Anulare act administrativ. Sentința nr. 2096/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2096/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 8130/117/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2096/2014
Ședința publică din data de 3 martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C.
Grefier I.-M. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. F. M. și pe pârâta C. DE A. DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. V.-C. T. D., care depune împuternicire la dosar și reprezentanta pârâtei CAS Cluj, consilier juridic G. C., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-au depus la dosar actele solicitate, care se comunică cu reprezentantul reclamantei.
Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii, conform susținerilor din întâmpinare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta P. F. M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate a județului Cluj să se dispună anularea Deciziei de impunere din oficiu nr._/1/2012, a Deciziei de impunere din oficiu nr._/2, ambele emise in data de 01.03.2012, respectiv anularea deciziei prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziilor de impunere emise de pârâtă și suspendarea executării actelor administrative susmenționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2007-2010 a desfășurat o activitate independentă, în calitate de avocat, iar sumele stabilite în sarcina sa prin deciziile de impunere susmenționate sunt nelegale. Reclamanta a mai arătat că nu a încheiat un contract de asigurări cu pârâta și nici nu a beneficiat de vreun serviciu din partea acesteia, motiv pentru care nu datorează sumele stabilite în sarcina sa. De asemenea, a învederat că deciziile atacate nu poartă semnătura în original a emitentului, astfel că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută și sub acest aspect. Reclamanta a apreciat că nu datorează debitul principal și nici accesoriile stabilite în sarcina sa.
Pârâta C. de Asigurări de Sănătate a județului Cluj, prin întâmpinarea formulată (filele 9-11), a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamanta este liberă să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamanta luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă.
La termenul de judecată din data de 05.11.2012 instanța a respins cererea reclamantei de suspendare a executării deciziilor de impunere din oficiu contestate până la soluționarea definitivă a cauzei.
Prin înscrisul depus în ședința publică din 17.09.2012 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, excepție respinsă prin Sentința civilă nr. 104/05.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ /a1, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6513/04.10.2013.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
În perioada 2007-2010, reclamanta P. F. M. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, nu a depus la C. de Asigurări de Sănătate a județului Cluj nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/26.10.2007, respectiv nr._/30.10.2007, CAS Cluj a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr._/1/01.03.2012 și nr._/2/01.03.2012 pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2007-2010 (filele 4, 5).
Reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, respinsă prin Decizia nr. E 597/03.05.2012 (filele 54-57), iar acum atacă în contenciosul administrativ decizia de soluționare a contestației, susținând în esență că nu a încheiat un contract de asigurare cu pârâta pentru veniturile din activități independente și că nu datorează majorări de întârziere.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilea în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate „b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă”. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Sub aspect formal, reclamanta P. F. M. invocă nulitatea absolută a deciziilor de impunere, pe motiv că exemplarele comunicate ei nu conțin semnătura în original a emitentului.
Tribunalul reține că art. 46 din Codul de procedură fiscală sancționează cu nulitatea absolută lipsa semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, iar nu și comunicarea către contribuabil a duplicatului actului fiscal, iar din interpretarea per a contrario a acestui text legal rezultă că în situația din speță s-ar putea dispune anularea deciziilor de impunere doar dacă reclamanta ar invoca și dovedi vătămarea produsă și faptul că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actelor menționate.
Se mai constată că prin precizarea de acțiune formulată la data de 13.01.2014 reclamanta se mai prevalează de încălcarea dreptului său la apărare reglementat de art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, de nerespectarea dispozițiilor art. 83 alin. 4 din același act normativ respectiv de nemotivarea actelor fiscale contestate. Pe fondul problemei fiscale, se invocă de asemenea aplicarea cotei de 5,5% pentru anul 2009.
Cu privire la aceste argumente, se observă că reclamanta nu le-a cuprins în contestația formulată (filele 58-59), invocându-le pentru prima dată în fața instanței.
Or, văzând dispozițiile art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că nu se pot aduce argumente noi în sprijinul nelegalității deciziei de impunere direct în fața instanței de judecată, fără ca acestea să fi fost cuprinse în contestația administrativă. Cererile și motivele de fapt și de drept care nu au fost deduse spre analiză în contestația prevăzută de art. 205 și urm. nu pot fi supuse direct, omisso medio, în faza de control judecătoresc, iar aceasta cu atât mai mult cu cât aspectele indicate de reclamantă puteau fi cunoscute la momentul contestației, neexistând impedimente de natură obiectivă în acest sens. Argumentele suplimentare nu au reieșit din motivarea deciziei de soluționare a contestației sau din împrejurări ulterioare momentului de depunere a contestației administrative și de aceea nu există nicio justificare pentru extinderea analizei instanței dincolo de contestația formulată în procedura prealabilă.
Referitor la accesorii, în materia fiscală acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamanta este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. F. M., domiciliată în G., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate a județului Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect contencios fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2014.
Președinte, A. G. C. | ||
Grefier, I.-M. P. |
Red. A.G.C./Tehn. MG.
4 ex./28.05.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
