Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1470/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1470/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 473/828/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1470/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător A. D.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de petenta A. Grațiela M., împotriva sentinței civile nr.950/2014 pron unțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDEȚULUI ARGEȘ - SECȚIA 5 CĂLINEȘTI, având ca obiect
anulare proces verbal de contravenție P.V. . NR._/18.03.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. M. pentru apelanta-petentă, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat D. M., pentru apelanta-petentă, depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire și arată că în afară de actele depuse la dosar, alte cereri nu mai are de formulat în cauză.
Instanța, în baza art.255 cpr.civ. constată admisibilă proba cu înscrisuri solicitată de apelantă, iar în temeiul art.258 c.pr.civ.o încuviințează. În raport de această împrejurare, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Avocat D. M., pentru apelanta-petentă, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru motivele invocate în scris și susținute în ședință, schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Aasupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2014, sub numărul_ petenta A. GRAȚIELA M. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDEȚULUI ARGEȘ - SECȚIA 5 CĂLINEȘTI, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.03.2014.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că la data de 25.03.2014 i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, reținându-se că la data de 28.01.2014, în jurul orelor 14:45, aflându-se la domiciliul său din . fi împiedicat organele de poliție să-și exercite atribuțiile de serviciu și s-ar fi opus conducerii soțului său A. N. la Secția 5 Poliție Călinești.
Se apreciază că procesul verbal de contravenție este netemeinic deoarece în cuprinsul său se reține o situație neconformă cu realitatea întrucât nu a obstrucționat activitatea organelor de poliție, aspecte ce urmează a fi dovedite prin probatoriul administrat. Petenta invocă împrejurarea că a fost sancționată contravențional întrucât a formulat o plângere împotriva comandatului Secției de Poliție nr.5 care prin acțiunile sale i-a provocat vătămări ce au generat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale, aspecte confirmate de certificatul medico legal nr.61/31.01.2014, dar și în conținutul plângerii penale formulate în care sunt evidențiate împrejurările derulării incidentului din data de 28.01.2013.
Sub un alt aspect, se arată că de la data săvârșirii presupusei fapte contravenționale, respectiv 28.01.2014 și momentul încheierii procesului verbal de contravenție – 18.03.2014, s-a scurs un interval mare de timp, iar adevăratul motiv pentru care acest proces verbal a fost încheiat la aproximativ două luni de la data incidentului, este acela că agenții de poliție au așteptat să vadă dacă va formula sau nu plângere penală împotriva numitului D. P..
În drept au fost invocate dispozițiile art.31 din O.G.nr.2/2001.
La data de 20.05.2014, organul constatator a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate, atașând materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției (filele 20-24). Se invocă faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât faptele săvârșite de petentă întrunesc elementele constitutive ale contravenției prev.de art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991. În acest sens, se menționează că la data de 28.01.2014 organele de poliție au fost sesizate de numitul S. G. cu privire la împrejurarea că vecinul său a depozitat o cantitate de zăpadă în dreptul proprietății sale, situație în care s-au deplasat la fața locului pentru verificarea aspectelor semnalate. Pe parcursul derulării discuțiilor cu persoana solicitantă, la fața locului a venit A. N. care, ignorând organele de poliție, a adresat injurii apelantului, reproșându-i sesizarea formulată către organele de poliție. În aceste circumstanțe s-a atras atenția numitului A. N. asupra comportamentului său, comunicându-se că va fi sancționat contravențional, scop în care i s-a solicitat actul de identitate .Întrucât numitul A. N. a comunicat că nu are asupra sa acest act, i s-a adus la cunoștință că va fi condus la secția de poliție pentru a i se stabili identitatea și a fi sancționat contravențional, iar în urma refuzului de a se conforma dispoziției agenților de poliție, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care a intervenit petenta A. Grațiela M., care a împiedicat pe polițiști să îl ducă pe soțul său în autospeciala de poliție. Se face referire la împrejurarea că petenta a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.2 alin.1 pct.4 din Legea nr.61/1991 în dosarul nr.137/P/2014, însă urmare a modificărilor legislative, prin ordonanța procurorului din data de 28.02.2014 s-a dispus clasarea cauzei întrucât fapta a fost dezincriminată, fiind înaintată o copie a ordonanței dispuse către Secția de Poliție în vederea aplicării sancțiunii contravenționale, astfel s-a dispus în consecință prin întocmirea prezentului proces verbal de contravenție ,contestat în prezenta procedură judiciară.
