Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 325/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 325/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 141/116/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 325/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Grefier M. I.
Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ privind pe reclamantul G. V. – S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE CĂLĂRAȘI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat I. C. pentru reclamant, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei și consilier juridic B. M. pentru pârâtă, în baza delegației de asistență juridică pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic B. M. pentru pârâtă solicită acordarea unui termen în vederea studierii răspunsului la întâmpinare, întrucât acesta nu i-a fost comunicat.
Tribunalul, având în vedere faptul că răspunsul la întâmpinare nu se comunică, potrivit dispozițiilor art. 201 alin. 2 Cod de procedură civilă, va dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru ca pârâta să ia cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat I. C. pentru reclamant și consilier juridic B. M. pentru pârâtă.
Avocat I. C. pentru reclamant solicită modificarea cuantumului sumei solicitate, în sensul că solicită obligarea la plata sumei de 14 077 lei, conform modalității de calcul arătate de pârâtă, menținând însă celelalte capete de cerere ale acțiunii. Solicită și încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
La interpelarea tribunalului, consilier juridic B. M. pentru pârâtă învederează faptul că înțelege să-și mențină toate excepțiile invocate prin întâmpinare.
Tribunalul pune în discuție excepția netimbrării invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Consilier juridic B. M. având cuvântul pentru pârâtă arată că trebuie timbrată cererea cu privire la capătul doi al acesteia, întrucât e un prejudiciu solicitat prin prisma daunelor pretinse, care raportat la dispozițiile OUG 80/2013 trebuie timbrată.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant solicită respingerea excepției netimbrării, întrucât daunele morale, în conformitate cu legile în vigoare nu se timbrează.
Tribunalul, deliberând cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă o respinge, apreciind că acțiunea este scutită de taxă de timbru, fiind izvorâtă dintr-un litigiu având ca obiect conflict de muncă, atât în ce privește primul capăt al cererii cât și cel de-al doilea capăt de cerere.
Consilier juridic B. M. având cuvântul pentru pârâtă cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii arată că aceste drepturi salariale reprezintă o perioadă în care reclamantul a fost suspendat din funcție, iar cu privire la prejudiciul adus, apreciază că prejudiciul este adus instituției prin perioada în care nu a fost prezent la lucru. Perioada în care a fost suspendat din funcție reprezintă un prejudiciu adus instituției, prin urmare nu se poate vorbi de o acțiune fără răspundere contractuală. Dacă se dispunea încetarea raporturilor de muncă, iar nu suspendarea, ar fi urmat să se ia o altă decizie.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant solicită respingerea excepției inadmisibilității, întrucât suspendarea raporturilor de muncă a avut loc din culpa exclusivă a angajatorului, legiuitorul prevăzând o astfel de situație. Mai arată că s-a hotărât că decizia de concediere a fost nelegală, iar reclamantul are dreptul să beneficieze de drepturile salariale și să fie repus în situația anterioară emiterii deciziei.
Tribunalul, deliberând cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, o respinge, apreciind că este admisibilă acțiunea în contencios administrativ, în raport și de dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, incident în cauză.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile, solicită respingerea acesteia, întrucât la dosar există dovada îndeplinirii procedurii, precum și răspunsul angajatorului.
Tribunalul deliberând cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtă, în raport de obiectul acțiunii reclamantului, o respinge, apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant cu privire la excepția prescripției introducerii acțiunii, solicită respingerea acestei, întrucât nu se mai justifică în acest moment.
Tribunalul deliberând cu privire la excepția prescripției introducerii acțiunii prealabile invocată de pârâtă o respinge, apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant cu privire la excepția decăderii reclamantului din dreptul de a solicita prejudiciul, în raport de data luării la cunoștință a deciziei nr. 5/2013, solicită respingerea acesteia, având în vedere dispozițiile art. 253 Codul muncii. Arată că data de la care reclamantul cunoaște faptul că s-a anulat decizia de concediere, este data de 20.11.2014, neputând solicita drepturile anterior, reclamantul nefiind angajat.
