Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1669/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1669/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 9996/211/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1669/R/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător D. C.
Judecător A.-S. S.
Grefier O. A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petent B. S. E. împotriva sentinței civile nr. 5199/20.05.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. privind și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal care se legitimează în fața instanței, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, tribunalul constată că recursului a fost formulat în termen, este nemotivat și a fost comunicat intimatului.
La data de 11 septembrie 2014, intimatul a depus o cerere de amânare a cauzei pe motiv că nu i-au fost comunicate motivele de recurs (fila 8).
Petentul susține oral motivele de recurs arătând instanței că acum 2 ani jumătate de zile a fost oprit de un agent de circulație pentru traversarea pe culoarea roșie. Declară că nu a fost de acord cu procesul verbal întocmit, drept urmare nici nu l-a semnat. Solicită instanței de recurs dovada video de la acel moment, dovadă pe care nu a primit-o până la acest moment și pe care dorește să o vizioneze. Petentul arată instanței că procesul verbal este unul nul, în lipsa probelor. Pentru aceste motive solicită instanței admiterea recursului.
Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acesta aflându-se în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 936/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. S.-E. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și s-a menținut ca legal și temeinic întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 06.04.2012 de către organul constatator I.P.J. Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 06.04.2012 de IPJ CLUJ, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la_, ora 20:40, a fost depistat conducând autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ pe Bld. 21 Decembrie din Cluj-N. pe sens de mers spre centru iar la intersecția cu . a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric.
În urma probatoriului administrat în cauză, prima instanța a apreciat că petentul nu a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal și că este vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul B. S. E., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei, să se dispună admiterea plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, aceasta realizându-se în momentul în care culoarea verde a semaforului s-a schimbat în culoarea galbenă și că raportat la probatoriul administrat în cauză coroborat cu starea de fapt reținută in cuprinsul procesului verbal, reiese că hotărârea recurentă a fost pronunțată fără analizarea fondului cauzei.
De asemenea, a susținut că judecătoria nu s-a pronunțat asupra solicitării de administrare a unor probe indispensabile pentru justa soluționare a cauzei, fiind astfel nesocotite drepturile garante de art.6 din Convenție și ca urmare a fost in imposibilitate vădită de a-și dovedi nevinovăția.
Totodată, a învederat că, deși pe tot parcursul judecării cauzei a solicitat obligarea intimatului să depună înregistrarea video a faptei contravenționale, această probă nu a fost depusă și nici nu s-a menționat de către intimat că probele ar mai exista la data judecării cauzei.
Prin Decizia civilă nr.236/R/2014, pronunțată de Tribunalul Cluj, recursul declarat de petentă a fost admis și cauza trimisă spre rejudecare, instanța reținând că nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării constituie o nulitate ce impune casarea cauzei cu trimiterea ei spre rejudecare.
În rejudecare, prin Sentința civilă nr.5199/2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., a fost respinsă plângerea formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, acesta cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art.34 din O.G. nr.2/2001.
S-a reținut că forța probată a procesului-verbal este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, reținând totodată că fapta a fost constatată prin propriile simțuri ale agentului constatator, astfel că acest proces-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
Declarația martorului B. A., soția reclamantului a fost audiată, între declarațiile celor două declarații existând diferențe.
Fapta de trecere pe culoarea roșie are un pericol social care nu justifică aplicarea sancțiunii avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs petentul, solicitând în principal, anularea procesului-verbal iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amnezii cu cea a avertismentului.
Recursul nu a fost motivat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul îl va respinge pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, procesul-verbal cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, a căror lipsă ar atrage nulitatea acestuia.
Din probele administrate, petentul nu a reușit să facă o dovadă contrară a celor consemnate prin procesul-verbal.
Cum corect a reținut și instanța de fond, procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate, în situația în care fapta a fost constatată cu propriile simțuri ale agentului constatator.
Nu este probant în cauză nici un element care să sugereze subiectivismul agentului constatator.
Declarația testimonială, în mod corect a fost înlăturată. Fără a ține seama de împrejurarea că această martoră are și calitatea de soție a petentului, analiza acesteia este în măsură să confirme o altă apărare decât cea invocată de petent, anume că a trecut pe culoarea galbenă întrucât nu mai putea opri autovehiculul în condiții de siguranță.
Lipsa unor mențiuni ale procesului-verbal, invocată în cuprinsul plângerii, de natură să atragă nulitatea procesului verbal nu pot fi primite în condițiile în care așa cum rezultă din jurisprudența Î.C.C.J. petentul este dator să facă dovada unei vătămări, lucru care în cauză nu este realizat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de B. S. E. împotriva sentinței civile nr. 5199 din 20.05.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoria Cluj-N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de B. S. E. împotriva sentinței civile nr. 5199 din 20.05.2014 pronunțată în dosar nr. 9996/ 211/2012 al Judecătoria Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01.10.2014.
Președinte, D. T. | Judecător, D. C. | Judecător, A.-S. S. |
Grefier, O. A. |
D.T. 03 Octombrie 2014
Red. D.T./A.P.B./01 Octombrie 2014/2 exemplare
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








