Pretentii. Sentința nr. 277/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 277/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 5229/109/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 277/2015

Ședința publică de la 06 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier D. M. R.

Pe rol fiind soluționarea, în primă instanță, a litigiului de C. administrativ și fiscal formulat de reclamantul S. V. C., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect ordonanță președințială - . WVWZZZ1KZ5W522667.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, iar la data de 06.03.2015, a parvenit la dosarul cauzei o cerere de precizare a acțiunii în sensul solicitării judecării pe calea dreptului comun, în loc de ordonanță președințială, într-un exemplar.

Verificând, din oficiu, potrivit disp.art.131 alin.1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu disp. art.10 din Legea nr. 554/2004, republicată.

În conformitate cu disp. art. 238 alin.1 NCPC, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un singur termen de judecată.

Instanța ia act de precizarea reclamantului la cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită judecarea cauzei pe calea dreptului comun în conformitate cu disp. art. 1, 2, 8, 18 din Legea nr. 554/2004, în loc de ordonanță președințială, astfel că obiectul cauzei este pretenții.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamant, în raport de actele și lucrările dosarului, conform disp. art. 394 C., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Pitești, prin întâmpinare, și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 28.11.2014 și precizată ulterior, reclamantul S. V. C., a chemat în judecată pe pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,solicitând restituirea sumei de 4907 RON, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Volkswagen, fabricat în anul 2005.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că este proprietarul unui autoturism marca Volkswagen, fabricat în anul 2005 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 4907 lei contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În cursul anului 2013 reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Volkswagen, fabricat în anul 2005.

În vederea înmatriculării în România reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 4907 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice .

Potrivit art. 90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat Membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea nici un Stat Membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Dispozițiile art. 214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat Membru.

Cum potrivit art.148 alin.2 din Constituția României normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor va fi admisă în parte acțiunea, și va obliga pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4.907 lei reprezentând taxă specială pentru emisiile poluante

Se va respinge acțiunea față de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât aceasta nu are atribuții expres prev.de lege în procedura de restituire a taxei de poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulat de reclamantul S. V. C., domiciliat în Pitești ..16 jud.Argeș în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul Pitești . jud.Argeș și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București ..294 corp A sector 6.

Obligă pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4.907 lei reprezentând taxă specială pentru emisiile poluante.

Respinge acțiunea față de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești pentru lipsa calității procesuale pasive.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06 martie 2015, la Tribunalul Argeș - Sec?ie civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

N. S.

Grefier,

D. M. R.

red.N.S.

dact.C.E.C./5 exp.

11.03.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 277/2015. Tribunalul ARGEŞ