Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 536/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 536/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 13704/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 536/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER ARGES împotriva Sentinței civile nr. 6456/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind petentul C. F., având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul – petent a depus la dosar prin serviciul registratură la data de 19.02.2015 concluzii scrise.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată prin cererea de apel, apreciind că aceasta este admisibilă și utilă soluționării cauzei, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 255 C.pr.civ. și având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă (fila 3), în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL :
Asupra apelului civil de fată, deliberând constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 03.07.2013 sub nr._ petentul C. F. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER ARGES a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/2013 întocmit de intimat prin care a fost sancționat cu suma de 4000 lei și înlocuirea cu avertisment.
În motivarea plângerii petentul a arătat că fapta a fost săvârșită în prima zi a perioadei de restricție, procesul verbal de contravenție a fost încheiat la limita teritorială unde începe zona de restricție.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P., prin sentinta civilă nr. 6456/24 iunie 2014 a admis plângerea formulată de petent si a anulat în parte procesul verbal . nr._/2013, respectiv în ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 4000 lei pe care a înlocuit-o cu „Avertisment.
Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/2013 s-a reținut că petentul a condus autoutilitara înmatriculată sub nr._ pe raza localității Draganu, la data de 15.06.2013, data la care traficul rutier pe acel tronson de drum era restricționat în intervalul orar 06.00-22.00.
Petentul a recunoscut fapta săvârșită.
Fapta a fost săvârșită în prima zi în care începea să-și producă efectele restricția privind circulația pe respectivul drum național.
Situația expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar și recunoașterea petentului.
Fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.
Însă, conținutul constitutiv al contravenției este alcătuit din latura obiectivă și latura subiectivă.
Latura obiectivă reprezintă fapta propriu-zisă pe care legea o apreciază ca fiind contravenție și care are în vedere elementul material și pericolul social.
Prin comiterea unei fapte contravenționale se produce un rezultat cu efecte asupra valorii sociale ocrotite prin lege, rezultat care este considerat socialmente periculos.
În aprecierea gradului de pericol social se au în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, persoana contravenientului, atitudinea acestuia față de faptă și rezultatul produs .
Petentul a recunoscut fapta săvârșită, și-a data seama de consecințele ce se pot produce prin astfel de fapte, prin săvârșirea faptei, în cauză, nu s-au produs consecințe grave.
Până în prezent petentul nu a mai fost sancționat contravențional .
Față de această situație, instanța a apreciat că, gradul concret de pericol social al faptei este redus, scopul preventiv educativ al sancțiunii putând fi atins prin aplicarea unei sancțiuni morale iar nu pecuniare.
Insă, instanța a atras atenția petentului asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârșirea unor astfel de fapte și l-a sfătuit ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislației în vigoare.
Pentru considerentele expuse, în baza disp.art. 31 rap. la art.7 din O.G. nr. 2/2001 instanța a admis plângerea, a anulat în parte procesul verbal . nr._/2013, respectiv în ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 4000 lei pe care a înlocuit-o cu „Avertisment”.
Prin același procesul verbal de contravenție petentul a fost sancționat cu avertisment pentru faptul că nu avea asupra sa cartea de identitate sub acest aspect necontestând procesul verbal de contravenție astfel încât a fost menținut.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat apel IPJ Arges criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat apelantul că sanctiunea se aplică în limitele prevăzute de actul notmativ si trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârsită, de modul si mijloacele de săvârsire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul verbal.
În ceea ce priveste faptul că pericolul social al faptei este redus, apelantul a arătat că abaterea constatată de agentul constatator are un pericol social ridicat, iar din cazierul auto al petentului rezultă că acesta a avut numeroase abateri în trafic, astfel că o atitudine indulgentă a instantei nu si-ar atinge scopul dorit.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentintei si respingerea plângerii la contraventie ca neîntemeiată.
La dosar a fost depus cazierul auto în ceea ce-l priveste pe petent.
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelant tribunalul constată că apelul este nefondat.
