Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1550/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1550/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 2081/269/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 156/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. T.
Judecător - R. R.
Grefier - C. E. C.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de I. Călărași împotriva sentinței civile nr.1550/22.09.2014, pronunțată de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată ș,i în urma deliberării avute, pronunță următoarea soluție.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Oltenița sub nr._, petentul S. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/17.05.2014.
In motivarea plângerii petentul arată că, la data de 30.05.2014, a primit prin poștă procesul verbal mai sus menționat, reținându-se în sarcina sa că, în data de 17.05.2014, orele 07,27, ar fi condus bicicleta proprietate personală pe contrasens, fără să respecte semnificația indicatorului. La data respectivă, într-adevăr, se afla cu bicicleta proprietate personală pe trotuar și, în acel moment, a fost oprit de către organele de poliție și legitimat, fără a i se aduce la cunoștință că ar fi săvârșit vreo faptă contravențională. In momentul opririi și legitimării, nu se mai aflau de față alte persoane, iar în procesul verbal este trecut martor asistent.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar taxa judiciară de timbru și copia procesului verbal de contravenție . nr._/17.05.2014.
In termen legal, I. Călărași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal, ca legal și temeinic întocmit, întrucât petentul, la data de 16.05.2014, pe .. Oltenița, a condus bicicleta pe contrasens, nerespectând semnificația indicatoarelor care interzic accesul, plasate la intersecția cu . sa actul de identitate.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, acest fapt fiind confirmat de martorul Mau G. M., iar agentul constatator a menționat, în cuprinsul acestuia, faptul că poate fi contestat de către contravenient, la Judecătoria Oltenița.
Soluționând cauza, Judecătoria Oltenița, prin sentința civilă nr.1550/22.09.2014, a admis plângerea contravențională formulată de petentul S. I., domiciliat în mun. Oltenița, .. 8 jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul I. Călărași.
A anulat procesul verbal de contravenție . nr._/17.05.2014.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a constatat că procesul verbal nu este semnat de către petent, fiind încheiat în prezenta martorului asistent Mau G. – M., menționându-se că nesemnarea procesului verbal se datorează faptului că petentul a refuzat să semneze. Pentru ca martorul să fi constatat refuzul petentului de a semna, ar fi trebuit să fie de față la momentul la care s-a constatat existența celor două fapte contravenționale.
Faptul că momentul săvârșirii contravențiilor este stabilit la ora 7,27, iar momentul încheierii procesului verbal se plasează la un interval de 2 ore și jumătate, a creat serioase dubii cu privire la realitatea celor înscrise în procesul verbal. Petentul a negat în permanență că s-ar fi deplasat cu bicicleta pe carosabil, pe sens interzis, arătând că atunci când a fost oprit de organele de poliție se afla cu bicicleta pe . trotuar
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Inspectoratul de Poliție al Jud. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, prin reprezentanții săi legali, solicitând instanței de control judiciar să constate modul netemeinic în care instanța de fond a anulat procesul verbal de contravenție, în condițiile în care agentul constatator a întocmit actul sancționator în condiții de legalitate, iar situația descrisă în menționatul proces verbal corespunde adevărului. Apelanta a mai susținut că finalitatea normei juridice încălcate este aceea de atingere a scopului urmărit de către legiuitor și pentru ca sancțiunea aplicată să-și atingă scopul represiv este necesară menținerea amenzii contravenționale.
În motivarea apelului s-a mai arătat că intimatul contravenient nu a administrat nicio probă în dovedirea nelegalității și netemeiniciei actului contestat, iar încheierea acestuia, la un interval de două ore și jumătate de la momentul constatării contravenției nu constituie, în lipsa altor probe, motive de anulare a procesului-verbal în cauză.
În termen legal, contravenientul intimat S. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac declarate în cauză, întrucât sentința apelată este legală și temeinică.
Tribunalul, analizând actele dosarului din perspectiva motivului de apel cu care I. Călărași a investit instanța de control judiciar, urmează a constata că cererea de apel este fondată și urmează a o admite, în baza art. 480 al. 2 c.pr.civ. Astfel, din examinarea modului în care a fost depistată și sancționată fapta dedusă judecății, rezultă pericolul social ridicat al contravenției săvârșite de către intimatul O. N. L., pericol ignorat de instanța de fond, care, însă, a anulat procesul verbal de contravenție motivat de faptul că actul sancționator a fost dresat la un interval de două ore și jumătate de la momentul constatării contravenției., aspect ce creează serioase dubii cu privire la realitatea celor înscrise în procesul-verbal.
Acest motiv de anulare a actului sancționator nu oferă nici un considerent de natură juridică pentru care realitatea celor înscrise în menționatul act creează dubii, faptul în sine fiind susținut de modul legal în care s-a întocmit procesul-verbal, din perspectiva respectării dispozițiilor OG 2/2001, menționatul act cuprinzând mențiunea că intimatul contravenient se grăbește și nu poate aștepta întocmirea actului și stabilirea sancțiunii, act pe care există și semnătura martorului asistent, ca și condiție sine – qua – non de legalitate a actului menționat.
Constatând că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, în baza art. 480 al. 2 c.pr.civ., tribunalul urmează a admite apelul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, împotriva sentinței civile nr.1550/2014 a judecătoriei Oltenița, pe care urmează să o schimbe în tot și rejudecând ,să respinge plângerea formulată de contravenientul S. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.05.2014, dresat de I. Călărași, pe care urmează să îl mențină.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art.480 al.2 C.p.civ, admite apelul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, împotriva sentinței civile nr.1550/2014 a judecătoriei Oltenița, pe care o schimbă în tot și rejudecând respinge plângerea formulată de contravenientul S. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.05.2014, dresat de I. Călărași, pe care îl menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015.
Președinte, G. T. | Judecător, R. R. | |
Grefier, C. E. C. |
Red TG/Dact C.C.
Azi 13 Februarie 2015/ 4 ex
J. fond Tenescu M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2180/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2967/2015.... → |
|---|








