Pretentii. Sentința nr. 689/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 689/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 800/109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 689/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. - M. E.
Grefier V. R. I.
Pe rol fiind soluționarea litigiului de C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii . WAUZZZ4L37D105444.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul de soluționare a acesteia, după care:
Verificând, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 238 alin.1 NCPC, stabilește durata necesară pentru cercetarea procesului la un singur termen de judecată.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă este utilă soluționării cauzei, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, o încuviințează. Totodată, având în vedere că pârâta nu a formulat întâmpinare până la acest termen de judecată, o constată decăzută, în temeiul disp. art. 208 alin. 2 din NCPC, din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
În continuare, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 18.02.2015, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând restituirea sumei de 10.697 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală și cheltuieli de judecată
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Audi Q7 an fabricație 2007, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 10.697 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Petentul a achiziționat un autoturism marca Audi Q7 an fabricație 2007, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 10.697 lei cu titlu de taxă de poluare .
Prin articolul 1 din Legea 9 /2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 republicată.
Ulterior, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art. 2 lit. i ale Legii nr. 9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003 Republicată.
Se constată deci că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească ( națională), deja înmatriculate menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate ,care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Prin urmare, ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 Republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Câtă vreme, așa cum am arătat deja, suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică doar pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aflate la prima transcriere a dreptului de proprietate, aplicarea art. 4 alin.1 lit. a din OUG 9/2012 contravine flagrant art. 110 TFUE, astfel că în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar european în fața legii naționale tribunalul raportat la art. 148 alin.2 din Constituție la art. 110 din Tratatul UE și art. 8 și 18 din Legea 554/2004 Republicată, tribunalul va admite acțiunea și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 10.697 lei, cu dobânda legală fiscală, începând cu 9.02.2012 și până la restituirea integrală, în condițiile art. 117 Cod procedură fiscală.
Potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea privind pe reclamanta ., cu sediul în Curtea de Argeș ..121 jud.Argeș CUI_ J_, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București ..294 corp A sector 6 .
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 10.697 lei, cu dobânda legală fiscală, începând cu 9.02.2012 și până la restituirea integrală, în condițiile art. 117 Cod procedură fiscală.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei 350 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 iunie 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă, complet specializat C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, E. - M. E. | ||
Grefier, V. R. I. |
red.E.M.E.
dact.C.E.C./4 exp.
30.06.2015.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 967/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
