Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4193/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4193/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 1633/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4193/2014
Ședința publică de la 05 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. M. N. și pe pârât A. F. PUBLICE A MUN.G., chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Se constată că reclamantul a solicitat judecarea, după, constatând că sunt întrunite condițiile art. 72 alin.1 NCPC, instanța admite în principiu cererea de chemare în garanție și reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul C. M. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 2750 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare achitate și dobânda legală calculată la această sumă, începând de la data achitării taxei și pană la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat la Trezoreria G. suma de 2750 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca BMW tip 320 D cu număr de identificare WBAAL71090KG95599 achitată cu chitanța . nr._ la Trezoreria Municipiului G..
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din Tratatul Comunității Europene.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Constituția României, art. 23-25, 110 din TFUE, Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pe poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP G..
Pârâta legal citată a formulat întâmpinare în cauză, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 20,08.2008 reclamantul a achitat, în vederea înmatriculării, suma de 2750 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca BMW tip 320 D cu număr de identificare WBAAL71090KG95599, anterior înmatriculat în Italia, achitată cu chitanța . nr._ la Trezoreria Municipiului G.. Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Serviciul Fiscal Municipal D., care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Pârâta susține că reclamantul nu are un drept la restituire în integralitate a taxei cât timp acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, invocându-se doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă a diferenței rezultate dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012.
Astfel, excepția invocată se întemeiază pe faptul că reclamantul nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege câtă vreme Legea nr. 9/2012 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și taxa pentru emisii poluante.
Instanța reține, însă, că dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în însuși Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre, astfel că susținerea pârâtei apare ca fiind neîntemeiată, excepția urmând a fi respinsă ca atare.
Nu s-ar putea susține nici că este prescris dreptul la acțiune în ce privește restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare întrucât dreptul la acțiune și dreptul la compensare sau restituire, în sensul art. 135 din OG nr. 92/2003, s-au născut după publicarea în data de 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a hotărârii T. pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Dreptul la restituirea taxei de poluare și a accesoriilor acesteia nu exista anterior datei de 28.05.2011 întrucât legislația română prevedea obligația plății taxei, așadar taxa, prin ipoteză, nu era supusă restituirii ori susceptibilă de compensare.
Pe fondul cauzei, instanța constată că prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 întrucât această reglementare a instituit un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP G., urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pe poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Apoi, principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantului, pârâta AFP G. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 775 lei reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
In temeiul art. 74 alin.4, din codul de procedură civilă coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, ținând seama că sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare in garanție și va obliga Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 2750 lei cu titul de taxă pe poluare nedatorată restituită reclamantului cu dobânda legală de la data de 20.08.2008 și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtă.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. N. -CNP_ cu dom. procesual ales la cabinet avocat B. L. M. în Cluj N., ., .. Cluj în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj- Serviciul Municipal G. cu sediul în G., . jud. Cluj.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 2750 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data 20.08.2008 și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. pentru Mediu cu sediul în mun. București, sector 6, Splaiul Independenței, nr.294, corp A și obligă chemata în garanție să plătească în favoarea pârâtei suma de 2750 lei cu titul de taxă pe poluare nedatorată restituită reclamantului cu dobânda legală de la data de 20.08.2008 și până la data plății efective.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. B. C. T.
Red. V.B./C.T../
08.07.2014- 4 ex.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