Tribunalul deliberând cu privire la excepția decăderii reclamantului din dreptul de a solicita prejudiciul, o respinge, apreciind că reclamantul nu este decăzut din dreptul de a solicita drepturile salariale în instanță, în raport de data pronunțării deciziei în cererea de revizuire formulată și de data introducerii cauzei la instanță.
Tribunalul deliberând cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de reclamant, o admite și constată că acestea se află la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul acesteia.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant solicită admiterea acțiunii și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 14 077 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada indicată în cerere, sumă actualizată cu rata inflației de la data la care trebuiau achitate și până la data plății efective. Arată că dovezile pentru plata acestor drepturi salariale sunt la dosarul cauzei, iar cu privire la capătul doi de cerere solicită obligarea pârâtei la 35 000 lei daune morale. În contextul unei concedieri nelegale, daunele morale presupun o atingere adusă integrității persoanei, situație în care reclamantul a suportat o frustrare greu de evaluat, simte că i se pătează imaginea în ochii colectivului, la care se adaugă și aspectul financiar în sensul că familia are de suferit. Mai arată că au fost contractate o . credite bancare, pe care acum se află în imposibilitatea de a le achita.
Aceste daune morale nu trebuie dovedite cu probe exprese, ci trebuie doar susținute în situația în care reclamantul se încadrează în prevederile legale. Consideră că fără o altă probă, reclamantul a suferit în perioada în care a fost suspendat pe nedrept. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic B. M. având cuvântul pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii, iar cu privire la capătul de cerere privind daunele morale solicită respingerea acestuia ca nejustificat.
Arată că reclamantul nu poate solicita drepturi bănești așa cum își întemeiază acțiunea, ci despăgubiri, reprezentând prejudiciul suferit, acțiunea fiind în acest sens inadmisibilă.
Cu privire la capătul doi de cerere, arată că prejudiciul nu este justificat de niciun act aflat la dosar. Drepturile salariale pe perioada suspendării apreciază sunt cuvenite doar când instanța va considera acest lucru, aspect nedovedit încă. Capătul doi de cerere este nedovedit, întrucât nu se cunoaște rata bancară, nu se face nicio dovadă în acest sens. Despăgubirile nu pot fi cerute după un termen atât de lung, iar cuantumul este cu mult depășit, nefăcându-se nicio dovadă în sensul prejudiciului pretins.
Avocat I. C., având cuvântul pentru reclamant, în replică, arată că cele susținute cu privire la daunele morale reflectă practica instanțelor de judecată, iar cu privire la cuantumul daunelor morale, arată că legiuitorul nu a prevăzut care ar putea fi cuantumul despăgubirilor morale.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii contencios administrativ:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 03.02.2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul G. V.-S., domiciliat în Călărași, ., ., . a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 14 360 lei reprezentând drepturile salariale ce i se cuvin reclamantului pentru perioada 20.09.2013-8.10.2013 (3966 lei) și 3.10._14 (_ lei), sume actualizate cu rata inflației de la data la care trebuiau achitate și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata sumei de 35 000 lei, reprezentând daune morale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii se arată de reclamant că este angajatul pârâtei în calitate de director economic și că prin decizia nr. 56/20.09.2013 pârâta a dispus încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație și prin sentința civilă nr. 1733/2013 a Tribunalului Călărași s-a admis contestația și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Călărași a formulat recurs împotriva acestei sentințe și Curtea de Apel București prin decizia nr. 5783/2014 a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 1733/2013 și a respins contestația.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat cerere de revizuire și prin Decizia civilă nr. 8641 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ s-a admis cererea, s-a dispus schimbarea în tot a deciziei civile nr. 5783/2014 a Curții de Apel București și s-a respins recursul CAS Călărași ca nefondat.
Întrucât sentința civilă nr. 1733/2013 pronunțată de Tribunalul Călărași a rămas definitivă și irevocabilă, reclamantul a solicitat pârâtei plata drepturilor bănești, însă pârâta prin adresa nr._/23.12.2014 a comunicat că prejudiciul nu este stabilit și cuantificat, astfel că, CAS nu poate avea posibilitatea unei acțiuni în dezdăunare.
