Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 61/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 61/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 1458/228/2010*

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 61/2013/Rca

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-A. P.

Judecător C. R.

Judecător M. L. V.

Grefier E. Z.

Pe rol judecarea recursului declarat în materia contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta G. F. –Secția Judeteană B., cu sediul în B., ., județul B., împotriva Sentinței civile nr. 398/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în ., județul B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. E. F. pentru recurentă, și avocat S. D. pentru intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la al treilea termen de judecată; recursul este declarat în termen, motivat, cererea este scutită de plata taxei de timbru judiciar; după care;

Apărătorul intimatei arată că a luat cunoștință de motivele de recurs față de care a formulat concluzii scrise pe care le depune la dosar.

Solicită în apărare proba cu înscrisurile pe care le depune și pe care le comunică recurentei.

Recurenta nu solicită termen pentru studiul acestora.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile noi depuse de intimată și nemaifiind alte cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Având cuvântul reprezentantul recurentei având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal întocmit de agentul constatator. Consideră că instanța de fond a dat o sentință nelegală și netemeinică urmând a se constata că s-a dispus anularea procesului verbal pe motiv că din probele administrate a rezultat că fapta contravențională nu există și că suma de 94,55 lei nu provenea din vânzări, iar prețurile erau afișate. Or din declarația martorului audiat în cauză rezultă că suma respectivă era necesară pentru a da rest la tura următoare, aspect ce nu a fost luat în considerare de instanța de fond. Față de cele expuse prin motivele de recurs solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris.

Av.D.S. având cuvântul susține și oral concluziile scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța de fond a analizat corect situația de fapt și materialul probator administrat în cauză și a pronunțat o sentință legală și temeinică. Urmează a se reține că societatea are mai multe obiecte de activitate și corect s-a apreciat declarația martorului audiat în cauză că suma era necesară pentru a da rest la tura următoare. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

În replică reprezentantul recurentei arată că s-a ținut cont de situația societății astfel că s-a aplicat avertisment.

TRIBUNALUL

Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin sentința civilă nr. 398/ 29.03.2012 a Judecătoriei Făurei jud.B. pronunțată în dosarul_ s-a admis plângerea petentei .. Tufești jud. B. în contradictoriu cu agentul constatator din cadrul Gărzii Financiare –Secția B., s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.09.2010, a fost exonerat petentul de plata amenzii de 5.000 lei și au fost înlăturate sancțiunile complementare ale suspendării activității pentru 3 luni și confiscarea sumei de 94,55 lei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.09.2010 petenta a fost sancționată cu amendă de 5.000 lei pentru comiterea faptei prev. de art.1 lit.h legea 12/1990 respectiv pentru că a expus la vânzare țigări, cd-uri, casete, apă distilată, aditiv, lichid de spălare parbriz fără a avea afișate prețurile de vânzare cu amănuntul și cu avertisment, confiscarea sumei de 94,50 lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni pentru comiterea contravenției prev. de art. 10 lit.b OUG. 28/1999 respectiv pentru că nu a emis bonuri fiscale pentru vânzarea către populație a unor mărfuri în valoare de 94,50 lei.

Prin sentința civilă nr.58/20.01.2011 pronunțată de Judecătoria Făurei la data de 20.01.2011 s-a admis excepția nulității și plângerea susmenționată și dispus anularea procesului verbal atacat, precum și exonerarea petentei de plata amenzii aplicate.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta G. F.- Secția Județeană B..

Prin decizia nr. 270/Rca/21.09.2011 pronunțată de Tribunalul B. s-a admis ca fondat recursul, s-a casat sentința recurată și dispus rejudecarea cauzei.

In rejudecare, analizând plângerea de față și probele administrate în cauză, instanța a admis ca fondată plângerea și a dispus anularea tuturor sancțiunilor și măsurilor aplicare prin procesul verbal atacat, având în vedere că din probele administrate rezultă că fapta contravențională nu există, deoarece suma de 95,5 lei nu provenea din vânzări, iar prețurile erau afișate.

Intimata nu a făcut dovada cu procesul verbal de inventariere faptică că suma în cauză provenea din vânzarea mărfurilor din gestiunea în cauză, astfel că instanța a apreciat ca pertinente susținerile martorilor în cauză.

Ca urmare, neexistând faptele contravenționale reținute în sarcina petentei, nu sunt întrunite în cauză condițiile răspunderii contravenționale prevăzute de OG 2/2001 și art. 2 lit.d din Legea 12/1990 republicată, așa încât, plângerea a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal recurentul-agent constatator G. F. –Secția Județeană B. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate în sensul că prima instanță a interpretat în mod greșit că este vorba de un motiv de nulitate al procesului verbal atunci când a anulat procesul verbal în baza declarațiilor martorilor și că declarațiile martorilor sunt contradictorii, necunoscându-se cu certitudine de unde proveneau cei 94,50 lei confiscați ( erau pentru dat rest, era lăsată de clienți ca bacșiș ori era prețul unei butelii vândute). Cu privire la neafișarea prețurilor arată că chiar petenta a recunoscut că prețurile nu erau afișate. Așa fiind, constată că plângerea este neîntemeiată și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și în rejudecare respingerea plângerii contravenționale și menținerea tuturor sancțiunilor aplicate.