În vederea soluționării cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri respectiv copia procesului verbal de contravenție, copia ordonanței nr.137/P/28.02.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, copia plângerii penale formulată de petenta A. Grațiela M. și A. N. (filele 8-10), certificat medico legal nr.61/31.01.2014 emis de S.M.L Argeș.
Prin sentința civilă nr.950/2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni s-a respins plângerea, reținându-se în considerente următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/18.03.2014 s-a dispus sancționarea petentei cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991 republicată și sancționată de art.3 alin.1 lit.h) din același act normativ.
În fapt, s-a reținut că la data de 28.01.2014, ora 14:45, aflându-se la fața locului, în comuna Călinești, ., județul Argeș, petenta A. Grațiela M. a împiedicat organele de poliție aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu să-l încătușeze și să-l conducă la sediul poliției pe soțul său A. N. pentru a fi legitimat și sancționat contravențional.
Din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă că acesta răspunde exigențelor de fond și de formă prev. de art.16 din OG nr.2/2001 cuprinzând în mod corespunzător data și locul unde este încheiat, numele calitatea și instituția din care face parte organul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale și arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actului normativ prin care se sancționează contravenția, fără a exista astfel cauze de natură a atrage nulitatea absolută a actului constatator.
S-a reținut că petenta prin apărător a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție întrucât la data săvârșirii faptei nu era prevăzută ca intrând în sfera ilicitului contravențional, conform dispozițiilor Legii nr.61/1991, astfel încât nu se poate aplica în mod retroactiv dispoziția legii contravenționale ce nu era în vigoare la momentul săvârșirii pretinsei fapte contravenționale.
Din conținutul înscrisurilor depuse la dosar rezultă că la data de 28.01.2014 au fost sesizate organele de poliție prin serviciul 112 pentru aplanarea unui conflict spontan izbucnit între S. G. și numitul A. N., iar la momentul deplasării echipajului de poliție s-a solicitat acestuia prezentarea documentelor de identitate. Întrucât persoana căreia i s-au solicitat aceste documente a menționat că nu le are asupra sa, s-a solicitat să se deplaseze la organele de poliție, aceste aspecte reieșind atât din înscrisul atașat de petentă (filele 8-10), cât și din întâmpinarea depusă la dosar.
Petenta invocă împrejurarea că a cerut explicații agentului constatator privind motivul deplasării la organele de poliție a acesteia și a numitului A. N., însă a fost agresată, cu toate că a fost de acord să se deplaseze la organele de poliție, făcând referirea la generarea unor leziuni în aceste circumstanțe, evidențiate de actele medicale atașate.
În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că petenta a împiedicat organele de poliție aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu să-l conducă la sediul de poliție pe soțul său A. N. pentru a fi legitimat și sancționat contravențional.
Inițial, pentru această faptă, urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, s-au efectuat cercetări în dosarul nr.137/P/2014 sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.2 alin.1 pct.4 din Legea nr.61/1991, în vigoare la acea dată, însă urmare a modificărilor legislative intervenite la data de 01.02.2014 infracțiunea a fost dezincriminată, astfel încât prin ordonanța nr.137/P/28.02.2014 s-a dispus clasarea cauzei și comunicarea soluției dispuse către Secția nr.5 Poliție Rurală Călinești în vederea aplicării sancțiunii contravenționale.
În acest sens, în ordonanța procurorului se face referire la incidența dispozițiilor legislației contravenționale ce incriminează o astfel de conduită, respectiv art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991, dispoziție legală în temeiul căreia s-a stabilit angajarea răspunderii contravenționale a petentei prin procesul verbal de contravenție contestat.