Reclamantul apreciază răspunsul pârâtei ca fiind o tergiversare a plății unor drepturi salariale sau rea-credință, întrucât prejudiciul este de fapt salariul său perfect stabilit și cuantificat.
Având în vedere că prin neplata acestor drepturi i s-a creat un grav prejudiciu, atât material, cât și moral, reclamantul și familia sa fiind puși în situația de a nu putea face față cerințelor cotidiene și mai ales obligațiilor fiscale asumate cu diferite bănci, reclamantul solicită obligarea pârâtei și la plata sumei de 35 000 lei, daune morale.
În considerarea celor expuse, reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispozițiile art. 7, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 1530 Cod civil.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
În termen legal, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, în principal, pe cale de excepție.
S-a invocat de pârâtă excepția netimbrării acțiunii, în raport de dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la OUG nr. 80/2013, având în vedere că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii formulate.
A mai invocat pârâta și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, cu argumentația că reclamantul nu poate solicita drepturi bănești, ci despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit în raport de temeiul de drept invocat, art. 19 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai invocat de pârâtă și excepția lipsei plângerii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, întrucât reclamantul nu a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de textul de lege citat.
În raport de aceleași dispoziții legale, pârâta a invocat și excepția prescripției introducerii cererii prealabile, având în vedere că reclamantul a introdus acțiunea peste termenul de prescripție de șase luni de la data luării la cunoștință de actul administrativ.
A mai invocat pârâta și excepția tardivității acțiunii reclamantului, întrucât reclamantul a fost decăzut din dreptul de a mai solicita instanței de judecată prejudiciul solicitat, deoarece, de la data luării la cunoștință ce concordă cu data producerii efectelor actului administrativ, Decizia 5 – 20.09.2013 și până la data introducerii cererii la instanța de judecată, termenul de decădere de un an prevăzut în cadrul legal de mai sus a fost cu mult depășit.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, având în vedere că suma reală de care ar fi putut beneficia reclamantul cu titlu de drepturi salariale, conform calculului făcut de compartimentul de specialitate al CAS Călărași – Resurse Umane este de 14 077 lei nu de 14 360 lei, așa cum pretinde reclamantul.
Cât privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, se arată de pârâtă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că pretinsul prejudiciu a fost cauzat prin emiterea actului administrativ.
De altfel, și Convenția Europeană și jurisprudența Curții Europene relevă un mod particular de determinare și evaluare a prejudiciului moral și a metodelor de reparare a acestuia. Art. 35 din Convenția Europeană stipulează în calitate de condiție de inadmisibilitate a cererii adresată la CEDO lipsa unui prejudiciu considerabil cauzat victimei, fapt din care rezultă că simpla existență a daunei nu denotă acordarea obligatorie a satisfacției echitabile. Tot sub acest aspect, instanța de judecată urmând, dacă este cazul să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport considerabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Față de cele expuse, pârâta solicită respingerea acțiunii reclamantului.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că sunt neîntemeiate apărările formulate de pârâtă, atât pe cale de excepție, cât și pe fondul cauzei pentru motivele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată.
Referitor la excepțiile invocate de pârâtă, reclamantul a solicitat respingerea ca neîntemeiate, având în vedere că astfel de acțiuni sunt scutite de taxă judiciară de timbru, iar procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este incidentă în cauză.
Cât privește excepția prescripției introducerii plângerii prealabile și tardivității acțiunii reclamantului, se arată de reclamantă că, conform art. 19 alin. 1 termenul de prescripție în astfel de situații curge de la data de la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Sentința civilă prin care s-a anulat actul administrativ de concediere și s-a dispus reîncadrarea sa a rămas definitivă și irevocabilă la data de 20.11.2014 moment la care Curtea de Apel București prin Decizia nr. 8641 pronunțată în dosarul nr._ a admis cererea de revizuire, a dispus schimbarea în tot a deciziei civile nr. 5783/2014 a Curții de Apel București și a respins recursul CAS Călărași ca nefondat.
