Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1318/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1318/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 5720/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1318/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: S. I. Ț.
GREFIER: I. B.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE împotriva Sentinței civile nr. 5325/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind G. F. C., având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - petent, lipsă fiind reprezentantul apelantului - intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 219 C.p.c. se procedează la verificarea identității intimatului - petent Gațe F. - C. legitimat cu CI ., nr._, CNP -_.
Intimatul - petent arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul - petent solicită respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat pentru motivele expuse punctual în cuprinsul întâmpinării formulate, să se mențină ca legală și temeinică Sentința civilă nr. 5325/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, arătând că instanța de fond a apreciat în mod corect că sancțiunea amenzii contravenționale nu este proporțională cu fapta săvârșită, motiv pentru care a dispus înlocuirea acesteia cu avertisment, înlăturând sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.
Concluzionând, solicită respingerea apelului ca nefondat, să se mențină ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond. Depune la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ petentul G. F. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/06.03.2013, exonerarea sa de plata amenzii în cuantum de 675 lei și anularea măsurii reținerii permisului de conducere, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 06.03.2013, deplasându-se cu auto marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ din direcția Pitești, pe DN 7, pe raza localității Drăganu, județul Argeș, a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 102 km/h, în localitate.
Precizează petentul că dupa ce a oprit autoturismul la semnalul agentului de circulație, i-a inmanat acestuia documentele solicitate, comunicandu-i ca a depășit viteza legala de deplasare in localitate. Agentul de politie care l-a oprit, a solicitat prin stația radio pe care o avea in dotare, altui agent, comunicarea vitezei sale de deplasare. In urma dialogului dintre cei doi agenți, a fost transmisa prin stația radio, viteza cu care se deplasa petentul, respectiv 102 km/h.
Dupa întocmirea procesului verbal, acesta i-a fost adus la cunoștința de agentul constatator, respectiv de către dl C. N., care i-a comunicat faptul ca a fost amendat cu suma de 675 lei (achitata in 2 zile lucratoare: 337,5 lei), si reținerea permisului de conducere categoria B, nr. BOI263949 pe o perioada de 90 zile. La rubrica mențiuni, petentul a specificat ca avea o urgenta medicala la Spitalul Județean Ramnicu V..
Relevă petentul ca in ziua respectiva de 06.03.2013, se deplasa in interes de serviciu către Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului V. (Ordin de deplasare nr. 92), pentru internarea bolnavului B. F., in cadrul Centrului de zi pentru recuperare neuromotorie Babeni, jud. V., acesta fiind diagnosticat cu EPILEPSIE. Menționează petentul ca este angajat in cadrul Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Ilfov, in funcția de sef serviciu.
La un moment dat, bolnavul a început sa aiba un comportament agresiv (crizele de epilepsie se repeta la intervale scurte de timp), dupa ieșirea din orașul Pitești, .spre localitatea Draganu, jud. Argeș.
Deplasandu-se cu viteza legala in localitatea respectiva, in spatele unui autocar, petentul a efetuat o manevra de depășire a acestuia, pe un sector de drum marcat cu linie discontinua, drept, cu vizibilitate maxima in vederea efectuării acestei depășiri, pentru a opri autoturismul . parcare regulamentar, deoarece, in acea porțiune de drum nu se putea opri. Precizează ca in momentul efectuării depășirii, din sensul opus nu se apropia vreun autovehicul.
In momentul efectuării depășirii, petentul a depășit viteza legala admisa in localitate, sub efectul acestui eveniment nedorit, respectiv starea, criza bolnavului, pentru a putea opri autoturismul ca sa poată acorda îngrijirile necesare bolnavului, dar si datorita faptului ca autovehiculul depășit a mărit viteza de deplasare.
Dupa efectuarea depășirii, petentul a continuat sa se deplaseze cu viteza legala, iar dupa o scurta distanta, a fost oprit de echipajul de politie.
Invederează ca pe tot parcursul discuției avute cu agentul de politie a avut un comportament corespunzător fata de acesta si respect pentru funcția deținuta.
