Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1756/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1756/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 9477/288/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1756/2015

Ședința publică de la 26 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător E. M. C.

Grefier C. M. C.

S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către petentul D. R. S. împotriva sentinței civile nr 6375/23.06.2015 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul_, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată, că la dosarul cauzei, prin fax, a fost depusă o cerere din partea apelantului-petent, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. De asemenea învederează faptul că apelantul-petent nu a achitat taxa judiciară de timbru ce i-a fost pusă în vedere prin rezoluție.

Față de data primirii citației de către apelantul-petent 27.03.2015 și primul termen de judecată acordat 26.05.2015, tribunalul urmează a respinge cererea de lipsă de apărare formulată de către apelantul-petent, acesta având suficient timp sa își angajeze un apărător.

Tribunalul, din oficiu invocă excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate .

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu V. sub nr de mai sus, petentul D. R. Ș. a formulat în contradictoriu cu intimatul I.P.J.ARGEȘ, plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/20.08.2013, solicitând anularea procesului verbal.

În motivare, petentul a invocat nulitatea procesului-verbal pentru că nu a fost întocmit pe formularul 1D și că nu au fost indicate corect textele de lege aplicabile.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G.nr.2/2001, OUG 195/2002 și GH_.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială.

În data de 18.09.2013 intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința nr. 8977/2013 Judecătoria Râmnicu V. și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pitești.

La solicitarea instanței, intimatul a depus planșa foto, înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică, atestatul de operator radar și registrul abateri.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr 6375/23.06.2015 pronunțată de către Judecătoria Pitești a fost respinsă plângerea.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției Cp numărul_/20.08.2013, petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 720 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile, în baza art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că, în data de 20.08.2013 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Drăganu, cu viteza de 103 km/h, depășind limita legală de 50 km/h.

Procesul-verbal a fost semnat de către petent cu obiecțiuni.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța verificând forma procesului-verbal de contravenție, a reținut că agentul constatator este competent în raport cu art. 2 din OUG 195/2002 coroborat cu art. 15 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, fapta a fost corect încadrată juridic, cu indicarea textelor de lege aplicabile și procesul-verbal cuprinde toate mențiunile prev. de art. 16 și 17 din OG 2/2001, nefiind necesară întocmirea acestuia într-un formular anume.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu a fost contrazisă de probele administrate în cursul judecății.

În acest sens, instanța a reținut că săvârșirea faptei rezultă în mod incontestabil din cuprinsul probelor administrate, respectiv din procesului-verbal, din registrul de evidență a abaterilor și din planșele foto depuse către intimată, potrivit cărora, în data de data de 20.08.2013 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Drăganu, cu viteza de 103 km/h, depășind limita legală de 50 km/h.

Din planșele foto rezultă cu claritate viteza de 103 km/h a autoturismului, precum și împrejurarea că fapta a fost săvârșită pe raza unei localități.

Săvârșirea faptei a fost constatată cu aparatul radar PYT_ montat pe autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pentru care s-a depus buletinul de verificare metrologică de la fila 14 și atestatul de operator radar. Aparatul radar înregistrează viteaza atât în regim staționar, cât și în deplasare.

Pentru aceste considerente, instanța a conchis că procesul verbal întocmit în cauza este temeinic și că înregistrarea vitezei s-a făcut cu respectarea normelor de metrologie legală și a dispozițiilor legale în vigoare.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a reținut că potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, fapta petentului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV de sancțiuni și cu suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile. În conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 4 din OUG 195/_, pentru clasa a IV de sancțiuni se aplică de la 9 la 20 de puncte amendă. Conform art. 98 alin. 2 din OUG 195/2002, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța a apreciat drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța a reținut că sancțiunea a fost corect individualizată, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, față de pericolul ridicat de a se produce un accident de circulație ca urmare a faptei săvârșite de către petent, acesta circulând în localitate cu o viteză mai mare decât cea prevăzută de lege. De asemenea, potrivit cazierului auto depus de intimat, petentul săvârșește în mod frecvent fapte contravenționale referitoare la circulația pe drumurile publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 26.05.2015, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția de netimbrare a cauzei, excepție ce urmează a fi analizată cu prioritate.

Examinând excepția invocată tribunalul constată că prin rezoluție s-a dispus citarea petentului cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 20 lei, pentru termenul din 26.05.2015, obligație pe care însă pârâta nu a înțeles să și-o îndeplinească.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.36 din OUG 80/2013 rap.la art.197 Cod de procedură civilă coroborat cu art.471 Cod de procedură civilă urmează a anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Anulează ca netimbrat apelul declarat de către petentul D. R. S. domiciliat în BĂILE GOVORA, T. V., nr. 126, ., ., jud. V. împotriva sentinței civile nr 6375/23.06.2015 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul_, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER cu sediul în Pitești, jud. Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2015

Președinte,

A. D.

Judecător,

E. M. C.

Grefier,

C. M. C.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./4 exp.

05.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1756/2015. Tribunalul ARGEŞ