Legal citată intimata s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare .

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art.304/1 C.p.civ., tribunalul va constata că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanța de fond a apreciat că intimata nu se face vinovată de comiterea contravențiilor constând în neemiterea de bonuri fiscale pentru mărfurile vândute și neafișarea prețurilor pentru mărfurile expuse la vânzare .

Tribunalul va constata că ambele fapte există și au fost comise cu gradul de vinovăție cerut de lege. În aprecierea existenței faptelor tribunalul va reține că petenta nu a făcut nicio dovadă că avea prețurile afișate, ba chiar în nota de constatare a recunoscut aceasta. Cu privire la declarațiile martorilor acestea au fost reținute în mod greșit, datele conținute de acestea sunt contradictorii și nu dovedesc deținerea legală a sumei de 94,50 lei, caz în care trebuie înlăturate.

Totuși avându-se în vedere că petenta își desfășoară activitatea într-un magazin mic, de . multe localități îndepărtate de oraș, tribunalul va aprecia că se impune reaprecierea gradului de pericol social al faptei prev. de art. 1 lit. h Legea 12/1990 respectiv reducerea amenzii de la 5.000 lei la 2.000 lei cât este minimul prev. de lege pentru această contravenție.

Cu privire la fapta de neemitere de bonuri fiscale pentru suma de 94,50 lei se va aprecia că în mod corect agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului față de suma modică pentru care nu s-au emis bonuri fiscale și va menține această sancțiune așa cum a fost consemnată în procesul verbal de contravenție.

Cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării activității pentru 3 luni, tribunalul va aprecia că în mod corect prima instanță în virtutea jurisprudenței constante a Curții EDO, a apreciat că este îndreptățită să analizeze atât legalitatea și temeinicia sancțiunilor principale cît și a celor complementare cuprinse în procesul verbal, neputând exista o sancțiune aplicată automat.

OG.2 /2001 atribuie instanței dreptul de a hotărî asupra sancțiunilor aplicate fără a distinge între cele principale și cele complementare. Tot OG.2/2001 dispune că sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei. Astfel, a aprecia că sancțiunea complementară este imperativă și independentă de natura, gravitatea faptei, de sancțiunea principală, de circumstanțele comiterii acesteia, înseamnă a refuza petentului dreptul constituțional la acces la justiție și respectiv conform practicii constante a Curții EDO dreptul petentului ca cererea sa să poată fi analizată de un judecător independent. În acest sens susținerea că instanța nu poate analiza sancțiunea complementară, textul fiind imperativ și aplicarea acesteia obligatorie, este neîntemeiată, instanța neputând refuza dreptul petentului de a-i fi analizată plângerea în totalitatea ei .

În aceste condiții, tribunalul va constata că s-a raportat în mod corect sancțiunea complementară la sancțiunea principală, va aprecia natura faptei, împrejurările comiterii ei și va constata că în mod corect s-a dispus înlăturarea ei ca fiind prea severă și de-a dreptul împovărătoare pentru agentul economic, putând determina chiar eliminarea sa de pe piață și lipsirea unor localități îndepărtate de unele produse necesare. Sub acest aspect sentința primei instanțe va fi menținută.

Cu privire la sancțiunea complementară a confiscării sumei de 94,50 lei și această sancțiune se va menține așa cum a fost consemnată în procesul verbal, față de împrejurarea că fapta există și a fost sancționată și cu o sancțiune principală.

Față de cele expuse, tribunalul constată că motivele de recurs invocate sunt întemeiate, urmând a admite recursul declarat de G. F. –Secția Județeană B. potrivit dispozițiilor art. 312 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârea recurată va fi modificată și în rejudecare, va fi admisă în parte plângerea și față de dispozițiile art. 34 OG. 2/2001 va fi redusă amenda de la 5.000 lei la 2.000 lei pentru contravenția prev. de art. 1 lit. h Legea 12/1990, în baza art. 7 OG. 2/2001cu modif. ult. se va înlătura sancțiunea complementară a suspendării activității pentru 3 luni, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție referitoare la sancțiunea avertismentului aplicat pentru fapta de a nu emite bonuri fiscale și sancțiunea complementară a confiscării sumei de 94,50 lei. Va fi menținută sentința atacată cu privire la înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității societății pe timp de 3 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul privind pe recurenta G. F. B., cu sediul în B., ., județul B., împotriva Sentinței civile nr. 398/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în ., județul B..

Modifică sentința și în rejudecare.

Admite în parte plângerea.

Dispune reducerea cuantumului amenzii prevăzută pentru contravenția de la art 2 lit d din Legea 12/1990, de la 5000 lei la 2000 lei.

Mentine sancțiunea avertismentului și a confiscării sumei de 94,55 lei pentru contraventia prev de art 10 lit b din OUG 28/1999.

Menține dispozițiile sentintei privind înlăturarea măsurii complementare a suspendării activității societății pe timp de 3 luni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 07.02.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. A. P. C. R. M. L. V.

Pentru grefier Z. E.-

încetat activitatea

Grefier șef sectie –C. Steluța

Red/dact CR 3ex/07.03.2013

Jud fond B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 61/2013. Tribunalul BRĂILA