Mai arată petentul că a achitat contravaloarea amenzii în suma de 337.5 lei ( achitată în termen de 2 zile lucratoare), conform chitanței nr._/08.03.2013, fiind astfel de buna credința, astfel incat sa se incadreze in termenul precizat in procesul verbal.
Având in vedere cele menționate anterior, precum si faptul ca pana la data de 06.03.2013, nu a mai fost sancționat de către organele de politie pentru depășirea vitezei regulamentare, nu i-a fost reținut permisul de conducere in ultimii 15 ani, ( posed permis de conducere din aprilie 1992), fapt pentru care solicită sa dispuneți ca prin hotărârea pe care o veti pronunța, sa anulați procesul verbal . nr._, încheiat la data de 06.03.2013, prin care a fost sancționat cu amenda in valoare de 675 lei (achitata in 48 ore: 337,5 lei) si reținerea permisului de conducere categoria B, nr. B01263949 pe o perioada de 90 zile, datorita depășirii vitezei legale admise in localitatea Draganu, jud. Argeș.
In drept, s-au invocat prevederile art. 118 5, alin. 1 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare si Art. 31, alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
In susținerea plângerii, solicită proba cu inscrisuri.
Plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, la dosar a fost depus, în copie, procesul verbal . nr._, dovada de circulație ., nr._/06.03.2013, copie CI ., nr._, ordinul de deplasare nr. 92, chitanța nr._/08.03.2013.
La data de 12.02.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul arată că procesul-verbal este legal încheiat. La o analiza succinta observam ca sunt respectate cerințele imperative ale OG nr.2/2001 (art. 16,17) sancționate de legiuitor cu nulitatea relativa, respectiv absoluta.
Procesul-verbal este si temeinic incheiat, in sensul ca fapta a fost săvârșita de petent si cu vinovăție. Acest lucru rezulta in mod explicit din cele reținute in procesul-verbal . nr._/06.03.2013
In fapt, in data de 06.03.2013, lucratorii Serviciului rutier au constatat ca autoturismul cu nr. de înmatriculare_ circula cu viteza de 102 km/h pe, depășind limita maxima de viteza cu 52 km/h .
In consecința, s-a procedat la identificarea si sancționarea conducătorului auto in persoana petentului.
Arată faptul ca viteza de rulare a fost constatata cu aparatul radar tip PYTHON II având ._, montat pe autospeciala politiei cu nr. de înmatriculare_, asa cum rezulta din procesul-verbal contestat, aparat verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologica anexat nr._/18.04.2013, valabil pana la data de 18.04.2014, in care se specifica faptul ca cinemometrul este autorizat sa funcționeze atat in regim staționar cat si in regim de deplasare.
Aparatul radar a fost manevrat de un agent autorizat, dovada intelegand sa o facem cu atestatul operatorului radar anexat.
Viteza de rulare rezulta din planșele foto anexate, respectiv 102 km/h.
Având in vedere cele de mai sus, opinam ca fapta nelegala a fost săvârșita de reclamant, cu vinovăție, astfel ca sancțiunile contravenționale, principala si complementara au fost corect dispuse.
De asemenea, agentul de politie a folosit un model de proces-verbal legal. Desi s-a folosit formularul 1 A, in procesul-verbal a fost consemnata . numărul aparatului radar(PYT_"), precum si autospeciala politiei pe care acesta este montat("_ "), astfel ca instanța de judecata are posibilitatea reala de a verifica daca aparatul folosit la constatarea contravenției este unul si același cu cinemometrul pentru care s-a depus la dosarul cauze" buletinul de verificare metrologica.
Totodată, autotestarea, potrivit NML 021-05 si manualului de utilizare, se efectuează la pornirea aparatului radar, in mod automat. Pe de alta parte, arătam ca pe perioada autotestarii nu se pot efectua inregistrari video. Cum la dosar au fost depuse planșe foto, se subintelege ca funcția a fost efectuata.