Astfel, din cuprinsul înscrisului depus la fila 4 a dosarului de fond reprezentând procesul verbal de contravenție . nr._/2013 rezultă că petentul a condus autoutilitara înmatriculată sub nr._ pe raza localității Draganu, la data de 15.06.2013, data la care traficul rutier pe acel tronson de drum era restricționat în intervalul orar 06.00-22.00 faptă pentru care s-a aplicat acestuia sancțiunea amenzii în cuantum de 4000 lei .
Procesul verbal de constatare a contraventiei a fost semnat de petent la rubrica anume prevăzută în acest sens în cuprinsul actului fără a exista obiectiuni asupra situatiei de fapt si de drept retinute de organul constatator.
De principiu, procesul-verbal de contravenție constituie un înscris autentic care face dovada deplină până la proba contrară, cu privire la mențiunile agentului constatator, existând posibilitatea de a înlătura prezumția de adevăr și legalitate prin administrarea unor probe pertinente și concludente soluționării cauzei, astfel ca dreptul contravenientului la aparare si la un proces echitabil nu este in nici un fel incalcat, intrucat prezumtia de veridicitate si legalitate poate fi rasturnata.
Dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut din moment ce prezumtiile bazate pe fapte si legi opereaza in sistemul nostru de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului in masura in care statul respecta limite rezonabile fara sa impuna conditii imposibil de indeplinit si respectand dreptul la aparare al contravenientului.
Persoana sanctionata contraventional are dreptul la un proces echitabil conform art.31-36 din OG nr.2/2001 in care sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului in care s-au desfasurat evenimentele iar sarcina instantei este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionata o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului.
Astfel, avand in vedere ca judecatorii au indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, exercitandu-si rolul activ instanta a procedat la verificarea temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile OG nr.2/2001-reglementarea cadru in materie contraventionala.
Se observa ca art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator - analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, se constată că respectă toate aceste cerinte sanctionate cu nulitatea absoluta.
Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului verbal si din această perspectivă, se retine ca i-ar reveni petentului obligația de a propune probe și aduce probe care să dovedescă contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoiala rezonabilă, stiut fiind ca in materie contraventionala se angajeaza raspunderea chiar si pentru culpa cea mai simpla.
În acest context se retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei contestat a fost intocmit si cu respectarea art. 16 din OG nr.2/2001, agentul constatator a descris starea de fapt - faptele contraventionale retinute in sarcina petentului si a incadrat in drept starea de fapt expusa, instanta putand sa aprecieze corectitudinea incadrarii juridice, precum si temeinicia celor retinute.
În ceea ce priveste reindividualizarea sanctiunii de către prima instantă – măsură contestată de apelant – tribunalul retine că sunt incidente dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001, care îi conferă în mod expres competența de a hotărî asupra sancțiunii aplicate, și care, coroborate cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv felul sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de veridicitate și temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.
Cu privire la această solicitare, tribunalul va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”. Totodată, tribunalul va avea în vedere faptul că potrivit articolului 7 alin. 3 din O.G. 2/2001, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune”.
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Raportat la textele invocate, tribunalul apreciază că în mod corect prima instantă a apreciat că o amendă într-un cuantum ridicat depășește caracterul contravențional pe care i-l conferă legea și nu îndeplinește o funcție reparatorie sau educativă, ci doar una sancționatorie, disproporționată față de pericolul concret al faptei asa încât apreciind că sancțiunea avertismentului ar putea asigura responsabilizarea, pe viitor, a petentului, tribunalul, retinând si faptul că din cazierul auto depus la dosar de apelant nu rezultă că petentul a mai săvârsit o faptă de natura celei ce face obiectul prezentei judecăti, apreciind că sentinta civilă apelată este temeinică si legală o va păstra iar în temeiul art. 480 alin.1 NCPC va respinge apelul declarat de IPJ ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER ARGES cu sediul în P., jud. Arges împotriva Sentinței civile nr. 6456/24 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul civil nr._ , intimat fiind petentul C. F., domiciliat în ., .. 75, jud. Ilfov
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 februarie 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, M. D. B. | Judecător, A. D. | |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red. AD/4 ex/24.02.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 153/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 559/2015.... → |
|---|








