Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 967/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 967/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 4312/315/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 967/2015

Ședința publică de la 26 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: S. I. Ț.

GREFIER: I. B.

Pe rol soluționarea apelului declarat de petentul A. D. V. împotriva Sentinței civile nr. 447/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 09.05.2014, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție O.U.G. 195/2002”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul - petent a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

Tribunalul, față de actele de la dosar și împrejurarea că apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 30.04.2013 sub nr._, petentul A. D. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr._/28.04.2013.

În motivarea cererii petentul arată că la data de 28.04.2013 în timp ce conducea autoturismul marca F. cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității Drăganu a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință că a fost depistat cu viteza de 115 km/h în localitate.

Cu privire la legalitatea procesului verbal petentul arată că acesta nu a fost întocmit agentul care a constatat săvârșirea contravenției, ci de un alt agent, iar numele agentului constatator este indescifrabil. Totodată, se învederează că nu i s-a prezentat buletinul de verificare metrologică și atestatul de operator radar. În ceea ce privește temeinicia actului contestat, petentul arată că nu a avut viteza menționată.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor.

Anexat plângerii au fost depuse în copie înscrisuri (filele 5-8).

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, arătând că instanța competentă teritorial este Judecătoria Pitești.

Prin sentința civilă nr. 3698/30.09.2013 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.10.2013.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. Se învederează instanței că la data de 28.04.2013, petentul a fost depistat circulând cu autoturismul marca F. cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 116 km/h, depășind cu 66 km/h limita maximă de viteză.

Se arată că viteza a fost înregistrată de aparatul radar dotat cu aparatură de supraveghere video.

Abaterea a fost constatată cu aparatul radar ._ corespunzător buletinului de verificare metrologică depus la dosar, iar cinemometrul este autorizat să funcționeze atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Aparatul radar a fost manevrat de un agent autorizat, fapt ce rezultă din atestatul operatorului radar. Intimatul a mai arătat că nu constituie motiv de nulitate absolută faptul că procesul – verbal de contravenție nu a fost încheiat pe formularul tip din anexa 1D, cu menționarea expresă a seriei aparatului radar și a autoturismului pe care acesta e montat.

Totodată, se arată că autotestarea potrivit NML 012 – 05 și manualului de utilizare se efectuează la pornirea aparatului radar, în mod automat. Pe perioada autotestării nu se pot efectua înregistrări video, iar cum la dosar au fost depuse planșe foto rezultă că funcția a fost efectuată. Se apreciază că s-a făcut dovada că respectiva contravenție a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001.

Potrivit art. 411 alin. 2 C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Anexat întâmpinării au fost depuse înscrisuri și planșe foto (filele 8-11).

Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora M. C., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 19). De asemenea, instanța a încuviințat și administrat și pentru intimat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 447/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 09.05.2014, a fost respinsă plângerea, reținându-se în considerente următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.04.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 675 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de 102 al.3 lit. e din OUG nr.195/2002.

În fapt, s-a reținut că, la data de 28.04.2013, petentul a condus autoturismul marca F. cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 115 km/h, pe raza localității Drăganu, județ Argeș, depășind cu 65 km/h viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum.

Conform art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: lit. e depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit dispozițiilor legale în materie, singurele mențiuni ale procesului verbal de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr.2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Analizând înscrisul contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile enumerate în art. 17 din O.G. nr.2/2001.

În ceea ce privește numele agentului constatator instanța a constatat că acesta este menționat în cuprinsul procesului verbal, însă nu este foarte lizibil deoarece la dosarul cauzei petentul nu a depus o copie lizibilă sau originalul procesului verbal.

Faptul că procesul – verbal a fost încheiat de către un alt agent de poliție decât cel care a operat aparatul radar – al cărui atestat de operator radar se află în copie la fila 24 din dosar – nu constituie un motiv de nulitate a acestui act. Constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul mijloacelor tehnice, iar nu prin propriile simțuri ale unui agent de poliție (ceea ce nici nu poate a fi realizat în cazul contravențiilor de natura celei pentru care petentul a fost sancționat).