Tribunalul a analizat cu prioritate, conform art. 248 Cod de procedură civilă, excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, excepții pe care, în raport de obiectul acțiunii reclamantului și de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul le-a respins cu argumentația expusă în practicaua prezentei hotărâri.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariat în cadrul pârâtei în funcția de director economic.
Prin decizia nr. 56/20.09.2013 emisă de pârâtă s-a dispus încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație și prin sentința civilă nr. 1733/2013 a Tribunalului Călărași s-a admis contestația, s-a anulat decizia emisă de pârâtă și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Călărași a formulat recurs împotriva acestei sentințe, iar Curtea de Apel București prin decizia nr. 5783/2014 a admis recursul, a casat sentința atacată și a respins contestația reclamantului.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat cerere de revizuire și prin Decizia civilă nr. 8641 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ s-a admis cererea, s-a dispus schimbarea în tot a deciziei civile nr. 5783/2014 a Curții de Apel București și s-a respins recursul CAS Călărași ca nefondat.
Întrucât sentința civilă nr. 1733/2013 pronunțată de Tribunalul Călărași a rămas definitivă și irevocabilă și reclamantul la data de 10.12.2014 prin decizia nr. 51 a fost reintegrat în funcția deținută anterior, a formulat cerere separată, prin care solicită daune materiale și morale ca urmare a refuzului pârâtei de a-i plăti despăgubiri egale cu salariul indexate majorate și recalculate, situație care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 19 din Legea nr.554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ:
„(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”
Este mai mult decât evident faptul că dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ reglementează cererea de despăgubiri formulată separat și ulterior acțiunii în anularea actului.
De asemenea, este evident faptul că dispozițiile art.19 din Legea contenciosului administrativ au în vedere despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat de actul pretins nelegal în perioada în care acesta s-a aflat în vigoare, prejudiciu constatat cu ocazia și ca urmare a soluționării și admiterii acțiunii în anularea actului.
În speță, se constată că cererea de daune formulată de reclamant își găsește temeiul în acțiunea în anulare a deciziei nr. 56/20.09.2013, emisă de pârâtă, întrucât daunele sunt aferente perioadei în care această decizie și-a produs efectele.
Conform referatului întocmit de C. Resurse Umane din cadrul pârâtei, aflat la fila 41 din dosar, totalul drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe perioada de referință arătată în acțiune este de 14 077 lei.
Reclamantul a achiesat la suma comunicată de pârâtă prin referatul întocmit, acordul reclamantului fiind luat în ședința publică de la 16.04.2015.
Având în vedere că decizia nr. 56/20.09.2013 emisă de pârâtă a fost anulată, iar reclamantul a fost reintegrat în funcția deținută anterior, așa cum am arătat mai sus, tribunalul în baza art. 106 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 19 din Legea contenciosului administrativ, urmează a obliga pârâta către reclamant la plata sumei de 14 077 lei, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada sept.-oct. 2013 (3866 lei) și oct.-nov. 2014 (10 211 lei), sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuiau achitate și până la data plății efective.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, instanța urmează a-l respinge ca nedovedit, deoarece niciun text de lege nu exonerează reclamantul de sarcina probei existenței și întinderii prejudiciului cauzat conform art. 1357 Cod civil.
Întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă în ce constă pretinsul prejudiciul moral și întinderea acestuia, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca nedovedit.
Cât privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează a-l respinge ca nedovedit în lipsa dovezilor privind plata onorariului de avocat.
Pentru considerentele arătate și dispozițiile legale mai sus analizate, tribunalul urmează a admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. V.-S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE CĂLĂRAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. V.-S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE CĂLĂRAȘI.
Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 14 077 lei, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada sept.-oct. 2013 (3866 lei) și oct.-nov. 2014 (10 211 lei), sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuiau achitate și până la data plății efective.
Respinge celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2015.
Președinte, C. I. | ||
Grefier, M. I. |
Redact/CI/6.05.2015
Tehnored/MI/
4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 752/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 720/2015.... → |
|---|
