Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 74/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 74/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 9079/117/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
TRIBUNALUL CLUJ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 74/2014
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant S. LETIȚIA-F., în contradictoriu cu pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
De asemenea, constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată.
Se constată că reclamantul, în temeiul art. 411 C.pr.c., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul în temeiul art. 244 C.pr.c., constatând suficiente probele de la dosar pentru judecarea, declară terminată cercetarea judecătorească, iar potrivit art. 394 C.pr.c. închide dezbaterile și lasă cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta S. Letiția-F. a solicitat obligarea pârâtei Administratia Finantelor Publice Cluj-N. la restituirea sumei de 1018 lei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante autovehicule cu chitanța . nr._, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.(90 TFUE).
Pârâta Administratia Finantelor Publice Cluj-N. nu a depus întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca FORD-FIESTA, cu nr. de identificare WF0DXXGAJD2R2831, care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligat să achite suma sus indicată cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. în 23.11.2012 (fila 10)
Reclamanta a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe(f. 17).
Reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul este înmatriculat pe numele său.
În lipsa acestei dovezi nu se poate verifica îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor pentru a se cerceta legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant ce trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei și în consecință ca urmare a acestei soluții va respinge și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. L. F., cu CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ..B5, . cu pârâta, Administrația Finanțelor Publice Cluj –N..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.01.2014.
Președinte, D. T. | ||
Grefier, E. C. |
Red DT /Dact EC
4 ex/24.01.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