Agentul care a încheiat procesul – verbal este cel care a stabilit contravenția (a constatat că există o faptă contravențională), în baza înregistrărilor tehnice puse la dispoziție de operatorul radar și, în special, după identificarea certă a contravenientului. Nu este îndeajuns să se constate o faptă contravențională atât timp cât nu se cunoaște persoana vinovată de săvârșirea acesteia. Prin urmare, instanța a înlăturat acest motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție.

Aparatul radar ._ cu care a fost înregistrat petentul este verificat metrologic astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică cu nr._/18.04.2013 (fila 9), iar operatorul radar este atestat pentru efectuarea activităților de supraveghere cu acest tip de dispozitiv (fila 11).

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008). Instanța trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale ( cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).

În cauza de față, petentului i s-a conferit posibilitatea de a proba o situație contrară celei din procesul verbal de contravenție, respectându-se caracterul echitabil al procedurii și dreptul la apărare al acestuia.

Planșa foto depusă la dosar (fila 10), atestă fără niciun dubiu că viteza de deplasare a autoturismului este aceea reținută în procesul verbal atacat, petentul rulând cu viteza de 115 km/h. În ceea ce privește înregistrarea acestei viteze în localitate, instanța a reținut că petentul nu a contestat niciun moment faptul că era în localitate, motiv pentru care acesta recunoaște că înregistrarea cu aparatul rada s-a făcut în localitate.

Totodată, petentul a arătat în susținerile pe fondul cauzei că din cauza unei mașini de pietriș a fost nevoit să mărească viteza și să o depășească, intrând ulterior în coloană și circulând legal. Din cele arătate rezultă că petentul recunoaște depășirea vitezei legale, însă arată că aceasta a fost motivată de manevra de depășire a unei mașini cu pietriș. Cele învederate de petent se coroborează cu declarația martorei M. C. (fila 19) care a arătat că au fost opriți într-o localitate din Argeș pentru depășirea vitezei, iar petentul a s-a angajat în depășirea unei mașini de mare tonaj care transporta pietriș.

Viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea petentul a fost înregistrată cu aparatul radar al cărui buletin de verificare metrologică cu nr._/18.04.2013 a fost emis de către Institutul Național de Metrologie (fila 9), iar operatorul radar este atestat pentru efectuarea activităților de supraveghere cu acest tip de dispozitiv (fila 11).

Având în vedere probele administrate în cauză instanța nu poate reține apărările petentului bazate pe faptul că acesta nu a rulat cu viteza reținută în procesul verbal. Mai mult decât atât, depășirea vitezei nu poate fi justificată pe temerea petentului ca pietrișul transportat de mașina de mare tonaj să nu ajungă pe autoturismul său.

Față de aspectele de mai sus, instanța a reținut că petentul a circulat în localitate cu o viteză ce a depășit cu 65 Km/h viteza maximă legală admisă pe acest sector de drum (potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h), constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

În lumina celor de mai sus, instanța a constatat că starea de fapt reținută în procesul verbal atacat a fost probată și astfel prezumția de nevinovăție a petentului, înlăturată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, respectiv amenda în cuantum de 675 lei, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, urmată de măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, instanța constată că acestea au fost în mod corect individualizate. Nu se impune reindividualizarea acestora față de pericolul social al faptei de a conduce cu 65 Km/h peste limita legală în localitate, chiar dacă în concret nu s-au produs alte consecințe negative și chiar dacă petentul nu a mai săvârșit contravenții. În analiza principiului proporționalității trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație impuse de acest act normativ, cu implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială.

Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, instanța a constatat că aceasta nu poate fi înlăturată întrucât sancțiunile complementare au un rol preventiv și privesc protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl reprezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră pentru ceilalți participanți la trafic (Michel Pewinski c. Franței).

Având în vedere materialul probator existent în dosar, respectiv înscrisurile depuse de părți și declarația martorei, s-a constatat că actul sancționator cu numărul de mai sus este temeinic și legal, sancțiunile aplicate petentului fiind individualizate în mod corect de organul constatator.

Împotriva sentinței civile nr. 4447/09.05.2014 a formulat apel petentul A. D. V., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate și constatarea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție ., nr._/28.04.2013.

În motivarea apelului s-a arătat că, procesul-verbal de contravenție nu conține numele agentului constatator care a întocmit procesul-verbal de contravenție, nu este indicată instituția din care face parte agentul constatator, aspecte care atrag nulitatea absolută a procesului verbal.

