.09.2014, pronunțată de Judecatoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș-Politia Mun. Curtea de Arges, cu sediul în Curtea de Argeș, ., numărul 1, județul Argeș, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.

Președinte,

G. D. N.

Judecător,

A. M.

Grefier,

E. N.

red.A.M./26.05.2015

dact.C.E.C./4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 928/2015. Tribunalul ARGEŞ