Obligaţia de a face. Sentința nr. 2679/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2679/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 4507/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2679/2014

Ședința publică de la 21 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-M. B.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. S. E. și pe pârât U. S. HARET, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. C. reprezentanta reclamantei, lipsă fiind reclamanta și pârâta.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, potrivit dispozițiilor art. 129 NCPC instanța își verifică din oficiu competența, constatând că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Tribunalul încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție în temeiul art. 64 – 74 NCPC.

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea actiunii și a cererii de chemare în garanție cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta M. S. E. în contradictoriu cu pârâta U. „S. HARET” a solicitat obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă urmare a susținerii si promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității „S. Haret”, promoția 2009 și că i s-a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, fără să i se elibereze diploma de licență, deși a întreprins mai multe demersuri pentru obținerea actului solicitat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. Pârâta U. „S. Haret”, prin întâmpinarea formulată, a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă, eliberând la cererea acesteia adeverința de absolvire a studiilor.

Pârâta a învederat că a efectuat toate demersurile la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru obținerea numărului necesar de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, însă nu s-a obținut numărul necesar de formulare tipizate, astfel că se află în imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplomele de licență.

Având în vedere aceste considerente, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea obligării acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diplome de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamante sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunța, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a mai arătat că aprobarea în parte a tipizării formularelor de diplomă echivalează cu recunoașterea din partea M.E.T.C.S. că pârâta funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau la distanță.

Chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și a arătat că această cerere este lipsită de obiect, deoarece a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008-2010 prin mai multe adrese.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamanta a susținut și promovat examenul de licență în anul 2009 și este absolventă a Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității „S. Haret”.

În urma absolvirii examenului de licență, reclamantei i s-a eliberat o adeverință de către pârâta U. „S. Haret” prin care se atestă statutul de licențiată în psihologie.

Ministerul E., Cercetarii, Tineretului și Sportului a refuzat să pună la dispoziția pârâtei USH tipizatul de diplomă în vederea eliberării actelor de studii pentru reclamanți. Acest refuz condiționează neîndeplinirea obligației de către pârata USH de eliberare a diplomelor solicitate de reclamanți.

Obligațiile pentru cele două pârâte nu pot fi privite separat atunci când ne referim la dreptul reclamanților de a obține diploma de licență. Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că demersul reclamantei, anterior promovării acțiunii pentru obținerea diplomelor a fost realizat prin adresarea cererilor pârâtei USH. Nici pârâtul Ministerul E., Cercetarii, Tineretului și Sportului nu a fost ignorat în aceasta procedura, U., la rândul ei a facut mai multe solicitatări de eliberare a avizului pentru tipărirea formularelor tipizate, conform scriptului de la fila 22 dosar, ultima solicitare fiind trimisa Ministerului la data de 18.10.2010.

U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății de Sociologie-Psihologie susținerii și promovării examenului de licență, precum și dobândirii calității de licențiată în psihologie.

Obligația Universității de a elibera diplome absolvenților, ulterior promovării examenului de licență este corelativă obligației Ministerului E., Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba tipizarea formularelor pentru diplomele de licență.

Ministerul E., Cercetarii, Tineretului și Sportului nu poate aprecia în abstract, în același timp, în mod concret pentru reclamați, îndeplinirea criteriilor care au stat la baza eliberării diplomelor de licență. Aceasta analiză poate fi realizată, în vederea anulării actelor de studii pentru reclamanți,a doar în procedură jurisdicțională.

Cererea de chemare în garanție este întemeiată întrucât în absența acestei părți din proces, demersul reclamanților rămâne fără finalitate în cazul în care instanța va recunoaște dreptul reclamaților la eliberarea diplomelor de licență. Chemata în garanție precizează totodată că pârâta USH nu ar fi solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență pentru absolvenții la forma de învățământ la distanță întrucât situația acestora urmează să fie clarificată în conformitate cu prevederile OG nr. 10/2009.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că acest act normativ, respectiv OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabil reclamantei din cauza de față deoarece a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009. Aplicarea retroactivă a acestui act normativ în cazul de față s-ar putea realiza doar cu nesocotirea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituția României, ceea ce e de neacceptat.

În temeiul art. 453 NCPC obligă pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocațial ( f 91).

Cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă vor fi respinse ca nedovedite, nedepunându-se factură în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta M. S. E., domiciliată în localitatea Bonțida, ., ., judetul Cluj, în contradictoriu cu pârâta U. „S. HARET”, cu sediul în București, .. 13, sector 3.

Obligă pârâta USH să elibereze în favoarea reclamantei Diploma de licență, suplimentul de diplomă și diploma de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea Personalului Didactic, respectiv modulele pedagogice și diploma de competență lingvistică în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Obligă pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de de pârâta USH în contradictoriu cu chemata în garanție MINISTERUL E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2014.

Președinte,

A.-M. B.

Grefier,

C. T.

Red.A.M.B.

Tehnored.V.A.M.

5 ex./08.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 2679/2014. Tribunalul CLUJ