In consecința, apreciază că s-a făcut dovada ca respectiva contravenție a fost constatata cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
De asemenea, precizează faptul ca din cuprinsul procesului-verbal de contravenție reiese in mod clar locul savarasirii contravenției.
Pentru cele arătate, opinam ca procesul-verbal este legal si temeinic încheiat, iar sancțiunile, atat cea principala, cat si cea complementara au fost corect aplicate, astfel ca solicitam ca instanța sa respingă plângerea ca neîntemeiata.
Anexam înscrisuri: planșe foto, buletinul de verificare metrologica ,registrul abateri radar, atestatul operatorului radar.
Solicita judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului instituției sale.
Petentul F. C. in temeiul Art. 201, alin. 2 din Noul Cod de Procedura
Civila a formulat răspuns la întâmpinarea depusa de către I. Județean de P. Argeș.
In motivare, petentul a arătat că prin plângerea formulata împotriva Procesului Verbal ., nr._, încheiat la data de 06.03.2013, înregistrata in data de 14.03.2013, cu numărul de Dosar_, a solicitat anularea procesului verbal respectiv, prin care a fost sancționat cu amenda contravenționala in valoare de 675 lei (achitata in 48 ore: 337,5 lei), si reținerea permisului de conducere categoria B, nr. BOI263949 pe o perioada de 90 zile, datorita depășirii vitezei legale admise in localitatea Draganu, jud. Argeș,
In data de 06.03.2013, se deplasa spre orașul Ramnicu V., jud. V., din direcția Pitești, pe Drumul N. 7, cu autoturismul Opel Astra, cu nr. de inmatriculare_ . In jurul orei 09,54, a fost oprit de un echipaj de politie din cadrul IPJ Argeș - SR BDNE, deoarece a fost depistat de aparatul radar cu viteza de 102 km/h. in localitatea Draganu. jud. Argeș.
Dupa cum a precizat si in plângerea contravenționala, in ziua respectiva de 06.03.2013, petetul se deplasa in interes de serviciu către Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului V. (Ordin de deplasare nr. 92), pentru internarea bolnavului B. F., in cadrul Centrului de zi pentru recuperare neuromotorie Babeni, jud. V., acesta fiind diagnosticat cu epilepsie, conform Dispoziției nr. 16/04.03.2013 emisa de către Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului V.. Acesta poseda Certificat de încadrare in grad de handicap grav, fiind pensionat gradul I, cu insotitor.
Menționează ca este angajat in cadrul Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Ilfov, in funcția de sef serviciu.
De asemenea, in plângere a adus la cunoștința ca la un moment dat, bolnavul a inceput sa aiba un comportament agresiv (crizele de epilepsie se repeta la intervale scurte de timp), dupa ieșirea din orașul Pitești, spre localitatea Draganu, jud. Argeș. Acesta urmează un tratament strict, dar datorita unor stări emoționale, aceste crize se pot declanșa oricând. A fost internat in perioada 25.01._13 la Spitalul Clinic de Urgenta București, secția "Neurologie, cu diagnostic Epilepsie vasculara, conform biletului de ieșire din spital si recomandarea "dispensarizare neurologica teritoriala".
In ziua respectiva, in autoturism era si fratele bolnavului, fiind împreuna cu acesta pe bancheta din spate. La un moment dat i-a spus ca bolnavul are o criza de epilepsie si daca poate sa oprească mașina pentru a încerca sa îl stabilizeze— administrandu- i tratamentul corespunzător. Deplasandu-se cu viteza legala in localitatea respectiva, in spatele unui autocar, dupa cum reiese si din fotografia depusa de către I. Județean de P. Argeș, petentul a efectuat o manevra de depășire a acestuia, pe un sector de drum marcat cu linie discontinua, drept, cu vizibilitate maxima in vederea efectuării acestei depășiri, pentru a opri autoturismul . parcare regulamentar, deoarece, in acea porțiune de drum nu se putea opri. Precizez ca in momentul efectuării depășirii, din sensul opus nu se apropia vreun autovehicul.