Referitor la critica formulată, în sensul că procesul verbal a fost încheiat la un interval însemnat de timp față de data constatării faptei, s-a reținut că aceasta nu este de natură a atrage nulitatea sau anularea actului întrucât sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de dispozițiile legale, în contextul disp.art.13 alin.3 din O.G.nr.2/2001, iar această împrejurare a fost determinată de succesiunea actelor normative intervenite prin . noului Cod penal, ce a adus modificări dispozițiilor Legii nr.61/1991.
Sub acest aspect, s-a reținut că fapta de a împiedica sub orice formă, a organele de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat, de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice constituia infracțiunea prev.de art. 2 alin.1 pct.4 din Legea nr.61/1991, însă după . noului Cod penal, nu mai este prevăzută de legea penală, intrând în sfera ilicitului contravențional, în forma incriminată de art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991 republicată.
În acest context, făcându-se aplicarea principiului consacrat de art.4 din noul Cod penal, s-a constatat existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale în contextul disp.art.16 alin.1 lit.b) Cod proc.penală, astfel încât prin ordonanța procurorului s-a dispus clasarea cauzei, însă la acest moment au luat naștere raporturile juridice contravenționale de conflict, întrucât fapta reținută în sarcina petentei se circumscrie conținutului constitutiv al contravenției prev.de art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991 republicată.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, agentul constatator a procedat la angajarea răspunderii contravenționale a petentei pentru fapta prevăzută de actul normativ anterior menționat, fără a se putea aprecia că în această modalitate a fost încălcat principiul activității legii contravenționale ca aplicație particulară a principiului legalității ce guvernează răspunderea contravențională.
Împrejurarea că la data săvârșii, fapta comisă de contravenientă nu era prevăzută de Legea nr.61/1991 ca și contravenție, nu înseamnă că aceasta înlătură orice formă de răspundere juridică a persoanei întrucât, atâta vreme cât aceeași conduită de încălcare a normelor de conviețuire socială - inițial prevăzută ca infracțiune -se regăsește în norma incriminatoare, dar de această dată sub forma ilicitului contravențional, raporturile de drept care au luat ființă înainte de . legii noi, au fost analizate din această perspectivă, ca o excepție de la principiul activității și neretroactivității legii contravenționale.
Aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul prevede la disp.art.13 suspendarea cursului prescripției aplicării sancțiunii contravenționale pe durata cât fapta a fost urmărită ca infracțiune și, ulterior, s-a stabilit că ea constituie contravenție.
Față de aceste considerente, s-a reținut că ,la data aplicării sancțiunii ,fapta comisă de către petenta A. Grațiela M. întrunea elementele constitutive ale contravenției prev.de art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991, justificând angajarea răspunderii contravenționale a acesteia, fără a exista elemente de natură a atrage nelegalitatea procesului verbal de contravenție prin prisma criticilor invocate.
În ceea ce privește motivele de netemeinicie, s-a reținut că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrară celei expuse de agentul constatator, iar simpla împrejurare că a sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală de către comandantul secției de poliție din care face parte agentul constatator, nu este de natură a înlătura prezumția de veridicitate și legalitate a actului întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
De evidențiat este că, sub aspectul netemeiniciei procesului verbal de contravenție, petenta a solicitat, iar instanța a încuviințat proba testimonială, însă ulterior a renunțat la audierea martorilor propuși, invocând numai nelegalitatea procesului verbal prin prisma motivelor anterior expuse și care au fost reținute ca neîntemeiate.
Sub un ultim aspect, instanța a reținut că sancțiunea aplicată se circumscrie limitelor prevăzute de dispozițiile legale, fără a se impune reindividualizarea acesteia, cu atât mai mult cu cât petenta nu și-a asumat responsabilitatea faptei comise,situație ce atestă că o sancțiune mai blândă nu ar asigura scopul preventiv educativ al sancțiunii ,iar fapta - prin natura ei - evidențiază un grad de pericol social ridicat, prin atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare, în contextul disp.art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Procesul verbal a fost încheiat la 25.03.2014, deoarece inițial fapta a fost urmărită ca infracțiune.