Apelantul a mai menționat că agentul care a constatat contravenția nu este și cel care a întocmit procesul-verbal de contravenție.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art.480 alin.2 C.pr.civ. și art.17 din OG nr.2/2001.

La data de 16.02.2015 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Intimatul în apărare a menționat că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția relativă de temeinicie, iar conform art. 181 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, normă din care nu rezultă că polițistul care încheie actul constatator trebuie să și constate contravenția.

În privința numelui agentului constatator a arătat intimatul, se poate observa că acesta este inserat în cuprinsul procesului-verbal.

Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.04.2013 încheiat de intimat, apelantul A. D.-V. a fost sancționat cu avertisment și amendă în sumă de 675 lei, i s-au aplicat nouă puncte de penalizare și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006, raportat la art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G nr.195/2002 și art.147 pct.1 din HG nr.1391/2006 raportat la art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 reținându-se că la data respectivă a fost depistat în timp ce conduce în localitatea Drăganu, autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 115 km/h și fără a avea asupra sa permisul de conducere.

Tribunalul constată că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este menționat numele agentului constatator într-o formă ilizibilă, precum și denumirea instituției din care face parte agentul constatator.

Faptul că, apelantul a depus copie de pe procesul-verbal de contravenție într-o formă deteriorată nu poate fi imputabil intimatului, dar nici nu-i poate profita apelatului.

Art.17 din OG nr.2/2001 sancționează cu nulitatea absolută procesul-verbal de contravenție care nu conține numele agentului constatator, ipoteză care nu se aplică în cazul în care numele este mai puțin lizibil.

Tribunalul constată că la rubrica observații apelatul a consemnat doar că posedă permis de conducere, nefăcând vreo altă observație privind conținutul procesului-verbal de contravenție sau cu privire la situația de fapt reținută în cuprinsul său.

Conform art. 109 alin.3 OUG 195/2002 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

În mod corect a reținut prima instanță că, apelantul-petent nu a respectat dispozițiile legale privind conducerea autovehiculului în interiorul localității, aspecte probate de intimat cu planșele foto care indică că autoturismul marca F., cu nr. de înmatriculare_, se deplasa cu viteza de 115 km/h, în data de 28.04.2013, ora 17,14, iar agentul care a efectuat înregistrarea radar este atestat să desfășoare activități cu sistemul de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei, procesul-verbal fiind întocmit de un agent de poliție folosit la oprire, menționat și el în extrasul din registrul de abateri radar.

Tribunalul constată că planșele foto, astfel cum a reținut și instanța de fond s-au efectuat cu aparatul radar PYT-_, verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr._/18.04.2013 în termen de valabilitate)montat pe autoturismul Dacia L. cu nr._ menționat, atât în buletinul de verificare metrologică a cinemometrului, cât și în procesul-verbal de contravenție.

Totodată, în planșele foto depuse la dosar se distinge clar nr. de înmatriculare al autovehiculului, putându-se observa data și ora înregistrării, valoarea vitezei măsurate, fiind respectate prin urmare, prevederile de la punctul 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021 – 05 Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor.

Agentul care a întocmit procesul-verbal de contravenție este altul decât cel care a constatat contravenția, întrucât practic nu se posibil, fapta constatându-se anterior opririi conducătorului auto în trafic. Cei doi agenți de poliție fiind menționați în extrasul din registrul de abateri radar depus la dosar.

În privința individualizării sancțiunilor aplicate apelantului tribunalul constată că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98 alin. 4 lit.d), art. 111 și art.101 alin.1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 și sunt proporționale cu gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care acestea au fost săvârșite, de modul de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În raport de cele arătate se constată că, sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, neexistând motive care să atragă casarea sau schimbarea acesteia astfel că, în baza art. 480 alin.1 Cod pr.civ. va fi respins apelul formulat de petentul A. D. V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul A. D. V. CNP_, cu domiciliul în Târgoviște, ., nr. 54, jud. Dâmbovița împotriva Sentinței civile nr. 4447/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 09.05.2014, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES,

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2015.

Președinte,

A. A.

Judecător,

S. I. Ț.

Grefier,

I. B.

red.A.A.

dact.C.E.C./A.A.-4 exp./14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 967/2015. Tribunalul ARGEŞ