In momentul efectuării depășirii, am depășit viteza legala admisa in localitate, sub efectul acestui eveniment nedorit, respectiv starea, criza bolnavului, pentru a putea opri autoturismul ca sa putem acorda ingrijire necesare bolnavului, dar si datorita faptului ca autovehiculul depășit a mărit viteza de deplasare.
Având in vedere cele menționate anterior, precum si faptul ca pana la data de 06.03.2013, nu am mai fost sancționat de către organele de politie pentru depășirea vitezei regulamentare, nu mi-a fost reținut permisul de conducere in ultimii 15 ani. ( posed permis de conducere din Aprilie 1992), dupa rezulta si din cazierul auto depus de către I. Județean de P. Argeș, fapt pentru care va solicit respectuos sa dispuneți ca prin hotărârea pe care o veti pronunța, sa anulați Procesul Verbal ., nr._, încheiat la data de 06.03.2013, prin care am fost sancționat cu amenda in valoare de 675 lei (achitata in 48 ore: 337,5 lei) si reținerea permisului de conducere categoria B, nr. BOI263949 pe o.perioada de 90 zile, datorita depășirii vitezei legale admise in localitatea. Draganujud. Argeș.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 201, alin. 2 din Noul Cod de Procedura Civila.
Solicita judecarea cauzei si in condițiile art. 232 din Noul Cod de Procedura Civila.
In susținerea plângerii si a răspunsului său la întâmpinarea depusa de către I. Județean de P. Argeș, intelege sa se folosească de proba cu înscrisuri.
S-au depus înscrisuri: dispoziția nr. 16/04.03.2013, bilet de trimitere către Spitalul Județean V., certificat de încadrare in grad de handicap nr. 5406/13.10.2009, bilet de ieșire din spital/scrisoare medicala emise de către Spitalul Clinic de Urgenta București, secția Neurologie, copie CI ., NR._ (B. F.).
În soluționarea plângerii, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea petentului proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5325/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul G. F. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE.
S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 675 lei aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare contravenție ., nr._ încheiat la data de 06.03.2013 de intimat.
A fost înlăturată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/06.03.2013 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 675 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.121 al.1 din HG 1391/2006, constând în faptul că, la data de 06.03.2013, în timp de conducea autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ pe DN 7 pe raza localității Drăganu, jud. Argeș, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 102 km/h, depășind cu 52 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum, faptă sancționată de art.102 alin.2 lit.”e” din OUG 195/2002 R. Petentului i s-a reținut și permisul de conducere auto în vederea suspendării dreptului de a conduce conform art.111 al.1 lit.c din OG 195/2002 R.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Din analiza procesului-verbal . nr._/06.03.2013 instanța a reținut că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 („art. 121. (1) conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”; „art. 102 din OUG 195/2002 R (3) constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: ... e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”.).
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței curții europene a drepturilor omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza västberga taxi aktiebolag și vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, folosit în regim staționar, instalat pe un autoturism. Din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 18.04.2013 depus la dosar rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice, respectiv panp la data 18.04.2014 iar operatorul radar era atestat pentru efectuarea activităților de supraveghere cu acest tip de dispozitiv., cinemometrul fiind autorizat să funcționeze atât în regim staționar cât și în regim de deplasare. Din planșa foto depusă la dosar rezultă că la data de 06.03.2013 autoturismul cu numărul de înmatriculare_ circula cu viteza de 102 km/h în localitate.
Față de aspectele de mai sus, instanța a reținut că petentul a circulat în localitate cu o viteză ce a depășit cu 52 km/h viteza maximă legală admisă pe acel sector de drum, constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
În consecință, întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal contestat, instanța a reținut că acțiunea petentului, constând în depășirea cu 52 km/h a vitezei maxime admise în localitate, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin. 2 lit. e din OUG 195/2002 R, cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001, care îi conferă în mod expres competența de a hotărî asupra sancțiunii aplicate, și care, coroborate cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv felul sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de veridicitate și temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”. Totodată, instanța va reține că potrivit articolului 7 alin. 3 din OG 2/2001, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune”.