După clasarea dosarului penal, organele de poliție au considerat că poate fi sancționată contravențional întrucât prin legea 187/2012 au fost introduse la art.3 două puncte noi.
Având în vedere că la data săvârșirii faptei – 28.01.2014, aceasta nu era prevăzută drept contravenție, legea contravențională nu trebuia aplicată în această situație pentru trecut.
Instanța de fond a considerat că da și a motivat hotărârea cu trimitere la disp.art.13 din OG 2/2001 arătând că datorită faptului că fapta a fost urmărită inițial ca infracțiune care între timp a fost dezincriminată, la data întocmirii procesului verbal devenise contravenție, așa că sancționarea apelantei este legală.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fondat.
La data de 28.01.2014 fapta reținută în sarcina pwtentei era încriminată ca și infracțiune, fiind începută urmărirea penală în cauză, însă pe parcursul desfășurării urmăririi penale fapta a fost dezincriminată ca infracțiune prin Legea 187/2012.
În baza acestei legi s-a emis ordonanța de clasare în dosarul penale.
Ulterior ordonanței de clasare a fost încheiat procesul verbal de constatare a contravenției, reținându-se în sarcina petentei săvârșirea faptei prev.de art.2 pct.36 din legea 61/1991, respectiv împiedicarea organelor de poliție de a conduce la sediu o persoană, faptă care după dezincriminare ca infracțiune a fost încriminată ca și contravenție.
Tribunalul constată că la data de 28.01.2014, fapta nu era încriminată ca și contravenție, art.2 pct.36 din Legea 61/1991 a intrat la data de 01.02.2014, ori potrivit art.15 din Constituția României o lege dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Astfel, se constată că art.2 pct.36 din Legea 61/1991 nu era în vigoare la data de 28.01.2014, deci nu putea fi încheiat procesul verbal de contravenție în temeiul unui text de lege care își produce efecte doar pentru viitor ,respectiv după 01.02.2014, în cauză nu se putea aplica retroactiv disp.Legii 187/2012, întrucât nu constituie lege mai favorabilă potrivit disp.art.15 din Constituția României.
În cauză a fost aplicabilă legea penală mai favorabilă întrucât în baza acesteia s-a și dispus clasarea dosarului penal având în vedere că fapta reținută a fost dezincriminată ca infracțiune, dar împrejurarea că a fost încriminată ca și contravenție nu poate îndreptăți organele de poliție să aplice o lege viitoare la fapte săvârșite anterior intrării acesteia în vigoare, decât dacă era vorba de o lege mai favorabilă ori în speță nu se pune problema existenței unei legi contravenționale mai favorabile.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază nelegalitatea procesului verbal de contravenție întrucât temeiul de drept reținut constă într-o lege ce nu era în vigoare la data săvârșirii faptei fiind încălcat astfel principiul neretroactivității legii cu atât mai mult cu cât nu ne aflăm în niciuna din excepțiile prev.de art.15 din Constituția României.
Pentru cele arătate, tribunalul în baza art.480 Cod de procedură civilă admite apelul, schimbă sentința în sensul că admite plângerea și anulează procesul verbal de contravenție . nr._ emis de IPJ Argeș- Secția Călinești
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de petenta A. GRAȚIELA M., domiciliată în comuna Călinești, ., județul Argeș, CNP-_, împotriva sentinței civile nr.950/2014 pron unțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDEȚULUI ARGEȘ - SECȚIA 5 CĂLINEȘTI, cu sediul în mun.Pitești, ., județul Argeș.
Schimbă sentința în sensul că admite plângerea și anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ emis de IPJ Argeș- Secția Călinești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015
Președinte, E. M. C. | Judecător, A. D. | |
Grefier, E. R. |
red.E.M.C.
dact.C.E.C./6 exp.
20.05.2015.
jud-fond D.N.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 742/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1553/2015.... → |
|---|