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Raportat la textele invocate, instanța a apreciat că amenda aplicată petentului, precum și sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile sunt disproporționate în raport cu împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și cu urmarea produsă de către aceasta. Astfel, modalitatea săvârșirii contravenției, lipsa unei urmări social periculoase, precum și circumstanțele personale ale petentului, care se află la prima abatere de această natură, sunt aspecte ce conduc la reținerea unui grad de pericol social scăzut al faptei.
Așadar, sancțiunile aplicate depășesc caracterul contravențional pe care i-l conferă legea, și nu îndeplinesc o funcție reparatorie sau educativă, ci doar una sancționatorie, disproporționată față de pericolul concret al faptei.
Împotriva sentinței civile nr. 5325/28.05.2014 a formulat apel intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, solicitând schimbarea sentinței atacate și pe fond respingerea plângerii contravenționale.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a înlocuit sancțiunea amenzii aplicate petentului intimat cu sancțiunea avertismentului și a înlăturat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile motivat de gradul scăzut de pericol social al faptei.
Apelantul a mai menționat că fapta de a conduce în localitate un autoturism cu viteza de 102km/h (depășind astfel cu 52 km/h limita legală admisă) prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere multitudinea accidentelor produce ca urmare a vitezei excesive și fiind știut faptul că la viteză ridicată reflexele conducătorului auto sunt întârziate, cu consecințe directe asupra producerii accidentelor de circulație.
În motivarea apelului s-a mai învederat instanței de control judiciar faptul că, intimatul petent nu este la prima abatere la regimul circulației pe drumurile publice, astfel cum reiese din cazierul auto anexat cererii.
Prin înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului-petent prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea avertismentului, apreciază apelantul că a fost înlăturat scopul preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale, iar intimatul-petent este încurajat să săvârșească și alte contravenții.
În drept, cerere a fost întemeiată pe disp. art.466 C.pr.civ.
La data de 12.02.2015 a formulat întâmpinare Gațe F. C. prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Pitești ca fiind legală și temeinică.
Tribunalul, examinând sentința civilă atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.03.2013 încheiat de apelant, intimatul Gațe F. C. a fost sancționat cu amendă în sumă de 675 lei, i s-au aplicat nouă puncte de penalizare și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006, raportat la art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G nr.195/2002, reținându-se că la data respectivă a fost depistat în timp ce conduce pe DN 7-Drăganu în localitate, autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 102 km/h (fila 5 dosar fond).
Astfel cum, a reținut și instanța de fond și tribunalul constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG 2/2001, a căror nerespectare este sancționată de legiuitor cu nulitate absolută.
Tribunalul reține că, argumentele pentru care prima instanța a dispus înlocuirea amenzii aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție, cu avertisment și a înlăturat sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducerea au fost disproporționalitatea acestora raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, lipsa urmării social periculoase și circumstanțele personale ale contravenitului care se află la prima abatere de această natură.
În speța de față tribunalul reține că, intimatul petent a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției constând în conducerea autoturismului în localitatea cu viteza peste limita legală prevăzută de lege.
Potrivit art. 49 alin.1 din OUG nr. 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar conducerea autoturismului peste această limită de viteză este sancționată de legiuitor. Rațiunea pentru care au fost sancționate aceste fapte constă în pericolul social pe care îl reprezintă un astfel de autovehicul în trafic condus peste limita legală, frânarea autoturismul realizându-se pe o porțiunea mai mare de drum, mult după ce conducătorul auto a vizualizat obstacolul. Modalitatea de circularea a autovehiculelor în trafic trebuie efectuată astfel încât, să fie protejați toți participanții la trafic, inclusiv pietonii.
Mai trebuie reținut faptul că, această contravenție este o contravenție de pericol, legiuitorul sancționând conducerea autoturismului cu viteza peste limita legală, independent de producerea vreunui rezultat, eveniment nedorit a cărui producerea s-a dorit evitată prin sancționarea contravenției.
Conform art. 109 alin.3 OUG 195/2002 contravenția reținută prin procesul-verbal contestat a fost constatată prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În mod corect a reținut prima instanță că, intimatul-petent nu a respectat dispozițiile legale privind conducerea autovehiculului în interior localității, aspecte probate de apelant cu planșele foto care indică că autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, se deplasa cu viteza de 102 km/h, în data de 06.03.2013.
Tribunalul constată că planșele foto, astfel cum a reținut și instanța de fond s-au efectuat cu aparatul radar PYT-_, verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr._/18.04.2013 în termen de valabilitate)montat pe autoturismul Dacia L. cu nr. AG-0-9UAM menționat, atât în buletinul de verificare metrologică a cinemometrului, cât și în procesul-verbal de contravenție.
Totodată, în planșa foto depusă la dosar se distinge clar nr. de înmatriculare al autovehiculului, putându-se observa data și ora înregistrării, valoarea vitezei măsurate, faptul că intimatul-petent circula în interiorul localității, fiind respectate prin urmare, prevederile de la punctul 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021 – 05 Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor.
În cauză se mai reține că agentul care a efectuat înregistrarea radar este atestat să desfășoare activități cu sistemul de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei, sens în care s-a depus atestatul acestuia aflat la fila 17 dos.fond, iar procesul-verbal a fost întocmit de un agent de poliție folosit la oprire, cei doi funcționari ai apelantului fiind menționați în extrasul din registrul de abateri radar din 06.03.2013.
Agentul constatator în mod corect a încadrat fapta contravențională reținută în sarcina intimatului-petent în dispozițiile art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, care stabilesc că, reprezintă contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru categoria din care face parte vehiculul condus.
Cât privește legalitate sancțiunilor aplicate, tribunalul constată că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98 alin. 4 lit.d) și art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, în raport cu dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul constată că sancțiunile aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenție sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În privința susținerii intimatului că a avut o urgență medicală la Spitalul V., tribunalul constată că potrivit ordinului de serviciu nr.92/06.03.2013 intimatul cu autoturismul_ a fost delegat să-l transporte pe numitul B. F. la Centru de zi pentru recuperarea neuromotorie „ Băbeni”, fără a depuse vreun înscris medical din care să reiasă starea medicală a acestui în data de 06.03.2013.
Din biletul de ieșire din spital reiese că, la data de 27.01.2013 numitul B. F. a fost externat cu diagnosticul secundar tulburarea mentală și de comportament datorată folosirii alcoolului sindrom de dependentă, însă nu s-a făcut dovada că la data de 06.03.2013 acesta ar fi avut vreo criză și ar fi fost transportat la vreo unitate sanitară.
Tribunalul apreciază că dacă, la data la care intimatul a fost sancționat, starea sănătății numitul B. F. nu era bună, transportul acestuia la Centru de zi pentru recuperarea neurometorie-Băbeni s-ar fi făcut cu ambulanța, iar nu cu un autoturism de către un angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. și fără cadrul medical însoțitor.
În cauză se mai reține că anterior, intimatul a mai fost sancționat pentru săvârșirea de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice astfel cum, reiese din cazierul auto aflat la fila 6.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciind ca fiind întemeiate criticile apelantului, în temeiul art.480 alin.2 C.pr.civ. va admite apelul și va schimba în tot sentința civilă nr.5325/28.05.2014 în sensul că, va respinge plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelantul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, cu sediul în Pitești, jud. Argeș împotriva Sentinței civile nr. 5325/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind G. F. C., domiciliat în București, ., nr. 41, ., .
Schimbă în tot sentința în sensul că, respinge plângerea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2015.
Președinte, A. A. | Judecător, S. I. Ț. | |
Grefier, I. B. |
Red.A.A.
Tehnor. C.C.-A.A.-4 ex./08.05.2015
Jud. fond. G. I.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1605/2015.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|








